ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 921/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 21 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E. și F. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, au solicitat obligarea pârâților la plata unei penalități de întârziere de 1% pe zi de întârziere, începând cu data de 01 iulie 2017 și până la achitarea efectivă, procent calculat din valoarea obiectului obligației rămase de executat, respectiv o sumă brută de 679.827 RON, în favoarea reclamanților, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 299 din data de 09 mai 2008, lămurită prin încheierea din 25 februarie 2020, în dosarul nr. x/2007 al Curții de Apel Iași, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În motivarea în fapt, au arătat că au dobândit o serie de drepturi salariale prin decizia nr. 216/2008 și decizia nr. 299/2008, ambele pronunțate de Curtea de Apel Iași. În baza acestor titluri executorii, au demarat executarea silită, fiind constituit, pe rolul executorului judecătoresc, dosarul de executare nr. 280/2020, însă nu au obținut toate sumele datorate în baza acestor titluri executorii. Reclamanții solicită intervenția instanței pentru obligarea debitorilor să-și îndeplinească obligațiile de plată restante și constrângerea acestora la îndeplinirea obligației de întreprindere a procedurilor necesare pentru plata drepturilor, prin obligarea la penalități de 1% pe zi de întârziere.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 906 din C. proc. civ.

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 447 din data de 17 ianuarie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Instanța a reținut că G. și H. a adresat o cerere de încuviințare a executării silite Judecătoriei Iași, care a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Prin încheierea din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită.

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe. Cum, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 05 noiembrie 2020 a Judecătoriei Sectorului 1 București, competența de soluționare a cauzei, având ca obiect plată penalități, urmează a se stabili în favoarea judecătoriei, care a încuviințat cererea de executare silită, anume Judecătoria Sectorul 1 București, ca instanță de executare, câtă vreme nu există o situație de excepție cu privire la care legea să prevadă competența altei instanțe decât cea de executare.

Prin sentința civilă nr. 2359 din 13 martie 2023, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în cauză, executarea silită a fost încuviințată de două instanțe, respectiv Judecătoria Iași, prin încheierea din data de 13 octombrie 2020, și Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea din data de 5 noiembrie 2020. În opinia sa, instanța de executare a fost stabilită odată cu prima încuviințare a executării silite, încuviințare care a fost pronunțată de Judecătoria Iași, ca instanță în a cărei circumscripție se află sediile unora dintre debitorii principali prevăzuți în titlurile executorii, conform art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că și Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat, ulterior, executarea silită nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente, având în vedere principiul unicității instanței de executare, conform căruia una și aceeași instanță va soluționa toate incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepțiile prevăzute de lege.

Prin urmare, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că revine Judecătoriei Iași, ca instanță de executare determinată potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. și care a încuviințat, inițial, executarea silită, competența de soluționare a tuturor incidentelor apărute în cursul executării silite, inclusiv a prezentei cauzei.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Iași îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Prin contestația formulată, se solicită penalități de întârziere în procent de 1% pe zi de întârziere, pentru neexecutarea integrală a obligațiilor de plată stabilite prin decizia nr. 216/2008 și decizia nr. 299/2008, ambele pronunțate de Curtea de Apel Iași.

Demersul juridic al reclamanților a fost fundamentat pe dispozițiile art. 906 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "1)Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare."

Prin urmare, chiar legiuitorul a atribuit competența de soluționare a cererii referitoare la penalitățile, care se aplică pe parcursul executării silite, în favoarea instanței de executare.

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de modalitatea de interpretare și aplicare în speță a dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. care stabilesc că: (1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe". Cele două instanțe de executare și-au declinat, reciproc, competența întrucât, în cauză, există două încheieri de încuviințare a executării silite pronunțate în contradictoriu cu debitori diferiți, implicați în raporturile de serviciu susținute de contestatori.

Astfel, ca urmare a cererii de executare silită formulate de A., B., C., D., E. și F., executorul judecătoresc a deschis dosarul de executare nr. 280/2020, împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - ANAF pentru recuperarea creanțelor rezultate din titlurile executorii reprezentate de decizia civilă nr. 216/2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași și decizia civilă nr. 299/2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Prin încheierea nr. 8894 din data de 13 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită, în temeiul titlurilor executorii mai sus menționate, împotriva debitorilor Parchetul de pe lânga Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - ANAF, pentru recuperarea creanței prevăzute în titlurile executorii, plus cheltuieli de executare.

Ulterior, prin încheierea din data de 05 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2020, a fost încuviințată executarea silită, în temeiul acelorași titluri executorii, împotriva debitorilor Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pentru recuperarea creanței prevăzute în titlurile executorii, plus cheltuieli de executare.

Înalta Curte reține că instanța de executare a fost stabilită odată cu prima cerere de încuviințare a executării silite, încuviințare care a fost pronunțată de Judecătoria Iași, ca instanță în a cărei circumscripție se află sediile unora dintre debitorii principali prevăzuți în titlurile executorii. Faptul că și Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat, ulterior, executarea silită nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente.

În acest sens, s-a pronunțat și Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care s-a stabilit că: "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

Acest principiu presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare."

Câtă vreme nu există nicio situație de excepție, dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând și decizia nr. 20/2021 pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de obligare la plata de penalități, dedusă judecății.

Pentru considentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 651 și 906 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de plată a penalităților, în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2023.