ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1778/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 mai 2017 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând tribunalului arbitral ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.441.141,20 RON plus TVA, reprezentând penalități de întârziere derivate din plata cu întârziere a facturilor emise de reclamantă, în cuantum de 57.557,64 RON, contravaloarea lucrărilor recunoscute a fi fost efectuate, în cuantum de 186.498,13 RON plus TVA, lichidarea lucrării, în cuantum de 387.125.71 RON plus TVA, costuri fixe pentru anul 2017, în cuantum de 804.323,37 RON plus TVA, supracosturi privind garanțiile, în cuantum de 5.636,35 RON, să dispună anularea demersului execuțional și suspendarea oricărui act de executare a garanției de bună execuție din partea pârâtei, cu dobânda legală aferentă și cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, între altele, conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul aceleiași instanțe și între aceleași părți.

Prin încheierea din 6 septembrie 2017, tribunalul arbitral a dispus conexarea cererii reconvenționale formulate de B. S.R.L. în dosarul nr. x/2017 prin care aceasta a susținut că era îndreptățită să procedeze la rezilierea contractului dintre părți, începând cu 24 aprilie 2017 și la executarea scrisorii de garanție bancară.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, tribunalul arbitral a respins cererea de recuzare a membrilor tribunalului arbitral, formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L.

La 24 septembrie 2018, reclamanta-pârâtă A. S.R.L. și-a precizat acțiunea în sensul reducerii cuantumului pretențiilor la suma de 1.292.204,25 plus TVA, conform expertizei contabile efectuate în cauză, la care se adaugă dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 80 din 15 octombrie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, și, în consecință, a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 1.234.646,61 RON, plus TVA, reprezentând debit principal, la plata sumei de 57.557,64 RON, cu titlu de penalități de întârziere, precum și la plata sumei de 104.852,68 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale, și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare B. S.R.L., în calitate de reclamantă, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. f) și h), respectiv al art. 612 C. proc. civ., solicitând anularea sentinței și trimiterea cauzei Curții de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în vederea rejudecării litigiului; în temeiul art. 612 raportat la dispozițiile art. 613 C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării sentinței arbitrale până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 21 februarie 2019, curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinței arbitrale atacate, formulate de reclamanta B. S.R.L.

La 17 aprilie 2019, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a acțiunii în anulare, prin care a contestat încheierea din 17 aprilie 2018. Cu privire la această cerere completatoare, la termenul de judecată de la 23 mai 2019, curtea de apel a admis excepția tardivității.

Prin sentința civilă nr. 36F din 23 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca tardivă acțiunea în anularea încheierii de ședință din 17 aprilie 2018 și ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta B. S.R.L. împotriva sentinței arbitrale nr. 80 din 15 octombrie 2018.

Împotriva sentinței civile nr. 36F din 23 mai 2019 a declarat recurs reclamanta B. S.R.L.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă susține că prin respingerea ca tardivă a cererii în anulare formulate împotriva încheierii tribunalului arbitral din 17 aprilie 2018, curtea de apel a omis să se pronunțe asupra criticilor subsumate de parte art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.. Autoarea căii de atac apreciază că soluția curții de apel de a nu analiza pe fond respectiva cerere este contrară dispozițiilor art. 22 din același cod, deoarece criticile respective erau circumscrise de parte acțiunii în anulare și au fost formulate pe calea cererii completatoare, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Se mai arată că încheierea astfel atacată este o încheiere interlocutorie și că anularea sa făcea deja obiectul învestirii curții de apel încă de la momentul formulării acțiunii în anulare.

Autoarea căii de atac afirmă că, independent de aprecierea ca tardivă a cererii completatoare, curtea de apel ar fi trebuit să analizeze situația de incompatibilitate în care s-au aflat membrii tribunalului arbitral care soluționaseră anterior dosarul nr. x/2017, între aceleași părți, demers pe care nu l-a realizat, încălcând astfel dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs se susține și că instanța curții de apel a aplicat greșit prevederile art. 1270 și art. 1517 C. civ. atunci când a validat argumentația tribunalului arbitral în sensul existenței unei obligații de plată a recurentei-reclamante către intimata-pârâtă și în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de recurentă. Aceasta arată că, prin sentința atacată, curtea de apel a reținut o situație de fapt neconformă cu realitatea deoarece nu a avut în vedere că intimata-pârâtă nu a realizat niciun fel de lucrări în anul 2017 și a reținut, în mod greșit, că recurenta a reziliat contractul încheiat cu intimata strict pentru fapte ce priveau perioada 30 iunie 2016 - 31 decembrie 2016. Recurenta-reclamantă afirmă că a amânat achitarea facturilor emise de intimata-pârâtă deoarece aceasta din urmă întârziase în executarea obligațiilor sale, astfel că erau incidente dispozițiile art. 1517 C. civ. cu privire la neexecutarea imputabilă creditorului.

Autoarea căii de atac susține că rezilirea contractului a avut loc în conformitate cu prevederile art. 1270 C. civ. și ale art. 4 lit. g) teza finală din contractul încheiat între părți, având în vedere că, la data transmiterii notificării (24 aprilie 2017), intimata încetase deja executarea lucrărilor.

Se mai arată că prin invalidarea de către instanța arbitrală și de către instanța de fond a art. 2 din Anexa nr. 5 la contract, acestea au încălcat dispozițiile art. 1270 C. civ. întrucât prin această anexă, intimata-pârâtă a fost de acord să renunțe la a mai solicita recurentei-reclamante contravaloarea oricăror reclamații anterioare datei de 30 iulie 2016, perioadă care include și suma de 186.498,13 RON la plata căreia recurenta a fost obligată prin sentința arbitrală.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a apreciat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport, prin care a arătat că își însușește concluziile raportului.

Prin încheierea din 27 mai 2020 a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, iar recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 36F din 23 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis în principiu și s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la 30 septembrie 2020, în ședință publică.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a susținut, în esență, că soluția de respingere, ca tardiv formulată, a cererii completatoare prin care a solicitat anularea încheierii pronunțate de tribunalul arbitral la 17 aprilie 2018 este greșită.

Instanța supremă nu va reține aceste critici deoarece curtea de apel a pronunțat sentința recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materia litigiilor arbitrale, punând în discuția părților excepția invocată din oficiu la primul termen după ce recurenta-reclamantă a formulat cererea pretins precizatoare. Față de obiectul acestei cereri, curtea de apel a apreciat că partea a formulat susțineri prin care a suplinit petitul acțiunii inițiale, referindu-se la anularea unei încheieri prin care s-a respins o cererea de recuzare de către tribunalul arbitral. Or, încheierea prin care a fost soluționată o astfel de cerere nu se regăsește între cele limitativ enumerate de art. 594 C. proc. civ. ca având caracter interlocutoriu, iar termenul în care ar fi trebuit formulată acțiunea în anulare este cel de 30 de zile, astfel cum statuează art. 611 din același cod. Argumentele prin care recurenta-reclamantă susține încălcarea de către instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. f) sau h) C. proc. civ. nu justifică reformarea sentinței atacate prin prisma cazului de casare invocat, curtea de apel pronunțând o soluție în limitele în care a fost învestită și cu respectarea normelor aplicabile.

Prin memoriul de recurs a fost invocat și motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 și art. 1517 C. civ.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

Instanța supremă a statuat, în jurisprudența sa, că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, subliniind că ipoteza reglementată de acest text de lege nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești. Acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul de legalitate, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

La rândul său, recursul împotriva unei sentințe pronunțate în soluționarea unei acțiuni în anulare cunoaște un dublu filtru: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot analiza aspecte de netemeinicie, care aduc în discuție situația de fapt, și, pe de altă parte, urmărește modul în care curtea de apel a soluționat acțiunea în anulare în raport de criticile de nelegalitate ale reclamantei formulate în limitele motivelor de anulare reglementate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, referirile recurentei la încălcarea dispozițiilor art. 1270 (Forța obligatorie a contractului), ale art. 1517 C. civ. (Neexecutarea imputabilă creditorului) și la încălcarea clauzelor contractului nu justifică incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din punctul de vedere al nerespectării normei de drept material întrucât aduc în discuție aspecte care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susținerile din acțiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel și nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinței atacate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 36F din 23 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurenta-reclamantă B. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă A. S.R.L. a sumei de 37.821 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar, apreciind că față de munca depusă de avocatul intimatei-pârâte și raportat la complexitatea cauzei nu se impune diminuarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 36F din 23 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respingere cererea formulată de recurenta-reclamantă privind reducerea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 37.821 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.