ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 681/2022

Ședința publică din data de 8 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: obligarea pârâtului Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamant în parte, prin care să stabilească indemnizația de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015; obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea noilor ordine de salarizare.

În motivarea cererii, reclamantele au învederat faptul că sunt judecători la Curtea de Apel Iași, iar prin Ordinul nr. 365/28.12.2017 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că judecătorii și magistrații asistenți ai instanței supreme vor fi salarizați prin acordarea valorii de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 09.10.2017.

La data de 11.12.2018, reclamantele A., B., C. și D. au depus o cerere prin care au arătat că renunță, în parte, la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, respectiv la capetele de cerere prin care se solicita ca:

"1) pârâtul Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, să fie obligat să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să stabilească indemnizația de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

2) pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

3) pârâtul Ministerul Justiției să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea noilor ordine de salarizare".

Au arătat că își mențin solicitarea privind obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași la plata actualizării cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 erau datorate, până la data plății efective.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1680 din 08 mai 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată.

Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Respinge excepția lipsei de obiect.

Respinge excepția lipsei de interes.

Admite cererea modificată de reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL IAȘI.

Obligă pârâta Curtea de Apel Iași la plata actualizării cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1680 din 08 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Curtea de Apel Iași și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, să se admită excepțiile lipsei de interes și lipsei de obiect, respingându-se ca atare, acțiunea, astfel cum a fost modificată, iar pe fond, să se respingă acțiunea, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului susține în esență recurenta-pârâtă că, față de capetele de cerere principale, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 2lit. h), ale art. 8 și ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste prevederi legale din materia contenciosului administrativ și raportat la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat în sensul că ar reveni Curții de Apel București competența materială și teritorială de soluționare a cauzei.

Or, ulterior modificării acțiunii, prin renunțarea la capetele de cerere principale care au determinat competența materială și teritorială a Curții de Apel București în soluționarea cauzei, instanța de judecată avea obligația să constate că soluționarea singurului capăt de cerere rămas (plata actualizării cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale penalizatoare) nu mai este de competența sa materială, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Consideră că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta că, prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 și prin Ordinul nr. 94/C/04.01.2019, emise de Ministrul justiției, în aplicarea Ordinului nr. 2066/C/24.05.22018, s-a dispus ca, în perioada 09.04,2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari (așadar, inclusiv reclamanții-intimați) să beneficieze de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Instanța de fond a dispus obligarea pârâtei Curtea de Apel Iași la plata actualizării cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzi legale aferente diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ ni 2066/C/24.05.2018, de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Or, după cum reiese la pagina 10 din sentință, s-a adus la cunoștință instanței de fond faptul că, în Monitorul Oficial nr. 106/12.02.2019, a fost publicată O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Raportat la dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 3 din 8 februarie 2019 privind eșalonarea plății drepturilor Salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, recurenta susține că, în mod netemeinic și nelegal a respins prima instanță excepțiile lipsei de interes și a lipsei de obiect, apreciind faptul că reclamantelor nu le-au fost achitate actualizarea cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală aferentă diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018, justificând un interes în recunoașterea acestor drepturi și în obținerea unui titlu executoriu.

Or, în condițiile în care reclamantele-intimate au recunoscut faptul că nu mai justifică interesul de a susține în continuare temeinicia capetelor de cerere la care au renunțat la data de 11.12.2018 (capete de cerere principale), este evident că nu mai justifică interesul nici în ceea ce privește capetele de cerere accesorii privind actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală.

Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 nu prevede actualizarea cu indicele de inflație și plata dobânzii legale, dar acest aspect era valabil la data formulării precizărilor reclamantelor-intimate prin care au modificat acțiunea.

Ulterior, s-a învederat primei instanțe faptul că solicitările menținute de către reclamantele-intimate au fost expres reglementate prin O.U.G. nr. 3/2019, în contextul luării măsurilor privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției.

Or, O.U.G. nr. 3/2019, act normativ de care instanța de fond era obligată să țină seama, prevede actualizarea cu indicele de inflație și plata dobânzii legale în raport de procentul fiecărei tranșe și de data plății fiecăreia (dată care nu este cunoscuta anticipat), în timp ce intenția instanței de fond de a oferi reclamantelor-intimate un titlu executoriu pentru aceleași sume (titlu executoriu care se supune prevederilor altor acte normative) este greșită și contravine prevederilor O.U.G. nr. 3/2019.

Consideră că, urmare pronunțării soluției primei instanțe, se ajunge la situația în care diferențele salariale se achită potrivit Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018 și O.U.G. nr. 3/2019, în timp ce sumele cu titlu de actualizare cu indicele de inflație și de dobânzi legale formează obiectul ur hotărâri judecătorești distincte, deși raportul dintre debitul principal și sumele accesorii, precum și intenția legiuitorului exprimată prin O.U.G nr. 3/2019 de a reglementa toate sumele care vor fi achitate (principale și accesorii) impuneau o soluție unitară pentru toate categoriile de sume solicitate.

Ca atare, obligând la plata actualizării cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 20667C/24.05.2018, de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, instanta a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, în condițiile în care sumele stabilite prin acte administrative cum este și ordinul menționat se achită în mod obligatoriu potrivit O.U.G. nr. 3/2019, care are în vedere și actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală.

Deși, este evident faptul că reclamantelor-intimate nu le-au fost achitate actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală, astfel cum a reținut instanță, susține recurenta – pârâtă că acest aspect nu poate fi analizat distinct de modalitatea în care se achită chiar diferențele de drepturi salariale, respectiv eșalonat, în baza unui act normativ care reglementează inclusiv aspectele cu privire la care instanța s-a pronunțat.

Mai mult, în măsura în care sumele acordate de prima instanță cu titlu de actualizare cu indicele de inflație și de dobânzi legale ar fi achitate în baza unei hotărâri judecătorești titlu executoriu, recurenta susține ca fiind relevante prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 114 din 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, diferențele de drepturi salariale vor fi achitate conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, în timp ce sumele cu titlu de actualizare cu indicele de inflație și de dobânzi legale ar trebui să fie achitate conform procedurii de mai sus.

Mai mult, potrivit alin. (3) al art. 39 sus-menționat dispune suspendarea de drept a oricărei proceduri de executare silită în cursul termenului prevăzut Ia alin. (1), ceea ce face cu atât mai lipsită de relevanță susținerea primei instanțe în sensul că reclamantele-intimate justifică un interes în obținerea unui titlu executoriu.

Apărările formulate

Deși cererea de recurs a fost comunicată atât intimatelor –reclamante A., B., C., D. cât și intimatului-pârât Ministerul Justiției în termenul legal, niciuna dintre aceste părți nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului s-a fixat primul termen pentru soluționarea recursului, la data de 08.02.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea recurentei – pârâte Curtea de Apel Iași, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Curtea de Apel Iași este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantele A., B., C., D. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care inițial au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună: obligarea pârâtului Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să stabilească indemnizația de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015; obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, drepturi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale erau datorate, până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea noilor ordine de salarizare.

Ulterior, respectiv la data de 11.12.2018, reclamantele A., B., C. și D. au depus o cerere prin care au arătat că renunță, în parte, la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, respectiv la capetele de cerere prin care se solicita ca:

"1) pârâtul Ministerul Justiției, prin Ministrul Justiției, să fie obligat să emită noi ordine de salarizare, pentru fiecare reclamantă în parte, prin care să stabilească indemnizația de încadrare brută lunară prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

2) pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași să fie obligați la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015. respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015:

3) pârâtul Ministerul Justiției să fie obligat la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la emiterea noilor ordine de salarizare".

Au arătat că își mențin solicitarea privind obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași la plata actualizării cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data la care drepturile salariale rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015 erau datorate, până la data plății efective.

Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Deopotrivă, a respins excepțiile lipsei de obiect și a lipsei de interes.

Totodată, a admis cererea modificată de reclamantele A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL IAȘI, obligând pârâta Curtea de Apel Iași la plata actualizării cu indicele de inflație la data plății și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

În ceea ce privește critica întemeiată de recurenta – reclamantă pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce reglementează situația când " hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", Înalta Curte o apreciază, ca nefondată, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ce prevăd că " Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.".

Astfel, raportat la aceste dispoziții, Înalta Curte remarcă faptul că în fața primei instanțe recurenta – pârâta Curtea de Apel Iași nu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de a judeca acțiunea, astfel cum a fost modificată, motiv pentru care se constată că a fost depășit momentul impus de lege pentru discuții asupra competenței și pentru stabilirea acesteia.

Prin urmare, în condițiile în care recurenta nu a invocat necompetența materială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața instanței de fond, după modificarea cererii, în primul ciclu procesual, astfel cum impun dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., invocat de aceasta nu poate fi reținut.

Nefondate sunt și criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, invocat, de asemenea, de către recurentă, Înalta Curte neidentificând o încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material de către prima instanță.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de control judiciar constată că, în ceea ce privește excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect, în mod corect judecătorul de fond a reținut că, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că reclamantelor le-au fost achitate drepturile salariale actualizate cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală aferentă diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, acestea justifică un interes în recunoașterea acestor drepturi și în obținerea unui titlu executoriu, O.U.G. nr. 3/2019, invocat de recurentă, fiind un act normativ care reglementează eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, ținând de executarea obligațiilor de plată și nu un titlu executoriu în favoarea reclamantelor.

Așadar, cum singura modalitate juridică prin care reclamantele pot obține dobânda legală și actualizarea cu rata inflației, este obținerea unei hotărâri judecătorești, Înalta Curte constată ca fiind legală soluția instanței de fond, de respingere a excepțiilor lipsei de obiect și a lipsei de interes, criticile recurentei sub acest aspect fiind, așadar, neîntemeiate.

Nici criticile ce vizează acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație la data plății și cu dobânda legală nu pot fi reținute de către instanța de control judiciar.

Potrivit art. 1530 Noul C. civ., creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.

Deopotrivă, art. 1531 (1) stabilește dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ține seama și de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial, iar, conform art. 1535, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovadă că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Astfel cum corect a reținut instanța de fond, în considerentele Deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție –Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Cumulul dobânzii cu actualizarea este admisibil, natura juridică a celor două instituții fiind diferită, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au scopuri diferite, prin acordarea dobânzii urmărindu-se sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței la cea a plății efective a sumei datorate.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, art. 3, alin. (2) din același act normativ statuând că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, la care se adaugă 4 puncte procentuale.

În calitate de instituție bugetară implicată în plata drepturilor salariale, recurenta - pârâtă este reprezentant al statului, căruia îi poate fi imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere sau neexecutarea creanțelor.

Cum Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, iar prin omisiunea pârâtului Ministrul Justiției de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, instanța de fond, interpretând în mod corect dispozițiile art. 1531 alin. (1) și alin. (2) teza întâi precum și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009, judicios a reținut ca fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii, reclamantele având dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit.

Reține, astfel, Înalta Curte că emiterea unor acte normative care au susținut legal executarea cu întârziere, eșalonarea drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, constatate constituționale și conforme cu CEDO, nu poate fi de natură de să le priveze pe reclamante de folosul neobținut prin neexecutarea integrală și la termen a debitelor.

Prin urmare, în acord cu instanța de fond și contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată ca fiind întemeiată solicitarea privind acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală față de principiul reparării integrale a prejudiciului și de prevederile art. 1531, 1535 C. civ., precum și de Decizia ICCJ nr. 2/2014.

Actualizarea are caracter compensatoriu, ce rezidă din faptul că prin aceasta se urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință. Prin urmare, natura juridică a dobânzii este diferită de cea a actualizării obligației bănești, întrucât prima reprezintă o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată la scadență), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), astfel încât, prin cumularea lor, nu se ajunge la o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, ci la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata despăgubirilor la scadență. Dreptul general, respectiv Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, la art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans); potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, fiind evident faptul că, prin executarea cu întârziere a obligației de plată, creditorul a suferit un prejudiciu patrimonial.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar judecătorul de primă jurisdicție, în raport de starea de fapt corect stabilită, în urma probelor administrate și a cadrului normativ incident litigiului dedus judecății, a pronunțat o hotărâre legală, nesusceptibilă de reformare pe calea extraordinară a recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Iași, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Iași împotriva sentinței civile nr. 1680 din 08 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 februarie 2022.