ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2330/2022

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reține următoarele:

Prin încheierea din 24.08.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul arbitral constituit în cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, s-a luat act de faptul că pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. București nu mai susține excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, întrucât excepția a rămas fără obiect și s-a respins, ca nefondată, excepția de necompetență invocată de aceeași pârâtă, Tribunalul arbitral declarându-se competent material să soluționeze acțiunea arbitrală.

Ulterior, prin sentința arbitrală nr. 15/22.02.2021, aceeași instanță a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., care a fost obligată la plata sumei de 60.479.160 RON către reclamantă, cu titlu de contravaloare garanție de bună execuție, executată și încasată la data de 27.04.2016, precum și la plata sumei de 97.521,33 RON cu titlu de cheltuieli juridice efectuate în perioada 2019- 2020. Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei daune moratorii reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 60.479.160 RON, calculată începând cu data de 18.04.2019 și până la achitarea integrală, precum și daune moratorii – dobândă penalizatoare aferentă sumei de 97.521,33 RON. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 953.074,53 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale și a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii - dobândă penalizatoare pentru perioada 27.04.2016 – 17.04.2019 aferente datoriei principale de 60.479.160 RON, precum și cererea de obligare la plata cheltuielilor arbitrale care nu au legătură necesară și directă cu cauza.

Prin sentința arbitrală nr. 36/21.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de către același tribunal arbitral s-a respins ca fiind lipsită de interes și tardivă cererea privind lămurirea și completarea încheierii din 24.08.2020 (cap. 1 de cerere) formulată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.; s-a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere nr. IV privind îndreptarea erorii materiale, soluționat prin încheierea din 17.03.2021, la cererea reclamantei; au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect lămurirea și completarea considerentelor sentinței arbitrale și adăugarea la dispozitivul acesteia a unor explicații, răspunsuri la apărări și raționamente juridice ale tribunalului arbitral. Prin aceeași sentință arbitrală s-au respins, ca nefondate, capetele de cerere nr. x și II, relative la omisiunea pronunțării asupra excepției prescripției, a inadmisibilității acțiunii în constatare și a revizuirii, în parte, a deciziei CAD nr. 7/09.07.2019.

Împotriva încheierii din 24.08.2020, a sentinței arbitrale nr. 15/22.02.2021, precum și a sentinței arbitrale nr. 36/21.04.2021, pârâta a formulat acțiune în anulare, invocând în drept prevederile art. 608 alin. (1) lit. a), f), g) și h) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 133 F din 02.12.2021, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins acțiunea în anulare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În motivare, autoarea căii de atac a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precum și împrejurarea că hotărârea cuprinde motive contradictorii; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor circumscrise punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat, sub un prim aspect, faptul că instanța de fond a încălcat regulile de procedură privind competența și autoritatea de lucru judecat.

Astfel, a menționat faptul că, invocând motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., a înțeles să învedereze necompetența Tribunalului arbitral în soluționarea litigiului, dedusă din caracterul nearbitrabil al acestuia. Acest aspect rezultă pe de o parte din conținutul Scrisorii de Garanție de Bună Execuție nr. 5/2.06.2011, iar pe de altă parte, se impune cu autoritate de lucru judecat în baza deciziei civile nr. 4049/12.09.2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, care a statuat în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzelor rezultând din executarea Scrisorii de Garanție de Bună Execuție disputate, în favoarea instanțelor judecătorești și nu a celor arbitrale.

Sub un al doilea aspect, recurenta a învederat încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 9 și art. 22 C. proc. civ. Astfel, a arătat că deși a invocat în susținerea acțiunii motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., supunând atenției instanței mai multe critici subsumate acestuia, curtea de apel le-a înlăturat în mod nelegal și arbitrar, menținând erorile tribunalului arbitral.

Sub un al treilea aspect, recurenta a arătat că prin hotărârea recurată instanța de fond a încălcat prevederile art. 604 alin. (5) C. proc. civ., în condițiile în care i-a înlăturat susținerile referitoare la încălcarea principiului egalității de tratament, în contextul pretinderii neatacării separate și a încheierii din 17.03.2021, deși aceasta din urmă face parte integrantă din hotărârea arbitrală dată asupra fondului litigiului.

În dezvoltarea criticilor circumscrise punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a învederat caracterul contradictoriu al considerentelor sentinței prin raportare la motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ. Astfel, a arătat că prima instanță, deși a calificat criticile subsumate acestor motive ca fiind de netemeinicie și le-a înlăturat ca fiind inadmisibile, totuși a procedat, în același timp, la analiza pe fond a unora dintre acestea, statuând finalmente în sensul respingerii lor ca nefondate, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Intimata A. SpA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului și sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu referire la motivul de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reține că, de principiu, acesta poate fi primit atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Invocând acest motiv de recurs, recurenta a înțeles în primul rând să aducă argumente vizând încălcarea normelor procesuale de competență, cât și a celor care reglementează autoritatea de lucru judecat, aspecte de natură a pune în discuție caracterul nearbitrabil al litigiului și, pe cale de consecință, o încălcare a normei statuate în art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, într-adevăr, esențială pentru clarificarea diferendului dintre părțile litigante este tranșarea controversei referitoare la caracterul arbitrabil al litigiului, reținut ca atare atât de către tribunalul arbitral, prin încheierea din 24.08.2020, cât și de către prima instanță.

Demersul presupune, în mod necesar, cercetarea pretențiilor deduse judecății alternative, a temeiurilor de drept invocate, cât și a calificării juridice a cererilor realizate de jurisdicția arbitrală, precum și a cadrului procesual, sub aspect subiectiv, în care aceasta din urmă s-a derulat.

Or, din această perspectivă, instanța supremă constată că prin cererea de arbitrare adresată la 28.01.2020, intimata-reclamantă A. SpA a solicitat obligarea recurentei-pârâte Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata unor daune-interese compensatorii, pentru un prejudiciu pretins a fi cauzat prin îndeplinirea defectuoasă de către pârâtă a unei obligații contractuale (clauza 4.2. din contractul de antrepriză încheiat între părți pentru proiectarea și execuția autostrăzii B. nr. x/2011), referitoare la condițiile de executare a Scrisorii de Garanție Bancară și încasarea garanției de bună execuție în valoare de 60.479.160 RON, precum și la plata daunelor-interese moratorii, cu cheltuielile aferente. Acest context este de natură să configureze, fără echivoc, natura contractuală a răspunderii pretinse în arbitraj, generată nu de presupuse nereguli proprii Scrisorii de Garanție, sau de încălcarea termenilor acesteia, ca act juridic independent și distinct de contractul de antrepriză, ci de nerespectarea rigorilor de executare efectivă a garanției, respectiv de încasarea imediată și prematură de către recurenta-pârâtă a sumei constituite cu acest titlu, cu nesocotirea prevederilor contractuale și a normelor legale ce reglementează materia achizițiilor publice care impuneau, de o manieră obligatorie, o prealabilă evaluare a existenței și a întinderii prejudiciului încercat de beneficiar ca urmare a rezilierii contractului.

Față de cele ce preced, cum, pe de o parte, natura juridică a litigiului excedează potențialele diferende în legătură cu validitatea intrinsecă a Scrisorii de Garanție, apte să atragă incidența clauzei atributive de competență în favoarea instanțelor judecătorești, iar pe de altă parte, cauza juridică a litigiului – contractul de antrepriză – cuprinde clauza compromisorie în favoarea tribunalului arbitral din cadrul CCIR, Înalta Curte apreciază că în mod just a fost reținut caracterul arbitrabil al cauzei de față, în acord cu prevederile art. 542 C. proc. civ., context în care, atât necompetența tribunalului arbitral, cât și a curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, au fost corect înlăturate, în aplicarea prevederilor art. 543, art. 550 și art. 610 C. proc. civ.

Din aceeași perspectivă, Înalta Curte reține, contrar susținerilor recurentei, respectarea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ. de către prima instanță, în condițiile în care, pe de o parte, decizia nr. 4049/12.09.2016 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, care a statuat în sensul stabilirii competenței în favoarea instanțelor judecătorești și în raport de care se pretinde intervenirea autorității de lucru judecat, a fost pronunțată în procedura urgentă a ordonanței președințiale, iar pe de altă parte, între cele două litigii nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, aptă să antreneze efectul negativ statuat de prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, nici incidența efectului pozitiv al lucrului judecat nu poate fi primită întrucât, de o manieră evidentă, înlăturarea clauzei compromisorii a fost circumstanțiată, în respectivul litigiu, de cadrul procesual - privit atât din punct de vedere obiectiv, cât și din punct de vedere subiectiv – al ordonanței președințiale; cu alte cuvinte, nu există identitate între fondul dreptului disputat în procesul anterior, vizând strict executarea concretă a Scrisorii de Garanție, în cadrul căruia s-a formulat cererea de suspendare a executării pe calea ordonanței președințiale și fondul dreptului disputat în prezentul proces, fiind corectă așadar, înlăturarea incidenței prevederilor art. 998 C. proc. civ.

În al doilea rând, subsumat aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a înțeles să invoce încălcarea de către prima instanța a prevederilor art. 9 și art. 22 din același act normativ.

În concret, recurenta supune atenției instanței supreme încălcarea normelor procedurale care reglementează principiile disponibilității și al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului de către prima instanță, în contextul în care a pretins faptul că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, astfel încât hotărârea acestuia ar fi anulabilă din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Deși dezvoltarea argumentelor aduse în susținerea acestei pretenții de către recurentă este într-o bună măsură echivocă, lăsând să transpară în realitate nemulțumirea acesteia față de hotărârea pe care prima instanță a înțeles să o adopte în raport cu criticile formulate, Înalta Curte, procedând la analiza actelor dosarului și a considerentelor sentinței atacate, apreciază, contrar susținerilor recurentei, că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil invocate, curtea de apel preocupându-se în mod evident să răspundă argumentat fiecărei ipoteze învederate de către recurenta-pârâtă.

Se impune însă sublinierea că maniera în care pretențiile acesteia au fost soluționate nu se poate constitui într-o justificare legitimă a prezentului demers judiciar, întrucât ar presupune o chestiune de reevaluare a probatoriului și o reapreciere a situației de fapt specifice criticilor de netemeinicie, inadmisibile în recurs.

În al treilea rând, subsumat aceluiași motiv de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta reproșează primei instanțe încălcarea prevederilor art. 604 alin. (5) C. proc. civ. Potrivit textului legal evocat, "hotărârea de lămurire sau de completare ori încheierea de îndreptare se pronunță de îndată și face parte integrantă din hotărârea atacată".

În susținerea acțiunii în anulare îndreptate împotriva sentinței arbitrale nr. 36 din 21 aprilie 2021 prin care Tribunalul arbitral a soluționat cererea recurentei-pârâte de îndreptare/lămurire/completare, aceasta a înțeles să invoce încălcarea principiului egalității față de împrejurarea că, deși cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata-reclamantă a fost soluționată de jurisdicția alternativă fără citarea părților și fără a fi pusă în discuția contradictorie a acestora, prin încheierea de 17 martie 2021, totuși cererea sa care a vizat îndreptarea/lămurirea/completarea aceleiași hotărâri a fost tratată diferit din punct de vedere procedural, fiind soluționată printr-o altă sentință, pronunțată cu citarea prealabilă a părților litigante.

Astfel, recurenta a arătat că respingerea acestei critici circumscrise motivului de anulare statuat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu motivarea că eventuala nelegalitate a încheierii din 17 martie 2021 nu poate fi supusă cenzurii instanței în condițiile în care aceasta nu a fost atacată cu acțiune în anulare, este de natură că încalce prevederile art. 604 alin. (5) C. proc. civ., întrucât încheierea de îndreptare a erorii materiale din 17 martie 2021 face parte integrantă din hotărârea arbitrală nr. 15 din 22 februarie 2021, contestată.

Analizând considerentele reținute de instanța devolutivă, Înalta Curte constată că aceasta a dat eficiență prevederilor legale pretins a fi încălcate, reținând că încheierile de îndreptare/lămurire/completare fac corp comun cu hotărârea arbitrală inițială. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că această împrejurare nu este suficientă, prin ea însăși, pentru ca o acțiune în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale să repună în discuție și aspectele tranșate distinct, prin actele de procedură pronunțate ulterior, raționament care nu contravine art. 604 alin. (5) C. proc. civ. și este confirmat în recurs. Altfel spus, validând teza potrivit căreia acțiunea în anulare are natura juridică a unei veritabile căi de atac exercitate exclusiv în condițiile speciale și derogatorii de la dreptul comun prevăzute de lege, Înalta Curte apreciază în sensul că vor putea constitui obiect de analiză pentru instanța de judecată exclusiv aspectele contestate punctual de către partea interesată, restul dispozițiilor statuate în hotărârea arbitrală intrând în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal și fără discriminări, garantată părților în procesul civil în aplicarea prevederilor art. 8 C. proc. civ. care consacră principiul egalității, nu presupune îngrădirea libertății legiuitorului de a reglementa, prin instituirea unor proceduri diferite, situații juridice particulare, instituția îndreptării erorii materiale strecurate în hotărâre având în mod evident o factură distinctă în raport cu instituția completării hotărârii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta poate fi primit în situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Avansând teza considerentelor contradictorii ale sentinței recurate, titulara căii de atac a învederat că, pe de o parte, prima instanță a calificat ca fiind de netemeinicie și nu a analizat criticile subsumate motivelor de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a procedat la examinarea acestora, respingându-le ca nefondate.

Cercetarea atentă a considerentelor sentinței atacate infirmă însă aceste alegații, relevând împrejurarea că doar o parte dintre susținerile recurentei-pârâte, respectiv cele pe care aceasta însăși a înțeles să le circumscrie prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., au rămas în afara ariei de analiză a instanței de fond, calificate ca fiind de netemeinicie, respectiv: critica vizând analiza superficială a conținutului clauzei 4.2 din contract, modalitatea de evaluare a probelor, maniera de stabilire a dobânzilor, inclusiv data scadenței. Deși modul de redactare a respectivului considerent (paragraful 5, pagina 9 din sentință) prezintă o oarecare ambiguitate, nefiind la adăpost de critică, concluzia anterior reținută se desprinde totuși din lecturarea și analiza integrală și sistematică a întregului corp al considerentelor.

Sub aspectul criticilor invocate de recurenta-pârâtă și subsumate de către prima instanță motivelor de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., Înalta Curte constată că înlăturarea acestora, ca nefondate, a fost dispusă motivat, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind de principiu că motivarea nu presupune analiza fiecărui argument în parte, acceptându-se gruparea acestora pentru a se răspunde printr-un considerent comun și fiind, în esență, o chestiune de conținut și nu una de cantitate.

Astfel, cu referire la lit. g) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ., se observă că prima instanță a realizat o analiză a hotărârii arbitrale, reținând finalmente respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. de către jurisdicția alternativă.

În ceea ce privește lit. h) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ., incidentă în situația în care hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, instanța supremă constată că prima instanță a realizat o verificare atentă a argumentelor invocate, referitoare la pretinsa încălcare de către hotărârea arbitrală contestată a autorității de lucru judecat provizorii a hotărârii arbitrale finale din 22 octombrie 2019, înlăturându-le ca nefondate. În schimb, criticile invocate în recurs în raport cu acest aspect pun în discuție o pretinsă contradicție între considerentele reținute de curtea de apel și natura juridică a Scrisorii de Garanție, împrejurare de natură să vizeze netemeinicia sentinței atacate, necesitatea reaprecierii probatoriului și a chestiunilor factuale ale cauzei, ceea ce nu poate fi primit, întrucât excedează motivele de nelegalitate statuate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât vor rămâne în afara sferei de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

De menționat este și faptul că recurenta-pârâtă invocă o presupusă contradicție între considerentele curții de apel, prin care instanța a înțeles să înlăture criticile formulate de aceasta pe calea acțiunii în anulare referitoare la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea definitivă a unei chestiuni care face obiectul unei alte judecăți.

Înalta Curte observă, analizând considerentele sentinței recurate, că acestea prezintă coerență și consistență sub aspectul invocat, prima instanță statuând, pe de o parte, în sensul naturii facultative a măsurii propuse, iar, pe de altă parte, în sensul lipsei caracterului prejudicial al acțiunii în anularea hotărârii arbitrale finale din 22.10.2019 față de prezentul litigiu.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va înlătura motivele de casare examinate și, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 133F/02.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 noiembrie 2022.