ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 812/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției, solicitând:

- modificarea în totalitate a răspunsului pârâtului Ministerul Justiției, cu nr. x/2017 prin care s-a respins plângerea formulată de aceasta împotriva ordinului de salarizare 1486/C/2017, în sensul admiterii plângerii formulată de aceasta, și pe cale de consecință,

- anularea parțială a ordinului de salarizare 1486/C/2017, cu obligarea pârâtului să emită un nou ordin de salarizare pentru subsemnata cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației aflate în plată, respectiv aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10 % în baza Legii nr. 293/2015.

- în subsidiar, în măsura în care se va considera că în cadrul familiei ocupaționale justiție nu erau în plată la data de 09.04.2015 salarii cuprinzând indemnizații de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, reclamanta a solicitat să se aibă în vedere existența în plată la acel moment a unor indemnizații de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 247,10 RON, sumă ce urmează a fi majorată cu 19 % în baza Legii nr. 293/2015.

Prin Sentința civilă nr. 4720 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A fost anulat în parte Ordinul Ministerului Justiției nr. 1486/C/24.05.2017, în ceea ce o privește pe reclamantă, cu consecința obligării pârâtului la a emite reclamantei ordin individual de stabilire a drepturilor salariale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice începând cu data de perioada 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON.

Împotriva Sentinței civile nr. 4720 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs, s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 285/2010 cu referire la procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinului prin care a fost stabilită indemnizația de încadrare.

Pe fond, s-a apreciat de către recurentul-pârât că reclamanta a beneficiat de indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de legislația privind salarizarea magistraților, drepturile salariale ale acesteia fiind calculate și acordate în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

Astfel, după prezentarea evoluției legislative privind salarizarea magistraților, pornind de la O.U.G. nr. 27/2007 până la abrogarea Legii nr. 330/2009 prin Legea-cadru nr. 284/2010, s-a arătat de către recurentul-pârât că prin Legea nr. 71/2015 s-a avut în vedere că personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, însă, având în vedere că Legea nr. 71/2015 nu folosește sintagma nivel maxim în plată, așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016, în opinia recurentului, numai de la data de 1 august 2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la nivel maxim în plată.

De asemenea, s-a susținut că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016, avându-se în vedere și indemnizațiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călărași cărora li se stabiliseră, prin OMJ nr. 1561/2015 și 1563/2015, indemnizații de încadrare într-un alt cuantum decât al celorlalți colegi, ca efect al unor hotărâri judecătorești.

Totodată, s-a învederat de către recurent că, prin aplicarea indexărilor de 5%, 2% și 11% la VRS de 291,98 RON, se ajunge la VRS de 347,10 RON, la data de 9 aprilie 2015, niciunui judecător nefiindu-i stabilită indemnizația de încadrare prin raportare la VRS de 405 RON, urmare a întrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, VRS fiind majorată cu 10%, ajungând, astfel, la o valoare de 381,823 RON.

S-a mai criticat admiterea cererii reclamanților de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 283/25.10.2016, astfel că doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională (respectiv la un VRS de 455 RON), lucru care s-a realizat prin emiterea Ordinului nr. 219/2017.

În fine, s-a susținut de către recurentul-pârât că nu sunt admisibile pretențiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru,în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 19 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., judecător în cadrul Judecătoriei Turda, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, modificarea în totalitate a Răspunsului pârâtului cu nr. x/2017 prin care s-a respins plângerea formulată de aceasta împotriva Ordinului de salarizare 1486/C/2017, în sensul admiterii plângerii formulate, și, pe cale de consecință, în principal, anularea parțială a Ordinului de salarizare 1486/C/2017, cu obligarea pârâtului să emită un nou ordin de salarizare pentru reclamantă cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației aflate în plată, respectiv aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10 % în baza Legii nr. 293/2015.

Prin Ordinul nr. 1486/C/2017 emis de ministrul justiției, reclamantei i-au fost stabilite drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.08.2016, cu includerea în indemnizația de încadrare brută a majorărilor de 2%, 5% și 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, respectiv cu utilizarea unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% începând cu data de 01.10.2016, ordin pe care aceasta l-a contestat prin plângerea adresată Ministerului Justiției.

În prealabil, în ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 285/2010, Înalta Curte constată că aspectele de inadmisibilitate invocate de pârât prin cererea de recurs nu au corespondent în obiectul și temeiul de drept al cererii de învestire a instanței de judecată.

Astfel, prezentul litigiu nu este subsumat prevederilor Legii nr. 285/2010, întrucât reclamanta nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci urmărește înlăturarea inegalității de tratament, în privința indemnizației de încadrare, existentă în raport cu alți judecători, aflați în situații identice, dar și cu alte categorii de personal din sistemul justiției, inegalitate determinată de necorelarea dispozițiilor legale privind salarizarea. Chestiunea de drept dedusă judecății privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și la Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Așadar, reclamanta nu are obligația de a îndeplini procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 și nici nu este ținută de dispozițiile art. 7 alin. (4) din același act normativ, în ceea ce privește termenul de 30 de zile stabilit pentru formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constatând că este nefondată, critica referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a procedurii prealabile introducerii acțiunii.

Pe fond, Înalta Curte constată că, în esență, recurentul-pârât a criticat faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, atât în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale, cât și cuantumul acesteia.

Reține instanța că este nefondată susținerea recurentului-pârât în sensul că prima instanță a ignorat data de la care se aplică dispozițiile hotărârii pronunțate de instanța de contencios constituțional, cu privire la acordarea valorii de referință sectoriale de 405 RON.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în M. Of. nr. 925/18.12.2014, cu următoarele modificări și completări:

"(51) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) și (12), cu următorul cuprins:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(12) Prevederile alin. (11) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea Deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea Deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât sub acest critica pârâtului apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 RON, Înalta Curte reține că este nefondată critica pârâtului privind aplicarea acesteia numai după data de 01.10.2016, dată la care ordonatorii de credite au stabilit că aceasta este valoarea avută în vedere pentru familia ocupațională "Justiție".

Trebuie subliniat că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul parag. 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în M. Of. nr. 1029/21.12.2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii-cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Ministerul Justiției în luna decembrie 2014 nivelul maxim de salarizare în plată era unul ce aduna la valoarea de referință sectorială de 291,98 RON majorările de 5%, 2% și 11% obținute de unii judecători prin hotărâri judecătorești irevocabile/definitive, rezultând deci o valoare de referință sectorială totală de 347,10 RON, confirmată de altfel și de Ordinul ministrului justiției nr. 4680/C/12.12.2016, în luna decembrie 2014 (deci inclusiv la 09.04.2015), la ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției existând un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referință sectorială de care beneficiau judecătorii, așa cum acesta recunoaște inclusiv prin motivele de recurs.

Deși valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ordonator principal de credite), începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 283/25.10.2016, prin Sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentință producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție".

În același sens este de altfel și jurisprudența constantă a celorlalte instanțe, prin care s-a reținut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referință de 405 RON, de exemplu Sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj și Sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În acest context, urmează să fie înlăturată și critica recurentului-pârât în sensul că valoarea sectorială de referință în plată a fost de 347,10 RON pentru familia ocupațională "Justiție" până la data de 30 septembrie 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 4720 din 5 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - NN