ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2671/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2671/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Buzău, sub nr. 3581/114/2006, reclamanta SC R. SA Buzău a chemat-o

în judecată pe pârâta SC P.I. SRL Brăila, solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 337.733,90 lei, compusă din 240.380 lei contravaloarea facturii din

15 decembrie 2005 și 97.353,9 lei penalități de întârziere contractuale, pentru

execuția grinzii comandate de pârâtă, prin comanda din 17 octombrie 2005.

Prin sentința

nr. 533 din 13 iunie 2008, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea și a

obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 215.185,25 lei, către reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că între părți au existat relații

contractuale, în urma cărora s-a livrat un produs numit grindă; pârâta, după ce

l-a preluat, a constatat că nu corespunde parametrilor tehnici din comandă.

Pentru

verificarea acestui produs s-a efectuat în cauză și o expertiză tehnică, care a

constatat că grinda metalică a fost realizată în condiții tehnice insuficient

controlate, iar măsurătorile efectuate au arătat abateri de planeitate și

depășiri la grosimea cordonului de sudură; expertul a arătat și modalitatea în

care pot fi îndreptate.

Reclamanta și-a

redus pretențiile la suma de 215.185,25 lei, scăzând cheltuielile făcute cu

remedierile și părțile au acceptat că aceste remedieri fac ca produsul livrat

să fie acceptat.

Prin Decizia

nr. 3 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, iar prin

Decizia nr. 2203 din 30 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul pârâtei, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași

instanțe, specificând în considerentele deciziei ca instanța de apel să aibă în

vedere criticile formulate de către recurentă, subsumate motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia

nr. 13 din 11 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat

apelul pârâtei și, împotriva acestei decizii, pârâta a formulat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor

art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia

nr. 2984 din 28 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare, pentru a

fi analizate toate apărările pârâtei, urmând a se avea în vedere necesitatea

efectuării unei expertize tehnice contabile, care să verifice apărările vizând

plata parțială a produsului recepționat și care a corespuns standardelor de

calitate. De asemenea, s-a dispus să fie avută în vedere și necesitatea

efectuării unei expertize tehnice care să ateste existența remedierilor și

corespunderea produsului, conform destinației avute în vedere de pârâtă la data

emiterii comenzii de execuție.

Cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel Ploiești, sub nr. 3581,8/114/2006,

procedându-se la judecarea acesteia, potrivit celor învederate de Înalta Curte

de Casație și Justiție.

În rejudecare,

instanța de apel a încuviințat probele cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză

tehnică în specialitatea metalurgie - sudură și expertiză contabilă, pe linia

considerentelor Deciziei nr. 2984 din 28 septembrie 2010.

Au fost

întocmite astfel și depuse la dosar rapoartele de expertiză contabilă, de

expert C.G. (filele 33 - 38), expertiză metalurgie, de expert A.P. (filele 45 -

52), precum și raportul întocmit de expertul consilier al apelantei - expert l.A.

(filele 54 -68), iar urmare obiecțiunilor formulate de intimată la raportul de

expertiză specialitatea metalurgie - sudură, acest raport a fost completat

(filele 92 -100, 105- 124).

La termenul din

26 mai 2011 instanța de apel, în baza dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., la

cererea intimatei, a încuviințat efectuarea unei noi expertize în specialitatea

metalurgie, cu aceleași obiective ca și expertiza anterioară (filele 160 -

161), raportul fiind întocmit de expert B.V. (filele 180 - 198), raport care a

fost completat, după admiterea obiecțiunilor apelantei (filele 218 - 222, 228

-233, 255).

Totodată, în

cauză au fost administrate și celelalte probe încuviințate.

Prin Decizia

nr. 21 din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă,

împotriva sentinței nr. 533 din 13 iunie 2008 pronunțate de Tribunalul Buzău, a

schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și

a obligat-o pe pârâtă să preia grinda și să plătească reclamantei suma de

79.408,15 lei contravaloare grindă.

A respins în

rest acțiunea.

A obligat-o pe

intimata - reclamantă la plata sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată, în

apel, către apelanta - pârâtă.

În motivarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul pârâtei nu conține

critici întemeiate, fiind însă fondat, în privința cuantumului sumei pe care

pârâta o datorează pentru grindă, reclamantei.

În acest sens,

curtea de apel a constatat că din totalul de 240.380 lei facturat prin factura

inițială din 15 decembrie 2005, ulterior stornată, pentru grinda livrată,

pârâta a plătit suma de 68.673,25 lei la data de 3 mai 2006, pentru partea de

produs executată corespunzător, astfel cum reiese din întreg ansamblul

probator, inclusiv din expertiza contabilă efectuată de expert C.G.

A constatat, de

asemenea, că cheltuielile propuse de pârâtă pentru operațiunile de remediere,

cheltuieli cu care reclamanta a fost de acord să fie deduse din prețul

produsului, după cum a solicitat la data de 16 mai 2008, în sumă de 24.980 euro

(filele 125 - 127 dosar fond), respectiv 92.298,6 lei, urmează a fi scăzute din

preț, rezultând suma de 79.408,15 lei, pe care reclamanta este îndreptățită să

o solicite pentru produsul remediat.

În ce privește

penalitățile de întârziere solicitate de intimata -reclamantă, în sumă de

59.972,97 lei, a apreciat, însă, că, în mod greșit au fost acordate de

tribunal, deoarece reclamanta nu a emis factura pentru prețul părții remediate,

pe de o parte, iar, pe de altă parte, remedierea deficiențelor a avut loc pe

parcursul soluționării cauzei, neputând fi reținută o culpă contractuală a pârâtei

pentru întârziere în plata prețului.

Împotriva

deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC P.I. SRL Brăila,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând

admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate în apel, cu consecința

respingerii acțiunii reclamantei, iar în subsidiar, admiterea recursului și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea

instanței de apel nu este motivată, prin simplele referiri la conținutul

contractului denotând o lipsă de analiză a clauzelor și a condițiilor în care

s-a desfășurat raportul dintre părți și, practic, adăugând la contractul dintre

părți, socotind fără temei că minuta încheiată cu ocazia concilierii ar

reprezenta o modificare a contractului inițial.

Susține, de

asemenea, că instanța de apel nu a reținut neemiterea unei alte facturi pentru

piesa necorespunzătoare calitativ care să confirme eventual o obligație de

plată din partea sa, dar a reținut, în schimb, aspecte noi, străine de natura

pricinii, respectiv nerespectarea de către pârâtă a condițiilor din minuta

întocmită la data de 20 aprilie 2006, prin necomunicarea unei soluții de

remediere și, pe de altă parte, obligativitatea minutei încheiate între părți,

prin invocarea dispozițiilor art. 969 C. civ., în sensul că această minuta a

modificat contractul și, drept urmare, odată ce s-a remediat produsul, pârâta

este obligată să-l preia.

Arată că deși

reclamanta a solicitat o plată pentru un întreg produs, pretinzând și

penalități, instanța de apel o obligă fără temei legal să-l preia și să-l și

plătească.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că:

În mod greșit

și nejustificat instanțele au obligat-o să accepte remedierile și să achite

piesa remediată, deși acest produs la momentul chemării în judecată nu fusese

transformat;

În mod eronat

instanța de apel a dat eficiență unei expertize tehnice greșit întocmite, de un

nespecialist în suduri, iar, pe de altă parte, marea majoritate a motivării și

cuprinsului hotărârii curții de apel se bazează pe concluziile raportului de

expertiză, acestea devenind punctul central al hotărârii și fiind ignorate

aspectele juridice ale relației contractuale dintre părți, obligațiile părților

asumate prin contract și culpa în executarea contractului;

Tot eronat,

instanța de apel a rezolvat speța și apelul în sine, numai prin prisma minutei

încheiate între părți, cu raportare la expertiza pe care ea o contestă;

În fine, în mod

nelegal curtea de apel a reținut că reclamanta și-ar fi modificat obiectul

acțiunii și ar fi solicitat în afară de plata facturii stornate și obligarea sa

la preluarea produsului.

Recursul nu

este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate, în continuare:

În ce privește

criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

se constată că nu pot fi primite, întrucât, contrar susținerilor formulate de

aceasta, potrivit cărora hotărârea curții de apel nu este motivată și instanța

nu a efectuat o analiză a clauzelor și a condițiilor în care s-au desfășurat

raporturile dintre părți, se observă că, dimpotrivă, hotărârea criticată este

amplu motivată, instanța procedând la o analiză minuțioasă a evoluției

raporturilor juridice dintre părți, raportându-se corect atât la clauzele

contractuale, cât și la condițiile de execuție convenite de părți.

Recurenta arată

că, socotind fără temei legal că minuta încheiată cu ocazia concilierii ar

reprezenta o modificare a contractului inițial, instanța de apel a adăugat la

contractul dintre părți, dar această susținere urmează a fi înlăturată, ca

nefondată, de vreme ce instanța de apel a reținut judicios că prin minuta din

data de 14 martie 2006, părțile au stabilit de comun acord modalitatea de

remediere a deficientelor cantitative și calitative ale produsului, ceea ce în

fapt reprezintă o modificare a contractului inițial, prin asumarea de noi

obligații de către ambele părți.

În cuprinsul

acestei minute (fila 33 dosar fond) s-a menționat că, până la data de 20

aprilie 2006, pârâtei îi revine obligația de a comunica reclamantei soluția de

utilizare a grinzii, iar societății reclamante îi incumbă obligația de a aduce

grinda la parametrii tehnici din documentația de reutilizare furnizată de

societatea pârâtă. Pârâtă s-a angajat, de asemenea, ca după încheierea

operațiunilor de aducere la parametrii de reutilizare, să preia obiectul

reclamației, urmând ca reclamanta să emită factura la un preț convenit ulterior

de părți, prin asumarea de fiecare parte a costurilor ce-i revin, stabilindu-se

totodată că factura se va achita în termenii prevăzuți în anexa 1 la contractul

cadru din 2005.

Examinând

conținutul minutei intervenite între părți la data de 14 martie 2006, rezultă

fără echivoc că acest act privește contractul cadru din 2005 și comanda din 17

octombrie 2005 și, drept urmare, se constată că în mod corect instanța de apel

a reținut obligativitatea acestei convenții încheiate de părți, potrivit

dispozițiilor art. 969 C. civ.

Fată de cele

mai sus arătate, susținerea recurentei conform căreia minuta ar reprezenta „un

aspect străin pricinii" ce a fost luat eronat în considerare în

soluționarea cauzei este în mod evident greșită.

Astfel fiind,

raportându-se la această minuta, nici susținerile privind neemiterea unei alte

facturi pentru piesa necorespunzătoare calitativ, de către reclamantă, care să

confirme obligația de plată și inexistența unei obligații de comunicare a unei

soluții de remediere, urmată de obligația pârâtei de a prelua produsul nu sunt

fondate și vor fi respinse, în consecință.

Recurenta mai

susține și că în condițiile în care reclamanta a solicitat plata produsului

plus penalități, instanța de apel a obligat-o fără temei legal atât la

preluarea produsului, cât și la plata contravalorii acestuia, dar și această

critică se dovedește a fi neîntemeiată.

Aceasta,

deoarece examinând actele dosarului se observă că reclamanta a solicitat

instanței de fond, față de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză,

admiterea în parte a acțiunii și obligarea pârâtei atât la plata sumei totale

de 215.185,25 lei, actualizată cu indicele de inflație, cât și la preluarea

mărfii remediate (filele 134 - 136 dosar fond), reclamanta învederând instanței

la 2 februarie 2010 că grinda în litigiu a fost reparată și că pârâta o poate

ridica de la sediul său.

Referitor la

criticile recurentei fundamentate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată, de asemenea, că nu sunt fondate.

Astfel, în

prima critică formulată de recurentă, prin invocarea acestui temei legal se

susține că în mod greșit instanțele au obligat-o pe pârâtă să accepte

remedierile și să achite piesa remediată, fără o soluție acceptată de ea, fără

condiții controlate și care să garanteze că produsul este de calitate și prezintă

siguranță în exploatare, cu atât mai mult cu cât la momentul chemării în

judecată acest produs nu era transformat.

Nici această

critică nu este întemeiată, întrucât, din actele dosarului, nu rezultă că i-au

fost încălcate în vreun fel drepturile pârâtei cu ocazia efectuării

expertizelor, iar expertiza tehnică efectuată de expertul B.V. este contestată

nejustificat, față de faptul că instanța a stabilit că nu este necesară o

reexpertizare la care să fie necesară prezența părților. Această expertiză,

apreciată de instanță ca având cea mai puternică forță probantă și fiind cea

mai convingătoare dintre toate expertizele efectuate în cauză a stabilit că

soluția tehnologică pe care a luat-o executantul „este una corectă, produsul

final datorită acestei intervenții prezintă siguranță pentru a fi pus în

exploatare".

Recurenta

susține, de asemenea, că în mod eronat instanța de apel a dat eficiență

expertizei tehnice mai sus menționate, întocmite greșit de un nespecialist, dar

această critică, formulată și în fața instanței de apel, corect a fost

înlăturată de instanță, cu motivarea că o expertiză cu o specializare similară

- mașini și utilaje de construcții - a fost efectuată și la fond, pârâta nu a

învederat instanței o lipsă de competență a expertului și, de altfel, expertul

desemnat a răspuns obiectivelor formulate chiar de apelantă și încuviințate de

instanță. Pe de altă parte, faptul că instanța de apel a apreciat că această

expertiză este relevantă în cauză și nu o alta este un apanaj al instanței,

care și-a motivat opțiunea în considerentele deciziei pronunțate și, oricum,

fiind o chestiune de apreciere a probelor nu poate face obiectul examinării

instanței de recurs.

Mai susține

recurenta că instanța de apel a rezolvat speța și apelul prin prisma minutei

încheiate între părți, prin raportare la expertiza pe care o contestă, dar nici

această critică nu este întemeiată, atâta vreme cât este evident că instanța a

luat în considerare la soluționarea cauzei întregul material probator existent

la dosar, supunându-l examinării și aprecierii, în vederea pronunțării unei

hotărâri legale și temeinice.

În partea

finală a recursului său, recurenta susține că în mod nelegal instanța de apel

ar fi reținut că reclamanta și-ar fi modificat obiectul acțiunii și ar fi

solicitat în afară de plata facturii stornate și obligarea sa la preluarea

produsului, or, din examinarea actelor dosarului rezultă fără putință de

tăgadă, că instanțele s-au exprimat clar, încă de la fond, în sensul reținerii

că, urmare a unei încercări de rezolvare amiabilă a litigiului dedus judecății,

reclamanta și-a precizat acțiunea, prin reducerea pretențiilor la suma de

215.185,25 lei și, datorită faptului că părțile au convenit că remedierile fac

ca produsul livrat să fie acceptat -urmare expertizei tehnice efectuate,

reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată și la preluarea mărfii

livrate, iar pârâta s-a obligat ca, după încheierea operațiunilor de aducere în

parametrii de reutilizare, să preia grinda.

În consecință,

se reține că în mod corect instanța de apel a admis în parte acțiunea precizată

a reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să preia grinda și să plătească

reclamantei suma de 79.408,15 lei reprezentând contravaloare grindă, după

deducerea din prețul produsului a cheltuielilor de remediere propuse de pârâtă

și cu care reclamanta a fost de acord -soluție ce va fi menținută ca fiind

legală și se va respinge recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL, ca nefondat.

În conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta - pârâtă SC P.I.

SRL Brăila la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată, către intimata

-reclamantă SC R. SA Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.I. SRL Brăila împotriva Deciziei nr.

21 din 23 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe

recurenta - pârâtă SC P.I. SRL Brăila la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de

judecată către intimata -reclamantă SC R. SA Buzău.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 septembrie 2013.