ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1068/2021

Ședința publică din data de 23 februarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 14.06.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, au solicitat: obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită pentru fiecare reclamant ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,50 RON (405 RON + 10%), sub sancțiunea plății unei penalități de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să vireze către pârâtul Tribunalul București fondurile necesare achitării către fiecare reclamant a diferențelor salariale aferente perioadei 01.08.2016 - 31.12.2016 dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 445,50 RON și venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobândă legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, sub sancțiunea plății unei penalități de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului Tribunalul București ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să achite fiecărui reclamant diferențele salariale aferente perioadei 01.08.2016 - 31.12.2016 dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 445,50 RON și venitul efectiv plătit, sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobândă legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, sub sancțiunea plății unei penalități de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere.

WW. a depus cerere de intervenție voluntară principală, prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită în favoarea sa ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, pentru perioada 01.08 - 30.09.2016, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,50 RON începând cu data de 01.10.2016, sub sancțiunea plății unei penalități de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere; obligarea ambilor pârâți la plata, pentru perioada 01.08-31.12.2016, a diferenței dintre venitul pe care intervenienta l-ar fi obținut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 și venitul efectiv plătit, și a actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare aferente, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, sub sancțiunea plății unei penalități de 20% din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru fiecare zi de întârziere.

Prin încheierea de ședință din data de 14.06.2017, instanța a admis în principiu cererea de intervenție voluntară principală formulată de WW. și a luat act de renunțarea reclamanților la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 43/2016 și a art. 31 alin. (1

1

-1

4

) din O.U.G. nr. 57/2016, renunțare exprimată prin precizările depuse la data de 14.06.2017.

Prin sentința civilă nr. 3411 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea principală formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., XX., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., toți cu domiciliul procesual ales în sector 4, București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în București, și Tribunalul București, cu sediul în București, astfel cum a fost precizată.

Obligă pe pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru fiecare reclamant ordin de salarizare pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 445,50 RON, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Obligă pe pârâtul Tribunalul București să achite fiecărui reclamant, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, diferențele dintre drepturile salariale calculate potrivit valorii de referință sectoriale de 445,50 RON și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 01.08.2016 - 31.12.2016, diferențe actualizate cu indicele de inflație, și dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Obligă pe pârâtul Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul București, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fondurile necesare plății către fiecare reclamant a diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților de aplicare a penalității stabilite de art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Admite în parte cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenienta WW., cu domiciliul procesual ales în sector 4, București.

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinului de salarizare individual prin raportare la valoarea de referință de 381,823 RON pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016.

Obligă pe pârâtul Tribunalul București să achite intervenientei, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, diferențele dintre, pe de o parte, drepturile salariale calculate potrivit valorii de referință sectoriale de 381,823 RON pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016 și potrivit valorii de referință sectoriale de 445,50 RON pentru perioada 01.10.2016 - 31.12.2016, și, pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite, diferențe actualizate cu indicele de inflație, și dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Obligă pe pârâtul Ministerul Justiției să vireze pârâtului Tribunalul București, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fondurile necesare plății către fiecare intervenientă a diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare.

Respinge ca neîntemeiată cererea intervenientei de aplicare a penalității stabilite de art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004.".

Împotriva acestei sentințe, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București au declarat recurs.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, urmare a emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, a Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, indemnizația de încadrare brută a reclamantei, în intervalul 01.08.2016 - 01.10.2016, a fost recalculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016 la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)", aceste prevederi fiind concretizate cu privire la reclamantă prin emiterea OMJ nr. 1490/C/2017.

Totodată, învederează că în data de 24.05.2017, a fost emis noul ordin de salarizare a intimaților-reclamanți, în speță, Ordinul MJ nr. 1469/C/24.05.2017, în aplicarea dispozițiilor Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 și a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora.

În fine, ținând cont de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României, care statuează că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor de la data publicării în Monitorul Oficial al României, recurentul-pârât apreciază că este neîntemeiată obligarea Ministerului Justiției de a emite un ordin prin care să stabilească indemnizația de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON pentru o perioadă anterioară datei de 01.10.2016.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamante în ceea ce-l privește.

A susținut că Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul București, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanță.

Obligația instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiției, astfel că există posibilitatea ca, deși va dori să pună în executare dispozițiile instanței, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligațiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, și de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel București.

A mai apreciat recurentul că instanța de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 01.08.2016, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 445 RON este aplicabil din 01.10.2016.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Legislația în privința salarizării personalului din sistemul justiției a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată inițial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) și prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 și prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor, inclusiv pentru Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, a fost stabilită obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale statuându-se în sensul constatării neconstituționalității dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, că dispozițiile legale în discuție contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie aceleași pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ, ținând cont de faptul că încă de la data de 9 aprilie 2015 se aflau în plată indemnizații de încadrare stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, având în vedere și faptul că prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizației a fost majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, în mod just a apreciat instanța de fond că reclamanții sunt îndreptățiți să solicite ca drepturile salariale să fie calculate, pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,50 RON (405 RON + majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015).

Concluzia instanței de fond nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidențiază principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așa cum s-a arătat în precedent, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor.

În concret, Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupațională "Justiție" stabilită de actele normative menționate și de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

În ceea ce privește recursul Tribunalului București, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanți, a obligat pârâtul Tribunalul București să achite diferențele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

Curtea de apel a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordinele de salarizare cuprinzând indemnizațiile de încadrare recalculate și implicit să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, obligații care se înscriu în sfera atribuțiilor legale ce-i revin acestuia, în calitate de ordonator principal de credite, Tribunalului Călărași revenindu-i obligația subsecventă de plată efectivă a drepturilor salariale menționate, în calitate de ordonator terțiar de credite.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și urmează să o mențină în consecință, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București și va menține, în consecință, sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 3411 din 2 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2021.