ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2042/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2021, astfel cum a fost precizată, reclamanta A.. a solicitat obligarea pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. C.N.A.I.R. S.A. la plata: sumei totale de 4.034.847,08 RON, compusă din: (i) costuri suplimentare de 2.069.794,26 RON, (ii) profit aferent costurilor suplimentare de 103.490 RON (lii) beneficiu nerealizat de 928.200,20 RON și (iv) dobândă contractuală de 942.362,62 RON, calculată până la data de 29.09.2023 inclusiv; taxei pe valoarea adăugată în valoare de 412.924 RON; dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 1.831,54 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data imediat următoare pronunțării hotărârii arbitrale și până la data plății efective a debitului recunoscut de tribunalul arbitral; cheltuielilor suportate de reclamantă și ocazionate de soluționarea litigiului.

Prin sentința arbitrală nr. 99 din 15 decembrie 2023, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2021 de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost admisă în parte cererea, fiind obligată pârâta: la plata sumei în cuantum de 1.915.141,75 RON costuri suplimentare; la plata sumei de 928.200,20 RON beneficiu nerealizat; la plata dobânzii contractuale în valoare totală de 242.833,08 RON aferentă pretențiilor admise, precum și în continuare de la data de 21.02.2022 și până la data plății efective de către pârâtă a debitului recunoscut de tribunalul arbitral, dobândă ce va fi calculată în condițiile art. 7.3 din Acordul contractual.

Au fost respinse solicitările de obligare a pârâtei la plata profitului aferent costurilor suplimentare, la plata taxei pe valoare adăugată, precum și de obligare la plata dobânzii legale și a dobânzii la dobândă.

A fost admisă în parte cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de arbitrare, fiind obligată pârâta la plata sumei de 326.118,20 RON.

Împotriva acestei sentințe, invocând motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) Cod procedură, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acțiune în anulare, solicitând desființarea sentinței arbitrale, iar pe cale de consecință trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral.

Acțiunea în anulare a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și Achiziții Publice sub nr. x/2024*.

Pârâta A.. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat: admiterea excepției necompetenței secției a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru Achiziții Publice; anularea cererii de chemare în judecată pentru neachitarea taxei de timbru; respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în anulare, întrucât criticile nu se încadrează în motivele limitative prevăzute de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. respingerea ca neîntemeiată a acțiunii în anulare.

Prin încheierea din 3 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și Achiziții Publice a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secțiilor civile ale Curții de Apel, specializate în materia raporturilor dintre profesioniști.

Acțiunea în anulare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a Civilă sub număr de dosar x/2024

La termenul de judecată din 23 mai 2024, Curtea a constatat că reclamanta nu datorează taxă judiciară de timbru, reținând că solicitarea de respingere ca inadmisibilă a acțiunii este o apărare de fond.

Prin sentința civilă nr. 57/2024 din 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., în contradictoriu cu pârâta A..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva acestei sentințe, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În argumentarea cererii de recurs, sub un prim aspect, susține, în esență, că instanța de fond a încălcat normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., raportat la art. 425 C. proc. civ., art. 6 CEDO.

Apreciază că, în mod nelegal, Curtea de Apel București a reținut că hotărârea arbitrală nr. 99 din 15 decembrie 2023 a fost motivată din perspectiva înlăturării apărărilor reclamantei aferente petitului A pct. (iv) al cererii arbitrale, prin care s-a a solicitat obligarea pârâtei CNAIR S.A. la plata sumei în cuantum de 942.362,62 RON, reprezentând pretinsă dobândă contractuală.

Subliniază că prin acțiunea în anulare a criticat hotărârea arbitrală, din perspectiva dispozițiilor prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., întrucât în considerentele hotărârii arbitrale nu au fost indicate motivele pentru care nu s-a ținut cont de apărările prezentate, cu atât mai mult cu cât aceste apărări au fost esențiale, fiind depuse 3 hotărâri arbitrale, care au conturat practica arbitrală pe acesta problemă de drept.

Instanța de fond a ignorat, în mod nelegal, că motivarea hotărârii arbitrale este deficitară, în sensul că nu răspunde apărării CNAIR cu privire la incidența celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 și a incidenței practicii judiciare depuse la dosar.

Consideră ca fiind eronat raționamentul instanței de fond care a apreciat că:

"(. . . . . . . . . .) o (...) omisiune de analiză a apărării CNAIR cu privire la incidența celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 să fi fost de natură a produce acesteia o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată astfel decât prin anularea sentinței", deoarece câtă vreme hotărârea arbitrată nu prezintă raționamentul logico-juridic care a condus la înlăturarea incidenței celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8, CNAIR S.A. nu a avut posibilitatea legală de a critica hotărârea arbitrală din perspectiva încălcării efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. (conform practicii judiciare depuse la dosar).

Or, lipsa oricărei analize cu privire la incidența celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 și a incidenței practicii judiciare depuse la dosar pe această problemă de drept echivalează în mod evident cu o nemotivare, întrucât, spre deosebire de legislația anterioară, în sistemul Noului C. proc. civ. efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este reglementat ca un efect important al hotărârii judecătorești, și nu mai poate fi considerat doar un mijloc de probă ca în vechea legislație.

Față de cele prezentate, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, iar pe fondul cererii de recurs, admiterea acțiunii în anulare, cu consecința desființării în tot a sentinței arbitrate nr. 99 din 15 decembrie 2023 pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2021 de către Tribunalul Arbitrat din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral din perspectiva analizării susținerilor reclamantei privind pierderea dreptului antreprenorului de a fi îndreptățit la dobânda penalizatoare și a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, conform practicii judiciare depuse la dosar.

Sub un alt aspect, apreciază că instanța de fond a încălcat normele legale reglementate de art. 608 alin. (1) h) C. proc. civ., raportat la art. 1350. 1530, art. 1534 și art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ.

După o succintă prezentare a situației de fapt, redând conținutul unor clauze contractuale și făcând referiri la derularea relațiilor contractuale prin raportare și la o pretinsă încălcare de către antreprenor a obligațiilor contractuale pe perioada derulării contractului, în opinia recurentei, instanța de fond ar fi trebuit să rețină că atât timp cât tribunalul arbitral nu a analizat incidența dispozițiilor art. 1350, art. 1530, art. 1534 și art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ., acesta nu a făcut evaluarea judiciară a răspunderii contractuale și a pretinsului prejudiciu solicitat.

Consideră că, indiferent dacă mai era în ființă contractul la data declanșării procesului, tribunalul arbitral era obligat să analizeze îndeplinirea sau nu a obligațiilor de către ambele părți contractante din perioada de executare a contractului, în vederea stabilirii vinovăției și a raportului de cauzalitate dintre pretinsa faptă și prejudiciu. Cu alte cuvinte, chiar dacă contractul a fost reziliat de către antreprenor, tribunalul arbitral era obligat să analizeze și să dea eficiență dispozițiilor art. 1350 C. civ.

De asemenea, apreciază că instanța de fond, a ignorat faptul că tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile art. 1530 din C. civ. (care stabilesc, fără echivoc că, prejudiciul trebuie să fie consecința directă și necesară a neexecutării obligației), întrucât doctrina în materia răspunderii contractuale nu limitează aplicarea acestor norme legale în ipoteza rezilierii contractului.

Astfel, pentru a se putea antrena răspunderea contractuală a pretinsului debitor, trebuie îndeplinite cumulativ anumite elementele care condiționează acordarea pretinselor costuri, aspecte care nu au fost analizate de către Tribunalul arbitral și nesocotite și de către Curtea de Apel București în soluționarea acțiunii în anulare.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunalul arbitral din perspectiva analizării și aplicării art. 1350, art. 1530, art. 1534 și art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ.

Intimata-pârâtă A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.

La termenul din 5 noiembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepțiile invocate prin întâmpinare și a rămas în pronunțare pe fondul recursului.

Verificând în cadrul controlului de legalitate sentința atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că acțiunea în anulare este calea de atac ce se exercită împotriva hotărârii arbitrale și poate fi exercitată exclusiv pentru motivele enumerate limitativ la art. 608 alin. (1) lit. a) - i). Această cale de atac nu este una devolutivă, instanța sesizată cu acțiunea în anulare având a verifica exclusiv dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desființată pentru unul dintre motivele arătate în textul din Codul precizat.

Nu mai puțin, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat prin considerentul 66 din decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condițiile în care reclamanta, considerând sentința nemotivată, a susținut că tribunalul arbitral nu ar fi analizat, în dezlegarea capătului de cerere privind dobânda contractuală, apărarea acesteia referitoare la incidența prevederilor tezei a II-a sub-clauzei 14.8 din Condițiile speciale ale contractului, se constată că prima instanță în mod legal a examinat această critică prin prisma motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

Or, nemulțumirea recurentei-reclamante cu privire la argumentele care au format convingerea instanței învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, neînsușirea de către aceasta a susținerilor formulate de către parte ("este eronat raționamentul instanței de fond care a apreciat că: (. . . . . . . . . . .) o (...) omisiune de analiză a apărării CNAIR cu privire la incidența celei de-a doua teze a sub clauzei 14.8 să fi fost de natură a produce acesteia o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată astfel decât prin anularea sentinței"), nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate, nefiind incident motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Argumentat și legal motivat, cu referire la incidența art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., Curtea de Apel București a reținut că sentința arbitrală cuprinde o dezlegare exhaustivă a petitului vizând dobânda contractuală, fiind stabilit regimul juridic al dobânzii, data la care începe să curgă, cuantumul acesteia, prevederea contractuală în raport de care va fi calculată, în soluționarea acestui capăt de cerere fiind expuse atât motivele de fapt cât și cele de drept, raționamentul logico-juridic fiind unul clar și coerent.

Totodată, s-a arătat că tribunalul arbitral nu a constatat caracterul fondat al acestui petit în raport de prevederile sub-clauzei 14.8 din Condițiile speciale ale contractului, astfel încât o pretinsă omisiune de analiză a apărării CNAIR cu privire la incidența celei de-a doua teze a sub-clauzei 14.8 să fi fost de natură a produce acesteia o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinței.

Prin urmare, în contextul în care motivarea tribunalului arbitral nu a fost axată pe prevederile sub-clauzei 14.8 din Condițiile speciale ale contractului, dobânda nefiind acordată în baza acestei dispoziții contractuale, ci a celei prevăzute de art. 7.3 din Acordul Contractual, s-a arătat expres că o prezentare a raționamentului pentru care teza a doua a art. 14.8 ar fi sau nu incidentă nu prezenta relevanță raportat la soluția pronunțată.

În cauză, acțiunea în anulare formulată a fost analizată strict în limitele criticilor indicate de parte, iar faptul că recurenta nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția Curții de Apel București nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. se referă la accepțiunea restrânsă a noțiunii de lege imperativă, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu și impersonal, care stabilesc inderogabil modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul relațiilor socio-juridice.

Legea imperativă este, în acest sens, diferită de legea părților, care, deși trasează, la rândul său, o conduită a părților, are în vedere efectele raportului juridic stabilit între acestea, adică obligația părților acestuia de a se conforma întocmai regulilor convenite de și între ele.

Criticile aduse hotărârii pronunțate de către curtea de apel vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., raportat la art. 1350, art. 1530, art. 1534 și art. 1556 C. civ., coroborat cu art. 1270 C. civ.

Astfel cum s-a arătat, aspectul care interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susține a fi încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu. Norma, fie de drept material, fie de drept procesual, trebuie să prescrie o anumită conduită obligatorie, încălcată de părți, sau să interzică o anumită conduită.

Conduita părților, contrară clauzelor contractuale, nu poate fi echivalată cu încălcarea unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire, în acest sens, la dispozițiile C. civ. (art. 1556, art. 1350, art. 1530, art. 1534 C. civ.) privind executarea obligațiilor contractuale, dreptul creditorului la daune-interese ca urmare a neexecutării culpabile a obligației de către debitor, precum și la prejudiciul imputabil creditorului, deoarece se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, fiind o chestiune de temeinicie care excedează controlul de legalitate permis în acțiunea în anulare, impus prin art. 608 C. proc. civ.

Nefiind vorba, așadar, de nesocotirea unor dispoziții imperative ale legii, astfel cum se pretinde prin acțiunea în anulare, chiar dacă prima instanță nu a operat corect cu aceste distincții pentru a înlătura acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale, urmează a fi menținută ca legală sentința recurată, însă pentru considerentele menționate.

În ceea ce privește pretinsa încălcare de către tribunalul arbitral a prevederilor art. 1270 C. civ., Curtea de Apel București a reținut legal că nu au fost dezvoltate argumente care să se încadreze în motivul de anulare invocat.

Este de menționat că, prin modalitatea în care au fost expuse argumentele în susținerea încălcării art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., recurenta a solicitat în realitate reexaminarea acțiunii în anulare și nu doar să se analizeze legalitatea sentinței recurate, întrucât o parte din așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor formulate în cuprinsul cererii de anulare a hotărârii arbitrale.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, Curtea de Apel București procedând corect la analizarea acțiunii în anulare dedusă judecății raportat la motivele întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Pentru rațiunile înfățișate, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 57/2024 din 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând sentința recurată, ca fiind legală.

Totodată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.:

"Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".

Este de notorieitate că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Văzând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța apreciază că, în raport de complexitatea cauzei și activitatea concretă desfășurată de avocatul intimatei A.., nu se impune reducerea cuantumului onorariului avocațial.

Motivat de aceste considerente, va respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În raport cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 18651,79 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinței civile nr. 57/2024 din 23 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 18651,79 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2024.