Decizia nr. 849/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 61/2020 a Curții de Apel București

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat cerere în anularea sentinței arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2019, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., solicitând respingerea cererii reclamantei, ca prescrisă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Anularea sentinței arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2019, a fost solicitată și de către petenta ASOCIEREA A.-B.-C., în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, cererile părților fiind conexate. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 61 din 31 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca nefondate, acțiunile în anulare formulate împotriva sentinței arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019, cu obligarea COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. la plata sumei de 5764,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu privire la cererea principală formulată de ASOCIEREA A.-B.-C. compusă din A., B. ȘI C. S.A. Sibiu, că în cauză nu se invocă încălcarea unor norme imperative, ci a unor norme dispozitive, precum și că, în realitate, se solicită a se reinterpreta voința părților din convenție, în sensul pretins de parte și înlăturarea concluziilor Tribunalului Arbitral, aspecte ce țin de fondul litigiului arbitral și nu pot face obiectul controlului judiciar pe calea unei acțiuni în anulare.

Cererea conexă în anularea sentinței arbitrale formulată de către C.N.A.I.R. - S.A., care viza greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, a fost respinsă ca nefondată, Curtea de apel apreciind că acestea sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi însă, criticile nu pot fi primite, întrucât în realitate se solicită schimbarea situației de fapt și reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevantă o încălcare concretă a acestor norme.

Reținând că nu s-au încălcat aceste dispoziții legale, prima instanță a arătat că nu se mai impune analiza criticilor referitoare la aplicarea Decretului nr. 167/1958.

Referitor la dispozițiile art. 2523, art. 2577, art. 2532, art. 2537 C. civ., s-a reținut că acestea nu privesc dispoziții imperative ale legii, motiv pentru care nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. (C.N.A.I.R. S.A.), solicitând casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea acțiunii în anulare Curții de Apel București, în ceea ce privește cererea conexă înregistrată sub nr. x/2020, iar, în subsidiar, în cazul reținerii spre rejudecare, casarea în parte a sentinței recurate, admiterea acțiunii în anulare formulate de C.N.A.I.R. S.A., așa cum a fost formulată, iar pe cale de consecință, desființarea în parte a sentinței arbitrale nr. 83 din 19 decembrie 2019, pronunțată în dosarul arbitral nr. x/2019, întrucât pretinsele pretenții solicitate de către reclamantă erau prescrise la data depunerii cererii arbitrale.

Recurenta a criticat sentința atacată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Susține recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.), întrucât sentința civilă nr. 61 din 31 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul că, chiar dacă a reținut în considerentele sale că nu pot fi reținute criticile în legătură cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 6 C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, acestea fiind norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi, deoarece, în realitate se solicită schimbarea situației de fapt și reconsiderarea motivului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevantă o încălcare concretă a acestor norme, instanța era obligată să analizeze hotărârea arbitrală contestată și să se pronunțe asupra acestor norme.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează, în opinia recurentei, contradicția existentă în considerentele hotărârii atacate, în sensul că instanța deși a reținut că dispozițiile art. 6 C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011 sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi, a reținut, pe de altă parte, și că nu pot fi primite criticile aduse în legătură cu greșita aplicare a acestor dispoziții, în realitate solicitându-se schimbarea situației de fapt și reconsiderarea momentului de la care se pot pretinde accesoriile, nefiind relevată o încălcare concretă a acestor norme.

Cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea atacată, recurenta susținând că în mod nelegal prima instanță nu a analizat hotărârea arbitrală din perspectiva dispozițiilor art. 6 C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011 și a Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului arbitral, în cauză legea aplicabilă fiind Decretul nr. 167/1958, iar nu prevederile Noului C. civ.

Recurenta a mai arătat că, în ipoteza în care se va aprecia că prescripția extinctivă intră sub reglementarea Noului C. civ., solicită să se constate că sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2523 - 2532 C. civ., sens în care aprecierile primei instanțe în sensul că art. 2523, art. 2517, art. 2532, art. 2537 C. civ. nu privesc dispozițiile imperative ale legii și nu se circumscriu astfel motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. sunt nefondate, întrucât părțile nu au înțeles să deroge, prin contract, de la normele C. civ. în ceea ce privește domeniul prescripției dreptului material la acțiune.

Curtea de apel, a susținut recurenta, ar fi trebuit să constate că hotărârea arbitrală nr. 83 din 19 decembrie 2019 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2532 și art. 2534 C. civ., întrucât instanța ar fi trebuit să constate că cele reținute de către Tribunalul arbitral în legătură cu suspendarea cursului prescripției până la data de 16 martie 2015, când s-au epuizat procedurile prealabile obligatorii potrivit contractului, sunt nelegale, data nașterii dreptului material la acțiune fiind 30 august 2012 - data la care a fost emisă Determinarea inginerului, dispozițiile art. 2532 pct. 7 C. civ. neprevăzând expres că prescripția este suspendată pe tot cursul efectuării procedurii prealabile.

Pentru aceasta, Curtea de apel ar fi trebuit, în opinia recurentei, să constate că Tribunalul arbitral în mod nepermis nu a reținut că dacă cel îndreptățit la acțiune a folosit procedura prealabilă și aceasta nu a fost finalizată în termen de 3 luni, sau în termenul special prevăzut în contract, cauza suspensivă de prescripție încetează la împlinirea celor 3 luni sau a termenului special respectiv, iar prescripția își reia cursul.

Tot astfel, a arătat recurenta, Curtea de apel ar fi trebuit să analizeze și să constate că hotărârea arbitrală conține considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, Tribunalul arbitral a reținut că termenul general de prescripție de 3 ani este, cel prevăzut de art. 2517 C. civ., iar, pe de altă parte, Tribunalul arbitral nu a considerat întemeiată susținerea referitoare la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă cu privire la dobânzile scadente în intervalul de 3 ani anteriori datei de 19 aprilie 2019, deși s-a reținut că prescripția începută la 16 martie 2015 nu a fost întreruptă prin introducerea unei cereri de arbitraj care a format obiectul dosarului nr. x/2015. D. Apărările intimatei-reclamante.

ASOCIEREA A.-B.-C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. E. Considerentele instanței de recurs.

Înalta Curte, analizând recursul, din perspectiva criticilor formulate, constată recursul nefondat pentru considerentele ce succed.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat. Dispozițiile acestui text de lege constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, acest motiv de recurs incluzând toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Criticile aduse hotărârii pronunțate de către Curtea de apel prin prisma acestui motiv de nelegalitate vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., în sensul în care instanța nu a făcut o analiză a dispozițiilor art. 6 C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, deși a reținut în considerente că acestea sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi.

Consideră recurenta că prima instanță era obligată să analizeze hotărârea arbitrală contestată din perspectiva dispozițiilor art. 6 Noul C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum și a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, sens în care instanța trebuia să facă o verificare a momentului nașterii pretinsului drept la acțiune (…)", fără această verificare "neputând fi analizate normele imperative referitoare la aplicarea în timp a legii noi, norme prevăzute de art. 6 Noul C. civ. și de art. 201 din Legea nr. 71/2011".

Așadar, astfel cum a arătat și prima instanță, recurenta solicită, în realitate, schimbarea situației de fapt și reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevată o încălcare concretă a normelor invocate. Momentul începutului prescripției extinctive trebuie determinat numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data nașterii dreptului la acțiune, ci și dacă titularul lui avea cunoștință ori trebuia să cunoască acest fapt. Rezultă că recurenta solicită schimbarea unei împrejurări de fapt, care trebuie dovedită printr-un probatoriu serios, ceea ce excede competenței instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, neintrând sub incidența motivului de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., astfel cum, în mod corect, a apreciat Curtea de apel.

Pe cale de consecință, curtea de apel nu a săvârșit nicio nelegalitate atunci când nu a procedat la verificarea momentului nașterii dreptului la acțiune, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile acestui text de lege fiind nefondat.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. Textul de lege consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii, deoarece formularea unor argumente contradictorii sau străine de cauze reprezintă tot o nemotivare a hotărârii.

Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate recurenta susține că instanța de fond nu a respectat dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât considerentele sentinței recurate nu fac corp comun cu dispozitivul acesteia, sentința recurată cuprinzând motive contradictorii, instanța de fond reținând, pe de o parte, că dispozițiile art. 6 din Noul C. civ. și ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 sunt norme imperative care stabilesc reguli de aplicare în timp a legii noi, iar, pe de altă parte, reținând că nu pot fi primite criticile întrucât, în realitate se solicită de către petentă schimbarea situației de fapt și reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile, nefiind relevată o încălcare concretă a acestor norme.

Înalta Curte constată, contrar afirmațiilor recurentei, că paragrafele menționate din hotărârea recurată nu cuprind considerente contradictorii, ci, dimpotrivă, reprezintă o motivare a hotărârii instanței de a înlătura criticile părții într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, motivele invocate de către instanță nefiind dubitative, ci de natură a oferi părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că solicitarea petentei recurente de a se verifica și reconsidera momentul de la care a început să curgă prescripția dreptului la acțiune pentru accesoriile pretinse reprezintă, în realitate, o solicitare de schimbare a situației de fapt care ar fi putut conduce la constatarea incidenței unei alte legi, respectiv a Decretului nr. 167/1958 și nu a dispozițiilor Noului C. civ., astfel cum a constatat Tribunalul Arbitral. Acesta întrucât, nu legea aplicabilă prescripției extinctive determină momentul de la care începe curgerea prescripției în cauza pendinte ci, după cum a arătat Tribunalul arbitral, momentul de la care începe să curgă prescripția determină legea aplicabilă acesteia.

Cele reținute sunt în concordanță cu preceptele textelor de lege invocate de către recurentă în care se arată că "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit" (art. 6 alin. (4) Noul C. civ.). Dispoziții similare referitoare la prescripție sunt cuprinse și în art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Rezultă, după cum am arătat în precedent, la analiza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că recurenta urmărește, în realitate, schimbarea unei împrejurări de fapt care a fost stabilită de către Tribunalul arbitral pe baza administrării și interpretării probelor, neputând fi supusă cercetării instanței de judecată, întrucât motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu include criticile cu privire la situația de fapt sau cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. Acest motiv de casare privește toate cazurile de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material. Înalta Curte amintește că misiunea fundamentală a instanței de recurs rezidă în examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că recurenta nu invocă o încălcare concretă a unor norme de drept material de către instanța de fond, ci critică neanalizarea de către aceasta a dispozițiilor art. 6 din Noul C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum și a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

Încălcarea legii presupune însă fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ceea ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat inclaris), în timp ce interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului. Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond.

În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului și apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului de drept dedus judecății.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu prezintă argumente de nelegalitate a hotărârii recurate, în sensul celor mai sus arătate, ci critică, practic, faptul că instanța de fond nu a analizat modalitatea prin care Tribunalul arbitral a determinat momentul de la care începe să curgă prescripția și în raport de acest moment a stabilit că în cauza pendinte prescripția este reglementată de prevederile Noului C. civ. și nu de prevederile Decretului nr. 167/1958, ceea ce vine în contradictoriu cu opiniile recurentei care apreciază că momentul de la care începe să curgă prescripția este cu totul altul decât cel stabilit de către Tribunalul arbitral.

Astfel, recurenta solicită, drept consecință a admiterii recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "… să se constate că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut în cursul anului 2010 și s-a împlinit în cursul anului 2013, cu mult timp înainte de data introducerii acțiunii arbitrale", respectiv termenul de prescripție a început să curgă "de la momentul producerii Evenimentului de Risc produs în cursul anului 2010" și nu de la momentul la care a fost emisă Determinarea Inginerului privind Revendicarea nr. 8, respectiv de la data de 30 august 2012, cum a stabilit instanța arbitrală.

Înalta Curte amintește că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale poate fi exercitată exclusiv pentru motivele enumerate limitativ la alin. (1) lit. a)-i) ale art. 608 C. proc. civ., această cale de atac nefiind una devolutivă, instanța sesizată cu acțiunea în anulare având a verifica exclusiv dacă hotărârea arbitrală ar putea fi desființată pentru unul dintre motivele arătate la art. 608 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. civ., în speță pentru motivul arătat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Acest motiv sancționează hotărârea arbitrală care încalcă normele care ocrotesc ordinea publică și bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. După cum am arătat mai sus, nu orice încălcare a legii de către tribunalul arbitral se poate constitui într-un motiv de acțiune în anulare a hotărârii arbitrale, ci numai încălcarea dispozițiilor imperative ale legii. Acest motiv de anulare nu include criticile cu privire la situația de fapt sau cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive. De fapt, sub trena acestui invocat motiv de anulare a hotărârii arbitrale, recurenta a abordat chestiuni de fapt ce vizează modalitatea de analizare a probelor de către tribunalul arbitral, respectiv modalitatea de analiză și interpretare a convenției părților în stabilirea momentului de începere a curgerii termenului de prescripție pentru accesoriile solicitate de către reclamantă și a aplicării dispozițiilor legale la situația de fapt astfel stabilită, și nicidecum motive care vizează încălcarea unor dispoziții imperative ale legii de către Tribunalul arbitral.

În aceste condiții, este legitimă aprecierea instanței de fond în sensul neprimirii criticilor petentei-recurente care urmăresc, în fapt, schimbarea situației de fapt și reconsiderarea momentului de la care se puteau pretinde accesoriile.

Cât privește critica recurentei formulată din aceeași perspectivă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea arbitrală atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2517 și art. 2537 din Noul C. civ., aspect ce ar fi trebuit analizat și constatat ca atare de către curtea de apel, și această critică este neîntemeiată. Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a arătat că dispozițiile care reglementează prescripția din Noul C. civ. sunt norme supletive și nu norme imperative, astfel încât nu poate deveni incident cazul de desființare a sentinței arbitrale prevăzute de art. 608 lit. h) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu justifică adoptarea unei decizii de casare a hotărârii atacate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. respinge recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în sumă de 5793,63 RON.