ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 397/2013

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.P.I.C. SRL, solicitând să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 794.836,66 RON cu penalitățile de întârziere aferente. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în baza contractului din 5 martie 2007 încheiat cu pârâta s-a obligat să execute pentru aceasta o hală producție armături la punctul de lucru situat în localitatea Valea Călugărească, valoarea contractului fiind de 10.881.036,30 RON, lucrările de execuție fiind sistate din motive imputabile pârâtei, care nu a mai asigurat resursele financiare necesare continuării lucrărilor.

Reclamanta a mai arătat că până la momentul sistării au fost realizate infrastructura HAL 008, suprastructura HAL 0018 și suprastructura HAL 018 și au fost întocmite borderourile de realizări aferente lunilor mai 2007 în valoare de 400.793,13 RON și respectiv martie 2008 în valoare de 387.466,82 RON. Pârâta SC C.P.I.C. SRL a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea întâmpinării, pârâta a arătat că acțiunea este întemeiată în parte, înțelegând să invoce neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate de reclamantă prin contract și îndeplinirea defectuoasă a acestora, ceea ce echivalează cu excepția de neexecutare a contractului.

Prin Sentința nr. 3536 din 13 octombrie 2011, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA Buzău, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 557.413,44 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și 274.867,21 RON penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 31.034 RON. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul din 5 martie 2007 reclamanta S.C. I. SA s-a obligat să realizeze pentru pârâta SC C.P.I.C. SRL lucrări de execuție, lucrări care, așa cum recunosc ambele părți, nu au fost realizate integral, iar pentru lucrările efectuate reclamanta a emis două facturi și anume: factura fiscală din 31 mai 2007 pentru suma de 407.369,84 RON și factura din 28 mai 2008 pentru suma de 387.466,82 RON, facturi contestate de pârâtă.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că sumele cuprinse în cele două facturi emise de către reclamantă nu sunt reale, expertul tehnic stabilind că valoarea reală a lucrărilor executate de către reclamantă este de 175.018,92 RON pentru, factura din 31 mai 2007 emisă pentru suma de 407.369,84 RON și de 382.394,52 RON pentru factura din 28 mai 2008 emisă pentru suma de 387.466,82 RON, situație de fapt față de care s-au stabilit și penalitățile aferente. În ceea ce privește factura din 28 mai 2008, care nu a fost însușită prin semnătură de către pârâtă și a cărei valoare a fost stabilită prin expertiza tehnică la 382.394,52 RON, prima instanță a apreciat că aceasta este opozabilă pârâtei de la data pronunțării sentinței, respingând solicitarea reclamantei cu privire la plata penalităților de întârziere aferente acesteia.

A mai reținut tribunalul că neexecutarea integrală a contractului s-a datorat ambelor părți. Cu privire la excepția de neexecutare a contractului invocată de către pârâtă, tribunalul a considerat că reprezintă o apărare de fond și a înlăturat-o arătând că aceasta reprezintă o măsură preventivă adoptată din proprie inițiativă de către partea interesată, or, în cauză pârâta a stat în pasivitate invocând numai pe parcursul procesului pretinsa excepție de neexecutare a contractului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC C.P.I.C. SRL, solicitând desființarea în parte a acesteia în ceea ce privește obligarea la plata penalităților de întârziere în cuantum de 274.867,21 RON, aferente facturii din 31 mai 2007. Prin Decizia nr. 26 din 7 martie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că tribunalul, interpretând corect situația de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile a obligat-o pe pârâta și la plata penalităților de întârziere în sumă de 274.867,21 RON, aferente facturii din 31 mai 2007, calculate conform art. 8 și 12 din contractul intervenit între părți, întrucât această factură a fost acceptată la plată de către reprezentantul pârâtei, fiind însușită prin semnătură și ștampilare de către aceasta. Instanța de apel a reținut că pentru această factură acceptată la plată nu se poate reține apărarea formulată de pârâtă, potrivit căreia plata acesteia a fost refuzată prin invocarea excepției de neexecutare a contractului.

O astfel de apărare ar fi putut fi reținută numai în ipoteza în care pârâta ar fi refuzat plata facturii cu obiecțiuni la recepția lucrărilor, neachitarea unei facturi acceptată la plată neputând fi calificată drept un refuz de plată. A arătat instanța de apel că în acest context, în mod corect prima instanță reținând plata cu întârziere a facturii a acordat penalitățile de întârziere în sumă de 274.867,21 RON, calculate la suma rezultată din administrarea probatoriului, cererea subsidiară a pârâtei de calcul și de plată a penalităților de la data luării la cunoștință a debitului stabilit prin expertiza efectuată în cauză fiind lipsită de suport legal, motiv pentru care nu poate fi avută în vedere.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. I. SA cât și pârâta SC C.P.I.C. SRL, criticând-o ca fiind nelegală. În susținerea recursului, reclamanta S.C. I. SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.200 RON. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanta a invocat încălcarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., arătând că deși a solicitat expres instanței de apel obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.200 RON, depunând acte doveditoare, aceasta, respingând apelul, nu s-a pronunțat asupra acordării cheltuielilor de judecată deși era legal învestită cu aceasta cerere.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul reclamantei S.C. I. SA să fie admis, pentru următoarele considerente: Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii." Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenta a pus în discuție încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ. În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

"partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." În speță, reclamanta a solicitat instanței de apel acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.200 RON, fapt ce rezultă din practicaua deciziei recurate, depunând în acest sens ordinul de plată din 6 martie 2012. În consecință, în mod greșit instanța de apel a soluționat apelul pârâtei fără a se pronunța asupra cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, încălcându-se astfel prevederile art. 274 C. proc. civ. Prin recursul său pârâta SC C.P.I.C. SRL a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

solicitând admiterea recursului și desființarea în tot a deciziei apelate cu consecința desființării în parte a sentinței pronunțate de prima instanță în ceea ce privește obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere în cuantum de 274,867 RON aferente facturii din 31 mai 2007. În argumentarea acestui motiv de recurs pârâta a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția neexecutării contractului în condițiile în care reclamanta nu își îndeplinise obligațiile contractuale, fapt ce a rezultat și din probatoriul administrat în cauză.

Astfel pârâta a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că micșorarea debitului pretins de reclamantă ca urmare a efectuării expertizei de specialitate nu prezintă relevanță juridică sub aspectul obligației de plată a penalităților în condițiile în care această micșorare reprezintă dovada clară a faptului că reclamanta a fost de rea-credință în momentul emiterii unei facturi într-un cuantum mai mare decât lucrările efectiv prestate. Pârâta arată că în aceste condiții, odată ce s-a micșorat debitul solicitat de reclamantă trebuia înlăturat și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere întrucât acestea nu erau datorate. A mai criticat pârâta faptul că instanța de apel a reținut că excepția de neexecutare a contractului ar fi putut fi invocată în cazul în care ar fi refuzat plata facturii cu obiecțiuni la recepția lucrărilor arătând că, în speță s-a refuzat plata facturii, iar obiecțiunile au fost făcute în cadrul concilierii.

Refuzul la plată s-a dovedit a fi întemeiat prin faptul că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că factura emisă și situațiile de lucrări nu au fost conforme cu realitatea. O altă critică subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează data de la care trebuiau calculate penalitățile de întârziere, pârâta arătând că, în mod greșit instanța de apel a respins cererea acesteia de suplimentare a probelor și efectuarea expertizei contabile prin care să se recalculeze penalitățile de la data la care a luat cunoștință de debitul efectiv datorat. Astfel, pârâta susține că, față de neîndeplinirea obligațiilor asumate de reclamantă prin contract, prevederea contractuală referitoare la plata penalităților de întârziere nu se mai aplică.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, se constată că recursul pârâtei SC C.P.I.C. SRL este nefondat, pentru considerentele ce urmează. În cauză pârâta și-a întemeiat recursul pe situația de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la prima critică, care vizează modul de soluționare a excepției de neexecutare a contractului invocată de pârâtă, susținerile acesteia sunt neîntemeiate. Având în vedere reciprocitatea și interdependența obligațiilor izvorâte din contractele sinlagmatice, o parte are dreptul să refuze executarea obligațiilor sale până la momentul la care cealaltă parte își execută propriile obligații, invocând excepția neexecutării contractului.

Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc preventiv de apărare prin care se realizează protecția părții care o invocă. În speță, prin prevederile art. 7 din contractul de execuție, părțile au stabilit că documentele pe baza cărora se efectuează plata sunt factura emisă de executant și situațiile de plată semnate de beneficiar iar conform art. 8 și art. 12 din același contract contravaloarea facturii trebuie achitată în termen de 15 zile de la emitere, în caz contrar părțile prevăzând penalități de 0,15% pe zi de întârziere din suma neachitată. Aceste prevederi contractuale au fost corect interpretate prin decizia recurată, instanța de apel stabilind pe baza probatoriului administrat în cauză că factura din 31 mai 2007 a fost acceptată la plată de pârâtă fiind semnată și ștampilată de aceasta și că la data la care a fost emisă, pârâta a fost în totalitate de acord cu situațiile de lucrări executate de reclamantă.

În acest context, instanța de apel a respins criticile pârâtei, apreciind că în mod corect prima instanță, reținând plata cu întârziere a facturii, în baza prevederilor art. 12 din contract a acordat penalități de întârziere în sumă de 274.867,21 RON, calculate de expertul contabil la valoarea micșorată a debitului indicată prin raportul de expertiză. Față de cele mai sus-evocate, justificat instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță nu a admis excepția neexecutării contractului, în speță nefiind îndeplinite condițiile invocării acesteia. În ce privește critica referitoare la faptul că în mod greșit instanța de apel a respins cererea acesteia de suplimentare a probelor cu expertiza contabilă prin care să se recalculeze penalitățile de la data la care a luat cunoștință de debitul efectiv datorat, aceasta este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.

Justificat instanța de apel a respins solicitarea pârâtei de suplimentare a probelor cu expertiza contabilă în condițiile în care această probă a fost încuviințată de prima instanță iar pârâta în obiecțiunile la raportul de expertiză nu a criticat modul în care expertul a calculat penalitățile în raport de data de la care acestea încep să curgă. O astfel de critică nu poate fi formulată direct în apel. Totodată, potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri în recurs se poate solicita numai pentru motive de nelegalitate și în situațiile limitativ prevăzute de acest text de lege. Drept urmare, criticile care privesc temeinicia hotărârii atacate și care se referă la administrarea și aprecierea probelor în stabilirea situației de fapt exced atribuțiilor de verificare a legalității hotărârii atacate, ele fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica în parte decizia recurată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 6200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel către reclamantă și va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.P.I.C. SRL București împotriva Deciziei nr. 26 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de reclamanta SC I. SA Buzău împotriva Deciziei nr. 26 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în parte, în sensul ca obligă apelanta pârâtă SC C.P.I.C. SRL BUCUREȘTI la plata sumei de 6200 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel către intimata SC I. SA BUZĂU. Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013. Procesat de GGC - AA