ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3753/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2017, reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. și DDD., judecători în cadrul Tribunalului Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au solicitat anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1485/C din 24.05.2017 emis de Ministerul Justiției, iar pentru reclamantul C. și anularea parțială a Ordinului 1490/C/24.05.2017, emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu data de 18.06.2015), sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 și, în subsidiar, să se ia în considerare valoarea sectorială de 347 RON, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%.

Prin sentința civilă nr. 1031 din data de 07.03.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC. și DDD., judecători la Tribunalul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect "anulare act administrativ"; a anulat parțial Ordinele nr. 1485/C/2017 și nr. 1490/C/2017, în privința reclamanților; a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu 18.06.2015), respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015.

Împotriva sentinței civile nr. 1031 din data de 07.03.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul arată că instanța de fond, fără temei legal a admis acțiunea reclamanților, în sensul calculării indemnizației acestuia în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, în condițiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 nu existau în plata indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON, susținere necontestată și necombătută de reclamanți.

În acest sens este și practica judiciară, cu titlu de exemplu menționează sentința civilă nr. 2952 din 17.07.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017 prin care, într-o speță asemănătoare, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada până la închiderea dezbaterilor că nivelul maxim al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție trebuia să se calculeze în raport de o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, deși sarcina probei le revenea, conform art. 249 C. proc. civ., precum și sentința civilă nr. 961/2018 din 6.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2017 prin care s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că, la data de 9.04.2015, nivelul valorii de referință sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite familiei ocupaționale justiție era de 405 RON.

După cum se cunoaște, la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.201) în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 3 alin. (11)-(14) din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016, în soluționarea excepției, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. 14din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepția art. 3 alin. (11)-(13) din O.U.G. nr. 57/2015 și a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă și drepturile obținute prin hotărâri judecătorești, fiind respinse celelalte aspecte, după cum am arătat.

Pe de altă parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție:

"Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

Neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curții Constituționale dar și prin alte decizii ale Curții. Astfel, se observă ca pretențiile reclamantului pe o perioadă anterioară acestora nu sunt admisibile.

Ținând cont de stabilirea unei noi indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON folosită de înalta A. și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 219/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că:

"începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare bruta lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 219/2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferențelor și asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecință, fața de textele legale invocate și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta A. și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 și totodată, în conformitate cu art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantul nu are nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

Astfel, în acest sens au procedat și Înalta A. și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii și Parchetul de pe lângă Înalta A. și Justiție, etc.

Așadar, în contextul celor mai sus arătate, apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților, începând cu data de 9.04.2015, făcând o aplicare incorectă a legii.

Totodată, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale și plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite.

Prin urmare arătă că, începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizația majorată cu valoarea de referință sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ. solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Controlul judiciar declanșat are ca obiect anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 1485/C din 24.05.2017 emis de Ministerul Justiției, iar pentru reclamantul C. și anularea parțială a Ordinului 1490/C/24.05.2017, emiterea unui nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu data de 18.06.2015), sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 și, în subsidiar, să se ia în considerare valoarea sectorială de 347 RON, sumă ce urmează a fi majorată cu 10%.

Prima instanță a admis acțiunea reclamanților, a anulat parțial Ordinele nr. 1485/C/2017 și nr. 1490/C/2017, în privința reclamanților și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți noi ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizația de încadrare conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu 09.04.2015 (pentru reclamanta BBB. începând cu 18.06.2015), respectiv un VRS de 405 RON+10% începând cu 01.12.2015

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât afirmă că instanța de fond și-a motivat soluția invocând Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, însă având putere numai pentru viitor, nu se putea invoca pentru motivarea soluției de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat prin decizia menționată.

Această critică nu poate fi primită având în vedere că, prima instanță a reținut forța obligatorie a deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, inclusiv a considerentelor acesteia, doar în sarcina Ministerului Justiției, prin ministrul justiției, în raport de care era ținut a da eficiență juridică raționamentului instanței constituționale, inclusiv în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 referitoare la salarizarea stabilită pentru nivelul anului 2015.

Cu alte cuvinte, recurentul-pârât avea obligația de a emite ordine individuale de stabilire a drepturilor salariale, prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru 01.12.2015-01.10.2016.

EEE. de față este faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Ca atare, articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că, în cursul anului 2015, cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, în luna decembrie 2014, deci inclusiv la data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției exista un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referință sectorială, de care beneficiau anumiți judecători.

Pentru soluționarea corectă a prezentei cauze, prima instanță a avut în vedere situația ordonatorului principal de credite Consiliul Superior al Magistraturii, care, deși acesta a emis diverse hotărâri de principiu privind punctul său de vedere asupra nivelului valorii de referință sectorială ce ar trebui aplicat pentru uniformizarea drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, totuși personalul său a fost nevoit să îl acționeze în justiție pentru recunoașterea unei valori de referință sectorială de 405 RON.

Altfel spus, ordonatorul de credite menționat nu utiliza, raportat la data de 09.04.2015, o valoare de referință sectorială de 405 RON pentru calculul drepturilor salariale, ci doar o afirma principial.

În urma acestui demers juridic, prin sentința nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, pronunțată de Înalta A. și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015.

În consecință, la data pronunțării hotărârii de față, sentința Curții de Apel București nr. 48/13.01.2017, definitivă prin respingerea recursului, a produs efecte juridice, atestând în familia ocupațională "Justiție", la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015), o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON.

Înalta Curte reține că, hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activității judiciare - reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiției. Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicțional, fără posibilitatea de a mai pune în discuție ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecății. Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă constituțională.

Chiar dacă are efecte inter partes, hotărârea judecătorească interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situațiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, și în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica și a limpezi sensul exact al normei, și pentru a defini, cu toată precizia, voința legiuitorului.

Înalta Curte constată că prezenta cauză și cea soluționată în dosarul nr. x/2016 sunt diferite, însă între acestea există o strânsă legătură din perspectiva dispozițiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, autoritatea de lucru judecat privește inclusiv considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, iar efectul pozitiv al sentinței nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care s-a soluționat în mod definitiv cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți cu privire la majorările acordate magistraților și personalului asimilat, se răsfrânge și asupra prezentei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 1031 din 07 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.