ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A., în nume propriu și în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 35.074.212,46 RON (fără TVA) reprezentând costurile și cheltuielile aferente perioadei de prelungire a duratei de execuție a contractului, stabilită de inginer prin Modurile de Soluționare emise la data de 15 noiembrie 2016 și 8 august 2018 și aprobată de beneficiar, plus dobânda legală calculată până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a echivalentului în RON la data plății a sumei de 163.193,30 Euro (fără TVA) stabilită prin modul de soluționare comunicat de inginer la data de 17 noiembrie 2016, plus pierdere de profit, cu cheltuieli de judecată.

La data de 7.09.2022, Reclamanta a depus "cerere precizare a câtimii pretențiilor deduse arbitrajului", prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: pentru Disputa 1, debit principal 30.565.945,14 RON, dobânda legală 8.514.918,64 RON, pentru Disputa 2, debit principal 163.193,30 euro și dobânda legală 45.461,63 Euro, cheltuieli arbitrale 1.014.186,24 RON.

Prin sentința arbitrală nr. 25/06.03.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă privind pretențiile reclamantei, a admis în parte cererea de arbitrare precizată prin cererea de precizare a câtimii pretențiilor deduse arbitrajului din data de 07.09.2023, și în consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 20.418.534,75 RON, reprezentând costurile și cheltuielile indirecte suplimentare aferente perioadei de prelungire a duratei de execuție a contractului stabilită de inginer prin modurile de soluționare comunicate la data de 15 noiembrie 2016 și, respectiv, la data de 8 august 2018, precum și dobânda legală calculată conform prevederilor art. 3 (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar de la data acestei sentințe arbitrate și până la data plății efective a sumei de 20.418.534,75 RON (Disputa 1); a obligat pârâta să plătească reclamantei echivalentul în RON la data plății al sumei de 163.193,30 Euro (tară TVA) stabilită prin modul de soluționare emis de inginer și comunicat la data de 17 noiembrie 2016, precum și la plata echivalentului în RON al dobânzii legale în sumă de 32.530,24 Euro calculată de expert conform prevederilor art. 3 (21) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar calculată de la15.11.2019 (data Cererii de arbitrare) până la data de 13.12.2021 și în continuare până la data plății efective a echivalentul în RON la data plății al sumei de 163.19330 Euro (Disputa 2); a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 433.990,03 RON reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare Compania Națională De Administrare A Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând admiterea acțiunii în anulare în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) raportat la art. 608 alin. (1) coroborat cu art. 611 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., cu consecința desființării în parte a sentinței arbitrale nr. 25/06.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și pe cale de consecință respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.04.2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 101/2023 din data de 26 octombrie 2023, pronunțată în dosarul x/2023, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; a respins acțiunea în anulare sentință arbitrală formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței arbitrale nr. 25/06.03.2023, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., în nume propriu și în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", ca neîntemeiată; a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 14.788,73 cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârii recurate și trimiterea acțiunii în anulare spre rejudecare, iar în subsidiar, în cazul reținerii spre judecare, a solicitat casarea sentinței recurate, admiterea acțiunii în anulare și, pe cale de consecință, desființarea sentinței arbitrale nr. 25 din 6 martie 2023; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea memoriului de recurs, recurenta-reclamantă a apreciat că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că instanța de fond s-a pronunțat fără a avea în vedere aspectele esențiale prezentate în acțiunea în anulare și, înțelegând în mod greșit situația de fapt, a aplicat în mod necorespunzător normele de drept material.

În opinia autoarei recursului, sentința civilă nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 6 din CEDO.

Potrivit recurentei-reclamante, sentința recurată este nelegală, întrucât reținerile instanței de fond sunt eronate, fiind de natură să schimbe natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosarul cauzei.

Circumscris motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că motivul de anulare invocat în cuprinsul acțiunii anulare, respectiv cel prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h), vizează aspecte ce țin de conținutul hotărârii arbitrale, în raport de care consideră că sentința arbitrala nr. 25 din 06.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României, contrar celor dispuse de instanța de fond, încalcă dispozițiile imperative ale legii aplicabile în prezenta speță.

Contrar susținerilor instanței de fond în sensul că tribunalul arbitral nu a încălcat dispozițiile prevăzute de art. 22 din C. proc. civ., susține recurenta-reclamantă că acest principiu se circumstanțiază modului de stabilire a faptelor pricinii în materialitatea lor, la îndatorirea instanței de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Consideră recurenta-reclamantă că sentința civilă nr. 101 din 26.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a Civila a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 575 alin. (2) din C. proc. civ. și art. 6 CEDO, respectiv instanța de fond avea obligația de a analiza și verifica dacă în procedura arbitrală a fost asigurat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

De asemenea, apreciază că instanța de fond trebuia să constate că tribunalul arbitral a ignorat dispozițiile legale în vigoare privitoare la achizițiile publice, respectiv dispozițiile O.G. nr. 34/2006 precum și Instrucțiunea nr. 1/2006 privind modificarea contractului de achiziție publică/contractului de achiziție sectorială/acordului-cadru emisă de ANAP.

Totodată, în opinia sa, dat fiind faptul că dispozițiile contractuale au fost aprobate printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 1405/2010, au dobândit valoarea juridică a unei norme imperative.

Prin urmare, apreciază recurenta-reclamantă că instanța de fond a reținut eronat că nu este incident motivul prevăzut de art. 608 lit. h) din C. proc. civ., menționându-se că prevederile Sub - Clauzei 20.1 din Condițiile speciale ale contractului au un caracter imperativ, împrejurare care instituie obligativitatea respectării cu strictețe a termenelor și a procedurii de soluționare a revendicărilor antreprenorului, în caz contrar antreprenorul își va pierde însuși dreptul de despăgubire (plăți suplimentare) sau de obține o compensație diminuată, după caz.

În concluzie, având în vedere definiția doctrinară și trăsăturile a contractului administrativ coroborat cu faptul ca voința autorității publice a fost impusă prin caietul de sarcini, iar clauze contractuale sunt reglementate prin H.G. nr. 1405/2010, recurenta-reclamantă susține că aceste clauze au valoarea juridica a unei norme imperative.

Din această perspectivă, consideră că sentința civilă recurată ar fi trebuit să conțină o analiză mai aprofundată a apărărilor formulate. Or, sentința pronunțată în fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor în anulare invocate, nu cuprinde raționamentul juridic pe care instanța l-a avut în vedere la înlăturarea normelor de drept invocate, apreciind că acestea echivalează cu nemotivarea sentinței.

Reclamă recurenta-reclamantă și faptul că instanța de fond nu a arătat de ce criticile de netemeinicie ale sentinței arbitrale nu pot face obiectul analizei acțiunii în anulare.

În opinia sa, sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, a ordinii publice și a bunelor moravuri (art. 6 și 42 alin. (1) pct. 2 și 13, art. 576 C. proc. civ., art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 paragraf I din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, Articolul 6 paragraful l, din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale), dispoziții care reglementează principiile echității, imparțialității și independenței, împrejurare care conduce la casarea sentinței recurate, cu consecința admiterii acțiunii în anulare și desființarea în tot a hotărârilor arbitrale.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică și cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată de către instanței de fond, apreciind că suma de 14.788,73 RON este disproporționată în raport de complexitatea cauzei și munca depusă de avocatul care a asigurat reprezentarea pârâtei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 613 alin. (4), art. 452 coroborat cu art. 453 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă în data de 28.03.2024 (data poștei), intimata-pârâtă A. S.A., în nume propriu și în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", a invocat excepția nulității recursului și a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a susținut că, în realitate, criticile aduse hotărârii recurate sunt limitate la simple afirmații și speculații cu privire la pretinsa lipsă de motivare a sentinței nr. 101 din 26.10.2023. Susține că atât prin recurs, cât și prin acțiunea în anulare, s-a încercat o rejudecare în fond a litigiului arbitral, fiind invocate aspecte de fond și de temeinicie cu privire la litigiul arbitral, critici ce sunt inadmisibile în cadrul acestei procedurii speciale, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Mai precizează intimata-pârâtă că recurenta-reclamantă nu a indicat, în cuprinsul acțiunii în anulare, care sunt dispozițiile legale imperative pretins încălcate de tribunalul arbitral cu ocazia soluționării disputelor, fiind indicate cu titlu general dreptul la apărare, principiul aflării adevărului sau egalitatea de tratament.

În realitate, recurenta-reclamantă este nemulțumită de soluția pronunțată de tribunalul arbitral.

În opinia sa, prima instanță în mod corect a reținut că nu pot fi analizate în cadrul acțiunii în anulare criticile privind modul în care tribunalul arbitral a stabilit întinderea prejudiciului și a interpretat clauzele contractuale, întrucât nu sunt chestiuni care să poate fi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 608 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Analizând actele dosarului și sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reține Înalta Curte că, prin acțiunea ce formează obiectul dosarului de față, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat anularea sentinței arbitrale nr. 25/06.03.2023, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019.

În raport de acest aspect, Înalta Curte observă că acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este o cale de atac specială ce permite realizarea unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale din perspectiva motivelor prevăzute de art. 608 lit. a)-i) din C. proc. civ.. Întrucât motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute și privesc legalitatea hotărârii arbitrale în raport cu convenția arbitrală și cu cadrul socio-juridic în care aceasta urmează să își producă efectele, prin acțiunea în anulare nu pot fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, la probele administrate și modalitatea de valorificare a acestora.

Prin urmare, recursul formulat împotriva unei sentințe pronunțate în baza art. 613 din C. proc. civ. este supus unei duble limitări, recurentul fiind obligat să prezinte critici concrete subsumate cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. privind modalitatea în care instanța de fond a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare prevăzute de art. 608 lit. a)-i) din C. proc. civ.

Prin acțiunea în anulare formulată, reclamanta a contestat hotărârea arbitrală din perspectiva incidenței motivului de nelegalitate prevăzut la art. 608 lit. h), conform căruia hotărârea arbitrală poate fi desființată în cazul în care aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziții imperative ale legii.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Recurenta-reclamantă a reclamat faptul că sentința de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția.

Critica este nefondată și, în consecință, va fi respinsă.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, argumentele instanței constituindu-se într-o înlănțuire logică a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția, motivarea fiind clară și concisă. Simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, nu poate fi asimilată unei nemotivări în sensul textului legal evocat.

Argumentat și legal motivat, Curtea de Apel București, a reținut cu justețe că prin acțiunea în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., reclamanta nu a invocat nicio dispoziție imperativă a legii care să fi fost încălcată de către tribunalul arbitral și care ar fi putut conduce la desființarea sentinței, și nici nu a expus vreun argument care să fi dus la concluzia că sentința ar încălca ordinea publică sau bunele moravuri.

A criticat reclamanta că în mod greșit tribunalul arbitral a respins apărările CNAIR cu privire la decăderea antreprenorului din dreptul de a pretinde costuri suplimentare în conformitate cu prevederile art. 2545 C. civ. și raportat la Sub-clauza 20.1 din Condițiile Speciale de Contract, respectiv cu privire la nerespectarea termenului de 28 de zile. Totodată, a susținut că au fost ignorate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și ale Instrucțiunii nr. 1/2006, iar cu privire la disputa nr. 2 s-a invocat neluarea în seamă a apărărilor și a anumitor înscrisuri, apreciind că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la apărare astfel cum este acesta prevăzut prin dispozițiile imperative ale legii, respectiv art. 13 din C. proc. civ., precum și nerespectarea art. 6 alin. (1) CEDO, cu privire la egalitatea de tratament, egalitatea de arme, nerespectarea Constituției.

Verificând, sub acest aspect considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat considerentele și silogismul juridic pentru a explica hotărârea dată, a oferit răspuns la toate argumentele aduse de parte, arătând motivele pentru care nu toate aspectele invocate de parte pot fi analizate din perspectiva motivului invocat prin acțiunea în anulare.

Astfel, contrar susținerilor recurentei-reclamante, prima instanță a analizat și motivat punctual fiecare critică în parte, reținând că apărările CNAIR referitoare la decădere nu au fost respinse, ci nu au mai fost analizate ca urmare a admiterii excepției tardivității invocării de către CNAIR a decăderii reclamantei din dreptul de a pretinde costuri suplimentare pentru motivul că termenele prevăzute de Sub-clauza 20.1 ar fi depășite. În acest sens, a reținut că reclamanta nu a formulat nicio critică cu privire la soluția dispusă prin încheierea din 11.11.2020 prin care tribunalul arbitral a admis excepția tardivității.

Analizând a doua critică formulată de către reclamantă, prima instanță a respins-o motivat de faptul că nu au fost indicate dispozițiile din cuprinsul O.U.G. nr. 34/2066 și ale Instrucțiunii nr. 1/2006.

În final, cu privire la cea de-a treia critică, a reținut prima instanță că încălcarea dreptul la apărare, a dreptului la un proces echitabil, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 13 din C. proc. civ. și a celor prevăzute de art. 6 CEDO sunt aspecte ce exced obiectului cenzurii pe calea acțiunii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin urmare, motivarea curții de apel conține argumentele pentru care s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, răspunde criticilor reclamantei astfel cum au fost formulate prin raportare la motivul de nelegalitate invocat și nu raportat la fondul litigiului, fiind conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faptul că recurenta-reclamantă nu este de acord cu considerentele instanței de fond nu poate duce la concluzia că hotărârea recurată nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunța soluția sau că aspectele reținute de instanță sunt eronate și schimbă natura sau înțelesul vădit neîndoielnic al actelor din dosar și, în niciun caz, nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziții legale va fi respinsă ca nefondată.

Procedând în continuare la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit aceste norme casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la motivul de recurs invocat, recurenta-reclamantă a susținut că dispozițiile contractuale au valoarea unor norme imperative întrucât au fost aprobate printr-un act normativ, respectiv prin H.G. nr. 1405/2010, împrejurare în raport de care sentința recurată ar fi trebuit să conțină o analiză mai aprofundată a apărărilor formulate.

Reține Înalta Curte că, prin hotărârea recurată, curtea de apel nu a aplicat normele de drept material invocate de recurentă și nu a dezlegat pe fond aspectele mai sus relevate, privind obligativitatea respectării cu strictețe a termenelor și a procedurii de soluționare a revendicărilor, în conformitate cu dispozițiile sub-clauzei 20.1 din condițiile speciale. Ceea ce a reținut, în realitate, este doar faptul că aceste argumente nu au fost analizate urmare a admiterii excepției tardivității invocării de către CNAIR a decăderii reclamantei din dreptul de a pretinde costuri suplimentare pentru motivul că termenele prevăzute de Sub-clauza 20.1 ar fi depășite. De altfel, a reținut prima instanță că reclamanta nu a formulat nicio critică cu privire la soluția dispusă prin încheierea din 11.11.2020 prin care tribunalul arbitral a admis excepția tardivității.

Pe de altă parte, constată instanța de recurs că nici în cadrul memoriului de recurs recurenta-reclamantă nu a criticat această soluție, ci a reiterat motivele formulate pe calea acțiunii în anulare, făcând trimitere la clauzele contractuale și la considerații de ordin teoretic privind executarea contractelor administrative.

De asemenea, se constată că, deși recurenta-reclamantă a făcut referire la ignorarea dispozițiilor legale în vigoare privitoare la achizițiile publice, respectiv O.G. nr. 34/2006 și Instrucțiunea nr. 1/2006, acest motiv de casare a fost invocat în mod formal de către titulara memoriului de recurs, nefiind însoțit de critici privind modul concret în care prin sentința atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial.

Cu titlu general, notează Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei-pârâte, prevederile contractuale nu dobândesc valoarea juridică a unor norme imperative, ca urmare a reglementării printr-o hotărâre de Guvern. Domeniul normelor imperative nu poate fi înțeles decât în accepțiune restrânsă a termenului, ca înglobând ordinea juridică de drept reglementată prin acte normative cu valoare generală, care prescriu subiectelor de drept o conduită inderogabilă.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a mai făcut referire și la încălcarea dispozițiilor art. 575 alin. (2) coroborat cu art. 13 și 22 din C. proc. civ. și la cele ale art. CEDO.

În acest context, Înalta Curte subliniază că art. 608 C. proc. civ. deschide părților o procedură specială de desființare a hotărârii arbitrale, stabilind restrictiv limitele în care pot fi promovate criticile de nelegalitate la adresa acesteia, apte să declanșeze și să circumstanțieze controlul judiciar.

Ipoteza reglementată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu permite, astfel cum tinde recurenta-reclamantă prin modul în care își argumentează prezenta cale de atac, examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale, întrucât competența arbitrajului exclude, pentru litigiul ce face obiectul convenției arbitrale, competența instanțelor judecătorești, iar acțiunea în anulare nu are efectul devolutiv al apelului, controlul efectuat de instanțele judecătorești fiind unul strict, limitat, de legalitate pentru ipotezele anume stabilite, nu de temeinicie a hotărârii arbitrale.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a ignorat faptul că toate aceste susțineri au primit un răspuns specific din partea primei instanțe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigențelor acestei căi extraordinare de atac de reformare. Simpla reiterare în recurs a argumentelor expuse în cadrul acțiunii în anulare valorificate la prima instanță nu respectă exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa sentinței atacate, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a concluzionat că nu este incident motivul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată la plata căreia a fost obligată de către curtea de apel, Înalta Curte are în vedere decizia nr. 3 din data de 20.01.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție (paragraful 34) că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face."

Prin urmare, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 101/2023 din 26 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante în calea de atac, în baza art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1), la art. 452, la art. 455 și la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 8867,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A., în nume propriu și în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.", conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 101/2023 din 26 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 8867,52 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A. S.A., în nume propriu și în calitate de lider al Asocierii "A. - B. - C. S.A.".

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.