ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1472/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare formulată de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. și A.., înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, s-a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere la plata sumei de 2.927.124,62 RON reprezentând costuri suplimentare asociate lucrărilor suplimentare executate la C. conform Proiectului Tehnic Modificat, plata dobânzii de întârziere, de la data la care fiecare dintre sumele datorate au devenit exigibile până la data plății efective, dobânzi estimate provizoriu la suma de 10.000 RON, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința arbitrală nr. 100/05.11.2021 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a dispus admiterea, în parte, a cererii reclamantelor A. S.A., B. S.R.L. și A. SpA, astfel cum a fost precizată. Tribunalul arbitral a dispus obligarea pârâtei C.N.A.I.R. la plata sumei de 2.966,816.15 reprezentând costurile asociate lucrărilor suplimentare executate la C. de la km 5+460 Ia km 5+535 conform proiectului tehnic modificat; a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamante privind plata sumei de 924.921,36 RON, reprezentând dobânzi de întârziere conform contractului, calculate de la data la suma datorată a devenit exigibilă până la data de 24.07.2021, precum și în continuare până la data plății efective, și a obligat pârâta sa plătească reclamantelor suma de 123.508,93 RON reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Prin încheierea de îndreptare din data de 17.11.2021, Tribunalul arbitral a rectificat suma înscrisă la pagina 18, pct. 85, la pagina 25, titlul B, la pagina 29, pct. 143, la pagina 35, pct. 164, lit. a) și la) pagina 37 primul alineat din sentința arbitrală, ca fiind 2.966.286,31 RON în loc de 2.966.816,15 RON.

Împotriva acestei sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., înregistrată la data de 2 iunie 2022 pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 96 din 4 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare, ca neîntemeiată, și a obligat pârâta la plata sumei de 10591, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., înregistrat la data de 14 septembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Înalta Curte, prin decizia nr. 434 din 29 februarie 2024, a admis recursul, a casat sentința civilă nr. 96 din 4 noiembrie 2022 și a dispus trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curții de Apel București.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 19 iulie 2024, sub nr. x/2022*.

Prin sentința nr. 100 din 24 octombrie 2024, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, invocată de pârâte prin întâmpinare.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de petenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - C.N.A.I.R. S.A.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta C.N.A.I.R. S.A., înregistrat la data de 27 februarie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a arătat că sentința recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, din perspectiva chestiunilor de drept dezlegate prin decizia de casare anterioară și a temeiurilor legale pe care partea le-a invocat prin notele de ședință nr. x din 8 octombrie 2024. Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin privarea recurentei de dreptul la un proces echitabil.

În esență, considerentele sentinței atacate nu reprezintă decât o transpunere a teoriei generale a acțiunii în anulare și o analiză a unor dispoziții legale neaplicabile speței, respectiv a prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016. Or, contractul încheiat de părți este guvernat de legea aplicabilă încheierii lui, în anul 2011, deci de prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

A mai relevat recurenta că instanța de control judiciar a statuat, prin decizia de casare, că, în măsura în care instanța învestită cu acțiunea în anulare nu se poate pronunța asupra pretinsei încălcări a dispozițiilor imperative relative la depășirea valorii de contract, în lipsa indicării acestor prevederi legale, era în drept să ceară părții să precizeze aceste articole de lege. Or, în rejudecare, petenta a indicat în concret dispozițiile legale încălcate, respectiv art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 1/2016, însă instanța a omis să analizeze acest motiv de acțiune în anulare, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă constă în încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, a susținut că instanța, învestită cu acțiunea în anulare, nu a analizat criticile relative la neluarea în seamă a apărărilor și probatoriului administrat și pe cele referitoare la încălcarea art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea A.N.A.P. și art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât sentința atacată este legală. Astfel, hotărârea recurată este motivată corespunzător nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Cât privește pretinsa încălcare a normelor de drept material, aceasta nu reprezintă decât o reiterare a criticilor de nemotivare a hotărârii și a celor privind modul de apreciere a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Este adevărat că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Însă, contrar susținerilor recurentei, hotărârea recurată cuprinde raționamentul logico-juridic care fundamentează soluția, aceasta nefiind afectată de vreunul din viciile motivării care justifică casarea hotărârii.

În speță, prin decizia de casare anterioară, instanța supremă a statuat că principiul rolului activ al judecătorului nu îi permite acestuia să invoce imposibilitatea soluționării unei cereri pentru lipsa indicării exprese a articolelor de lege. Aceasta nu înseamnă însă că, în contextul în care, în rejudecare, titularul acțiunii în anulare a subscris motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, anume a prevederilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 1/2016, lipsa analizării explicite a acestor texte de lege prin sentința recurată echivalează cu nemotivarea în drept sau motivarea insuficientă a hotărârii.

În primul rând, instanța de recurs nu a dezlegat vreo problemă de drept, obligatorie pentru instanța care judecă fondul, în condițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., așa cum fără temei se susține prin cererea de recurs. În realitate, hotărârea anterioară a fost casată pentru nemotivare, astfel că judecata a reînceput de la actul anulat, instanța de fond, în acest context, fiind abilitată a verifica dacă, în adevăr, tribunalul arbitral a încălcat vreo normă imperativă, admițând acțiunea în răspundere contractuală cu care a fost învestit.

Așadar, nu poate fi subsumată noțiunii de nemotivare sau motivare insuficientă împrejurarea că judecătorul fondului, în construirea rațioamentului său, a pornit de la premisa că, pentru admiterea acțiunii arbitrale, au fost aplicate clauzele contractului de achiziție publică perfectat de părți, iar nu vreun act adițional la convenție, care ar încălca legislația în domeniul achizițiilor publice.

Altfel spus, recurenta nu poate imputa judecătorului fondului că nu ar fi analizat, în mod explicit, dacă hotărârea arbitrală încalcă norme legale din domeniul achizițiilor publice, ce reglementează limitele și condițiile în care un contract administrativ poate fi modificat fără parcurgerea unei noi proceduri de atribuire, în condițiile în care acesta a apreciat că dispozițiile legale invocate sunt inaplicabile raportului juridic dedus judecății.

De altfel, nu poate fi subscrisă criticii de nemotivare a hotărârii împrejurarea că partea nu a primit un răspuns specific și explicit la susținerea sa, de încălcare a unor norme imperative, în condițiile în care partea însăși nu a dezvoltat în vreun fel această critică, nearătând în ce a constat interpretarea eronată a textului legal sau de ce era el incident raportului juridic, ci s-a limitat doar la redarea conținutului textului de lege. Mai mult decât atât, această apărare a fost formulată, în aceeași manieră eliptică, și în cursul procedurii arbitrale, a fost analizată de tribunalul arbitral și înlăturată, după care a fost reluată pe calea acțiunii în anulare, fără însă a se aduce critici concrete raționamentului ce rezultă din hotărârea arbitrală.

De asemenea, recurenta susține că hotărârea atacată cuprinde și o motivare străină raportului juridic dedus judecății, anume reținerea incidenței prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care contractul supus judecății a fost încheiat în anul 2011, deci anterior intrării în vigoare a acestei legi. Și această critică ignoră considerentele hotărârii recurate, care constată că între părțile litigante nu a intervenit un nou acord contractual care să reglementeze achiziționarea unor lucrări suplimentare, ce nu au fost incluse în contractul inițial. Ceea ce a reținut, în mod real, judecătorul fondului, este doar faptul că, dacă autoritatea contractantă, în exercitarea responsabilităților ce îi revin, ar fi urmat procedura prevăzută de lege pentru a achiziționa lucrări suplimentare contractului inițial, potrivit legii în vigoare la data modificării, atunci nu ar fi existat niciun impediment la aplicarea procedurii de negociere, fără publicarea unui anunț de participare.

Prin urmare, toate criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate.

Cât privește criticile încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată că se invocă pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006 și a prevederilor art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 1/2016.

Așa cum rezultă din precedentele considerente, nici atunci când a subscris această critică motivului de acțiune în anulare, prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nici urmare încadrării aceleiași critici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu a arătat, în concret, în ce a constat încălcarea textului de lege. În egală măsură, criticile formulate prin cererea de recurs au caracter contradictoriu, întrucât, pe de o parte, se susține că nu au fost analizate aspectele de încălcare a unor norme de drept material iar, pe de altă parte, că aceleași texte de lege au fost greșit aplicate. Fără a mai relua cele anterior arătate, vom reține că instanța învestită cu acțiunea în anulare a apreciat, în mod corect, că normele legale în discuție nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Cât privește celelalte critici formulate în dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, acestea vizează fie pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, fie aspecte de netemeinicie, astfel că nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Referitor la cererea intimatei, de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constată că este întemeiată, întrucât C.N.A.I.R. S.A. este partea care a pierdut procesul, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. Cât privește cuantumul acestor cheltuieli, acesta este de 7105,73 RON, constând în onorariu avocat, datorat de recurentă în condițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 100 din 24 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 7.105,73 RON către intimata reclamantă B. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 octombrie 2025.