ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1114 din
27 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a admis
acțiunea reclamantei SC C. SRL București, iar pârâta R.C.F. Timișoara a fost
obligată la plata sumei de 1.363.206,7432 Ron reprezentând contravaloare marfă
și la plata dobânzii legale comerciale în cuantum de 861.067,2808 Ron calculată
până la data achitării efective a debitului principal precum și la plata
cheltuielilor de judecată. Față de C.N.C.F. C.F.R. SA acțiunea reclamantei SC C.
SRL a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.
După examinarea fondului
pricinii, în considerentele sentinței, tribunalul a reținut că pretențiile
pentru plata mărfurilor livrate, pentru care s-au emis facturile fiscale de
către reclamanta furnizoare, sunt întemeiate față de pârâta R.C.F. care a
acceptat marfa și fiecare factură care a însoțit marfa livrată de reclamantă.
Această concluzie a tribunalului a avut în vedere și faptul că raporturile juridice,
în forma simplificată prevăzută de art. 36 C. com., s-au stabilit cu pârâta
beneficiară a mărfii. Față de cea de-a doua pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA acțiunea
reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, motivată pe
art. 41 alin. (2) și art. 42 C. proc. civ., constatată de altfel și prin încheierea
de ședință din 31 octombrie 2005.
Sentința nr. 1114 pronunțată
la data de 27 martie 2006 de Tribunalul București, a fost confirmată de Curtea
de Apel București care, prin decizia nr. 69 din 8 februarie 2007, a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a C.T.F.B. SA ca neîntemeiată și ca
nefondat apelul C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R. Timișoara declarat
împotriva încheierilor din 31 octombrie 2005 și 9 ianuarie 2006 precum și
împotriva sentinței nr. 1114 din 27 martie 2006 în contradictoriu cu intimatele
SC C.T.F. București și SC C. SRL.
Pentru a pronunța această
decizie instanța de apel a analizat criticile aduse sentinței și încheierilor
din 31 octombrie 2005 și 9 ianuarie 2006 și a ajuns la concluzia că excepția
lipsei calității procesuale pasive a C.T.F. București, invocată în raport de
contractul de cesiune a creanțelor litigioase încheiate între menționata
companie și SC C. SRL, reclamanta în cauză, este nefondată întrucât prin art. 2.1
din contractul încheiat la data de 20 iunie 2006, cedentul SC C. SRL a transmis
cesionarului C.T.F. București creanțele/ drepturile litigioase deținute asupra debitorului
cedat R. C.F.R. Timișoara în baza sentinței fondului nr. 1114/2006 pronunțată
de Tribunalul București, sentință împotriva căreia R. C.F.R. a declarat apelul
supus examinării Curții de Apel. Pentru a respinge această excepție, Curtea a
avut în vedere faptul că prin actul adițional la contractul de cesiune a fost
înlăturată clauza inserată în art. 2.2. prin care se transmiteau și calitățile
procesuale decurgând din acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4003/2005,
cât și faptul că în urma realizării acordului de voință, creanța a rămas transferată
de la cedent la cesionar.
Pentru a respinge excepția
necompetenței teritoriale, Curtea a reținut că în cauză au fost chemate ca
pârâte C.N.C.F. C.F.R. SA și R. C.F.R. Timișoara și ca urmare s-au reținut ca
fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cât și
prevederile art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată împotriva
mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre
ei. În fine, în argumentarea aceluiași motiv a reținut și faptul că respingerea
acțiunii față de C.C.F. C.F.R. SA nu înlătură faptul că aceasta a avut calitatea
de pârâtă chiar dacă s-a stabilit prin sentința de fond lipsa calității
procesuale pasive. Potrivit Curții, Compania își păstrează calitatea de
intimată și în apel.
Asupra excepției
prescripției dreptului de a pretinde sumele dintr-un număr de trei facturi,
Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul
nr. 167/1958 și a considerat că în raport de data de 21 noiembrie 2002 când a
început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, excepția invocată nu
poate fi reținută.
Și pe fond, criticile
formulate de apelanta R.C.F. Timișoara au fost înlăturate apreciind instanța de
apel că relațiile comerciale s-au desfășurat în conformitate cu art. 36 C. com.
și că facturile acceptate în totalitate la plată fac dovadă împotriva beneficiarului
atât în ce privește existența actului juridic cât și în ce privește executarea
operațiunii comerciale care constituie obiectul ei.
Împotriva deciziei nr. 69
din 8 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2717/9/3/2005,
a declarat recurs C.N.C.F. C.F.R. SA București, reprezentată prin delegare de
competență de sucursala R.C.F. Timișoara în susținerea căruia a invocat motivele
prevăzute de art. 304 alin. (8) (9) și (10) C. proc. civ., pe care nu le-a
dezvoltat separat în fapt și în drept astfel cum precede art. 302
1
lit.
c) C. proc. civ.
În esență, au fost reiterate
aceleași critici care au fost invocate în apel de pârâta obligată la plată, sucursala
R.C.F. Timișoara al cărui apel a fost respins și, în considerarea acestor
critici, s-a solicitat modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză și
respingerea acțiunii formulată pentru plata sumei detaliată în dispozitivul
sentinței tribunalului.
- Potrivit autoarei,
excepția prescripției dreptului de a pretinde sumele pentru care s-au emis
facturile din 17 mai 2002, a fost greșit rezolvată prin stabilirea momentului
nașterii dreptului la acțiune la altă dată decât cea a emiterii facturilor
fiscale.
- Greșit s-a apreciat potrivit
recurentei și faptul că au existat cauze de întrerupere a cursului
prescripției, în acest sens fiind citate dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958,
a căror interpretare corectă ar duce la admiterea excepției și la respingerea pretențiilor
formulate cu privire la facturile menționate cât și a dobânzilor.
- Pe fond, a considerat că
s-au respins greșit apărările prin care a susținut că mărfurile aveau prețurile
supraevaluate, că nu s-au luat în considerare toate probele și susținerile în
legătură cu lipsa dovezilor livrării mărfii, a calității acesteia cât și a
exigibilității creanței.
Prin întâmpinare intimatele SC
C. SRL și C.T.F.B. SA au solicitat respingerea recursului declarat de C.N.C.F. C.F.R.
SA în principal ca inadmisibil și în subsidiar, ca nefondat. Separat de
excepția inadmisibilității recursului, intimatele au invocat și lipsa de
interes a Companiei pentru promovarea și susținerea recursului în condițiile în
care față de aceasta s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale
pasive, soluție care nu a fost contestată pe căile ordinare.
În ipoteza în care s-ar
trece peste aceste excepții, intimatele au dezvoltat și argumente atât pentru
respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune cât și a criticilor
care în opinia lor nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate. În final s-au
referit la forța probantă a facturilor, la exigibilitatea creanței cât și la
calitatea produselor care nu mai poate fi contestată în condițiile în care nu
au fost respectate prevederile art. 70 C. com.
La rândul său recurenta prin
concluziile scrise depuse la data de 22 octombrie 2007 a invocat excepția
lipsei capacității de exercițiu a intimatei SC C. SRL devenită M.G. SRL și apoi
radiată la data de 20 iulie 2007, potrivit înscrisurilor anexate la aceste
concluzii.
La această excepție a
răspuns C.T.F.B. SA care nu a contestat faptul radierii societății reclamante după
promovarea recursului, dar a precizat că această împrejurare afectează numai
participarea procesuală a societății radiate în faza recursului, nu și în
celelalte instanțe.
Pe fond, aceeași intimată a
considerat că în condițiile în care a preluat drepturile rezultând din sentința
primei instanțe prin care au fost admise pretențiile SC C. SRL procesul urmează
să se poarte între celelalte părți.
Înalta Curte, având în
vedere petitul cererii de recurs, prin care s-a menționat drept recurentă C.N.C.F.
C.F.R. SA București, sucursala R. Timișoara legal reprezentată prin delegare de
competență de către sucursala R.C.F. Timișoara și conținutul motivelor de
recurs care vizează chestiunile invocate în apel de sucursala R.C.F., a solicitat
acestora să-și precizeze poziția procesuală în această cale de atac ținând
seama de soluția din apel.
Urmare acestei solicitări
s-au depus precizări la dosar recurs la care s-a anexat decizia nr. 21 din 21
aprilie 2005 privind delegarea de competență, pe care părțile prin
reprezentanții lor le-au susținut și oral în sensul că recurentă este C.N.C.F. C.F.R.
SA București „legal reprezentată prin delegare de competență de către sucursala
R.C.F. Timișoara.
Având în vedere și criticile
din motivele scrise în care a arătat că sucursala R.C.F. Timișoara nu are
personalitate juridică,
Înalta Curte, față de
susținerile scrise și orale și de precizările făcute în legătură cu poziția procesuală
a părților în recurs, înainte de a analiza criticile aduse deciziei din apel, va
reține:
1.- Personalitatea juridică
îi conferă societății comerciale calitatea de a fi titulară de drepturi și
obligații, cu alte cuvinte, dreptul de a fi subiect de drept distinct.
Acest argument justifică
luarea în discuție a recursului ca fiind declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA pentru sucursala
R.C.F. recunoscută în timpul procesului ca un dezmembrământ fără personalitate
juridică al C.N.C.F. C.F.R. SA București. În lipsa personalității juridice sucursala
nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic și nici să stea în
instanță în nume propriu. Delegarea de competență invocată în recurs trebuie
reținută ca fiind o mandatare a dreptului de reprezentare și nu ca o
posibilitate a sucursalei de a sta în nume propriu în instanță.
- Cele două entități au
participat distinct în proces având în vedere că în fața instanței de fond a
fost chemată în judecată atât Compania cât și R.C.F. Problema sucursalei R.C.F.
ca dezmembrământ al societății mamă a apărut în fața instanței de apel care nu
putea să reconsidere în faza procesuală a apelului decât calitatea de apelant
indicând corect că în instanță poate să stea Compania pentru sucursală. În
aceste condiții a fost păstrată ca intimată și C.N.C.F. C.F.R. SA față de care
instanța de fond stabilise conform modului cum s-au legat raporturile juridice
deduse judecății că nu are calitate procesuală pasivă.
- Față de poziția procesuală
a părților reținută de instanța de apel și de motivele de apel care au vizat
fondul, este evident că cea îndreptățită să critice decizia din apel este sucursala
C.F. prin Companie. Prin urmare se va reține calitatea de recurentă și pentru declanșarea
și susținerea acestei căi de atac.
În acest context vor fi
înlăturate susținerile din apărare în legătură cu inadmisibilitatea recursului
Companiei pentru motivul că a fost declarat în nume propriu.
2.- Radierea reclamantei SC C.
SRL după promovarea recursului nu prezintă nicio relevanță din punctul de
vedere al raporturilor juridice și nici din punct de vedere procesual câtă
vreme după obținerea sentinței fondului menționata societate a transmis
drepturile obținute, către C.T.F. SA București, o eventuală reconsiderare a
drepturilor și obligațiilor urmând să o privească pe aceasta din urmă.
3.- Trecând la analiza
criticilor aduse deciziei din apel se va analiza cu precădere motivul prevăzut
de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care privește excepția prescripției
dreptului la acțiune întrucât numai acesta se referă la aplicarea greșită a
legii.
Critica este vădit nefondată
având în vedere că dispozițiile art. 1 raportat la art. 3 alin. (1) și art. 16 alin.
(1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate. Raportat la aceste
dispoziții în mod corect s-a stabilit că de la data de 21 noiembrie 2002 a
început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani care a fost socotit
ținând seama de data sesizării instanței, 22 iulie 2005. Cât privește cauzele
de întrerupere, instanța de apel a făcut o judicioasă apreciere asupra acestora
și ca urmare a reținut că în cazul celor trei facturi invocate de pârâta
apelantă a operat o recunoaștere neechivocă a sumelor.
- Celelalte critici legate
de operațiunile de compensare și de semnăturile de pe actele întocmite cu acest
prilej nu vor fi reținute întrucât acestea nu vizează chestiuni de nelegalitate
care ar putea fi examinate într-o cale de atac nedevolutivă cum este recursul
extraordinar.
- Calitatea produselor
livrate și neregularitățile legate de livrare, lipsa unor documente însoțitoare
la care s-a referit recurenta sunt, de asemenea, chestiuni de netemeinicie, or,
toate aceste probleme nu intră sub incidența art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.
civ., potrivit căruia în recurs se poate cere casarea sau modificarea unei
hotărâri numai pentru motive de nelegalitate .
Așadar, criticile care vizau
motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., față de analiza de mai
sus, vor fi respinse.
- Motivul prevăzut de art. 304
alin. (8) C. proc. civ., invocat de recurentă nu a fost argumentat în fapt și
în drept astfel că nu va fi reținut.
- Motivul prevăzut de art. 304
alin. (10) C. proc. civ., nu va fi examinat nu numai pentru că nu a fost argumentat
dar și pentru că în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., acesta nu
mai subzistă pentru că a fost abrogat.
În consecință, față de cele
ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R. Timișoara împotriva
deciziei comerciale nr. 69 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția
a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 ianuarie 2008.