ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2703/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2703/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de față;
Prin cererea de arbitrare din 18 februarie 2015 reclamanta A. a solicitat ca Tribunalul Arbitral să pronunțe o hotărâre arbitrală prin care să dispună următoarele:
să confirme că înțelegerea amiabilă încheiată între reclamanta A. și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la data de 15 iulie 2013 (denumită în cele ce urmează "înțelegerea amiabilă") este un document valabil și, pe cale de consecință, pârâta să fie obligată să plătească reclamantei A. suma de 20.999.929 euro, potrivit celor agreate de părți în înțelegerea amiabilă;
pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să fie obligată să plătească reclamantei A. dobânda legală pentru neplata la termen a sumei prevăzute în înțelegerea amiabilă, potrivit Calendarului de plăți agreat de părți în înțelegerea amiabilă, respectiv:
a) pentru suma de 5.000.000 Euro dobânda de la data de 30.09.2013;
b) pentru suma de 5.000.000 Euro dobânda de la data de 31.12.2013;
c) pentru suma de 5.000.000 Euro dobânda de la data de 30.03.2014;
d) pentru suma de 5.999.929 dobânda de la data de 30.06.2014;
în subsidiar, în cazul în care tribunalul arbitral va decide că înțelegerea amiabilă nu este un document valabil, să oblige pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească suma de 20.999.929 euro, cu titlu de daune/compensație recunoscute și acceptate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., pentru lucrările suplimentare și prelungirea duratei de execuție a contractului din motive neimputabile reclamantei A., plus dobânda legală de 6% pe an pentru suma menționată mai sus, astfel cum este detaliat la punctul (ii) de mai sus;
să oblige pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească reclamantei A. costurile suportate de către aceasta din urmă în legătură cu procedura arbitrală, inclusiv, dar fără a se limita la onorariile și cheltuielile Tribunalului Arbitral, taxele stabilite de către Camera Internațională de Comerț ("ICC") pentru procedura arbitrală, onorariile pentru asistența juridică acordată reclamantei în dosarul arbitral, precum și orice alte costuri suportate de reclamantă în legătură cu procedura arbitrală, în cuantum total de 114.115.50 euro, 180.000 USD și 1.011.912.49 RON;
să respingă pretențiile ori cererile reconvenționale formulate de către pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca inadmisibile sau afectate de prescripție, iar, pe fond, ca neîntemeiate;
Pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat, în același dosar, cerere reconvențională, prin care a solicitat ca Tribunalul Arbitral să se pronunțe asupra următoarelor aspecte:
să declare că reclamanta A. este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare;
dacă Tribunalul Arbitral va decide că reclamanta A. nu este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare, să respingă pretențiile A., deoarece acestea sunt întemeiate pe înțelegerea amiabilă, un document nul pentru lipsa cauzei și afectat de o eroare cu privire la o circumstanță considerată esențială de către părți la încheierea înțelegerii amiabile;
dacă Tribunalul Arbitral va decide că reclamanta A. nu este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare și că înțelegerea amiabilă este un document valabil și produce efecte juridice, să respingă pretențiile A., întrucât obligația CNAIR S.A. de a plăti suma cerută de către reclamanta A., în baza înțelegerii amiabile, este afectată de o condiție suspensivă care nu s-a îndeplinit, motiv pentru care, obligația nu există;
dacă Tribunalul Arbitral va decide că reclamanta A. nu este decăzută din dreptul de a solicita ca CNAIR S.A. să fie obligată să plătească sumele solicitate de cea dintâi prin cererea de arbitrare, dar că înțelegerea amiabilă nu produce efecte juridice, să respingă pretențiile reclamantei A., ca nedovedite și neîntemeiate;
să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. contravaloarea lucrărilor suplimentare aferente Etapei I de consolidare, executate conform actului adițional nr. x, respectiv suma de 1.040.052,39 euro pentru lucrările executate pentru Drumul Național nr. 6 (DN 6) și 832.920.29 euro pentru lucrările executate pentru varianta de ocolire Domașnea ("cererea reconvențională nr. 1");
să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. contravaloarea costurilor suportate de cea din urmă în legătură cu investigațiile și monitorizarea geologică și geotehnică aferente Etapei a II-a de consolidare, respectiv suma de 60.934,65 euro pentru serviciile prestate de B. și suma de 9.815.61 euro pentru serviciile prestate de C. ("cererea reconvențională nr. 2");
să oblige reclamanta A. să plăteasca CNAIR S.A. contravaloarea costurilor suportate de cea din urmă pentru efectuarea expertizei tehnice aferente Etapei a II-a de consolidare, furnizată de D. S.R.L.. în cuantum de 43.660.00 RON + TVA ("cererea reconvențională nr. 3");
să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. costurile suportate de cea din urmă în legătură cu lucrările necesare pentru remedierea daunelor produse la Varianta de Ocolire Domașnea (Etapa a II-a de consolidare), după semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în cuantum de 3.813.498.91 euro și 9.789.246,74 RON ("cererea reconvențională nr. 4.1");
să constate existența dreptului CNAIR S.A. de a fi despăgubită pentru orice prejudiciu ce ar putea fi suferit ca urmare a pretinderii de către reclamanta A. a contravalorii lucrărilor efectuate pentru remedierea consecințelor faptelor sale culpabile, aferente Etapei a II-a de consolidare ("cererea reconvențională nr. 4.2");
să constate inexistența dreptului reclamantei A. de a i se plăti de către pârâta CNAIR S.A. contravaloarea lucrărilor aferente Etapei a III-a de consolidare la Varianta de Ocolire Domașnea (sectorul km 3+220 - km 3+397), pentru motivul că aceste lucrări reprezintă lucrări de remediere pe care antreprenorul ar fi trebuit să le execute pe cheltuiala sa ("cererea reconvențională nr. 5");
să oblige reclamanta A. să compenseze CNAIR S.A. pentru prejudiciul suferit de cea din urmă constând în cheltuieli neeligibile la rambursare din fonduri europene, conform rapoartelor Curții de Conturi a României, pentru lucrările efectuate pe varianta de ocolire Domașnea, în cuantum de 1.146.206.71 euro ("cererea reconvențională nr. 6");
să oblige reclamanta A. să compenseze CNAIR S.A. pentru prejudiciul suferit de cea din urmă în legătură cu debitul în valoare de 237.291.92 euro existent în patrimoniul CNAIR S.A. în favoarea inginerului, cu titlu de cheltuieli pentru supervizare lucrări efectuate de A., după expirarea duratei de execuție a lucrărilor ("cererea reconvențională nr. 7");
să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. dobânda pentru toate sumele ce formează obiectul cererilor reconvenționale ale CNAIR S.A.. în cuantum de 6% pe an, capitalizată anual, potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești ("cererea reconvențională nr. 7");
să oblige reclamanta A. să plătească CNAIR S.A. toate costurile legale și oricare, precum și toate onorariile, cheltuielile și costurile suportate de către cea din urmă în legătură cu procedura arbitrală, dar și dobânda legală de la data hotărârii arbitrale finale până la plata efectivă;
Tribunalul Arbitral, constituit dintr-un arbitru unic, a decis următoarele:
înțelegerea amiabilă, semnată la data de 15 iulie 2013, este un contract legal încheiat și obligatoriu;
pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a fost obligată să plătească reclamantei A. suma de 20.999.929 euro, suma agreată în mod expres și precis în înțelegerea amiabilă;
pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a fost obligată să plătească reclamantei A. dobânzile acumulate, de 6% pe an de la data scadenței plății până la momentul plății efective, în conformitate cu Calendarul de Plăți convenit în ASA și anume:
- pentru suma de 5.000.000 Euro din 30.09.2013:
- pentru suma de 5.000.000 Euro din 31.12.2013;
- pentru suma de 5.000.000 Euro din 30.03.2014;
- pentru suma de 5.999.929 Euro din 30.06.2014;
pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a fost obligată să plătească reclamantei A. onorariile și cheltuielile suportate de părți în procedura arbitrală, valoarea totală fiind de 50.133,96 euro + 763.641.96 RON + 78.425 USD;
a respins toate cererile reconvenționale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.;
a respins celelalte cereri, pretenții, apărări și cereri reconvenționale;
Pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acțiune în anulare, la data de 16 iunie 2020, solicitând anularea hotărârii arbitrale pronunțate de arbitrul unic la data de 18 martie 2020, în dosarul nr. x, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, de către un tribunal arbitral constituit în conformitate cu clauza compromisorie existentă în contractul încheiat între părți, conform prevederilor art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020, la data de 16 iunie 2020.
Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 223 din 11 noiembrie 2020, a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva hotărârii arbitrale finale pronunțate la data de 18 martie 2020, de către Tribunalul arbitral constituit dintr-un arbitru unic, în conformitate cu regulile Curții de Arbitraj Internațional a Camerei Internaționale de Comerț, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu reclamanta A..
Împotriva acestei sentințe, recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrat pe rolul secției a II-a civile, la data de 25 februarie 2021, sub nr. x/2020.
Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.
Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, arătând că această cale de atac nu era permisă de legea în vigoare la momentul inițierii litigiului. În subsidiar, a invocat excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat note de ședință, solicitând respingerea excepției inadmisibilității recursului și a excepției nulității acestuia.
Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a înțeles să-și exercite acest drept.
Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2021, recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 519-520 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
"dacă, pornind de la noțiunea de proces, astfel cum este definită de prevederile art. 192 alin. (2) din C. proc. civ., precum și de la aplicarea legii în timp conform art. 24 din C. proc. civ., modificările aduse de art. 2 din Legea nr. 17/2017 prevederilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., se aplică și acțiunilor în anulare introduse pe rolul curții de apel competente, după data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2017, ca acțiune de fond prin care începe procesul civil, chiar dacă cererea de arbitrare a fost introdusă pe rolul tribunalului arbitral competent înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 17/2017", respectiv "dacă noțiunea de proces în sensul prevederilor art. 192 alin. (2) din C. proc. civ. vizează numai justiția etatică, realizată de instanțele de judecată sau include și justiția realizată de instituțiile de arbitraj internațional".
Prin rezoluția din 26 octombrie 2021 s-a stabilit termen la data de 9 decembrie 2021 pentru examinarea stadiului recursului.
La termenul de judecată din 18 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Examinând excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata-reclamantă A., potrivit dispozițiilor art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din același cod, care primează, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.
Recursul dedus judecății în cauza de față are ca obiect sentința civilă nr. 223 din 11 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva hotărârii arbitrale finale pronunțate la data de 18 martie 2020, de către Tribunalul arbitral constituit dintr-un arbitru unic, în conformitate cu regulile Curții de Arbitraj Internațional a Camerei Internaționale de Comerț, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu reclamanta A..
Potrivit art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.
Conform art. 613 alin. (3) din același cod, admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în forma în vigoare la data inițierii procesului, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".
Din interpretarea textelor de lege anterior evocate, rezultă că hotărârile curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, sunt definitive.
Textul articolului 613 alin. (4) din C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196/21.03.2017, în sensul că "hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".
Însă, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
În speță, se constată că sunt incidente dispozițiile art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, respectiv 18 februarie 2015, care nu deschideau calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de respingere a acțiunii în anulare.
Față de cele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 223 din 11 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 223 din 11 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.