ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 252/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de arbitraj din 4 iulie 2019, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/04.07.2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE (C.N.A.I.R.) S.A., a solicitat tribunalului arbitral să dispună:

- obligarea C.N.A.I.R. S.A. la plata sumei de 3.805.168 RON, reprezentând creanța principală astfel cum rezultă din Situația la terminarea lucrărilor;

- obligarea C.N.A.I.R. S.A. la plata sumei de 229.680,98 RON, reprezentând dobânda aferentă sumelor datorate pentru lucrările efectuate de la 1 iunie 2018 pana la 11 octombrie 2018 și respectiv dobânda aferentă pentru întârzierea plății primei jumătăți a sumelor reținute, până la 30 iunie 2019 și ulterior acestei date, la o rată zilnică de 1.094,63 RON;

- obligarea C.N.A.I.R. S.A. la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea litigiu arbitral.

Prin hotărârea arbitrală nr. 4/17.01.2020, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2019 a fost respinsă excepția de prematuritate a cererii de arbitraj, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată; de asemenea, a fost admisă cererea de arbitraj formulată de reclamantă; ca atare, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sumele de 3.805.168,27 RON pentru situația la terminarea lucrărilor, 229.680,98 de RON, reprezentând dobândă pentru creanța principală și plata cu întârziere a primei jumătăți a sumelor reținute, calculată până la data cererii de arbitraj și continuând ulterior cu o rată zilnică de 1.094,63 de RON; 58.971,05 RON și 41.954,59 de GBP, reprezentând cheltuieli de arbitraj.

Împotriva acestei sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) teza a II-a raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., admiterea acesteia, anularea în tot a sentinței arbitrale și, pe cale de consecință, în principal, respingerea în tot a cererii arbitrale, ca prematur introdusă iar, în subsidiar, respingerea cererii arbitrale, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 451 și ale art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea din 04.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția de necompetență funcțională; ca atare, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în contradictoriu cu pârâta A.., în favoarea Curții de Apel București, secția Civilă (litigii cu profesioniști).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 18.05.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 180 din 22 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosar nr. x/2020, a fost respinsă acțiunea în anulare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii în anulare, așa cum a fost formulată și, drept consecință, anularea în tot a sentinței arbitrale, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta începe prin a face o prezentare a relațiilor contractuale dintre părți și a parcursului litigiului.

În ce privește motivele de recurs, apreciază că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta învederează că instanța de fond nu a analizat susținerile recurentei cu privire la excepția prematurității acțiunii arbitrale, considerând că excepția prematurității poate fi analizată doar prin analizarea materialului probator raportat la dispozițiile contractului, respectiv, a clauzei 14.7, care vizează procedura contractuală de aprobare a plăților, analiză inadmisibilă, în opinia instanței de fond.

Or, arată recurenta, excepția prematurității cererii de chemare în judecată este o excepție de fond, peremptorie și absolută. Prematuritatea presupune că, dreptul material la acțiune nu poate fi exercitat deoarece este afectat de un termen sau de o condiție suspensivă.

Condițiile exercițiului dreptului la acțiune sunt considerate a fi patru: capacitatea, dreptul afirmat, calitatea și interesul. Oricare dintre aceste condiții trebuie să îndeplinească anumite cerințe de valabilitate.

Or, susține recurenta în continuare, raportat la dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., tribunalul arbitral ar fi respins în mod greșit excepția prematurității formulării cererii arbitrale, în cauză, dreptul material la acțiune al reclamantei nefiind născut și actual.

În acest sens, recurenta evocă, pentru început, dispozițiile sub-clauzei 20.1 (revendicările antreprenorului) din Condițiile Speciale ale Contractului privind condițiile solicitării de plăți suplimentare și prelungirii duratei de execuție a lucrărilor.

În continuare, recurenta reia prezentarea mecanismului contractual și succesiunea în timp a documentelor de plată și recepție a lucrărilor dintre părți, prezentată și în partea introductivă a cererii de recurs.

Concluzionează că, raportat la mecanismul contractul astfel cum a fost prezentat de recurentă ca rezultând din dispozițiile contractuale, la faptul că suma reprezentând debitul principal solicitată prin cererea de arbitrare de către reclamantă nu se regăsește nici în raportul lunar din luna februarie 2019 și nici în raportul final prezentat de inginer după recepția la terminarea lucrărilor din iunie 2019, înregistrat la companie sub nr. x/24.07.2019 și la faptul că inginerul a returnat SIL 20 reclamantei (Antreprenorului) în scopul revizuirii acesteia, în vederea retransmiterii pentru emiterea Certificatul Interimar de Plată 20, solicitarea debitului principal, în baza ordinului de variație nr. 6, ar fi prematură în acest moment și ar încălca prevederile contractuale privind procedura de plată.

De asemenea, recurenta precizează că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sentința arbitrală nu încalcă dispozițiile imperative ale art. 155 din Codul fiscal, considerând că "aspectele criticate de C.N.A.I.R. în acțiunea în anulare raportat la art. 155 Codul fiscal nu țin de legalitatea hotărârii arbitrale, ci de situația de fapt (mai precis, de netemeinicia hotărârii arbitrale)".

În opinia recurentei, dispozițiile art. 155 Codul fiscal sunt norme imperative și de strictă interpretare.

În susținerea acestei critici, recurenta evocă in extenso prevederile sub-clauzei 14.7 (Plățile) din Condițiile Speciale ale Contractului, din a căror interpretare apreciază că rezultă că, după aprobarea Certificatului Interimar de Plată, Antreprenorul trebuie să emită factura pentru suma certificată prin Certificatul Interimar de Plată, iar ulterior comunicării facturii către C.N.A.I.R. S.A., se naște obligația acesteia de a achita suma certificată.

Însa, reclamanta nu a emis vreo factură pentru suma stabilită prin Determinarea nr. 4 din 28.03.2019 ca fiind datorată de CNAIR S.A., dar i-au fost eliberate reținerile monetare în cuantum de 50%, în conformitate cu condițiile contractuale, în valoare de 1.545.595,56 RON și 18.486,15 euro.

Atât doctrina, cât și jurisprudența, au statuat că factura este înscrisul emis de persoana impozabilă, care face livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, pe baza căruia beneficiarul întocmește documentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate, îndeplinind și funcția de document de însoțire a mărfii pe timpul transportului și de document de încărcare în gestiunea beneficiarului. Regimul juridic al facturii este reglementat de art. 155 Codul fiscal.

Arată că, în conformitate cu dispozițiile contractuale, raportat la dispozițiile art. 155 Codul fiscal, Beneficiarul nu putea efectua plata sumei aferente Certificatului interimar de Plata nr. x fără aprobarea acestuia și fără emiterea unei facturi fiscale de către Antreprenor.

Consideră recurenta că tribunalul arbitral în mod greșit a obligat C.N.A.I.R. S.A. la plata suma de 229.680,98 RON, reprezentând dobânda aferentă sumelor datorate pentru lucrările efectuate de la 1 iunie 2018 până la 11 octombrie 2018 și, respectiv dobânda aferentă pentru întârzierea plății primei jumătăți a sumelor reținute, până la 30 iunie 2019 și ulterior acestei date, la o rată zilnică de 1.094,63 RON, ignorând în mod nepermis faptul că certificatul de plată nu era aprobat, iar Antreprenorul nu a emis factura fiscală aferentă.

Mai susține că acestă sumă este în prezent în procedura contractuală de plată prevăzută de dispozițiile sub-clauzei 14.7 din Condițiile Speciale ale Contractului și consideră că solicitarea reclamantei nu este întemeiată, întrucât până la aprobarea de către C.N.A.I.R. S.A. a CIP 20, creanța nu este certă lichidă și exigibilă.

De asemenea, precizează că, obligarea C.N.A.I.R. S.A. la plata dobânzii aferentă sumelor datorate pentru lucrările efectuate de la 1 iunie 2018 până la 11 octombrie 2018 și, respectiv dobânda aferentă pentru întârzierea plății primei jumătăți a sumelor reținute, în valoare de 229.680,99 RON până la data de 30 iunie 2019 și ulterior, la o rata zilnică de 1.094,6.1 RON, este neîntemeiată, întrucât intimata-reclamantă nu a justificat ce reprezintă aceste sume, nefiind raportate la contract. Pe de altă parte, susține că aceste sume s-ar suprapune cu penalitățile solicitate și acordate prin sentința arbitrală nr. 54/2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2018.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante, care a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța supremă constată că, deși recurenta și-a întemeiat cererea pe motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile acesteia din cadrul memoriului de recurs nu conțin critici de nelegalitate împotriva sentinței atacate. Referirile la condițiile de exercitare a acțiunii civile și la regimul fiscal al facturii (art. 155 Codul fiscal) sunt făcute în mod formal, pentru a crea o aparență de legalitate a acestor critici, însă în esență, recurenta se raportează doar la clauzele contractuale.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs reprezintă o redare fidelă a tuturor argumentelor din acțiunea în anulare îndreptată împotriva sentinței arbitrale, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Mai mult, instanța supremă reține că, deși prin hotărârea recurată, instanța a reținut că C.N.A.I.R. S.A. nu a arătat normele imperative pretins încălcate de tribunalul arbitral și nu a indicat în ce ar consta încălcarea ordinii publice sau a bunelor moravuri, prin prezenta cale de atac, recurenta nu a înțeles să combată raționamentul primei instanțe, ci s-a cantonat în a relua identic susținerile privind mecanismul contractual, pe care l-a expus în detaliu (reproducând anumite clauze contractuale), pentru a demonstra că suma reprezentând debitul principal nu se regăsește în raportul lunar din luna februarie 2019 sau în raportul final prezentat de Inginer după recepția la terminarea lucrărilor din iunie 2019, precum și faptul că solicitarea debitului principal în temeiul VO 6 ar fi prematură în acest moment și ar încalca prevederile contractuale privind procedura de plată.

Or, pe de o parte, aceste argumente, prin care se urmărește, în realitate, interpretarea clauzelor contractuale și stabilirea situației de fapt pe baza probelor de la dosar, vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea unei hotărâri, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar pe de altă parte, prezentarea din nou a argumentelor expuse în acțiunea în anulare nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun formularea unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța a cărei hotărâre face obiectul căii de atac și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Cu atât mai mult, raportat la motivarea primei instanțe, care a reținut atât neindicarea unor norme imperative încălcate de tribunalul arbitral, cât și faptul că dispozițiile art. 155 din Codul fiscal susțin, în realitate, netemeinicia sentinței arbitrale, iar nu nelegalitatea ei, instanța supremă reține că simpla afirmare a caracterului imperativ al acestor dispoziții, fără a argumenta rațiunile care susțin caracterul imperativ al acestei norme nu se circumscrie unei critici de nelegalitate ce poarte fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 180 din 22 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (CNAIR - S.A.) împotriva sentinței civile nr. 180 din 22 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2022.