ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2021

Ședința publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.06.2017, sub nr. x/2017 reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Iași, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea în parte a Ordinului nr. 219/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată- 405 RON; emiterea fiecăruia dintre reclamanți un alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 -incluzând majorarea de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015; obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv să restituie fiecăruia dintre reclamanți diferențele de drepturi salariale dintre venitul pe care reclamanții l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 405+ 10% RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective; obligarea pârâtului Ministerul Justiției să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Prin sentința civilă nr. 1225 din 16 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G., H. și A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Iași.

S-a anulat în parte Ordinul nr. 219/C/2017 emis de pârâtul Ministerul Justiției.

A fost obligat pârâtul să emită fiecăruia dintre reclamanți un alt Ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, până la 30.11.2015 și de 445,5 RON de la data de 01.12.2015 -incluzând majorarea de 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015.

A fost obligată pârâta Curtea de Apel Iași să plătească fiecăruia dintre reclamanți diferențele de drepturi salariale dintre venitul pe care reclamanții l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 405+ 10% RON) și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale restante.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs recurenții-pârâți Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției.

Recurentul - pârât Ministerul Justiției a arătat în susținerile recursului că, ținând cont de imprejurarea că a emis ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 urmează să se constate că pretențiile intimaților-reclamanți au fost satisfăcute, astfel că aceștia nu mai justifică un inters.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului formulat de către Ministerul Justiției și casarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

Prin recursul formulat, recurenta - pârâtă Curtea de Apel Iași a criticat soluția primei insanțe raportat la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocând dispozțiile art. 6 pct. VII 3 din H.G. nr. 652 din 25.05.20019 potrivit cărora Minsiterul Justiției are ca atribuție asigurarea fondurilor necesare funcționării instituțiilor publice din sistemul justitiei.

Totodată, a solicitat instanței să constate că drepturile salariale ale reclamanților urmează să fie achitate in conformitate cu prevederile OMJ nr. 2066/C/2018, motiv pentru care acțiunea reclamantelor este lipsită de interes.

Cu privire la dispoziția instanței de obligare a pârâtei recurente la plata dobânzii, au fost invocate prevederile art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 90/2017 cu privire la dobânda legală remuneratorie.

Intimatele - reclamante nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, înalta Curte constată că recursurile declarate depărați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanții sunt judecători în cadrul Curții de Apel Iași iar prin Ordinul contestat în prezenta cauza, nr. 219 din 01.02.2017 s-a stabilit ca, începând cu data de 01 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015.

Legea nr. 71/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 6 aprilie 2015 și a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Au susținut recurentele, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., că acțiunea este rămasă fără obiect, respectiv, este lipsită de interes, în raport de emiterea Ordinului Ministerului Justiției nr. 2066/C/2018 .

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din același cod reglementează condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenții. Așadar, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul acțiunii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acțiune, prin anularea ordinului colectiv și emiterea unui nou ordin de salarizare.

Înalta Curte constată că ordinul emis de Ministerul Justiției pot fi calificate ca acte de achiesare la unul dintre capetele cererii de chemare în judecată, iar nu ca motiv de respingere a acțiunii reclamanților ca lipsită de obiect sau de interes.

În contextul celor anterior arătate, înalta Curte constată că deși au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizată una dintre pretențiile deduse judecății, prin sentința recurată s-a stabilit în sarcina pârâților și obligația subsecventă de plată către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

În aceste condiții, înalta Curte constată că este neîntemeiată cererea de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect sau lipsită de interes, motiv pentru care va respinge recursurile.

Nu poate fi reținută critica recurentei - pârâte Curtea de Apel Iași în sensul că judecătorul fondului, în mod greșit, a obligat-o la plata către reclamanți a drepturilor salariale solicitate, în condițiile în care, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligația aparținând Ministerului Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite și de emitent al ordinelor de salarizare.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, în mod corect, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor salariale la care sunt îndreptățiți, având în vedere calitatea judecători în cadrul acestei instanțe, ca obligație subsecventă și condiționată de îndeplinirea de către recurentul - pârât Ministerul Justitiei a obligației de a emite noi decizii de salarizare și de a aloca fondurile necesare plăților în calitate de ordonator principal de credite, conform competențelor sale legale.

Totodată, va fi respinsă și critica formulată de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Iași in ceea ce privește obligația de plată a dobânzilor, întrucât potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamante prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Pentru considerentele expuse, nefîind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași împotriva sentinței civile nr. 1225 din 16 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2021.