ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

La 18.09.2020, reclamanta Asocierea A.., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L. a înregistrat sub nr. x pe rolul secretariatul Curții de Arbitraj din cadrul Camerei Internaționale de Comerț (în continuare, "I. C. civ..") cererea de arbitrare formulată în contradictoriu cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (în continuare, "C.N.A.I.R. S.A.").

Prin hotărârea parțială cu privire la competență din 24.08.2021, arbitrul unic a stabilit că instituția arbitrală este competentă conform clauzei compromisorii și a respins excepția pârâtei în materie de necompetență a Curții de Arbitraj I. C. civ.

Prin hotărârea finală din 20.05.2022, Curtea de Arbitraj I. C. civ. a declarat legală constituirea comisiei de adjudecare a disputelor (în continuare, "C.A.D."), a stabilit că deciziile C.A.D. nr. 1 și nr. 3 sunt definitive și obligatorii pentru părți, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 31.093.301,90 RON, respectiv de 111.411,53 RON, impuse prin deciziile C.A.D. nr. 1 și nr. 3 și dobânda aferentă acestora, la rata de referință a Băncii Naționale a României plus 8%, începând cu 15.09.2020 și până la plata integrală. Totodată, a obligat pârâta să suporte integral cheltuielile stabilite de Curtea de Arbitraj I. C. civ., să îi ramburseze reclamantei suma de 160.000 dolari americani, împreună cu dobânda de 6% pe an, calculată conform art. 4 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data notificării trimise de către secretariat părților cu privire la hotărârea finală și până la plata integrală, precum și 70% din cheltuielile de asistență juridică, și anume suma de 81.586,8 RON, la care să plătească și dobânda calculată la rata de referință a B.N.R. plus 8%, începând cu data notificării trimise de către secretariat părților cu privire la hotărârea finală și până la plata integrală. A respins celelalte cereri sau cereri reconvenționale și capete de cerere.

Împotriva hotărârii parțiale și a hotărârii finale, pârâta C.N.A.I.R. S.A. a promovat acțiune în anulare, respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 95F/21.11.2022.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a promovat recurs împotriva sentinței civile, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

În motivare, autoarea căii de atac a afirmat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.269 raportate la art. 1.275 C. civ.

Subsecvent unor considerații teoretice referitoare la contractele negociate, contractele de adeziune și contractele forțate, a învederat că actul juridic din care rezultă disputa părților - contractul nr. x/06.04.2016 - nu este un contract de adeziune, ci unul obligatoriu, al cărui conținut este prevăzut de lege; a apreciat că reținerea competenței Curții de Arbitraj I. C. civ. de către instanța de fond s-a făcut cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

A susținut că, prin sentința recurată, au fost încălcate dispozițiile art. 1.268 alin. (3) C. civ. și cele ale Legii nr. 335/2017, sens în care a observat că, prin anexa la ofertă depusă de reclamantă - care prevalează față de condițiile speciale și condițiile generale din contract -, părțile au înțeles să modifice sub-clauza 20.6 din condițiile speciale și au prevăzut ca instituția de arbitraj să fie Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, litigiile să fie soluționate de un singur arbitru, locul arbitrajului să fie București, iar limba arbitrajului să fie limba română.

A învederat că, în conformitate cu art. 1.268 alin. (3) C. civ., instanța de fond trebuia să dea eficiență art. 29 din Legea nr. 335/2007 și să constate că denumirea Curții de Arbitraj Comercial Internațional este denumirea corectă a instituției de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În continuare, a relevat că, din moment ce a confirmat caracterul neclar al clauzei compromisorii, curtea de apel se impunea să o declare inoperantă.

Din perspectiva ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea căii de atac a evocat contrarietatea considerentelor prin care instanța de fond a reținut, pe de o parte, că hotărârea finală nu încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, că procedura derulată în fața comisiei de adjudecare a disputelor nu este una jurisdicțională, că adjudecatorul unic nu reprezintă o instanță independentă și imparțială, precum și că disputa nu a fost analizată de tribunalul arbitral pe fond.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 17.08.2023, intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a solicitat, în principal, anularea recursului ca netimbrat și, în subsidiar, respingerea lui ca inadmisibil, respectiv ca nefondat.

Prin întâmpinările înregistrate la dosar la 09.10 și 06.11.2023, intimatele-reclamante S.C. C. S.A. - în calitate de membru al asocierii A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L. - și A., în calitate de lider, au solicitat, în principal, respingerea recursului ca netimbrat și, în subsidiar, ca nefondat.

Prin notele de ședință depuse la 15.04.2024, recurenta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în nume propriu a societăților care formează Asocierea A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L. - calificată de Înalta Curte ca motiv de recurs la termenul de astăzi - și a răspuns apărărilor din întâmpinări.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privința motivului de recurs circumscris calității procesuale pasive a societăților care formează asocierea reclamantă, Înalta Curte observă că recurenta nu formulează o critică împotriva sentinței arbitrale sau a hotărârii recurate, ci este nemulțumită de împrejurarea că, în recurs, membrii asocierii reclamante au formulat întâmpinări distincte, în nume propriu.

Astfel sintetizat, motivul va fi respins, aspectul învederat nefiind de natură să modifice cadrul procesual subiectiv, în care, în calitate de reclamantă în fața tribunalului arbitral și apoi de intimată, în acțiunea în anulare și în recurs, figurează Asocierea A. - S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L.

În privința criticilor îndreptate împotriva hotărârii parțiale, în legătură cu competența Curții de arbitraj I. C. civ., instanța de recurs, pentru a facilita înțelegerea raționamentului care urmează a fi expus, va rezuma elementele circumstanțiale ale cauzei, determinante pentru soluționarea chestiunilor deduse judecății în recurs, așa cum acestea au fost reținute atât de tribunalul arbitral, cât și de instanța învestită cu acțiunea în anulare.

Astfel, litigiul de față a apărut pe fondul derulării acordului contractual nr. x/06.04.2016, încheiat între C.N.A.I.R. S.A. și Asocierea A., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L., pentru proiectarea și execuția pentru realizarea Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Secțiunea 2A: Ogra - Câmpia Turzii Lotul x, Iernut - Chețani: km. 3+600 - km. 21 + 500.

Potrivit art. 2 din acordul contractual, "Următoarele documente sunt considerate a forma, a fi citite și interpretate ca parte a Contractului în această ordine de prioritate: a) Acordul Contractual; b) Actele adiționale la acordul contractual; c) Scrisoarea de Atribuire; d) Scrisoarea de ofertă; e) Condițiile Speciale; f) Condițiile Generale; g) Cerințele Beneficiarului; h) Graficele și i) Propunerea Antreprenorului și orice alte documente ce reprezintă o parte integrantă a Contractului (…)".

Părțile au stabilit ca disputele ivite în executarea acestuia să fie soluționate prin arbitraj instituționalizat, potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, în limba română, locul arbitrajului fiind stabilit la București, sens în care au prevăzut la sub-clauza 20.6 din condițiile speciale la contract că "Exceptând cazurile în care disputele se soluționează pe cale amiabilă, orice dispută pentru care decizia CAD (dacă există) nu a devenit finală și obligatorie va fi soluționată prin arbitraj internațional. Dacă nu se stabilește altfel de către Părți: a) disputa va fi soluționată potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț, b) disputa va fi soluționată de către trei arbitri numiți în conformitate cu prevederile acestui Regulament, și c) arbitrajul va fi condus în limba de comunicare definită în Sub-Clauza 1.4 (Legea și Limba)".

Această clauză a fost particularizată în cadrul anexei la propunerea financiară pentru procedura de achiziție publică, în care părțile au stabilit ca disputa să fie arbitrată de un arbitru, iar instituția de arbitraj să fie Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

Chestiunea litigioasă dedusă judecății încă din etapa arbitrajului vizează instituția de arbitraj competentă să soluționeze disputa apărută între părți, care, în opinia recurentei, este Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României; în sens contrar, prin hotărârea parțială pronunțată, Curtea Internațională de Arbitraj din cadrul Camerei Internaționale de Comerț a stabilit că îi revine competența de a arbitra.

Confirmând hotărârea instanței arbitrale, curtea de apel a reținut, în esență, că, deși în condițiile speciale ale contractului nu a fost indicată expres instituția care organizează arbitrajul, este în afara oricărui dubiu faptul că a fost desemnată Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț, având în vedere mențiunea expresă că disputa va fi soluționată potrivit Regulamentului de Arbitrare al acesteia, referirea la regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul fiind suficientă, conform art. 550 alin. (1) C. proc. civ.

Deși au fost subsumate cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei în legătură cu modul de soluționare a excepției necompetenței instanței arbitrale se circumscriu ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dat fiind că autoarea căii de atac deduce verificării modalitatea în care curtea de apel a dezlegat motivele acțiunii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Recurenta critică, în primul rând, considerentele prin care instanța de fond a interpretat, în temeiul art. 1.269 alin. (2) C. civ., anexa nr. 3 la oferta financiară, împotriva ei, reținând că a redactat-o și a propus-o.

Înalta Curte observă că acest considerent al instanței de fond valorifică aserțiunile arbitrului unic, circumscrise aplicării art. 1.266-1.269 C. civ., care a statuat că, independent dacă părțile au putut sau nu negocia termenii anexei 3 la ofertă, actuala recurentă - pârâtă în arbitraj -, avea obligația de a redacta și pune la dispoziție documentația de licitație, inclusiv anexa, în mod clar și lizibil.

Distinct de împrejurarea că aceste statuări ale arbitrului unic nu au fost combătute prin acțiunea în anulare și nu pot fi criticate nici la acest moment procesual - opunându-se art. 488 alin. (2) C. proc. civ. -, ele vizează chestiuni factuale, privind propunerea documentației contractuale și caracterul negociat al contractului de achiziție, care nu pot face obiectul acțiunii în anulare și, cu atât mai puțin al recursului.

Totodată, legalitatea statuării asupra competenței subzistă independent de considerentul contestat care, în economia deciziei recurate, are numai valența de a susține dezlegarea potrivit căreia părțile au intenționat să desemneze Curtea de Arbitraj I. C. civ., fundamentată pe dispozițiile art. 550 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu sub-clauza 20.6 a), care stabilește că disputa va fi soluționată potrivit Regulilor de Arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț.

Prin a doua critică, recurenta pretinde că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 1.268 alin. (3) și ale Legii nr. 335/2017, arătând că statuările sale încalcă dispozițiile art. 24 și 29 din lege, în care se reține însăși denumirea de "Curtea de Arbitraj Comercial Internațional" și sediul acesteia în București, care coincide cu locul arbitrajului stabilit de contract.

Susținerile sunt nefondate și vor fi înlăturate.

Contrar acestora, în anexa la propunerea financiară pentru procedura de achiziție publică, parte integrantă a acordului contractual, nu este clar specificat faptul că instituția de arbitraj competentă și de comun acord agreată de către părți este Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României; în concret, este menționată Curtea de Arbitraj Comercial Internațional.

În acest context, identificarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional trebuie realizată, potrivit textului de lege sus-enunțat, în raport cu regulile de procedură aplicabile arbitrajului, așa cum acestea au fost prevăzute de părți în contract. Aceasta, întrucât art. 550 alin. (1) C. proc. civ. stabilește că, "prin clauza compromisorie părțile convin ca litigiile ce se vor naște din contractul în care este stipulată sau în legătură cu acesta să fie soluționate pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancțiunea nulității, modalitatea de numire a arbitrilor. În cazul arbitrajului instituționalizat este suficientă referirea la instituția sau regulile de procedură ale instituției care organizează arbitrajul".

Atât arbitrul unic, cât și prima instanță au reținut că, prin sub-clauza 20.6 din contract, părțile au optat pentru arbitrarea disputei lor potrivit Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaționale de Comerț, a cărui aplicare în litigiul dedus arbitrajului nu a fost contestată; conform acestuia, Curtea de Arbitraj Internațional este organismul de arbitraj independent al Camerei de Comerț Internațional (I. C. civ.).

Potrivit art. 1.2 și 6.2 din Regulamentul I. C. civ., "Curtea este singurul organism autorizat să administreze arbitraje în baza Regulamentului, inclusiv controlul și aprobarea hotărârilor adoptate în conformitate cu acesta", respectiv, "prin exprimarea acordului privind desfășurarea arbitrajului în baza Regulamentului, părțile au acceptat faptul că arbitrajul va fi administrat de Curte".

Potrivit prevederilor Legii nr. 335/2007, denumirea instituției care administrează arbitrajul internațional în cadrul Camerei de Comerț si Industrie a României este "Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț si Industrie a României", sintagmă care nu se regăsește în cuprinsul clauzei compromisorii disputate în cauză.

Prin urmare, instituția de arbitraj desemnată de părți în cuprinsul sub-clauzei 20.6 "Curtea de Arbitraj Comercial Internațional" este Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațional, ca unic forum care are autoritatea de a aplica Regulile I. C. civ., iar nu Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț a României, astfel cum susține recurenta.

În consecință, fiind plasat pe o premisă care nu corespunde realității juridice stabilite de părți la încheierea contractului și confirmată atât de instanța arbitrală, cât și de curtea de apel, motivul de recurs invocat nu are aptitudinea de a demonstra încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., raportate la cele ale Legii nr. 335/2017 și ale art. 1.268 C. civ., sens în care nu pot fi primite nici criticile recurentei privind caracterul inoperant al clauzei compromisorii.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat din perspectiva considerentelor contradictorii, Înalta Curte reamintește că, pentru a atrage casarea, contrarietatea decelată în considerente trebuie să afecteze fundamental raționamentul judiciar și să releve motive care se exclud reciproc, fiecare dintre acestea determinând concluzii diametral opuse, ireconciliabile.

Recurenta pretinde că statuarea potrivit căreia hotărârea arbitrală finală nu încalcă art. 6 din Convenție este contrară celei care afirmă că natura C.A.D. nu este una jurisdicțională, iar tribunalul arbitral nu a soluționat cauza pe fondul acesteia.

Instanța supremă observă că, prin motivul acțiunii în anulare soluționat prin considerentele criticate, recurenta a susținut atât nelegalitatea constituirii comisiei de adjudecare a disputelor, cât și faptul că deciziile acesteia încalcă art. 6 din Convenție și ordinea publică, drept pentru care a conchis că hotărârea arbitrală care le-a confirmat este nelegală.

Curtea de apel a răspuns acestor argumente, înlăturându-l pe primul, și subliniind că, prin condițiile contractuale, recurenta a fost de acord ca părțile să supună disputele care decurg din contract unei comisii de adjudecare a disputelor, ale cărei decizii să devină obligatorii și definitive, în situația în care niciuna dintre ele nu transmite nemulțumiri în termen de 28 de zile de la comunicare.

Așadar, considerentele vizate de critică materializează un raționament coerent și care răspunde în mod pertinent motivului acțiunii în anulare.

Pe fondul ei, critica excedează prevederilor art. 488 alin. (1) și art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., întrucât refuzul arbitrului unic de a analiza fondul litigiului nu a fost rezultatul încălcării unei dispoziții legale imperative, ci al aprecierii faptelor, care au reflectat împrejurarea că necontestarea deciziilor nr. 1 și nr. 3 ale C.A.D. de către pârâtă a produs efectul definitivării lor și, în aceste condiții, ele nu puteau fi cenzurate de tribunalul arbitral, întrucât numai o decizie a C.A.D. care nu a devenit finală putea fi astfel contestată, prin procedura reglementată de sub-clauza 20.4 din condițiile speciale ale contractului.

Pentru aceste motive, critica este înlăturată.

În concluzie, statuând asupra caracterului nefondat al criticilor recurentei, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței civile nr. 95F/21.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.