ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1593/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.07.2017 sub numărul x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Iași, anularea în parte a Ordinului nr. 1485/C/20I7 din 24.05.2017 - anexa nr. 1 emis de Ministerul Justiției în ceea ce privește data de la care s-a stabilit indemnizația de încadrare lunară prin aplicarea valorii de referință sectorială de 381,283 RON începând cu data de 01.08.2016 și, respectiv, prin aplicarea valorii de referință sectorială de 405 începând cu data de 01.10.2016; emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, conform Legii nr. 71/2015 + 10%, începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1817 pronunțată la 17 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a administrativ și fiscal:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Iași, ca neîntemeiată;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea de Apel Iași;

- a anulat în parte Ordinul nr. 1485/C/24.05.2017 al Ministrului Justiției, în privința reclamantelor, în ceea ce privește data recalculării indemnizației de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pe pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamantelor ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale individuale producător de efecte juridice astfel în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; iar în perioada 01.12.2015 -30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pe pârâta Curtea de Apel Iași să plătească reclamantelor diferențele salariale rezultate aferente perioadei 09.04.2015-30.09.2016, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit salarial lunar și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 1827 din 17 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenta K., reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., J. și pârâții Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției și Curtea de Apel Iași.

S-a solicitat de către recurenți-reclamanți admiterea recursului, casarea sentinței recurate și să se ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 406 alin. (1)-(5) C. proc. civ.

Recurenții pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și pe fond să se constate că acțiunea a rămas fără obiect.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a recurentei K., apreciază că este întemeiată și o va admite pentru considerentele următoare:

Calitatea procesuală este una dintre condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acțiunii civile. Conținutul acestei noțiuni este precizat în cuprinsul art. 36 din C. proc. civ., potrivit căruia "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În consecință, calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic de drept substanțial dedus judecății.

Potrivit doctrinei, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În speță, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 1817 pronunțată la 17 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției, Ministrul Justiției și Curtea De Apel Iași. Împotriva acestei sentințe au înțeles să formuleze recurs recurenta K., reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., J. și pârâții Ministerul Justiției prin Ministrul Justiției și Curtea de Apel Iași.

Recurenta K., deși a formulat recurs nu a fost parte în primul ciclu procesual, neavând calitate procesuală în cauză (reclamant, pârât sau intervenient), context în care, Înalta Curte constată că nu are calitate procesuală activă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) Cod procesual civil, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta K., ca fiind formulată de o persoană lipsită calitate procesuală activă.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursurilor, constată faptul că recurenții-reclamanți au depus la dosarul cauzei, cerere de renunțare la dreptul pretins, iar recurenții pârâți au solicitat să se i-a act de declarația de renunțare a dreptului pretins și să se constate că acțiunea a rămas obiect.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la dreptul pretins, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Față de cererea recurenților-reclamanți de renunțare la dreptul pretins, după cum, potrivit prevederilor art. 408 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului, iar potrivit art. 409 alin. (2) din același cod, "Când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză, dispozițiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător", Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând să anuleze în tot sentința recurată, să ia act de renunțarea la dreptul pretins, și, în consecință, să respingă cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., J..

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 409 alin. (2), din C. proc. civ., Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta K. împotriva sentinței civile nr. 1817 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Admite recursurile declarate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., J. și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI prin MINISTRUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL IAȘI împotriva sentinței civile nr. 1817 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Anulează, în tot, sentința civilă nr. 1817 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., J., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI prin Ministrul Justiției, MINISTRUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL IAȘI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.