ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2020

Ședința publică din data de 26 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, au solicitat:

-Revocarea parțială a Ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiției, în ceea ce îi privește pe fiecare dintre ei;

-Emiterea de noi ordine de salarizare, individuale:

- prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON;

- prin care să recalculeze indemnizațiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 1.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

-Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2 Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4696 din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

A admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanți ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A obligat pârâtul Tribunalul București, să plătească reclamantelor diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinței anterior menționate au declarat recurs ambele autorități publice pârâte, respectiv Ministerul Justiției și Tribunalul București.

Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin criticile formulate, susține recurentul că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond, fără temei legal a admis acțiunea reclamantelor, în sensul calculării indemnizației acesteia în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015 și a reținut temeiuri din dreptul muncii, în mod greșit, în condițiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Mai susține recurentul că, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice I alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Invocând Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, susține recurentul că, neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar prin Decizia nr. 839/2009 a Curtii Constituçionale dar prin alte decizii ale Curtii. Astfel, se observă că pretențiile reclamanțitor pe o perioadä anterioarăä acestora nu sunt admisibile.

Tinând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casatie și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. I alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor și curților de apel, precum asistenții judiciari beneficiază de o indemnizatie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectoriatä de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. I se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justitiei, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecință, susține recurentul că, față de textele legale invocate, având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 si totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

Astfel, apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantilor, începând cu data de 9.04.2015, depășindu-și în acest mod atribuțiile puterii judecătorești, făcând o aplicare incorectă a legii.

Mai susține, deopotrivă, recurentul că, începând cu luna februarie 2017, reclamantele au primit indemnizația aferentă lunii ianuarie, majorată cu valoarea de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

Prin recursul declarat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Tribunalul București, s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul București.

A arătat recurentul că este o instituție care este finanțată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziția instanțelor fondurile necesare desfășurării activității.

Mai mult, Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul București, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanță.

Obligația instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiției, astfel că există posibilitatea ca, deși va dori să pună în executare dispozițiile instanței, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligațiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, și de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel București.

În acest context, recurentul a menționat că Ministerul Justiției, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.2016 și nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017, iar în acesta se prevede că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

Sintagma " plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției", conținută de Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiției susține, încă o dată în plus, faptul că Tribunalul București nu poate proceda la plata sumelor indicate de instanța de judecată, fără o repartizare de fonduri dispusă de Ministerul Justiției.

Recurentul mai apreciază că instanța se fond a admis în mod nelegal cererea reclamantelor de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credit că nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare Justiție, calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, este aplicabil de la 01.10.2016.

Or, în condițiile în care prevederile deciziei Curții Constituționale au în vedere egalizarea salariilor în cadrul aceleiași familii ocupaționale, ca, de altfel și dispozițiile legale asupra cărora instanța constituțională s-a pronunțat prin decizia în cauză, soluția conținută de sentința recurată în prezentul litigiu creează o situație mai favorabilă pentru reclamante, prin raportare la tot restul familiei ocupaționale Justiție.

Susține, în final, că existența unei soluții pronunțate de instanța de judecată într-un litigiu asemănător privind stabilirea unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, nu poate modifica efectele juridice produse de Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, decizie care constituie izvor de drept, calitate ce nu poate fi recunoscută hotărârii judecătorești dată drept exemplu în conținutul sentinței civile ce face obiectul judecății de față.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiției se referă, în esență, la greșita stabilire de către instanța de fond a indemnizațiilor de încadrare salarială cuvenite reclamantelor, în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susținut că această valoare de referință nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistența în plată, în sistemul justiției, la data de 09.04.2015, a unei indemnizații calculate în raport de această valoare și de caracterul neretroactiv al Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituționalitatea art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte constată aceste critici, ca fiind nefondate.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existența unor hotărâri judecătorești prin care se recunoaște un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, sunt relevante în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizației în plată.

Așadar, argumentele recurentului-pârât sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiției a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale.

În ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială de 405 RON, Înalta Curte reține că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistrați, prin raportare la această valoare de referință sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015.

Totodată, prin dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamantele din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizații brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau și alți magistrați, în urma pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive, fiind neîntemeiată susținerea pârâtului în sensul că această indemnizație poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocotește considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte conchide în sensul că valoarea de referință sectorială calculată de pârât prin OMJ nr. 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017 nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit reclamantelor-magistrat din prezenta cauză, motiv pentru care sentința recurată va fi menținută de instanța de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

Recursul declarat de pârâtul Tribunalul București.

În ceea ce privește critica referitoare la obligarea sa la plata drepturilor salariale, constată Înalta Curte că, în mod corect instanța de fond, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamante, a obligat pârâtul Tribunalul București să achite diferențele salariale rezultate.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curților de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate și al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terțiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curți de Casație si Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel, parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunalelor și parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar și administrativ, condus de un manager economic.

Așadar, raportul obligațional, care are ca obiect plata salariului, se desfășoară între intimatele-reclamante și Tribunalul București, unde activează acestea, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanțelor judecătorești, în timp ce plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terțiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Ministerului Justiției îi revine obligația asigurării resurselor bugetare necesare plăților salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Tribunalului București.

Așadar, în mod correct, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordinele de stabilire a drepturilor salariale individuale, implicit să efectueze demersurile necesare în vederea plății acestor drepturi, aceste obligații înscriindu-se în sfera atribuțiilor legale ce-i revin acestuia, în calitate de ordonator principal de credite, Tribunalului București revenindu-i obligația subsecventă de plată efectivă a drepturilor salariale menționate, în calitate de ordonator terțiar de credite.

În concluzie, sunt nefondate criticile formulate de pârâtul Tribunalul București în acest sens.

Cât privește cealaltă critică a recurentului Tribunalul București, ce se referă la cuantumul valorii de referință sectorială de 405 Ron și la data de la care acesta se aplică, acesta contestând, de asemenea, ca și recurentul Ministerul Justiției, data de 09 aprilie 2015, Înalta Curte, având în vedere că, în motivarea criticii acesta invocă aceleași aspecte invocate și de recurentul-pârât Ministerul Justiției, urmează să o înlăture pentru aceleași argumente cu care a răspuns criticii din recursul Ministerului Justiției, prezentate anterior în considerentele hotărârii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de aceștia, fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții - pârâți Ministerul Justiției și Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 4696 din 4 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2020.