ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 799/2020

Ședința publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.07.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei și Tribunalul București a solicitat următoarele:

- anularea în parte a Ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministrul Justiției și emiterea unui nou ordin de salarizare, individual, prin care să se recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON; prin care să recalculeze indemnizațiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 și până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015; prin care să se modifice, în subsidiar, perioada menționată în anexa 2 la poziția 48, în sensul menționării corecte a acesteia ca fiind 01.12.2015 - 31.07.2016.

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 09.04.2015 și până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4839 din 8 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justitiei și Tribunalul București.

A fost anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017 emis de Ministrul Justiției, în sensul obligării acestuia la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantului, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestuia începând cu data de 9.04.2015, prin raportarea la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

A fost obligat pârâtul Tribunalul București la repararea prejudiciului constând în diferențele salariale rezultate din aplicarea dispozițiilor anterior menționate, sume care se vor actualiza cu indicele de inflație și dobânda legală, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 4839 din 8 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

3.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Astfel, a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, în sensul calculării indemnizației reclamantului în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condițiile în care nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON.

S-a susținut de către recurentul-pârât că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Totodată, s-a arătat că nu sunt admisibile pretențiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

Astfel, OMJ nr. 4680/C/2016 se raportează la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, această valoare de referință fiind folosită de ÎCCJ de la data de 01.10.2016, așa încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională, lucru care s-a realizat prin emiterea ordinului nr. 219/2017.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizației brute lunare și ale sporurilor aferente acestora pentru judecători și asistenții judiciari.

Astfel, avându-se în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale și dispozițiile art. 147 din Constituție, s-a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a OMJ nr. 1490/C/2017 și emitere a unui nou ordin pentru stabilirea unei indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON anterior datei de 1 octombrie 2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Pârâtul Tribunalul București a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, și a prezentării cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 304/2004, cu privire la competențele Ministerului Justiției și ale tribunalelor, s-a apreciat de către recurentul-pârât că judecătorul fondului, în mod greșit, a obligat pârâtul Tribunalul București la plata către reclamant a drepturilor salariale astfel cum s-a solicitat.

S-a susținut că Tribunalul București, în calitatea pe care o are de ordonator terțiar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligația sa, care este subseventă emiterii ordinelor de salarizare și a deschiderii de credite bugetare, devenind imposibil de executat, în condițiile în care Ministerul Justiției, având atât calitatea de ordonator principal de credite cât și de emitent al ordinelor de salarizare, astfel că trebuie îndeplinite mai întâi aceste obligații.

În fine, s-a arătat că, în mod eronat, prima instanță a dispus calcularea indemnizației reclamantului în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condițiile în care, prin raportare la OMJ nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017 și la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, la acea dată nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON, expunând cu privire la acest aspect aceleași argumente ca și recurentul-pârât Ministerul Justiției.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la recursuri.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La data de 30 ianuarie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a depus la dosar concluzii scrise prin care a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, și OMJ nr. 90/C/2019, atașate, acestea fiind comunicate celorlalte părți, care nu au formulat puncte de vedere.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, iar recursul declarat de pârâtul Tribunalul București este nefondat.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A., judecător la Tribunalul București, a solicitat, în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, anularea parțială a Ordinului 1490/C/2017 emis de Ministrul Justiției, obligarea pârâtului să emită un nou ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, precum și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale reținute și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă acțiunea, a fost anulat parțial OMJ nr. 1490/C/2017, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care drepturile salariale solicitate să fie acordate reclamantului începând cu data de 09.04.2015, iar pârâtul Tribunalul București a fost obligat la plata către reclamant a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței obligației până la data plății efective.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Totodată, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiției s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28.

Art. 2 Plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiției, Curții de Apel București și tribunalelor din circumscripția acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanțele publice. (...)"

2.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, prin cererea de recurs, că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019, acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantului de a îi fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege.

Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor în raport de funcție, grad, gradație și vechime, conform prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamantului, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Justiției.

Astfel, această împrejurare nu afectează obiectul acțiunii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantului și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

2.2 Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019 nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului reclamantului în promovarea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 90/C/2019, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamantului de a îi fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care folosul practic imediat urmărit de reclamant nu mai este justificat decât față de cererea de calculare/plata a acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin acțiune.

În aceste condiții, urmare a admiterii recursului, în rejudecare, Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra subzistenței interesului reclamantului în promovarea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, neputându-se reține, astfel cum s-a arătat anterior, lipsa de obiect a acțiunii de față, care este reprezentat atât de anularea actului administrativ vătămător și de emiterea unui nou act care să respecte legislația aplicabilă, capăt de cerere față de care se va reține lipsa interesului, ci și de plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a emiterii acestui act.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția interesului reclamantului a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 90/C/2019 (emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel București se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28 (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 2), pentru perioada 01.01.2018-30.06.2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, reclamantul aflându-se, în anexele menționate, la pozițiile nr. 89-96 și a satisfacerii pretențiilor reclamantului, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare care a înlocuit ordinul contestat de acesta, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, interesul sub acest aspect nu mai este actual.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamant, fiind realizat folosul practic urmărit de acesta, astfel că demersul judiciar formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției privind emiterea ordinului de salarizare a devenit lipsit de interes, urmând să fie respins ca atare.

2.3 Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului Tribunalului București, în calitate de ordonator terțiar de credite, obligația subsecventă emiterii ordinului de către Ministerul Justiției, de plată către reclamant a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare de către pârâtul Ministerul Justiției și rămânerea ca lipsit de interes a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reține că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizația de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispozițiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligație de plată care este stabilită în sarcina pârâtului Tribunalul București a fi executată după emiterea ordinului.

Prin urmare, reclamantul are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul București este nefondat.

Astfel nu poate fi reținută critica recurentului-pârât în sensul că judecătorul fondului, în mod greșit, a obligat pârâtul Tribunalul București la plata către reclamant a drepturilor salariale solicitate, în condițiile în care, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligația sa, care este subseventă emiterii ordinelor de salarizare și a deschiderii de credite bugetare, devenind imposibil de executat, fiind necesar a fi îndeplinite mai întâi obligațiile Ministerului Justiției, în calitatea de ordonator principal de credite și de emitent al ordinelor de salarizare.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, în mod corect, s-a dispus obligarea pârâtului Tribunalul București la plata către reclamant a drepturilor salariale la care este îndreptățit, având în vedere calitatea de judecător în cadrul acestei instanțe, ca obligație subsecventă și condiționată de îndeplinirea de către pârâtul Ministerul Justiției a obligației de a emite un nou ordin de salarizare și de a aloca fondurile necesare plăților în calitate de ordonator principal de credite, conform competențelor sale legale, astfel cum s-a menționat inclusiv în OMJ nr. 90/C/2019.

Totodată, Înalta Curte constată că este întemeiată cererea de obligare a pârâtului la repararea prejudiciului, respectiv de plată a drepturilor salariale de către Tribunalul București, în limitele competențelor sale legale, pentru argumentele expuse la pct. 2.3 din prezentele considerente, prin care s-a motivat soluția de menținere tocmai a acestor dispoziții ale sentinței de fond.

Așa fiind, în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-pârât.

De asemenea, nu este fondată nici critica întemeiată pe același motiv de casare privind faptul că, în mod eronat, prima instanță a dispus calcularea indemnizației reclamantului în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, întrucât, la acea dată, nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON.

Înalta Curte constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, în raport de interpretările date tuturor dispozițiilor legale incidente prin Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, și situația de fapt la data pronunțării hotărârii, în sensul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, a fost atestată o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție", respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, care a avut calitatea de pârât în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 48/13.01.2017 (definitivă).

Acest aspect este confirmat, de altfel, și de emiterea de către Ministrul Justiției a Ordinului nr. 2066/C/2018 (în aplicarea căruia a fost emis și OMJ nr. 90/C/2019), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, valori mai mari decât cele acordate prin sentința recurată, astfel cum s-a reținut anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes și va menține celelalte dispoziții ale sentinței; va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul București împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4839 din 8 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul București împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2020.