Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
21 octombrie 2020

Decizia nr. 5369/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, împotriva sentinței nr. 1548 din 30 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând: Respinge capătul de cerere formulat de reclamanții A., B., C., D. privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect. Menține celelalte dispoziții. Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți D., A. și B. și recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iași împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.