ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 299/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1114 din 27 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, s-a admis acțiunea reclamantei SC C. SRL București, iar pârâta R.C.F. Timișoara a fost obligată la plata sumei de 1.363.206,7432 Ron reprezentând contravaloare marfă și la plata dobânzii legale comerciale în cuantum de 861.067,2808 Ron calculată până la data achitării efective a debitului principal precum și la plata cheltuielilor de judecată. Față de C.N.C.F. C.F.R. SA acțiunea reclamantei SC C. SRL a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive. După examinarea fondului pricinii, în considerentele sentinței, tribunalul a reținut că pretențiile pentru plata mărfurilor livrate, pentru care s-au emis facturile fiscale de către reclamanta furnizoare, sunt întemeiate față de pârâta R.C.F.

care a acceptat marfa și fiecare factură care a însoțit marfa livrată de reclamantă. Această concluzie a tribunalului a avut în vedere și faptul că raporturile juridice, în forma simplificată prevăzută de art. 36 C. com., s-au stabilit cu pârâta beneficiară a mărfii. Față de cea de-a doua pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA acțiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, motivată pe art. 41 alin. (2) și art. 42 C. proc. civ., constatată de altfel și prin încheierea de ședință din 31 octombrie 2005. Sentința nr. 1114 pronunțată la data de 27 martie 2006 de Tribunalul București, a fost confirmată de Curtea de Apel București care, prin decizia nr. 69 din 8 februarie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.T.F.B.

SA ca neîntemeiată și ca nefondat apelul C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R. Timișoara declarat împotriva încheierilor din 31 octombrie 2005 și 9 ianuarie 2006 precum și împotriva sentinței nr. 1114 din 27 martie 2006 în contradictoriu cu intimatele SC C.T.F. București și SC C. SRL. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a analizat criticile aduse sentinței și încheierilor din 31 octombrie 2005 și 9 ianuarie 2006 și a ajuns la concluzia că excepția lipsei calității procesuale pasive a C.T.F. București, invocată în raport de contractul de cesiune a creanțelor litigioase încheiate între menționata companie și SC C. SRL, reclamanta în cauză, este nefondată întrucât prin art. 2.1 din contractul încheiat la data de 20 iunie 2006, cedentul SC C. SRL a transmis cesionarului C.T.F.

București creanțele/ drepturile litigioase deținute asupra debitorului cedat R. C.F.R. Timișoara în baza sentinței fondului nr. 1114/2006 pronunțată de Tribunalul București, sentință împotriva căreia R. C.F.R. a declarat apelul supus examinării Curții de Apel. Pentru a respinge această excepție, Curtea a avut în vedere faptul că prin actul adițional la contractul de cesiune a fost înlăturată clauza inserată în art. 2.2. prin care se transmiteau și calitățile procesuale decurgând din acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4003/2005, cât și faptul că în urma realizării acordului de voință, creanța a rămas transferată de la cedent la cesionar. Pentru a respinge excepția necompetenței teritoriale, Curtea a reținut că în cauză au fost chemate ca pârâte C.N.C.F.

C.F.R. SA și R. C.F.R. Timișoara și ca urmare s-au reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cât și prevederile art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată împotriva mai multor pârâți poate fi făcută la instanța competentă pentru oricare dintre ei. În fine, în argumentarea aceluiași motiv a reținut și faptul că respingerea acțiunii față de C.C.F. C.F.R. SA nu înlătură faptul că aceasta a avut calitatea de pârâtă chiar dacă s-a stabilit prin sentința de fond lipsa calității procesuale pasive. Potrivit Curții, Compania își păstrează calitatea de intimată și în apel. Asupra excepției prescripției dreptului de a pretinde sumele dintr-un număr de trei facturi, Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 și a considerat că în raport de data de 21 noiembrie 2002 când a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, excepția invocată nu poate fi reținută.

Și pe fond, criticile formulate de apelanta R.C.F. Timișoara au fost înlăturate apreciind instanța de apel că relațiile comerciale s-au desfășurat în conformitate cu art. 36 C. com. și că facturile acceptate în totalitate la plată fac dovadă împotriva beneficiarului atât în ce privește existența actului juridic cât și în ce privește executarea operațiunii comerciale care constituie obiectul ei. Împotriva deciziei nr. 69 din 8 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 2717/9/3/2005, a declarat recurs C.N.C.F. C.F.R. SA București, reprezentată prin delegare de competență de sucursala R.C.F. Timișoara în susținerea căruia a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (8) (9) și (10) C. proc.

civ., pe care nu le-a dezvoltat separat în fapt și în drept astfel cum precede art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. În esență, au fost reiterate aceleași critici care au fost invocate în apel de pârâta obligată la plată, sucursala R.C.F. Timișoara al cărui apel a fost respins și, în considerarea acestor critici, s-a solicitat modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză și respingerea acțiunii formulată pentru plata sumei detaliată în dispozitivul sentinței tribunalului. - Potrivit autoarei, excepția prescripției dreptului de a pretinde sumele pentru care s-au emis facturile din 17 mai 2002, a fost greșit rezolvată prin stabilirea momentului nașterii dreptului la acțiune la altă dată decât cea a emiterii facturilor fiscale.

- Greșit s-a apreciat potrivit recurentei și faptul că au existat cauze de întrerupere a cursului prescripției, în acest sens fiind citate dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, a căror interpretare corectă ar duce la admiterea excepției și la respingerea pretențiilor formulate cu privire la facturile menționate cât și a dobânzilor. - Pe fond, a considerat că s-au respins greșit apărările prin care a susținut că mărfurile aveau prețurile supraevaluate, că nu s-au luat în considerare toate probele și susținerile în legătură cu lipsa dovezilor livrării mărfii, a calității acesteia cât și a exigibilității creanței. Prin întâmpinare intimatele SC C. SRL și C.T.F.B. SA au solicitat respingerea recursului declarat de C.N.C.F.

C.F.R. SA în principal ca inadmisibil și în subsidiar, ca nefondat. Separat de excepția inadmisibilității recursului, intimatele au invocat și lipsa de interes a Companiei pentru promovarea și susținerea recursului în condițiile în care față de aceasta s-a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale pasive, soluție care nu a fost contestată pe căile ordinare. În ipoteza în care s-ar trece peste aceste excepții, intimatele au dezvoltat și argumente atât pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune cât și a criticilor care în opinia lor nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate. În final s-au referit la forța probantă a facturilor, la exigibilitatea creanței cât și la calitatea produselor care nu mai poate fi contestată în condițiile în care nu au fost respectate prevederile art. 70 C. com.

La rândul său recurenta prin concluziile scrise depuse la data de 22 octombrie 2007 a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei SC C. SRL devenită M.G. SRL și apoi radiată la data de 20 iulie 2007, potrivit înscrisurilor anexate la aceste concluzii. La această excepție a răspuns C.T.F.B. SA care nu a contestat faptul radierii societății reclamante după promovarea recursului, dar a precizat că această împrejurare afectează numai participarea procesuală a societății radiate în faza recursului, nu și în celelalte instanțe. Pe fond, aceeași intimată a considerat că în condițiile în care a preluat drepturile rezultând din sentința primei instanțe prin care au fost admise pretențiile SC C. SRL procesul urmează să se poarte între celelalte părți.

Înalta Curte, având în vedere petitul cererii de recurs, prin care s-a menționat drept recurentă C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R. Timișoara legal reprezentată prin delegare de competență de către sucursala R.C.F. Timișoara și conținutul motivelor de recurs care vizează chestiunile invocate în apel de sucursala R.C.F., a solicitat acestora să-și precizeze poziția procesuală în această cale de atac ținând seama de soluția din apel. Urmare acestei solicitări s-au depus precizări la dosar recurs la care s-a anexat decizia nr. 21 din 21 aprilie 2005 privind delegarea de competență, pe care părțile prin reprezentanții lor le-au susținut și oral în sensul că recurentă este C.N.C.F. C.F.R.

SA București „legal reprezentată prin delegare de competență de către sucursala R.C.F. Timișoara. Având în vedere și criticile din motivele scrise în care a arătat că sucursala R.C.F. Timișoara nu are personalitate juridică, Înalta Curte, față de susținerile scrise și orale și de precizările făcute în legătură cu poziția procesuală a părților în recurs, înainte de a analiza criticile aduse deciziei din apel, va reține: 1.- Personalitatea juridică îi conferă societății comerciale calitatea de a fi titulară de drepturi și obligații, cu alte cuvinte, dreptul de a fi subiect de drept distinct. Acest argument justifică luarea în discuție a recursului ca fiind declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA pentru sucursala R.C.F.

recunoscută în timpul procesului ca un dezmembrământ fără personalitate juridică al C.N.C.F. C.F.R. SA București. În lipsa personalității juridice sucursala nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic și nici să stea în instanță în nume propriu. Delegarea de competență invocată în recurs trebuie reținută ca fiind o mandatare a dreptului de reprezentare și nu ca o posibilitate a sucursalei de a sta în nume propriu în instanță. - Cele două entități au participat distinct în proces având în vedere că în fața instanței de fond a fost chemată în judecată atât Compania cât și R.C.F. Problema sucursalei R.C.F. ca dezmembrământ al societății mamă a apărut în fața instanței de apel care nu putea să reconsidere în faza procesuală a apelului decât calitatea de apelant indicând corect că în instanță poate să stea Compania pentru sucursală.

În aceste condiții a fost păstrată ca intimată și C.N.C.F. C.F.R. SA față de care instanța de fond stabilise conform modului cum s-au legat raporturile juridice deduse judecății că nu are calitate procesuală pasivă. - Față de poziția procesuală a părților reținută de instanța de apel și de motivele de apel care au vizat fondul, este evident că cea îndreptățită să critice decizia din apel este sucursala C.F. prin Companie. Prin urmare se va reține calitatea de recurentă și pentru declanșarea și susținerea acestei căi de atac. În acest context vor fi înlăturate susținerile din apărare în legătură cu inadmisibilitatea recursului Companiei pentru motivul că a fost declarat în nume propriu. 2.- Radierea reclamantei SC C. SRL după promovarea recursului nu prezintă nicio relevanță din punctul de vedere al raporturilor juridice și nici din punct de vedere procesual câtă vreme după obținerea sentinței fondului menționata societate a transmis drepturile obținute, către C.T.F.

SA București, o eventuală reconsiderare a drepturilor și obligațiilor urmând să o privească pe aceasta din urmă. 3.- Trecând la analiza criticilor aduse deciziei din apel se va analiza cu precădere motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care privește excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât numai acesta se referă la aplicarea greșită a legii. Critica este vădit nefondată având în vedere că dispozițiile art. 1 raportat la art. 3 alin. (1) și art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate.

Raportat la aceste dispoziții în mod corect s-a stabilit că de la data de 21 noiembrie 2002 a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani care a fost socotit ținând seama de data sesizării instanței, 22 iulie 2005. Cât privește cauzele de întrerupere, instanța de apel a făcut o judicioasă apreciere asupra acestora și ca urmare a reținut că în cazul celor trei facturi invocate de pârâta apelantă a operat o recunoaștere neechivocă a sumelor. - Celelalte critici legate de operațiunile de compensare și de semnăturile de pe actele întocmite cu acest prilej nu vor fi reținute întrucât acestea nu vizează chestiuni de nelegalitate care ar putea fi examinate într-o cale de atac nedevolutivă cum este recursul extraordinar.

- Calitatea produselor livrate și neregularitățile legate de livrare, lipsa unor documente însoțitoare la care s-a referit recurenta sunt, de asemenea, chestiuni de netemeinicie, or, toate aceste probleme nu intră sub incidența art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia în recurs se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate . Așadar, criticile care vizau motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., față de analiza de mai sus, vor fi respinse. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., invocat de recurentă nu a fost argumentat în fapt și în drept astfel că nu va fi reținut. - Motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc.

civ., nu va fi examinat nu numai pentru că nu a fost argumentat dar și pentru că în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., acesta nu mai subzistă pentru că a fost abrogat. În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R. Timișoara împotriva deciziei comerciale nr. 69 din 8 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.