ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Buzău sub nr. 3581/114/2006, reclamanta SC R. SA Buzău a chemat

în judecată pe pârâta SC P.I. SRL Brăila solicitând să fie obligată la plata

sumei de 337.733,90 lei, reprezentând contravaloare marfă.

În urma probelor administrate

în cauză, Tribunalul Buzău a pronunțat sentința nr. 533 din 13 iunie 2008 prin

care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 215.185,25

lei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, pârâta criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 3 din 13

ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a avut în vedere comanda nr. 336/2005, transpusă ulterior în

contractul nr. 24/2005, semnat de ambele părți în baza căruia s-a livrat

produsul și probele cu acte și expertiza tehnică efectuată, reținându-se că

instanța de fond a tras o concluzie corectă atât cu privire la obligațiile

asumate de părți pe care le-a analizat în concordanță cu voința internă a

părților reținând că deficiențele de calitate recunoscute au fost deduse din

cuantumul pretențiilor cât și cu privire la executarea acestora.

Ca urmare, pârâta a formulat

recurs în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

A arătat că, nici hotărârea

de fond, nici cea din apel nu sunt motivate, neanalizându-se apărările privind

nerespectarea de către reclamantă a clauzelor contractului, referitoare la

condițiile de livrare, recepționare a mărfii și plată, ceea ce a condus la

reținerea unei situații de fapt eronate cu privire la pretinsa remediere a

deficiențelor de calitate ale produsului livrat.

Sub acest aspect, a arătat,

în esență, că reclamanta nu a respectat art. 5.2 din contract, înlocuind

materia primă cu o alta inferioară, fără acordul recurentei, nu a respectat

nici art. 7.1 din contract, neexistând aviz de expediție și proces – verbal de

recepție a mărfii, conform art. 6.2, existând, în schimb, dovezi privind

notificarea reclamantei la 22 decembrie 2005, cu privire la deficiențele de

calitate, conform art. 8 din contract, fără a se putea imputa, în condițiile

contractului, cu titlu de sancțiune, depășirea termenului de 5 zile, iar

remedierea deficiențelor nu s-a realizat, produsul fiind și în prezent în

posesia reclamantei.

În ceea ce privește cuantumul

pretențiilor acordate, s-a susținut că a fost stabilit greșit și oricum a fost

achitat în ceea ce privește partea din produs corespunzătoare calitativ, iar

penalitățile de întârziere nu puteau fi acordate atât timp cât obligația nu era

ajunsă la termen, factura inițială fiind stornată și neîntocmindu-se o alta

care să confirme debitul pretins.

Intimata – reclamantă a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În privința primului motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată

că textul de lege consacră două ipoteze, respectiv nemotivarea hotărârii și

situația în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Din observarea

considerentelor hotărârii care face obiectul recursului, se constată că decizia

pronunțată în apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază, instanța de apel respingând apelul, ca nefondat, din perspectiva

tuturor motivelor de apel care vizau nerespectarea de către reclamantă a

clauzelor contractuale, în privința condițiilor privind livrarea, recepționarea

mărfii și plata doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice deși cea

care trebuia să se pronunțe asupra situației de față și de drept era instanța

de apel ca instanță devolutivă și nu expertul care face doar constatări cu

caracter științific.

Această situație a

nemotivării echivalează cu o nepronunțare asupra fondului apelului și atrage

casarea cu trimitere, ocazie cu care se vor avea în vedere și criticile

subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

vizând conținutul acestor clauze și forța lor obligatorie și raportat la probe

se va concluziona în ce măsură trebuie antrenată răspunderea contractuală a

pârâtei, cu privire la preț și penalități de întârziere.

Așa fiind, văzând, totodată,

și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis și hotărârea

instanței de apel casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC P.I. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Casează decizia recurată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

30 septembrie 2009.