ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 402/2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin sentința arbitrală nr. 42/25.04.2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2016 s-au dispus următoarele:

- a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L., prin A. împotriva pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în sensul că a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 460.531,31 euro plus TVA, acordată prin Decizia CAD nr. 1/12.12.2014 (Disputa 5), precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce va fi calculată de la data de 08.07.2015 și până la plata integrală a sumei principale;

- a fost respinsă cererea reclamantei de constatare a ineficacității Certificatului de Plată nr. x Rev. 2;

- au fost respinse capetele de cerere din acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 8.410.704,24 euro plus TVA și a dobânzii legale aferente acestei sume, ca neîntemeiate;

- a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 39.207 RON reprezentând cheltuieli de arbitrare parțiale.

1.2. Împotriva acestei sentințe, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, acțiunea în anulare formulată de reclamanta Asocierea A. S.R.L. - B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în temeiul art. 1121 alin. (3) C. proc. civ. rap. la art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ., solicitându-se anularea parțială a sentinței, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la Diferendul nr. 1, și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral cu privire la acest Diferend, cu cheltuieli de judecată.

1.3. Prin încheierea nr. 17/26.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. x/2017, pronunțată în condițiile art. 200 C. proc. civ., a fost trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pricina a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017*, la data de 28.06.2017.

1.4. La data de 22.08.2017, pârâta Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca fiind tardiv formulată, inadmisibil, nefondată și neîntemeiată, invocând, deopotrivă, ca o chestiune prealabilă, excepția necompetentei funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.1. Prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a a respins excepția necompetenței funcționale, ca neîntemeiată.

2.2. Prin sentința civilă nr. 5115 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheierii de ședință din 19 octombrie 2017 și împotriva sentinței civile nr. 5115 din 21 decembrie 2017, reclamanta Asocierea A. S.R.L. prin A. a formulat recurs, solicitând, în principal, casarea hotărârii și a încheierii pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță către secția a VI-a a Curții de Apel București.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate pentru motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre o nouă judecată secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Principala critică a recurentei reclamante vizează modalitatea de soluționare a excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, apreciind recurenta că în mod greșit a procedat instanța fondului, respingând excepția în discuție.

Astfel, recurenta reclamantă susține că eroarea primei instanțe pornește de la calificarea greșită a naturii litigiului cu care a fost învestită. Obiectul acțiunii în anularea sentinței arbitrale nu trebuie confundat cu obiectul acțiunii arbitrale, arată recurenta reclamantă și, raportat la aceste considerente precum și la dispozițiile art. 610 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine secției civile.

Din această perspectivă, este indiferentă împrejurarea că între părți a fost încheiat un contract de achiziție publică câtă vreme obiectul acestui litigiu (acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 42 din 25.04.2017) nu se încadrează în competența specializată a instanței de contencios administrativ și fiscal.

De altfel, de o asemenea competență specializată nici nu este nevoie în speță de vreme ce, prin cererea de chemare în judecată, curtea de apel este învestită doar să se pronunțe asupra incidenței motivelor limitative de anulare a sentinței arbitrale (enumerate la art. 608 C. proc. civ.) și nu are ocazia de a analiza nimic din problematica specifică executării unui contract de achiziție publică, având în vedere că s-a solicitat - în cazul admiterii acțiunii în anulare -trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitrai (în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.).

În această din urmă privință, trebuie subliniat că, pentru disputa ce a ținut de executarea contractului, părțile au făcut aplicarea art. 57 din Legea nr. 101/2016/a art. 2881 din O.U.G. nr. 34/2006 și au ales, prin clauza arbitrală, soluționarea disputei prin arbitraj. Or, norma de competentă funcțională conținută în art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 ar fi fost aplicabilă doar concomitent cu norma de competentă materială din același articol, deci numai în situația în care competența de soluționare în primă instanță aparținea instanțelor judecătorești, ceea ce nu a fost cazul în speță.

Nu există niciun temei pentru felul în care a procedat prima instanță, respectiv acela de a atașa normei de competență materială prevăzute la art. 610 C. proc. civ. (curtea de apel pentru acțiuni în anularea hotărârilor arbitrale) norma de competență materială șj funcțională prevăzută la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 (secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului pentru acțiuni privind, inter alia, executarea contractului de achiziție publică). Art. 610 C. proc. civ. nu se completează cu art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 deoarece aceste două norme de competență nu se află într-un raport general-special și nici invers, neexistând nicio suprapunere între ipotezele lor, care sunt distincte (acțiune în anularea hotărârii arbitrale vs. acțiune în executarea unui contract de achiziție publică).

Cum nu există nicio normă care să desemneze vreo secție specializată pentru soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, aceasta rămâne în competența secțiilor civile.

Acest raționament este confirmat și de practica instanței supreme, pe care însă prima instanță a ignorat-o cu desăvârșire în motivarea încheierii de ședință din 19.10.2017 făcâd recurenta reclaamntă trimitere la Decizia nr. 62/21.01.2016 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a Civilă, depusă chiar de către intimatul-pârât la termenul din 12.10.2017.

Față de aceste considerente, recurenta reclamantă consideră că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În subsidiar, în măsura în care motivul de casare privind necompeneța primei instanțe este invalidat de instanța de recurs, recurenta reclamantă a solicitat casarea sentinței civile nr. 5115 din 21 decembrie 2017 și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., pentru motivele pe larg dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul pârât a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., așa cum erau în vigoare la data formulării cererii de arbitrare, dispoziții care prevedeau calea de atac a recursului numai împotriva hotărârilor prin care erau admise acțiunile în anulare.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului în analiză, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., forma în vigoare până la modificarea suferită prin efectul O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 17/2017, recursul era admisibil numai în privința hotărârilor curților de apel de anulare a sentințelor arbitrale.

În acord cu cele arătate de intimatul pârât, Înalta Curte subliniază faptul că, potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, însă aplicarea în concret a normei procesuale de principiu presupune un alt reper temporal, pentru a stabili momentul de început al procesului.

Contrar celor susținute de intimatul pârât, procesul vizând anularea sentinței arbitrale nu începe la data depunerii cererii de arbitrare ci la data învestirii instanței judecătorești cu acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, cererea formulată în condițiile art. 608 și următoarele C. proc. civ. neavând natura unei căi de atac declarate împotriva unei hotărâri judecătorești ci o configurație juridică autonomă, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Examinând primul motiv de casare invocat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că este fondat, încheierea din 19 octombrie 2017 reflectând o greșită soluționare a excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, greșeală ce afectează și legalitatea sentinței civile nr. 5115 din 21 decembrie 2017.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă cu soluționarea acțiunii în anularea sentinței arbitrale nr. 42/25.04.2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea nr. 17/26.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pronunțată în condițiile art. 200 C. proc. civ., a fost trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pricina fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2017* la data de 28.06.2017.

La data de 22.08.2017 pârâta Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Prin încheierea din 19 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția VIII contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței funcționale, cu motivarea, în esență, în sensul că litigiul cu care a fost învestită reprezintă un litigiu privind executarea unui contract de achiziție publică, fiind astfel incidente dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Constată Înalta Curte că soluția primei instanțe reflectă o greșită calificare a naturii litigiului cu care a fost învestită, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale neavând natura unei căi de atac îndreptate împotriva unei hotărâri judecătorești, pentru a fi aplicabil principiul identității regimului normelor de competență funcțională în căile de atac.

Apoi, așa cum a arătat recurenta reclamantă, încheierea între părți a unui contract de achiziție publică nu este determinantă pentru a se concluziona în sensul că litigiul vizează controlul de legalitate asupra contractului de drept administrativ, disputa soluționată pe calea arbitrajului privind, în realitate, refuzul de plată al sumei de 8.410.704,24 Euro+TVA, stabilită prin Determinarea inginerului din 19.09.2013 și certificată prin Certificatul de Plată nr. x rev. 1, sumă la care se adaugă dobânzile aferente.

În atare context, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, secția II Civilă prin decizia nr. 61/21.01.2016, litigiul generat de neplata unei facturi emise în executarea contractului are caracter comercial, raportul juridic dedus judecății nefiind unul de drept administrativ ci unul de drept civil, context în care competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine secției civile a Curții de Apel București și nu celei specializate în soluționarea cauzelor de contencios administrativ și fiscal.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei reclamante din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., consecința fiind casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Admite recursul formulat de Asocierea A. S.R.L. prin A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2017 și sentinței nr. 5115 din 21 decembrie 2017 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2021.