ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.P.I.C. SRL, solicitând

să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 794.836,66 RON cu penalitățile

de întârziere aferente.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că în baza contractului din 5 martie 2007 încheiat cu

pârâta s-a obligat să execute pentru aceasta o hală producție armături la

punctul de lucru situat în localitatea Valea Călugărească, valoarea

contractului fiind de 10.881.036,30 RON, lucrările de execuție fiind sistate

din motive imputabile pârâtei, care nu a mai asigurat resursele financiare

necesare continuării lucrărilor. Reclamanta a mai arătat că până la momentul

sistării au fost realizate infrastructura HAL 008, suprastructura HAL 0018 și

suprastructura HAL 018 și au fost întocmite borderourile de realizări aferente

lunilor mai 2007 în valoare de 400.793,13 RON și respectiv martie 2008 în

valoare de 387.466,82 RON.

Pârâta SC C.P.I.C.

SRL a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a

acțiunii reclamantei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În

susținerea întâmpinării, pârâta a arătat că acțiunea este întemeiată în parte,

înțelegând să invoce neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de

reclamantă prin contract și îndeplinirea defectuoasă a acestora, ceea ce

echivalează cu excepția de neexecutare a contractului.

Prin Sentința nr.

3536 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC I. SA Buzău, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor

de 557.413,44 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și 274.867,21

RON penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 31.034 RON.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că prin contractul din 5 martie 2007 reclamanta

S.C. I. SA s-a obligat să realizeze pentru pârâta SC C.P.I.C. SRL lucrări de

execuție, lucrări care, așa cum recunosc ambele părți, nu au fost realizate

integral, iar pentru lucrările efectuate reclamanta a emis două facturi și

anume: factura fiscală din 31 mai 2007 pentru suma de 407.369,84 RON și factura

din 28 mai 2008 pentru suma de 387.466,82 RON, facturi contestate de pârâtă.

Din probatoriul

administrat în cauză a rezultat că sumele cuprinse în cele două facturi emise

de către reclamantă nu sunt reale, expertul tehnic stabilind că valoarea reală

a lucrărilor executate de către reclamantă este de 175.018,92 RON pentru,

factura din 31 mai 2007 emisă pentru suma de 407.369,84 RON și de 382.394,52

RON pentru factura din 28 mai 2008 emisă pentru suma de 387.466,82 RON,

situație de fapt față de care s-au stabilit și penalitățile aferente.

În ceea ce privește

factura din 28 mai 2008, care nu a fost însușită prin semnătură de către pârâtă

și a cărei valoare a fost stabilită prin expertiza tehnică la 382.394,52 RON,

prima instanță a apreciat că aceasta este opozabilă pârâtei de la data

pronunțării sentinței, respingând solicitarea reclamantei cu privire la plata

penalităților de întârziere aferente acesteia.

A mai reținut

tribunalul că neexecutarea integrală a contractului s-a datorat ambelor părți.

Cu privire la

excepția de neexecutare a contractului invocată de către pârâtă, tribunalul a

considerat că reprezintă o apărare de fond și a înlăturat-o arătând că aceasta

reprezintă o măsură preventivă adoptată din proprie inițiativă de către partea

interesată, or, în cauză pârâta a stat în pasivitate invocând numai pe

parcursul procesului pretinsa excepție de neexecutare a contractului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC C.P.I.C. SRL, solicitând desființarea în

parte a acesteia în ceea ce privește obligarea la plata penalităților de

întârziere în cuantum de 274.867,21 RON, aferente facturii din 31 mai 2007.

Prin Decizia nr. 26

din 7 martie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că tribunalul, interpretând corect situația

de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile a obligat-o pe

pârâta și la plata penalităților de întârziere în sumă de 274.867,21 RON,

aferente facturii din 31 mai 2007, calculate conform art. 8 și 12 din

contractul intervenit între părți, întrucât această factură a fost acceptată la

plată de către reprezentantul pârâtei, fiind însușită prin semnătură și

ștampilare de către aceasta.

Instanța de apel a

reținut că pentru această factură acceptată la plată nu se poate reține

apărarea formulată de pârâtă, potrivit căreia plata acesteia a fost refuzată

prin invocarea excepției de neexecutare a contractului. O astfel de apărare ar

fi putut fi reținută numai în ipoteza în care pârâta ar fi refuzat plata

facturii cu obiecțiuni la recepția lucrărilor, neachitarea unei facturi

acceptată la plată neputând fi calificată drept un refuz de plată.

A arătat instanța de

apel că în acest context, în mod corect prima instanță reținând plata cu

întârziere a facturii a acordat penalitățile de întârziere în sumă de

274.867,21 RON, calculate la suma rezultată din administrarea probatoriului,

cererea subsidiară a pârâtei de calcul și de plată a penalităților de la data

luării la cunoștință a debitului stabilit prin expertiza efectuată în cauză

fiind lipsită de suport legal, motiv pentru care nu poate fi avută în vedere.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. I. SA cât și pârâta SC C.P.I.C.

SRL, criticând-o ca fiind nelegală.

În susținerea

recursului, reclamanta S.C. I. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei

în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

8.200 RON.

În argumentarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta a

invocat încălcarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., arătând că deși a

solicitat expres instanței de apel obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 6.200 RON, depunând acte doveditoare, aceasta,

respingând apelul, nu s-a pronunțat asupra acordării cheltuielilor de judecată

deși era legal învestită cu aceasta cerere.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul reclamantei S.C. I. SA să

fie admis, pentru următoarele considerente:

Modificarea unei

hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci

"când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii."

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție încălcarea de către

instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ.

În conformitate cu

prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată."

În speță, reclamanta

a solicitat instanței de apel acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de

6.200 RON, fapt ce rezultă din practicaua deciziei recurate, depunând în acest

sens ordinul de plată din 6 martie 2012.

În consecință, în mod

greșit instanța de apel a soluționat apelul pârâtei fără a se pronunța asupra

cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, încălcându-se

astfel prevederile art. 274 C. proc. civ.

Prin recursul său

pârâta SC C.P.I.C. SRL a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului și desființarea în tot a

deciziei apelate cu consecința desființării în parte a sentinței pronunțate de

prima instanță în ceea ce privește obligarea acesteia la plata penalităților de

întârziere în cuantum de 274,867 RON aferente facturii din 31 mai 2007.

În argumentarea

acestui motiv de recurs pârâta a arătat că în mod greșit a fost respinsă

excepția neexecutării contractului în condițiile în care reclamanta nu își

îndeplinise obligațiile contractuale, fapt ce a rezultat și din probatoriul

administrat în cauză.

Astfel pârâta a

susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că micșorarea debitului

pretins de reclamantă ca urmare a efectuării expertizei de specialitate nu

prezintă relevanță juridică sub aspectul obligației de plată a penalităților în

condițiile în care această micșorare reprezintă dovada clară a faptului că

reclamanta a fost de rea-credință în momentul emiterii unei facturi într-un

cuantum mai mare decât lucrările efectiv prestate.

Pârâta arată că în

aceste condiții, odată ce s-a micșorat debitul solicitat de reclamantă trebuia

înlăturat și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere

întrucât acestea nu erau datorate.

A mai criticat pârâta

faptul că instanța de apel a reținut că excepția de neexecutare a contractului

ar fi putut fi invocată în cazul în care ar fi refuzat plata facturii cu

obiecțiuni la recepția lucrărilor arătând că, în speță s-a refuzat plata

facturii, iar obiecțiunile au fost făcute în cadrul concilierii. Refuzul la

plată s-a dovedit a fi întemeiat prin faptul că din probatoriul administrat în

cauză a rezultat că factura emisă și situațiile de lucrări nu au fost conforme

cu realitatea.

O altă critică

subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează

data de la care trebuiau calculate penalitățile de întârziere, pârâta arătând

că, în mod greșit instanța de apel a respins cererea acesteia de suplimentare a

probelor și efectuarea expertizei contabile prin care să se recalculeze

penalitățile de la data la care a luat cunoștință de debitul efectiv datorat.

Astfel, pârâta

susține că, față de neîndeplinirea obligațiilor asumate de reclamantă prin

contract, prevederea contractuală referitoare la plata penalităților de

întârziere nu se mai aplică.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, se constată că recursul

pârâtei SC C.P.I.C. SRL este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În cauză pârâta și-a

întemeiat recursul pe situația de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Cu privire la prima

critică, care vizează modul de soluționare a excepției de neexecutare a

contractului invocată de pârâtă, susținerile acesteia sunt neîntemeiate.

Având în vedere

reciprocitatea și interdependența obligațiilor izvorâte din contractele

sinlagmatice, o parte are dreptul să refuze executarea obligațiilor sale până

la momentul la care cealaltă parte își execută propriile obligații, invocând

excepția neexecutării contractului.

Excepția de

neexecutare a contractului este un mijloc preventiv de apărare prin care se

realizează protecția părții care o invocă.

În speță, prin

prevederile art. 7 din contractul de execuție, părțile au stabilit că

documentele pe baza cărora se efectuează plata sunt factura emisă de executant

și situațiile de plată semnate de beneficiar iar conform art. 8 și art. 12 din

același contract contravaloarea facturii trebuie achitată în termen de 15 zile

de la emitere, în caz contrar părțile prevăzând penalități de 0,15% pe zi de

întârziere din suma neachitată.

Aceste prevederi

contractuale au fost corect interpretate prin decizia recurată, instanța de

apel stabilind pe baza probatoriului administrat în cauză că factura din 31 mai

2007 a fost acceptată la plată de pârâtă fiind semnată și ștampilată de aceasta

și că la data la care a fost emisă, pârâta a fost în totalitate de acord cu

situațiile de lucrări executate de reclamantă.

În acest context,

instanța de apel a respins criticile pârâtei, apreciind că în mod corect prima

instanță, reținând plata cu întârziere a facturii, în baza prevederilor art. 12

din contract a acordat penalități de întârziere în sumă de 274.867,21 RON,

calculate de expertul contabil la valoarea micșorată a debitului indicată prin

raportul de expertiză.

Față de cele mai

sus-evocate, justificat instanța de apel a reținut că, în mod corect prima

instanță nu a admis excepția neexecutării contractului, în speță nefiind

îndeplinite condițiile invocării acesteia.

În ce privește

critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de apel a respins

cererea acesteia de suplimentare a probelor cu expertiza contabilă prin care să

se recalculeze penalitățile de la data la care a luat cunoștință de debitul

efectiv datorat, aceasta este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.

Justificat instanța

de apel a respins solicitarea pârâtei de suplimentare a probelor cu expertiza

contabilă în condițiile în care această probă a fost încuviințată de prima

instanță iar pârâta în obiecțiunile la raportul de expertiză nu a criticat

modul în care expertul a calculat penalitățile în raport de data de la care acestea

încep să curgă. O astfel de critică nu poate fi formulată direct în apel.

Totodată, potrivit

prevederilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri în

recurs se poate solicita numai pentru motive de nelegalitate și în situațiile limitativ

prevăzute de acest text de lege.

Drept urmare,

criticile care privesc temeinicia hotărârii atacate și care se referă la

administrarea și aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt exced

atribuțiilor de verificare a legalității hotărârii atacate, ele fiind atributul

exclusiv al instanțelor devolutive.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de reclamantă, va modifica în parte decizia recurată

în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 6200 RON reprezentând cheltuieli

de judecată în apel către reclamantă și va respinge recursul pârâtei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC C.P.I.C. SRL

București împotriva Deciziei nr. 26 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de

Apei Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Admite recursul

declarat de reclamanta SC I. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 26 din 7 martie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică, în parte, în sensul ca obligă

apelanta pârâtă SC C.P.I.C. SRL BUCUREȘTI la plata sumei de 6200 RON

reprezentând cheltuieli de judecată în apel către intimata SC I. SA BUZĂU.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2013.

Procesat de GGC - AA