ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2225/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 16

septembrie 2007, reclamanta SC S.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC V. SRL

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună rezilierea

contractului de execuție încheiat între părți la data de 8 ianuarie 2007 pentru

neexecutarea culpabilă a obligației asumate.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că

prin contractul încheiat pârâta s-a obligat ca în schimbul prețului plătit să

execute anumite produse constând în tâmplărie de lemn, conform unor cerințe

evidențiate în anexele contractului, la parametrii de calitate, cantitate și la

termenul stabilit de comun acord.

Termenul de execuție al contractului a fost

stabilit la 90 de zile, termen care nu a fost respectat de către pârâtă,

livrarea produselor având loc în luna iunie 2007 cu un mijloc de transport

organizat de pârâtă.

Mai susține reclamanta ca mărfurile livrate

de pârâtă nu au corespuns din punct de vedere calitativ, refuzându-se recepția

acestora.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 509 din

21 mai 2008, a admis cererea, și pe cale de consecință a dispus rezilierea

contractului de execuție din 8 ianuarie 2007 și a obligat pârâta să restituie

reclamantei suma de 30.000 Euro plătită ca avans în lei, la cursul oficial din

ziua plății.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut că se impune rezilierea contractului datorită culpei exclusive a

pârâtei care constă în executarea necorespunzătoare a produselor livrate cât și

a depășirii termenului de execuție.

S-a mai reținut că potrivit susținerilor

pârâtei, confirmate de reclamantă, furnizorul a livrat la insistențele

beneficiarului la data de 5 iunie 2007 o parte din marfă în cuantum de 19.710

euro, dar nu proporțional cu avansul plătit de 30.000 euro, marfă însă care nu

a fost recepționată de reclamantă întrucât potrivit planșelor fotografice

depuse la dosar confirmate de martori, starea bunurilor nu era corespunzătoare

standardelor tehnice calitative.

De asemenea, instanța de fond a reținut că

reclamantei beneficiare îi revenea obligația de a recepționa marfa, însă nu

trebuie omis faptul că odată recepția făcută, aceasta echivalează cu

descărcarea antreprenorului respectiv a beneficiarului din dreptul de a invoca

viciile aparente ale lucrării.

Împotriva acestei soluții a promovat apel

pârâta, motivând pe de o parte că cererea de chemare în judecată prin care se

solicita rezilierea unui contract în valoare de 60.000 Euro trebuia timbrată la

valoare, invocând incidența deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 32/2008,

iar pe de altă parte că s-a reținut greșit livrarea produselor numai la

insistențele reclamantei, cu depășirea termenului contractual, întrucât nu a

avut în vedere că asigurarea transportului cădea în sarcina reclamantei

obligație pe care nu a respectat-o.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 218 din 7 noiembrie

2008, a admis apelul, a schimbat în tot sentința criticată și pe fond a respins

ca nefondată acțiunea reclamantei.

În fundamentarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că nu se poate imputa pârâtei nerespectarea

termenului contractual atâta timp cât reclamanta era cea care trebuia să

asigure transportul și nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații, nici

în sensul că a trimis mijlocul de transport pentru preluarea mărfii, și nici nu

a notificat pârâta în această privință.

Obligația beneficiarului cu privire la

ridicarea mărfii de la antreprenor rezultă din art. 3 din contract prin care

s-a stabilit că diferența de preț de 20.000 euro urma plătit la recepția

lucrării în curtea furnizorului, înainte de încărcare.

Mai consideră instanța de apel că expedierea

mărfurilor nu echivalează cu modificarea contractului, iar beneficiara nu a

făcut dovada în condițiile contractului a lipsurilor calitative.

De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a

respectat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 147/1996, și că instanța de fond a

administrat probele solicitate.

Cu petiția înregistrată, la data de 30

decembrie 2008, SC S.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că, clauzele contractului

au fost interpretate eronat de către instanța de apel cu privire la termenele

de livrare, organizarea transportului și modul de recepție a mărfii

contractată.

Recursul este fondat.

Intimata-pârâtă în baza contractului încheiat

avea obligația livrării produselor până la data de 21 mai 2007, dată când s-a

împlinit cele 90 de zile lucrătoare din momentul decontării.

Or, societatea pârâtă nu a respectat termenul

de livrare a mărfii procedând la furnizarea la data de 5 iunie 2007, cu aproape

două săptămâni întârziere.

Cu toate că recurenta-reclamantă potrivit

clauzelor stipulate în contract, avea obligația de a asigura transportul din

aceasta înțelegând și responsabilitatea în ceea ce privește siguranța acestuia,

intimata-pârâtă a organizat din proprie inițiativă livrarea unei părți din

produse în Italia, cu un camion contractat de aceasta.

În aceste condiții rezultă fără putință de

tăgadă, având în vedere probele administrate, că toate defectele constatate se

datorează transportului și manipulării societății pârâte.

Atâta timp cât pârâta a acceptat să livreze o

primă tranșă la destinația reclamantei, a operat o modificare a contractului în

această privință, cum corect a reținut instanța de fond.

Față de cele arătate rezultă că prin soluția

dată instanța de apel a făcut o interpretare eronată a actului dedus judecății,

respectiv contractul încheiat și o aplicare eronată a dispozițiilor art. 969 C.

civ., astfel că,

Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC S.C.

SRL Brașov împotriva deciziei nr. 218 din 7 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o

modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC V. SRL

CÂMPINA împotriva sentinței nr. 509 din 21 mai 2008 a Tribunalului Prahova, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1octombrie

2009.