ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 662/2021

HOTĂRÂRE
18.03.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 662/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României reclamanta Asocierea A. S.A. - B. S.A. a solicitat să se constate că, în urma întârzierii obținerii de către pârâtă a autorizației de construire, respectiv notificării cu întârzierea datei de începere a lucrărilor către Inspectoratul Teritorial în Construcții, reclamanta este îndreptățită la prelungirea duratei de execuție a Contractului cu 201 zile calendaristice (respectiv la prelungirea cu 9 zile suplimentare celor 192 de zile calendaristice de prelungire a duratei de execuție stabilite de inginer prin modul de soluționare și aprobare de către pârâtă), noua dată de finalizare a lucrărilor fiind 4 mai 2015; obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului înregistrat de reclamantă, din motive neimputabile acesteia, respectiv la plata sumei de 4.976.246,26 RON TVA și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de mai sus, în cuantum de 2.435.307,08 RON, calculată interimar la momentul înregistrării costurilor suplimentare, până la data de 15.02.2019.

Prin sentința arbitrală nr. 74 din 15.11.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019, cu majoritatea arbitrilor, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România - CNAIR S.A., și a fost respinsă, ca prescrisă, cererea formulată de reclamanta Asocierea A. S.A. - B. S.A.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 74 din 15.11.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2019 reclamanta ASOCIEREA A. S.A. - B. S.A. A. S.A. a formulat acțiune în anulare.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 48 F din 24 iulie 2020, a admis acțiunea în anulare formulată de reclamanta ASOCIEREA A. S.A. - B. S.A. A. S.A., împotriva sentinței arbitrale nr. 74 din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A.; a anulat în parte sentința arbitrală, doar în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la primul capăt al cererii de arbitrare și respingere a acestuia, ca prescris, și trimite cauza tribunalului arbitral, spre rejudecarea primului capăt al cererii de arbitrare; a menținut restul dispozițiilor sentinței arbitrale și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta ASOCIEREA A. S.A. - B. S.A. A. S.A. a declarat recurs, iar împotriva sentinței și a încheierii din data de 03.07.2020 a declarat recurs și pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța ce a pronunțat sentința recurată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 613 alin. (3) C. proc. civ. prin faptul că deși a admis acțiunea în anulare formulată de reclamantă împotriva sentinței arbitrale nr. 74 din 15.11.2019, totuși a anulat doar în parte sentința arbitrală, cu privire la soluționarea excepției prescripției cu privire la primul capăt de cerere, menținând toate celelalte dispoziții ale hotărârii arbitrale criticate.

După prezentarea dispozițiilor art. 613 alin. (3) C. proc. civ., a unor opinii privind interpretarea menționatelor dispoziții și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție privind aplicarea acestor dispoziții legale, recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale sus arătate.

Astfel, recurenta reclamantă susține că având în vedere că singura posibilitate a instanței de judecată care admite acțiunea în anulare, indiferent pentru care motiv de nelegalitate, este aceea de a anula în tot hotărârea arbitrală, întrucât orice nelegalitate a hotărârii arbitrale constatată de instanța de judecată afectează actul atacat în ansamblul său.

Pentru aceste motive recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția instanței de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii în anulare fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.

După prezentarea unor opinii teoretice în ceea ce privește motivarea unei hotărâri, recurenta-pârâtă a susținut că încheierea din data de 03.07.2020 nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază din perspectiva tuturor motivelor invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare, iar trimiterea la anumite prevederi legale, dar fără a prezenta raționamentul juridic, echivalează cu nemotivarea acesteia, împrejurare care atrage anularea încheierii de ședință.

Totodată, recurenta-pârâtă consideră că încheierea recurată nu cuprinde raționamentul logico-juridic prin care a stabilit că motivele invocate în acțiunea în anulare de intimata-reclamantă se circumscriu motivelor prevăzute de dispozițiile art. 608 din C. proc. civ.

În ce privește sentința recurată, recurenta-pârâtă, a susținut că "Instanța de fond, pe de o parte a reținut că "(...) criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 608 alin. (1) Ut. f) din C. proc. civ. ("tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut sunt neintemeiate " iar pe de altă parte, a reținut că,,(...) în considerarea criticilor referitoare la depășirea, de către tribunalul arbitral, a limitelor în care a fost investit, critici considerate întemeiate. Curtea in temeiul art. 613 alin. (3), Ut b, raportat la art. 608 alin. (1), lit. h) din C. proc. civ. va admite acțiunea in anulare, va anula in parte sentința arbitrala, doar in cee ace privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la primul capăt al cererii de arbitrare si respingerea acestuia ce prescris ", aspecte care în opinia recurentei-pârâte sunt contradictorii.

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii de ședință din data de 03.07.2020, în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii în anulare și casarea în parte a sentinței civile nr. 48F din 24.07.2020, cu consecința admiterii excepției inadmisibilității acțiunii în anulare a sentinței arbitrale și respingerea acesteia în principal, ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței arbitrale nr. 74 din data de 15.11.2019 pronunțata în dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține că ambele recursuri sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Deși instanțele judecătorești au în principiu plenitudinea de competență, legiuitorul a derogat de la acest principiu, încuviințând părților dreptul de a conveni printr-un contract de compromis ca litigiile dintre ele să fie judecate de către arbitrii, prin recurgerea la procedura arbitrală caracterizată prin celeritate.

Pentru ca părțile angrenate în procedura arbitrală să nu fie private de garanțiile procesuale pe care le conferă procedura jurisdicțională, cu atât mai mult cu cât hotărârea arbitrală este ea însăși un veritabil act jurisdicțional, producând aceleași efecte ca și o hotărâre judecătorească, C. proc. civ. prevede o "cale de atac" specială împotriva hotărârilor arbitrale, și anume, acțiunea în anulare care poate fi formulată strict pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.. Ca atare, nu se poate ataca pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele anume indicate de lege. Nulitățile prevăzute de art. 608 C. proc. civ. sunt de ordine publică și, deci, nu pot fi acoperite prin voința părților care nu pot stipula, prin compromisul încheiat, că renunță la nulitățile prevăzute de lege pentru hotărârile arbitrale.

Conform art. 608 lit. f) teza I, hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă "tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (...)", prin "lucruri care nu s-au cerut" înțelegând toate solicitările ce nu au fost supuse dezbaterilor dintre părțile în litigii, așadar, inclusiv cele adresate instanței arbitrale după închiderea dezbaterilor, solicitări care, din punct de vedere procedural, sunt considerate că nu există. Ca atare, hotărârea arbitrală este lovită de nulitate când arbitrii s-au pronunțat asupra unor chestiuni care n-au fost supuse judecății lor.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că este de ajuns ca o singură dispoziție din hotărârea arbitrală să cadă sub incidența vreunuia dintre cazurile specificate de lege respectiv, art. 608 lit. a)-i) C. proc. civ., pentru ca întreaga hotărâre arbitrală în totalitatea ei să fie nulă, indiferent dacă de soluția acelei dispoziții ar depinde sau nu soarta celorlalte, și cu atât mai mult cu cât diversele dispoziții din hotărâre s-ar afla în vreo dependență oarecare, neexistând sancțiunea anulării în parte a sentinței arbitrale.

O atare reținere se întemeiază pe natura însăși a acțiunii în anulare care nu poate fi asimilată în nici un fel căilor de atac ordinare care permit desființarea/casarea în parte a hotărârilor judecătorești nefondate. Or, acțiunea în anulare fiind calificată în mod constant de către practică și doctrină ca o cale de atac specială, în caz de admitere ca urmare a reținerii uneia/unor dintre motivele de nulitate prevăzute de lege, duce la declararea nulității hotărârii arbitrale în totalitatea sa, tocmai pe argumentul că motivele de nulitate prevăzute expres de art. 608 lit. a)-i) C. proc. civ. sunt tot atâtea motive de încălcare a garanțiilor procesuale ale părților în litigiu, care afectează actul atacat în ansamblul său.

Ca atare, Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 48 F din 24 iulie 2020 este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât sancțiunea anulării în parte a sentinței arbitrale nu este permisă de procedura specială prevăzută de art. 613 C. proc. civ., nefiind vorba despre o simplă exprimare a legii cum a reținut instanța de fond, ci de natura însăși a acestei căi speciale din materia arbitrajului, care este acțiunea în anulare.

Pentru aceste motive, reținând că instanța de fond a încălcat însăși procedura de soluționare a acțiunii în anulare, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta ASOCIEREA A. S.A. B. S.A. prin liderul ASOCIERII A., va casa sentința civilă nr. 48 F din 24 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și va trimite cauza spre rejudecarea acțiunii în anulare aceleiași instanțe.

Pentru identitate de rațiune, va fi admis și recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C.N.A.I.R.-S.A., va fi casată încheierea din 3 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și va trimite cauza spre rejudecarea acțiunii în anulare aceleiași instanțe, urmând ca instanța de fond în analiza acțiunii în anulare să aibă în vedere toate aspectele învederate de părți în susținerea pretențiilor lor.

Admite recursurile declarate de reclamanta ASOCIEREA A. S.A. B. S.A. prin liderul ASOCIERII A. împotriva sentinței civile nr. 48 F din 24 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și de pârâta­­ COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE CNAIR S.A. împotriva încheierii din 3 iulie 2020 și a sentinței civile nr. 48 F din 24 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-09
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2022
Ședința publică din data de 9 februarie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de p
ÎCCJ 2025-10-16
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1472/2025
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025 Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea de arbitrare formulată de reclamantele A. S.A., B. S.R.L. și A.., înregistrată pe rolu
ÎCCJ 2025-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2025
Ședința publică din data de 6 februarie 2025 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României su
ÎCCJ 2022-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 252/2022
Ședința publică din data de 8 februarie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea de arbitraj din 4 iulie 2019, înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Ro
ÎCCJ 2021-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2703/2021
Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru lucrările suplimentare și prelungirea duratei de execuție a contractului din motive neimputabile reclamantei A., plus dobânda legală de 6% pe an pentru suma menționată mai sus
Sursă