ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1299/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 2.11.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu (SC CEO S.A. Tg. Jiu), solicitând să fie obligată la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale și a sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) reprezentând daune morale, sume ce i se cuvin ca urmare a infirmității permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25.02.2013, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 959 din 31 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost admisă excepția de necompetență a secției I Civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Prin încheierea din 3 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost scoasă cauza de pe rolul acestei secții și a înaintat dosarul secției I Civilă, ca urmare a dispozițiilor sentinței Tribunalului Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 311 din 28 noiembrie 2016 Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis excepția de necompetență funcțională a secției I Civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Gorj.

Prin sentința nr. 42 din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Gorj și a fost declinată competența de soluționare în favoarea Tribunalului Vâlcea. S-a constatat ivit conflictul de competență și a fost înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Prin decizia nr. 378 din 2 martie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut că litigiul face parte din categoria conflictelor de muncă și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, în temeiul prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 107 și art. 1 16 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 986/19.09.2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă cererea formulată de reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 512/22.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis apelul formulat de reclamant, s-a dispus anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub numărul de dosar x/2015

La termenul de judecată din data de 26.06.2018 s-a dispus citarea în cauză a CET GOVORA S.A., în calitate de intervenient.

Prin sentința civilă nr. 1093 din 9 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului intervenient CET GOVORA S.A. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta și terțul intervenient.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel A..

Prin decizia nr. 1897/din 11.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 1093 din 9 octombrie 2018 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2015, intimate fiind pârâta SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. TG. JIU și terțul S.C. CET GOVORA S.A., prin administrator judiciar B., și prin administrator special C..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) oct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul a expus situația de fapt, exprimându-și, totodată, nemulțumirea față de soluția dată prin decizia atacată.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar ca nefondat

Intimata-intervenientă a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului față de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar acestea nu au depus punct de vedere.

Prin încheierea din 5 martie 2020, constatându-se că recursul nu poate fi soluționat conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-Civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen pentru judecata acestuia.

Este de menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs este formulat împotriva unei decizii pronunțate într-un litigiu de muncă.

Conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, Legea dialogului social, "Hotărârile instanței de fond-în soluționarea conflictelor individuale de muncă, sunt supuse numai apelului".

Decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1897/2019 din 11 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1897/2019 din 11 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.