ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2671/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău, sub nr. 3581/114/2006, reclamanta SC R. SA Buzău a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.I. SRL Brăila, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 337.733,90 lei, compusă din 240.380 lei contravaloarea facturii din 15 decembrie 2005 și 97.353,9 lei penalități de întârziere contractuale, pentru execuția grinzii comandate de pârâtă, prin comanda din 17 octombrie 2005. Prin sentința nr. 533 din 13 iunie 2008, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 215.185,25 lei, către reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți au existat relații contractuale, în urma cărora s-a livrat un produs numit grindă; pârâta, după ce l-a preluat, a constatat că nu corespunde parametrilor tehnici din comandă.

Pentru verificarea acestui produs s-a efectuat în cauză și o expertiză tehnică, care a constatat că grinda metalică a fost realizată în condiții tehnice insuficient controlate, iar măsurătorile efectuate au arătat abateri de planeitate și depășiri la grosimea cordonului de sudură; expertul a arătat și modalitatea în care pot fi îndreptate. Reclamanta și-a redus pretențiile la suma de 215.185,25 lei, scăzând cheltuielile făcute cu remedierile și părțile au acceptat că aceste remedieri fac ca produsul livrat să fie acceptat.

Prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, iar prin Decizia nr. 2203 din 30 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe, specificând în considerentele deciziei ca instanța de apel să aibă în vedere criticile formulate de către recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 13 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul pârâtei și, împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 2984 din 28 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, pentru a fi analizate toate apărările pârâtei, urmând a se avea în vedere necesitatea efectuării unei expertize tehnice contabile, care să verifice apărările vizând plata parțială a produsului recepționat și care a corespuns standardelor de calitate. De asemenea, s-a dispus să fie avută în vedere și necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să ateste existența remedierilor și corespunderea produsului, conform destinației avute în vedere de pârâtă la data emiterii comenzii de execuție. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Ploiești, sub nr. 3581,8/114/2006, procedându-se la judecarea acesteia, potrivit celor învederate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rejudecare, instanța de apel a încuviințat probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică în specialitatea metalurgie - sudură și expertiză contabilă, pe linia considerentelor Deciziei nr. 2984 din 28 septembrie 2010. Au fost întocmite astfel și depuse la dosar rapoartele de expertiză contabilă, de expert C.G. (filele 33 - 38), expertiză metalurgie, de expert A.P. (filele 45 - 52), precum și raportul întocmit de expertul consilier al apelantei - expert l.A. (filele 54 -68), iar urmare obiecțiunilor formulate de intimată la raportul de expertiză specialitatea metalurgie - sudură, acest raport a fost completat (filele 92 -100, 105- 124). La termenul din 26 mai 2011 instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 212 C. proc.

civ., la cererea intimatei, a încuviințat efectuarea unei noi expertize în specialitatea metalurgie, cu aceleași obiective ca și expertiza anterioară (filele 160 - 161), raportul fiind întocmit de expert B.V. (filele 180 - 198), raport care a fost completat, după admiterea obiecțiunilor apelantei (filele 218 - 222, 228 -233, 255). Totodată, în cauză au fost administrate și celelalte probe încuviințate. Prin Decizia nr. 21 din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței nr. 533 din 13 iunie 2008 pronunțate de Tribunalul Buzău, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă să preia grinda și să plătească reclamantei suma de 79.408,15 lei contravaloare grindă.

A respins în rest acțiunea. A obligat-o pe intimata - reclamantă la plata sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată, în apel, către apelanta - pârâtă. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul pârâtei nu conține critici întemeiate, fiind însă fondat, în privința cuantumului sumei pe care pârâta o datorează pentru grindă, reclamantei. În acest sens, curtea de apel a constatat că din totalul de 240.380 lei facturat prin factura inițială din 15 decembrie 2005, ulterior stornată, pentru grinda livrată, pârâta a plătit suma de 68.673,25 lei la data de 3 mai 2006, pentru partea de produs executată corespunzător, astfel cum reiese din întreg ansamblul probator, inclusiv din expertiza contabilă efectuată de expert C.G.

A constatat, de asemenea, că cheltuielile propuse de pârâtă pentru operațiunile de remediere, cheltuieli cu care reclamanta a fost de acord să fie deduse din prețul produsului, după cum a solicitat la data de 16 mai 2008, în sumă de 24.980 euro (filele 125 - 127 dosar fond), respectiv 92.298,6 lei, urmează a fi scăzute din preț, rezultând suma de 79.408,15 lei, pe care reclamanta este îndreptățită să o solicite pentru produsul remediat. În ce privește penalitățile de întârziere solicitate de intimata -reclamantă, în sumă de 59.972,97 lei, a apreciat, însă, că, în mod greșit au fost acordate de tribunal, deoarece reclamanta nu a emis factura pentru prețul părții remediate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, remedierea deficiențelor a avut loc pe parcursul soluționării cauzei, neputând fi reținută o culpă contractuală a pârâtei pentru întârziere în plata prețului.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC P.I. SRL Brăila, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate în apel, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea instanței de apel nu este motivată, prin simplele referiri la conținutul contractului denotând o lipsă de analiză a clauzelor și a condițiilor în care s-a desfășurat raportul dintre părți și, practic, adăugând la contractul dintre părți, socotind fără temei că minuta încheiată cu ocazia concilierii ar reprezenta o modificare a contractului inițial.

Susține, de asemenea, că instanța de apel nu a reținut neemiterea unei alte facturi pentru piesa necorespunzătoare calitativ care să confirme eventual o obligație de plată din partea sa, dar a reținut, în schimb, aspecte noi, străine de natura pricinii, respectiv nerespectarea de către pârâtă a condițiilor din minuta întocmită la data de 20 aprilie 2006, prin necomunicarea unei soluții de remediere și, pe de altă parte, obligativitatea minutei încheiate între părți, prin invocarea dispozițiilor art. 969 C. civ., în sensul că această minuta a modificat contractul și, drept urmare, odată ce s-a remediat produsul, pârâta este obligată să-l preia. Arată că deși reclamanta a solicitat o plată pentru un întreg produs, pretinzând și penalități, instanța de apel o obligă fără temei legal să-l preia și să-l și plătească.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta susține că: În mod greșit și nejustificat instanțele au obligat-o să accepte remedierile și să achite piesa remediată, deși acest produs la momentul chemării în judecată nu fusese transformat; În mod eronat instanța de apel a dat eficiență unei expertize tehnice greșit întocmite, de un nespecialist în suduri, iar, pe de altă parte, marea majoritate a motivării și cuprinsului hotărârii curții de apel se bazează pe concluziile raportului de expertiză, acestea devenind punctul central al hotărârii și fiind ignorate aspectele juridice ale relației contractuale dintre părți, obligațiile părților asumate prin contract și culpa în executarea contractului; Tot eronat, instanța de apel a rezolvat speța și apelul în sine, numai prin prisma minutei încheiate între părți, cu raportare la expertiza pe care ea o contestă; În fine, în mod nelegal curtea de apel a reținut că reclamanta și-ar fi modificat obiectul acțiunii și ar fi solicitat în afară de plata facturii stornate și obligarea sa la preluarea produsului.

Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate, în continuare: În ce privește criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu pot fi primite, întrucât, contrar susținerilor formulate de aceasta, potrivit cărora hotărârea curții de apel nu este motivată și instanța nu a efectuat o analiză a clauzelor și a condițiilor în care s-au desfășurat raporturile dintre părți, se observă că, dimpotrivă, hotărârea criticată este amplu motivată, instanța procedând la o analiză minuțioasă a evoluției raporturilor juridice dintre părți, raportându-se corect atât la clauzele contractuale, cât și la condițiile de execuție convenite de părți.

Recurenta arată că, socotind fără temei legal că minuta încheiată cu ocazia concilierii ar reprezenta o modificare a contractului inițial, instanța de apel a adăugat la contractul dintre părți, dar această susținere urmează a fi înlăturată, ca nefondată, de vreme ce instanța de apel a reținut judicios că prin minuta din data de 14 martie 2006, părțile au stabilit de comun acord modalitatea de remediere a deficientelor cantitative și calitative ale produsului, ceea ce în fapt reprezintă o modificare a contractului inițial, prin asumarea de noi obligații de către ambele părți. În cuprinsul acestei minute (fila 33 dosar fond) s-a menționat că, până la data de 20 aprilie 2006, pârâtei îi revine obligația de a comunica reclamantei soluția de utilizare a grinzii, iar societății reclamante îi incumbă obligația de a aduce grinda la parametrii tehnici din documentația de reutilizare furnizată de societatea pârâtă.

Pârâtă s-a angajat, de asemenea, ca după încheierea operațiunilor de aducere la parametrii de reutilizare, să preia obiectul reclamației, urmând ca reclamanta să emită factura la un preț convenit ulterior de părți, prin asumarea de fiecare parte a costurilor ce-i revin, stabilindu-se totodată că factura se va achita în termenii prevăzuți în anexa 1 la contractul cadru din 2005. Examinând conținutul minutei intervenite între părți la data de 14 martie 2006, rezultă fără echivoc că acest act privește contractul cadru din 2005 și comanda din 17 octombrie 2005 și, drept urmare, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut obligativitatea acestei convenții încheiate de părți, potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ.

Fată de cele mai sus arătate, susținerea recurentei conform căreia minuta ar reprezenta „un aspect străin pricinii" ce a fost luat eronat în considerare în soluționarea cauzei este în mod evident greșită. Astfel fiind, raportându-se la această minuta, nici susținerile privind neemiterea unei alte facturi pentru piesa necorespunzătoare calitativ, de către reclamantă, care să confirme obligația de plată și inexistența unei obligații de comunicare a unei soluții de remediere, urmată de obligația pârâtei de a prelua produsul nu sunt fondate și vor fi respinse, în consecință. Recurenta mai susține și că în condițiile în care reclamanta a solicitat plata produsului plus penalități, instanța de apel a obligat-o fără temei legal atât la preluarea produsului, cât și la plata contravalorii acestuia, dar și această critică se dovedește a fi neîntemeiată.

Aceasta, deoarece examinând actele dosarului se observă că reclamanta a solicitat instanței de fond, față de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei atât la plata sumei totale de 215.185,25 lei, actualizată cu indicele de inflație, cât și la preluarea mărfii remediate (filele 134 - 136 dosar fond), reclamanta învederând instanței la 2 februarie 2010 că grinda în litigiu a fost reparată și că pârâta o poate ridica de la sediul său. Referitor la criticile recurentei fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că nu sunt fondate.

Astfel, în prima critică formulată de recurentă, prin invocarea acestui temei legal se susține că în mod greșit instanțele au obligat-o pe pârâtă să accepte remedierile și să achite piesa remediată, fără o soluție acceptată de ea, fără condiții controlate și care să garanteze că produsul este de calitate și prezintă siguranță în exploatare, cu atât mai mult cu cât la momentul chemării în judecată acest produs nu era transformat. Nici această critică nu este întemeiată, întrucât, din actele dosarului, nu rezultă că i-au fost încălcate în vreun fel drepturile pârâtei cu ocazia efectuării expertizelor, iar expertiza tehnică efectuată de expertul B.V. este contestată nejustificat, față de faptul că instanța a stabilit că nu este necesară o reexpertizare la care să fie necesară prezența părților.

Această expertiză, apreciată de instanță ca având cea mai puternică forță probantă și fiind cea mai convingătoare dintre toate expertizele efectuate în cauză a stabilit că soluția tehnologică pe care a luat-o executantul „este una corectă, produsul final datorită acestei intervenții prezintă siguranță pentru a fi pus în exploatare". Recurenta susține, de asemenea, că în mod eronat instanța de apel a dat eficiență expertizei tehnice mai sus menționate, întocmite greșit de un nespecialist, dar această critică, formulată și în fața instanței de apel, corect a fost înlăturată de instanță, cu motivarea că o expertiză cu o specializare similară - mașini și utilaje de construcții - a fost efectuată și la fond, pârâta nu a învederat instanței o lipsă de competență a expertului și, de altfel, expertul desemnat a răspuns obiectivelor formulate chiar de apelantă și încuviințate de instanță.

Pe de altă parte, faptul că instanța de apel a apreciat că această expertiză este relevantă în cauză și nu o alta este un apanaj al instanței, care și-a motivat opțiunea în considerentele deciziei pronunțate și, oricum, fiind o chestiune de apreciere a probelor nu poate face obiectul examinării instanței de recurs. Mai susține recurenta că instanța de apel a rezolvat speța și apelul prin prisma minutei încheiate între părți, prin raportare la expertiza pe care o contestă, dar nici această critică nu este întemeiată, atâta vreme cât este evident că instanța a luat în considerare la soluționarea cauzei întregul material probator existent la dosar, supunându-l examinării și aprecierii, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

În partea finală a recursului său, recurenta susține că în mod nelegal instanța de apel ar fi reținut că reclamanta și-ar fi modificat obiectul acțiunii și ar fi solicitat în afară de plata facturii stornate și obligarea sa la preluarea produsului, or, din examinarea actelor dosarului rezultă fără putință de tăgadă, că instanțele s-au exprimat clar, încă de la fond, în sensul reținerii că, urmare a unei încercări de rezolvare amiabilă a litigiului dedus judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea, prin reducerea pretențiilor la suma de 215.185,25 lei și, datorită faptului că părțile au convenit că remedierile fac ca produsul livrat să fie acceptat -urmare expertizei tehnice efectuate, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată și la preluarea mărfii livrate, iar pârâta s-a obligat ca, după încheierea operațiunilor de aducere în parametrii de reutilizare, să preia grinda.

În consecință, se reține că în mod corect instanța de apel a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să preia grinda și să plătească reclamantei suma de 79.408,15 lei reprezentând contravaloare grindă, după deducerea din prețul produsului a cheltuielilor de remediere propuse de pârâtă și cu care reclamanta a fost de acord -soluție ce va fi menținută ca fiind legală și se va respinge recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta - pârâtă SC P.I. SRL Brăila la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată, către intimata -reclamantă SC R. SA Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 21 din 23 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe recurenta - pârâtă SC P.I. SRL Brăila la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata -reclamantă SC R. SA Buzău. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.