ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1341/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1341/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17

ianuarie 2007 reclamanta SC A.T.N.R. SRL a chemat în judecată pârâta SC P. SA

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare și prestări servicii nr. 2077 din 23 decembrie

2004 încheiat între părți și repunerea părților în situația anterioară, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că între părți convenția încheiată s-a derulat prin îndeplinirea obligațiilor

de către aceasta, iar pârâta deși a livrat cantitatea de marfă nu a și montat întreaga

suprafață de mochetă, fapt ce a condus la pronunțarea sentinței nr. 9159 din 22

noiembrie 2006 de către Judecătoria Ploiești prin care a fost obligată la plata

penalităților de întârziere în sumă de 2.140, 18 Euro.

Tribunalul Prahova, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 513 din 11 aprilie 2007 a

respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției, instanța de fond a

reținut că neexecutarea parțială a contractului poate atrage rezoluțiunea, însă

doar în cazul în care parte din obligația neexecutată este considerată

esențială la încheierea contractului.

Pârâta a livrat și montat o suprafață de

165 mp mochetă din totalul de 250 mp contractată conform procesului-verbal de

recepție preliminară, astfel că în ce privește suprafața de 85 mp înscrisă nu

poate fi considerată esențială pentru a atrage rezoluțiunea contractului

părților.

Instanța de fond a mai reținut că

reclamanta a solicitat și obținut pe cale judiciară plata de penalități pentru

aceiași culpă în executarea obligațiilor contractuale.

Împotriva acestei soluții a promovat apel

reclamanta arătând că în cauză sunt două culpe: neexecutarea la timp a

obligațiilor și neexecutarea în totalitate a obligațiilor motiv pentru care

există două evenimente pentru care se angajează răspunderi distincte, cât și

două modalități de a răspunde pentru neexecutările arătate, respectiv

penalități de întârziere și desființarea contractului pe cale rezoluțiunii.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 186 din 1 octombrie 2007 a

respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

control judiciar a reținut că executarea parțială a contractului poate atrage

rezoluțiunea, însă doar în cazul în care partea din obligația neexecutată este

esențială în încheierea contractului, ceea ce nu este cazul în speță.

În ce privesc considerațiile apelantei

referitoare la cele două tipuri de răspundere pe care instanța de fond le-a ignorat,

instanța de apel a reținut că la capătul IX din contractul de vânzare-cumpărare

se prevede că „denunțarea prezentului contract de către cumpărător este

interzisă, sub sancțiunea plății de către acesta a daunelor interese care vor

putea atinge cuantumul valorilor mărfurilor care au fost comandate”.

Cu petiția înregistrată la data de 19

noiembrie 2007 reclamanta a declarat recurs criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că în mod eronat

instanța de apel a considerat că nu se poate proceda la repunerea părților în

situația anterioară întrucât mare parte din mocheta contractată a fost montată

în urmă cu 2 ani întrucât a dovedit că obligațiile neexecutate sunt mai mult

decât esențiale pentru executarea contractului.

De asemenea consideră că s-a făcut o

interpretare eronată a dispozițiilor art. IX din contractul încheiat având în

vedere că în cauza de față există două prejudicii distincte ca urmare a îndeplinirii

unei obligații cu întârziere și daune compensatorii reprezentând echivalentul

prejudiciului suferit pentru neexecutarea totală a obligației de livrare și

montare a mochetei.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1020 C. civ., rezoluțiunea

se aplică numai în cazul contractelor sinalagmatice cu executare imediată ca

urmare a executării culpabile a obligațiilor asumate de una din părți.

Este de principiu că rezoluțiunea

contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului

sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea

părților în situația avută anterior încheierii lor .

În materie comercială, pentru a opera

instituția rezoluțiunii se cer a fi întrunite două condiții de admisibilitate;

una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin neexecutarea să fi

fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.

În raport de prima condiție enunțată s-a

stabilit cu valoare de principiu că neexecutarea parțială a contractului poate

atrage rezoluțiunea însă doar în cazul în care partea din obligația neexcutată

este esențială la încheierea contractului.

În speță însă intimata a livrat 215 mp

mochetă și a montat o suprafață de165 mp din 250 mp contractați conform

procesului-verbal de recepție preliminară, situație în care nu se poate proceda

la repunerea părților în situația anterioară.

Așa cum au reținut și instanțele

anterioare în cap. IX din contractul încheiat, care reprezintă legea părților

s-a stipulat că „denunțarea prezentului contract de către cumpărător este

interzisă sub sancțiunea plății de către acesta a daunelor-interese care vor

putea atinge cuantumul valorii mărfurilor care au fost comandate”.

Din economia acestui text nu se poate

desprinde existența vreunui prejudiciu în patrimoniul recurentei-cumpărătoare.

Executarea necorespunzătoare a

obligațiilor contractuale de către vânzătoare a fost sancționată conform

clauzei penale inserată în convenția intervenită cu penalități de întârziere

conform sentinței nr. 9159 din 22 noiembrie 2006.

Față de cele arătate, nu se poate reține

că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

astfel că în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi

respins ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

A.T.N.R. SRL ORADEA, împotriva deciziei nr. 186 din 1 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 aprilie 2008 .