ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 3581/114/2006, reclamanta SC R. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâta SC P.I. SRL Brăila solicitând să fie obligată la plata sumei de 337.733,90 lei, reprezentând contravaloare marfă. În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Buzău a pronunțat sentința nr. 533 din 13 iunie 2008 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 215.185,25 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta criticând-o ca netemeinică și nelegală. Prin decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere comanda nr. 336/2005, transpusă ulterior în contractul nr. 24/2005, semnat de ambele părți în baza căruia s-a livrat produsul și probele cu acte și expertiza tehnică efectuată, reținându-se că instanța de fond a tras o concluzie corectă atât cu privire la obligațiile asumate de părți pe care le-a analizat în concordanță cu voința internă a părților reținând că deficiențele de calitate recunoscute au fost deduse din cuantumul pretențiilor cât și cu privire la executarea acestora. Ca urmare, pârâta a formulat recurs în termenul legal, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

A arătat că, nici hotărârea de fond, nici cea din apel nu sunt motivate, neanalizându-se apărările privind nerespectarea de către reclamantă a clauzelor contractului, referitoare la condițiile de livrare, recepționare a mărfii și plată, ceea ce a condus la reținerea unei situații de fapt eronate cu privire la pretinsa remediere a deficiențelor de calitate ale produsului livrat.

Sub acest aspect, a arătat, în esență, că reclamanta nu a respectat art. 5.2 din contract, înlocuind materia primă cu o alta inferioară, fără acordul recurentei, nu a respectat nici art. 7.1 din contract, neexistând aviz de expediție și proces – verbal de recepție a mărfii, conform art. 6.2, existând, în schimb, dovezi privind notificarea reclamantei la 22 decembrie 2005, cu privire la deficiențele de calitate, conform art. 8 din contract, fără a se putea imputa, în condițiile contractului, cu titlu de sancțiune, depășirea termenului de 5 zile, iar remedierea deficiențelor nu s-a realizat, produsul fiind și în prezent în posesia reclamantei.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor acordate, s-a susținut că a fost stabilit greșit și oricum a fost achitat în ceea ce privește partea din produs corespunzătoare calitativ, iar penalitățile de întârziere nu puteau fi acordate atât timp cât obligația nu era ajunsă la termen, factura inițială fiind stornată și neîntocmindu-se o alta care să confirme debitul pretins. Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. În privința primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că textul de lege consacră două ipoteze, respectiv nemotivarea hotărârii și situația în care hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din observarea considerentelor hotărârii care face obiectul recursului, se constată că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța de apel respingând apelul, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel care vizau nerespectarea de către reclamantă a clauzelor contractuale, în privința condițiilor privind livrarea, recepționarea mărfii și plata doar prin trimitere la concluziile expertizei tehnice deși cea care trebuia să se pronunțe asupra situației de față și de drept era instanța de apel ca instanță devolutivă și nu expertul care face doar constatări cu caracter științific. Această situație a nemotivării echivalează cu o nepronunțare asupra fondului apelului și atrage casarea cu trimitere, ocazie cu care se vor avea în vedere și criticile subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând conținutul acestor clauze și forța lor obligatorie și raportat la probe se va concluziona în ce măsură trebuie antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, cu privire la preț și penalități de întârziere. Așa fiind, văzând, totodată, și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL Brăila împotriva deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2009.