ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2741/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC E.G. SA Buzău

a chemat în judecată C.N.C.F. C.F.R. SA București și a solicitat ca prin

sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 10.517.513.612

lei cu titlu de preț al mărfurilor livrate precum și la plata dobânzilor în

sumă de 3.872.851.395 lei. La data de 30 iunie 2004 procesul a fost extins prin

chemarea în cauză a B.A. C.F.R. SA, care s-a desprins din societatea pârâtă în

conformitate cu H.G. nr. 549/2004.

Litigiul a fost soluționat

de Tribunalul Buzău care, prin sentința nr. 124 din 13 martie 2006, a admis

acțiunea față de C.N.C.F. C.F.R. SA București pe care a obligat-o la plata

sumelor solicitate prin acțiune precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut, în esență, că raporturile contractuale

s-au stabilit cu prima pârâtă care a preluat produsele și datorează prețul.

Față de cea de-a doua pârâtă s-a reținut excepția privind lipsa calității

procesuale pasive motivat de faptul că actul normativ de înființare nu a făcut

vorbire despre primirea-predarea debitelor care fac obiectul dosarului. De

asemenea s-a reținut că între părți nu a avut loc o novație prin schimbare de

debitor.

Sentința a fost apelată de

pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin

decizia nr. 220 din 19 octombrie 2006, considerând întemeiate criticile aduse

sentinței, a admis apelul și a schimbat soluția în sensul admiterii excepției

privind lipsa calității procesuale a primei pârâte C.N.C.F. și, în fond, a

admis acțiunea față de SC B.A. C.F.R. SA București pe care a obligat-o la plata

sumelor pe care le-a solicitat reclamanta cu titlu de preț și dobândă. Instanța

de apel a stabilit că drepturile și obligațiile decurgând din raporturile

juridice ale societății mamă încheiate cu terții, inclusiv litigiile aflate pe

rolul instanțelor conform H.G. nr. 549/2004 completată cu H.G. nr. 1464/2004,

au fost preluate de pârâta SC B.A. C.F.R. SA.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel au declarat recurs, reclamanta SC E.G. SA și

pârâta B.A. C.F.R. SA Filiala C.N.C.F. C.F.R. SA cu respectarea termenului prevăzut

de art. 301 C. proc. civ.

Prin recursul său, recurenta

B.A. C.F.R. SA Filiala C.N.C.F. C.F.R. SA a invocat prevederile art. 304 alin. (9)

C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că nu a avut loc un transfer

de datorie prin Protocolul din 30 iunie 2004, că în drept nu este reglementată

cesiunea de datorie și că singura posibilitate pentru acest transfer este

prevăzută de art. 1129 C. civ., prin care se reglementează novația prin schimbare

de debitor. Întrucât SC E.G. SA nu și-a dat acordul pentru transmiterea debitului

raportul obligațional inițial, stabilit cu prima pârâtă care are și calitatea

de debitor, a rămas în ființă. În consecință, recurenta a solicitat modificarea

deciziei apelate și menținerea soluției primei instanțe.

Recurenta SC E.G. SA Buzău a

invocat la rândul său motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în

temeiul căruia s-a considerat îndreptățită să solicite modificarea deciziei pronunțată

de instanța de fond. Autoarea a invocat faptul că în mod greșit s-au aplicat

prevederile H.G. nr. 549/2004 și nr. 1464/2004 întrucât nu s-a ținut seama de

conținutul acestor reglementări în sensul că subrogarea pârâtei B.A. în

drepturile și obligațiile C.N.F. – C.F.R. nu privea decât obiectul de

activitate. A susținut în continuare recurenta că sumele în litigiu au devenit

debite ale societății noi înființate. Neexistând dispoziții în actele normative

citate în legătură cu preluarea datoriilor înseamnă că instanța a dat eficiență

protocolului de predare-primire în mod greșit cu atât mai mult cu cât acesta nu

era semnat de reprezentanții legali ai celor două societăți. Aceiași recurentă

s-a referit la faptul că B.A. SA s-a constituit prin aport la capital în

numerar fără să existe vreo mențiune în legătură cu vreo majorare de capital. O

altă critică se referă la faptul că în calitate de creditoare nu și-a dat

acordul conform art. 1129 C. civ., pentru transferul debitului pentru a opera o

schimbare de debitor. În lipsa intenței părților de a nova, potrivit recurentei,

s-au dat efecte în mod greșit înscrisurilor din contabilitatea C.N.C.F. – C.F.R.,

în sensul că SC E.G. SA nu figurează cu sold creditor fără să se țină seama și

de poziția B.A. C.F.R. SA  care recunoaște că titulara obligației de plată este

C.N.C.F. – C.F.R. În fine, recurenta a făcut referire și la registrele societății

care potrivit art. 51 – art. 52 nu pot face probă decât în contra societății și

nu în favoarea sa precum și la faptul că nu a existat nici o novație întrucât

nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege. În concluzie, recurenta a

considerat că instanța a dat eficiență unor mijloace de probă cu încălcarea dispozițiilor

imperative privind probele și eficiența acestora în materie comercială.

Recursul reclamantei SC E.G.

SA (în prezent SRL) este nefondat.

Art. 304 alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ., stabilește că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere

numai pentru motive de nelegalitate „când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin prisma dispozițiilor

mai sus citate, pe care recurenta și-a fundamentat susținerile, va fi luată în

examinare ipoteza a doua a textului care se referă la încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

În alte cuvinte s-a susținut

că instanța de apel a interpretat greșit textele a două H.G. nr. 549/2004 și nr.

1464/2004, dată în completare, care se referă la înființarea societății

comerciale B.A. C.F.R. SA, ca filială a C.N.C.F. „C.F.R. SA” și a stabilit

greșit că raportul obligațional se analizează potrivit cu poziția  de debitor a

B.A. C.F.R. SA fără să fi operat legal un transfer al datoriei.

Observând însă conținutul

prevederilor art. 3

1

din ultima hotărâre se constată că SC B.A. C.F.R.

SA înființată ca filială a C.N.C.F. s-a substituit în toate drepturile și

obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții inclusiv

în litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești așa cum corect a reținut

instanța de apel. Tot corect s-a reținut în alți termeni că prin această

„substituire” legală, SC B.A. C.F.R. SA filială a C.N.C.F. C.F.R. SA a devenit

subiect de drepturi și obligații dobândind și calitatea de a sta în proces. În

concret punerea în aplicare a dispozițiilor celor două hotărâri de guvern s-a

realizat prin protocolul de predare- primire care a fost semnat de

reprezentanții legali ai primitorului nominalizați în cuprinsul protocolului.

Acest protocol se

completează cu anexa de la fila 54 fond din care rezultă predarea debitului în

litigiu și nominalizarea creditorului furnizor, recurenta reclamantă.

Prin urmare, textele celor

două hotărâri aplicabile în speță au fost corect interpretate potrivit cu

situația de fapt și celelalte înscrisuri menționate care au dovedit că a operat

„o substituire” a debitorului prin efectul celor două acte normative

menționate, în raport de care invocarea dispozițiilor din dreptul comun privind

novația prin schimbare de debitor sunt inaplicabile. De altfel, această

chestiune a preluării debitelor cedate cu ocazia substituirii intimatei B.A. în

drepturile și obligațiilor C.N.C.F. C.F.R. a fost stabilită irevocabil prin

sentința aflată la dosarul de apel într-o altă cauză în care s-a invocat lipsa

calității procesuale pasive a acesteia.

Se impune a fi subliniat și

faptul că, în cauză, prin înlocuirea debitorului s-a transformat raportul juridic

obligațional inițial prin înlocuirea debitorului numai că această înlocuire nu

s-a produs prin convenție, ca în cazul novației, ci prin punerea în aplicare a

hotărârilor de guvern amintite.

Nu în ultimul rând este de

reținut că existența unui drept de control și dependența filialei față de

societatea mamă nu înlătură angajarea unei răspunderi proprii a acesteia așa

încât și sub acest aspect soluția din apel este corectă. Celelalte chestiuni

legate de probele administrate și de interpretarea lor, afirmate de recurentă,

nu vizează chestiuni de nelegalitate așa încât, în această cale extraordinară

de atac, nu se impun a fi analizate întrucât recursul nu are caracter

devolutiv. Totuși, în contextul probelor se observă că facturile emise pentru

decontarea sumelor rezultate din livrare sunt parafate de Bază care ulterior a

preluat și debitele conform celor reținute anterior.

În consecință, potrivit art.

312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.

SA filială a C.N.C.F. C.F.R. SA va fi anulat, ca insuficient timbrat, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (1)

raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxa de timbru și

timbrul judiciar pentru căile de atac promovate se achită anticipat sau cel mai

târziu până la primul termen de judecată în ipoteza în care se constată că suma

achitată este insuficientă în raport cu valoarea contestată.

În aplicarea art. 20 alin. (2)

din aceeași lege, Înalta Curte a dispus citarea recurentei pârâte cu mențiunea

achitării diferenței de taxă judiciară, indicându-i și contul în care urma să

fie efectuată plata. Cum la termenul de astăzi nu au fost prezentate dovezile

de plată, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, recursul declarat

de SC B.A. C.F.R. SA va fi anulat ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC E.G. SRL Buzău împotriva deciziei nr. 220 din 19 octombrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Anulează recursul declarat

de pârâta SC B.A. C.F.R. SA FILIALA C.N.C.F. C.F.R. SA BUCUREȘTI, împotriva

aceleiași decizii, ca insuficient timbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2007.