ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 9 februarie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României reclamanta Asocierea A. S.A. – B. – C. S.A. a solicitat să se constate că, în urma întârzierii obținerii de către pârâtă a autorizației de construire, respectiv notificării cu întârzierea datei de începere a lucrărilor către Inspectoratul Teritorial în Construcții, reclamanta este îndreptățită la prelungirea duratei de execuție a Contractului cu 201 zile calendaristice (respectiv la prelungirea cu 9 zile suplimentare celor 192 de zile calendaristice de prelungire a duratei de execuție stabilite de inginer prin modul de soluționare și aprobare de către pârâtă), noua dată de finalizare a lucrărilor fiind 4 mai 2015; obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului înregistrat de reclamantă, din motive neimputabile acesteia, respectiv la plata sumei de 4.976.246,26 RON TVA și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de mai sus, în cuantum de 2.435.307,08 RON, calculată interimar la momentul înregistrării costurilor suplimentare, până la data de 15.02.2019.
Prin sentința arbitrală nr. 74 din 15.11.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019, cu majoritatea arbitrilor, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România – CNAIR S.A., și a fost respinsă, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanta Asocierea A. S.A. – B. – C. S.A.
Împotriva sentinței arbitrale nr. 74 din 15.11.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019 reclamanta ASOCIEREA A. S.A. - B. – C. S.A. A. S.A. a formulat acțiune în anulare.
Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 48 F din 24 iulie 2020, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta ASOCIEREA A. S.A. - B. – C. S.A. A. S.A., împotriva sentinței arbitrale nr. 74 din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A.; a anulat în parte sentința arbitrală, doar în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la primul capăt al cererii de arbitrare și respingere a acestuia, ca prescris, și trimite cauza tribunalului arbitral, spre rejudecarea primului capăt al cererii de arbitrare; a menținut restul dispozițiilor sentinței arbitrale și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta ASOCIEREA A. S.A. - B. – C. S.A. A. S.A. a declarat recurs, iar împotriva sentinței și a încheierii din data de 03.07.2020 a declarat recurs și pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A.
Prin decizia civilă nr. 662/18.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a admis recursurile declarate de reclamanta ASOCIEREA A. S.A. B. C. S.A. prin liderul ASOCIERII A. împotriva sentinței civile nr. 48 F din 24 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă și de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A. împotriva încheierii din 3 iulie 2020 și a sentinței civile nr. 48 F din 24 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, a casat încheierea și sentința recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că acțiunea în anulare fiind calificată în mod constant de către practică și doctrină ca o cale de atac specială, în caz de admitere ca urmare a reținerii uneia/unor dintre motivele de nulitate prevăzute de lege, duce la declararea nulității hotărârii arbitrale în totalitatea sa, tocmai pe argumentul că motivele de nulitate prevăzute expres de art. 608 lit. a) – i C. proc. civ. sunt tot atâtea motive de încălcare a garanțiilor procesuale ale părților în litigiu, care afectează actul atacat în ansamblul său.
Ca atare, s-a arătat că sentința recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât sancțiunea anulării în parte a sentinței arbitrale nu este permisă de procedura specială prevăzută de art. 613 C. proc. civ., nefiind vorba despre o simplă exprimare a legii cum a reținut instanța de fond, ci de natura însăși a acestei căi speciale din materia arbitrajului, care este acțiunea în anulare.
În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a civilă sub nr. x/2020*.
Prin sentința civilă nr. 99 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, a fost admisă acțiunea în anulare formulată de petenta ASOCIEREA A. S.A. - B. – C. S.A. A. S.A., împotriva sentinței arbitrale nr. 74/15.11.2019 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A.; a fost anulată, în tot, sentința arbitrală și a fost trimisă cauza tribunalului arbitral în vederea rejudecării.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 100 RON.
În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 99 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.
În argumentarea cererii de recurs, a susținut, în esență, că sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare.
Astfel, prin nemotivarea sentinței cu privire la aspectele indicate, consideră că instanța a privat recurenta de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispozițiile art. 6 par. 1din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât CNAIR S.A. nu are garanția că argumentele sale au fost analizate.
De asemenea, hotărârea atacată nu cuprinde raționamentul logico-juridic prin care instanța a stabilit că motivele invocate în acțiunea în anulare de intimata-reclamantă se circumscriu motivelor prevăzute de dispozițiile art. 608 C. proc. civ.
Așa fiind, subliniază că sentința recurată nu cuprinde raționamentul logico-juridic prin care a stabilit că se impune admiterea acțiunii în anulare și, pe cale de consecință, solicită anularea sentinței arbitrale și trimiterea cauzei Tribunalului Arbitral în vederea rejudecării.
În raport cu cele expuse, consideră că sentința atacată este lovită de nulitate în conformitate art. 174 C. proc. civ.
Intimata ASOCIEREA A. S.A. B. C. S.A. PRIN LIDERUL ASOCIERII A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia, ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Examinând excepția nulității recursului declarat de COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A., invocată de intimata ASOCIEREA A. S.A. B. C. S.A. PRIN LIDERUL ASOCIERII A. S.A. prin întâmpinare, în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a o respinge, având în vedere că anumite critici pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și invocat de recurentă.
Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:
Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, știut fiind că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, nu poate fi asimilată unei nemotivări în sensul textului legal evocat.
Contrar susținerilor recurentului, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, argumentele instanței constituindu-se într-o înlănțuire logică a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția, motivarea fiind clară și concisă.
Argumentat și legal motivat, Curtea de Apel București, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., a reținut cu justețe că problema de drept dezlegată de instanța de casare a fost aceea a soluției ce poate fi pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, instanța de recurs stabilind că este suficient ca o singură dispoziție din hotărârea arbitrală să cadă sub incidența vreunuia din cazurile specificate de lege, respectiv art. 608 lit. a) – i C. proc. civ., pentru ca întreaga hotărâre în totalitatea ei să fie nulă; sancțiunea anulării în parte a sentinței arbitrale nefiind permisă de procedura specială prevăzută de art. 613 C. proc. civ.
Înalta Curte subliniază că potrivit art. 501 alin. (2) C. proc. civ., când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat.
Prin urmare, în raport de aceste dispoziții legale și de statuările obligatorii ale instanței de recurs, în mod legal Curtea de Apel București, în rejudecare, a admis acțiunea în anulare și a anulat în tot sentința arbitrală, trimițând cauza tribunalului arbitral în vederea rejudecării.
Așa fiind, soluția de admitere a acțiunii în anulare, de anulare în tot a sentinței arbitrale și de trimitere a cauzei tribunalului arbitral în vederea rejudecării s-a fundamentat pe îndrumările și dezlegarea date prin decizia de casare, în concret, a avut la bază statuările Înaltei Curți referitoare la soluția ce poate fi pronunțată într-o acțiune în anulare, avându-se în vedere, totodată, că soluția primei instanțe cu privire la caracterul întemeiat al motivului de acțiune în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu a fost recurată, și, prin urmare, a intrat în puterea de lucru judecat.
Astfel, Curtea de Apel București era ținută de puterea de lucru judecat a considerentelor instanței din primul ciclu procesul referitoare la temeinicia acestui motiv de anulare a sentinței arbitrale, precum și de statuările Înaltei Curți referitoare la soluția ce poate fi pronunțată într-o atare situație, sens în care în mod legal aceasta a și procedat.
Totodată, Curtea de Apel București a menționat în mod expres în cuprinsul hotărârii recurate că în ceea ce privește soluția de casare a încheierii de la termenul din 03.07.2020 prin care a fost soluționată excepția inadmisibilității, s-a procedat la rejudecarea acesteia la termenul din 28.06.2021 (astfel cum rezultă din practicaua sentinței atacate) și a respins excepția, ca neîntemeiată, fiind nefondate și criticile recurentei vizând nemotivarea acestei soluții.
Așa fiind, se constată că, în mod eronat, recurența a invocat nulitatea sentinței atacate pentru neîndeplinirea cerințelor imperative prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 174 C. proc. civ., potrivit căruia: "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă".
Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și invocat de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A. împotriva sentinței civile nr. 99 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, ca nefondat, menținând hotărârea recurată, ca fiind legală.
Cu privire la solicitarea intimatei ASOCIEREA A. S.A. B. C. S.A. PRIN LIDERUL ASOCIERII A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada pretențiilor sale, în sensul art. 452 C. proc. civ., instanța de judecată nu va putea acorda cheltuieli de judecată fără documente justificative, motiv pentru care, în lipsa înscrisurilor care să ateste faptul că s-au efectuat astfel de cheltuieli, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea intimatei ASOCIEREA A. S.A. B. C. S.A. PRIN LIDERUL ASOCIERII A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocaților, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9 noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursului, ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A. împotriva sentinței civile nr. 99 din 28 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.
Respinge cererea intimatei ASOCIEREA A. S.A. B. C. S.A. PRIN LIDERUL ASOCIERII A. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2022.