ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1040/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 mai 2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat, în principal:

În subsidiar, au solicitat:

Prin sentința civilă nr. 4599 din 27 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a constatat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. și J. pentru nesemnarea acesteia, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de pârât, ca nefondată, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de ceilalți reclamanți și, în consecință:

- a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON.

- a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să plătească fiecărei părți reclamante, în raport de perioada efectiv lucrată la Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, diferențele salariale rezultate ulterior datei de 09.04.2015, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții I. și J., prin care au solicitat casarea sentinței recurate în ceea ce privește anularea cererilor formulate de aceștia, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, precum și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia nr. 6241 din 24 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de recurenții-reclamanți I. și J. împotriva sentinței civile nr. 4599 din 27 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A casat în parte sentința atacată în ceea ce privește constatarea nulității cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții I. și J..

A trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în limitele casării.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Cererea a fost înregistrată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 08 aprilie 2021, sub nr. x/2021, după admiterea declarației de abținere din data de 07 aprilie 2021, formulată de către domnul judecător MM. în dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 900 din 09 iunie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată;

- a admis cererea formulată de către reclamanții I., J., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- a obligat pârâtul la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 cu luarea în considerare a unui VRS 405 RON;

- a obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant, în raport de perioada efectiv lucrată, diferențele salariale rezultate actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Împotriva sentinței civile nr. 900 din 09 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01 decembrie 2016 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect, precum și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea recursului, recurentul a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii pentru perioada ulterioară datei de 01 decembrie 2016, întrucât prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în perioada 01 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, recurentul-pârât a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009, care au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01 ianuarie 2011 și a ignorat dispozițiile Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 916 din 22 decembrie 2011, prin care s-a statuat că "Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 ...se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților".

Recurentul-pârât a învederat și că în mod greșit prima instanță a acordat reclamanților valoarea de referință sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007. Aceasta, deoarece reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică. Acordarea majorărilor în discuție numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opțiunea legiuitorului, și nu o formă de discriminare.

A arătat și că prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03 iulie 2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Recurentul-pârât a apreciat și că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 și ale art. 3

1

alin. (1

3

) din O.U.G. nr. 57/2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 și art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

A susținut și că reclamanții solicită creșteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiției. Prin Ordinul nr. 897 din 22 mai 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, pentru perioada 09 aprilie 2015 -30 noiembrie 2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01 decembrie 2015 - 31 iulie 2016, 01 august 2016 - 30 septembrie 2016 și 01 octombrie 2016 - 31 decembrie 2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON. Prin Ordinul nr. 906 din 24 mai 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30 ianuarie 2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul nr. 907 din 24 mai 2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01 mai 2018, toate aceste ordine nefiind anulate de instanța de contencios administrativ, producându-și pe deplin efectele juridice, potrivit intenției autorității emitente.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul îsi desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09 aprilie 2015. Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc nu poate viza, în opinia recurentului-pârât, o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupațională "Justiție", prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON.

Începând cu 01 decembrie 2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 s-a stabilit că în perioada 01 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, specialiștii IT și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la dobândă, s-a susținut că, din analiza textelor de lege incidente dobânzii, rezultă că aceasta este circumscrisă preexistentei unei convenții, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ceea ce nu poate fi cazul în speța dedusă judecății.

Chiar dacă textul din noul C. civ., respectiv art. 1535 alin. (1) arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii fără să dovedească un prejudiciu, și în acest caz, condiția sine qua non o constituie existența unui contract.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum și de dispozițiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Analizând sentința atacată prin raportare la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, reclamanții aveau calitatea de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor la data de 09 aprilie 2015, funcționând în cadrul Parchetelor de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale prin două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, ultimul cu o valoare de referință sectorială de 405 RON, însă începând cu data de 01 octombrie 2016.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea dispozițiilor de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, precum și pentru viitor, până la data încetării pentru fiecare reclamant a raporturilor de serviciu și obligarea pârâtului la plata către reclamanți a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare.

Înalta Curte constată că prin art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, și care a intrat în vigoare la 09 aprilie 2015, s-a prevăzut că "prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiție, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituțiilor expres menționate în cuprinsul dispoziției legale.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea 71/2015, trebuiau aplicate, începând cu 09 aprilie 2015, și la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, implicit în cazul reclamanților, iar salarizarea personalului din justiție trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcții/grad/treaptă și gradație.

Anterior pronunțării Deciziei nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial la 08 iunie 2016, care a modificat și completat O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a fost introdus art. 3

1

, care la alin. (1) a prevăzut următoarele: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

De asemenea, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 43/2016, fiind introduse, printre alte reglementări, și prevederea cuprinsă în alin. (1)

2

al art. 3

1

potrivit căreia, "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești".

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederii redate mai sus și s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat următoarele: "în consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică".

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/26.09.2016, precum și prevederile art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis două ordine de salarizare, respectiv Ordinul nr. 2536/21.12.2016 și Ordinul nr. 332/27.01.2017, prin care reclamanților li s-au recalculat drepturile salariale, prin ultimul ordin la o valoare de referință sectorială de 405 RON, cu mențiunea că va începe cu data de 01 octombrie 2016.

Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, apreciază că stabilirea drepturilor salariale aferente perioadei 09 aprilie 2015 – 01 octombrie 2016, și pentru viitor, fără luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familiei ocupaționale "justiție" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul, luând în considerare considerentele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

Valoarea de referință sectorială de 405 RON, a fost recunoscută ca fiind aplicabilă începând cu 09 aprilie 2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, prin sentința nr. 48/13.01.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2369/22.06.2017, astfel că susținerea recurentului - pârât în sensul că nu există hotărâri în plată este nefondată.

De altfel, chiar recurentul-pârât menționează prin cererea de recurs că după publicarea Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, ordonatorii de credite din sistemul justiției au procedat la recalcularea indemnizațiilor brute lunare și a sporurilor la maxim stabilit pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, începând cu 09 aprilie 2015 și tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale, diferențiată pe categorii profesionale, grad/treaptă, vechime în funcție, nivel de instanță/parchet etc nu poate viza o dată anterioară celei de 09 aprilie 2015, or, începând cu această dată au solicitat și reclamanții din cauză egalizarea.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond privind obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09 aprilie 2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, este dată cu corecta aplicare a legii, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu cele expuse, instanța de recurs reține că argumentele cuprinse în motivele de recurs privind lipsa de obiect a acțiunii nu pot fi primite. Astfel, pe de o parte, lipsa de obiect reprezintă o chestiune ce ține de executarea obligațiilor, iar pe de altă parte, faptul că prin Ordinul nr. 3206 din 29 noiembrie 2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reclamanților le-a fost recunoscută valoarea sectorială de 484,18 RON de la data de 1 octombrie 2016, nu le rezolvă cererea, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată se solicită tocmai emiterea unui ordin de salarizare prin care să se acorde valoarea de 405 RON începând cu data de 9 aprilie 2015 și plata sumelor de bani aferente.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că prin nerecunoașterea de către pârât a drepturilor salariale conform Legii 71/2015 s-a produs reclamanților un prejudiciu reprezentat de diferența dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 09 aprilie 2015 - 01 octombrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON și drepturile salariale efectiv plătite reclamanților în această perioadă, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 900 din 09 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 900 din 09 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.