ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2020

Ședința publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. au solicitat:

- în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției: anularea în parte a ordinului nr. 1486/C/24.05.2017 anexa 3, iar pentru reclamanta K., anularea în parte și a ordinului nr. 1715/C/20.06.2017 și emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 + majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015; plata către fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 și până la 01.02.2017, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, care să includă majorările de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare 1561, 1562 și 1563 emise de către Ministrul Justiției, precum și de valoarea de referință sectorială maximă aflată în plată, respectiv VRS 405 RON + majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

- în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba: plata, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 01.02.2017, a diferenței salariale rezultate din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinită în cadrul instanței, care să includă majorările de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare 1561, 1562 și 1563 emise de către Ministrul Justiției, precum și de valoarea de referință sectorială maximă aflată în plată, respectiv VRS 405 RON + majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4953 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia, în ceea ce privește capătul de cerere privind plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, și plata dobânzii legale.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N..

A fost anulat în parte ordinul ministrului justiției nr. 1486/C/24.05.2017, doar în ceea ce îi privește pe reclamanți, și în tot ordinul ministrului justiției nr. 1715/C/20.06.2017.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției, să emită un ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanților să fie stabilite, în ceea ce privește perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, iar în ceea ce privește perioada 01.12.2015 - 01.02.2017, prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Alba, să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre, pe de o parte, drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri, iar pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite reclamanților începând cu data de 09.04.2015, diferențe actualizate cu indicele de inflație, și dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenței diferențelor salariale până la plata efectivă a acestora.

S-a respins capătul de cerere privind plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, și plata dobânzii legale, formulat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Alba Iulia, ca fiind introdus împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței civile nr. 4953 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 285/2010 cu referire la procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinului prin care a fost stabilită indemnizația de încadrare.

Pe fond, s-a apreciat de către recurentul-pârât că reclamanta a beneficiat de indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de legislația privind salarizarea magistraților, drepturile salariale ale acesteia fiind calculate și acordate în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

Astfel, după prezentarea evoluției legislative privind salarizarea magistraților, pornind de la O.U.G. nr. 27/2007 până la abrogarea Legii nr. 330/2009 prin Legea-cadru nr. 284/2010, s-a arătat de către recurentul-pârât că prin Legea nr. 71/2015 s-a avut în vedere că personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, însă, având în vedere că legea nr. 71/2015 nu folosește sintagma nivel maxim în plată, așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016, în opinia recurentului, numai de la data de 1 august 2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la nivel maxim în plată.

De asemenea, s-a susținut că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Totodată, s-a învederat de către recurent că, prin aplicarea indexărilor de 5%, 2% și 11% la VRS de 291,98 RON, se ajunge la VRS de 347,10 RON, la data de 9 aprilie 2015, niciunui judecător nefiindu-i stabilită indemnizația de încadrare prin raportare la VRS de 405 RON, urmare a întrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, VRS fiind majorată cu 10%, ajungând, astfel, la o valoare de 381,823 RON.

S-a mai criticat admiterea cererii reclamanților de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ, începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, astfel că doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv la un VRS de 455 RON).

În fine, s-a susținut de către recurentul-pârât că nu sunt admisibile pretențiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., judecători la judecătoria Alba iulia, au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1486/C/24.05.2017 anexa 3, iar pentru reclamanta K., anularea în parte și a Ordinului nr. 1715/C/20.06.2017 și emiterea de către pârâtul Ministerul Justiției unui nou ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, precum și obligarea pârâților Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Alba la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale reținute și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plății efective.

Prin sentința recurată a fost admisă acțiunea, a fost anulat parțial OMJ nr. 1486/C/2017, doar în ceea ce îi privește pe reclamanți, și în tot ordinul ministrului justiției nr. 1715/C/20.06.2017, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită un nou ordin prin care drepturile salariale solicitate să fie acordate reclamantului începând cu data de 09.04.2015, iar pârâtul Tribunalul Alba a fost obligat la plata către reclamant a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței obligației până la data plății efective.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței interesului reclamantului în promovarea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 2066/C/2018, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamanșilor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care folosul practic imediat urmărit de reclamanți nu mai este justificat decât față de cererea de calculare/plata a acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin acțiune.

În aceste condiții, urmare a admiterii recursului, în rejudecare, Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra subzistenței interesului reclamantului în promovarea capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, neputându-se reține o lipsă de obiect a acțiunii de față, care este reprezentat atât de anularea actului administrativ vătămător și de emiterea unui nou act care să respecte legislația aplicabilă, capăt de cerere față de care se va reține lipsa interesului, ci și de plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a emiterii acestui act.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

Așadar, prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care urmărește a-l obține o persoană prin inițierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut și actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii acțiunii.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția interesului reclamanților a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamanților, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, interesul sub acest aspect nu mai este actual.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanți, fiind realizat folosul practic urmărit de aceștia, astfel că demersul judiciar formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției privind obligarea la emiterea ordinului de salarizare a devenit lipsit de interes, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului Tribunalul Alba, în calitate de ordonator terțiar de credite, obligația subsecventă emiterii ordinului de către Ministerul Justiției, de plată către reclamantă a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 și cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, Înalta Curte urmează să mențină aceste dispoziții, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare de către pârâtul Ministerul Justiției și rămânerea ca lipsit de interes a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinței atacate în ceea ce privește recalcularea/plata diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație și plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data scadenței obligației până la data plății efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte și îndeplinirea acestor obligații, reținându-se, totodată, că pârâtul Tribunalul Alba nu a formulat recurs împotriva sentinței de fond.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reține că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizația de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispozițiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligație de plată care este stabilită în sarcina pârâtului Tribunalul Alba a fi executată după emiterea ordinului.

Prin urmare, reclamanții au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privința cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecință, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuși emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015, Înalta Curte urmează să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4953 din 7 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ decizie de salarizare, ca devenit lipsit de interes.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2020.