ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3674/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3674/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 123/ COM
din 30 martie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea comercială
formulată de reclamanta SC P.E. SRL cu sediul în București în contradictoriu cu
pârâta SC A.C. SRL cu sediul în Remeți județul Bihor.
A admis în parte acțiunea
reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC A.C. SRL
Remeți.
S-a dispus rezilierea
contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 9 martie 2005, încheiat între
părți, cu începere de la data de 7 iunie 2005.
A fost obligată reclamanta
reconvențională să plătească reclamantei pârâte reconvenționale suma de
1.363.645.145 lei, cu titlu de restituire diferență de avans achitat.
Au fost respinse restul
pretențiilor formulate în acțiunea principală și acțiunea reconvențională.
A fost obligată reclamanta
pârâtă reconvențională la plata sumei de 2.743,5 Ron, cheltuieli de judecată
parțiale, în favoarea pârâtei reclamante reconvenționale.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În baza contractului de
comision de export nr. 12 din 14 decembrie 2004, reclamanta, în calitate de
comisionar s-a obligat să comercializeze la export, material lemnos produs
conform specificațiilor pârâtei, în calitate de comitent, în condițiile de
livrare stabilite în contract, cu obligația achitării contravalorii bunurilor
facturate de comitent, în valută prin ordin de plată, sens în care a fost emisă
factura fiscală nr. 0916148 din 9 decembrie 2004, factură anexată la dosar, în
valoare de 60.000 dolari S.U.A.
Reclamanta a achitat un
avans de 30.000 dolari S.U.A. și suma de 900.000.000 lei.
În temeiul contractului de
vânzare-cumpărare din data de 9 martie 2005, încheiat între părți sub
legalitate de semnătură privată nr. 1162 din 10 martie 2005, pârâta în calitate
de furnizor s-a obligat să livreze reclamantei în calitate de beneficiar,
material lemnos de esență fag, în cantitatea de cel puțin 200 mc/lună, sub
formă de cherestea neaburită (lemn verde) vitit, fără teșituri, fără putregai
și cu inima proprie a fiecărui buștean scoasă, grad AB, de calitatea prevăzută
în contract, cap. II, livrările și recepția urmând a se efectua ex – W. Remeți,
la sediul furnizorului, în prezența unui reprezentant al beneficiarului,
conform prevederilor exprese ale cap. III din contract.
Potrivit cap. IV din contract,
beneficiarul a plătit din preț, cu titlu de avans suma de 30.000 dolari S.U.A.,
în temeiul contractului de comision nr. 12 din 14 decembrie 2004.
Instanța a reținut că prima
tranșă de marfă livrată în 2005, nu a corespuns calitativ pentru export, fiind insuficient
aburită și prezentând anumite deficiențe neadmise la export, astfel că părțile
au convenit încheierea contractului de vânzare cumpărare, urmând ca masa
lemnoasă pregătită, să fie comercializată pe piața internă la SC W.P. SRL Comănești.
Analizând raporturile
contractuale dintre părți instanța a reținut că fiecare din părți și-a executat
în mod parțial obligațiile contractuale rezultate din contractul de
vânzare-cumpărare încheiat la 9 martie 2005, valabil până la 31 decembrie 2005,
contract cu executare succesivă, atât sub aspectul livrării produselor cât și
al efectuării plăților.
În conformitate cu prevederile
art. 1021 C. civ., a stabilit în esență că partea în culpă pentru rezoluțiunea
contractului, datorează daune interese pentru prejudiciul cauzat ca urmare a
neexecutării contractului.
Cum, în speță culpa
contractuală în neexecutarea contractului dintre părți aparține societății
pârâte, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ., instanța a admis în parte
atât acțiunea principală cât și acțiunea reconvențională, dispunând rezilierea
contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 9 martie 2005, cu începerea de la
data de 7 iunie 2005 și obligarea pârâtei reconvenționale la plata sumei de
1.363.645.145 lei reprezentând daune interese în favoarea reclamantei pârâte
reconvenționale, cu titlu de restituire diferență avans achitat.
Întrucât rezilierea
contractului operează numai pentru viitor, iar locul livrării era la sediul
societății pârâte, a rezultat că o parte din culpa contractuală a revenit și reclamantei
astfel că, instanța a respins pretențiile privind acordarea penalităților
contractuale.
Împotriva acestei sentințe
au declarat apel, atât reclamanta cât și pârâta.
Reclamanta SC P.E. SRL
București a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a
sentinței, admiterea în întregime a acțiunii formulate, respingerea acțiunii
reconvenționale cu privire la cheltuielile de judecată date în sarcina sa și
obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și
onorariu de avocat în fond și apel.
În motivarea apelului arată
că sentința este netemeinică și nelegală, existând în cuprinsul ei contradicții
esențiale între starea de fapt reținută în considerente și dispozitivul acestei
hotărâri.
Astfel, reclamanta arată că
instanța reține pe de o parte, „criteriul obiectiv pentru determinarea
momentului ofertei de executare a obligației proprii de către una din părți,
este emiterea notificării de punere în întârziere (adresa reclamantei nr. 10
din 11 aprilie 2005, recepționată la data de 13 aprilie 2006, anterior
recepționării notificării emise de pârâta cu nr. 2 din 11 aprilie 2005 (28 mai
2005), iar pe de altă parte reține „cum, în speță culpa contractuală în
neexecutarea contractului dinte părți aparține societății pârâte, în temeiul art.
1020 – art. 1021 C. civ., instanța va admite, atât acțiunea principală cât și
acțiunea reconvențională”.
Se mai arată că deși și-a
îndeplinit obligația contractuală în mod corespunzător, iar în sarcina pârâtei
se reține existența culpei contractuale, deși a achitat în avans sumele arătate
în petit (30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei vechi) și nu a primit nimic
în schimb, deși nu a existat nici un fel de probațiune care să demonstreze că
pârâta a livrat marfă către reclamantă, în temeiul contractului dedus judecății
(nr. 1 din 9 martie 2005), nu a putut beneficia, în opinia instanței de fond,
de restituire integrală a sumei achitate „pe degeaba” în avans și cu atât mai
puțin de contravaloarea penalităților contractuale.
S-a mai arătat că prima parte
a raporturilor comerciale a fost marcată de încheierea între părți a
contractului de comision pentru export nr. 12 din 14 decembrie 2004, având ca
obiect vânzarea de material lemnos, în condițiile de calitate menționate la art.
2 din acest contract, în valoare totală de 60.000 dolari S.U.A.
În temeiul acestui contract,
reclamanta a achitat suma de 30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei cu titlu
de avans pentru marfă (în total 60.000 dolari S.U.A.) potrivit facturii fiscale
nr. 0916148 din 9 decembrie 2004 emisă de către pârâtă.
Apelanta-reclamantă arată că
această cantitate de cherestea nu a corespuns standardelor necesare pentru
realizarea exportului, astfel că părțile au hotărât livrarea acesteia pe piața
internă (către SC W.P. SRL Comănești), deci a fost inventariată și
recepționată, iar o parte din aceasta nu a fost acceptată, necorespunzând nici
condițiilor de comercializare pe piața internă, astfel o parte din marfă a
rămas în custodia pârâtei, alta a fost refacturată iar pentru cantitatea necorespunzătoare
facturile au fost anulate.
Părțile de comun acord au
procedat la încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare în data de 9
martie 2005, care marchează începutul unui nou raport juridic între părți,
convenind că suma achitată de către reclamantă în temeiul contractului anterior
să fie considerată ca plată în avans aferentă acestui contract.
Apelanta-reclamantă
precizează că prima tranșă de marfă trebuia livrată la data de 9 aprilie 2005,
dată de la care pârâta era de drept în întârziere, dar aceasta din acest moment
nu a mai pregătit nici o cantitate de marfă care să corespundă condițiilor
contractuale cu toate că a contactat în mod regulat pe administratorul pârâtei.
Un alt motiv invocat de
reclamantă se referă la cuantumul sumei acordată de instanța de fond în sensul
că prin precizarea la acțiune depusă la termenul din data de 27 octombrie 2005 a arătat că valoarea creanței sale este de 1.782.630.000 lei iar instanța a acordat suma de
1.363.645.145 lei fără a putea înțelege baza de calcul a valorii la care a
ajuns instanța.
Un alt aspect pe care-l
critică este obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în valoare
de 2.743,5 Ron în favoarea pârâtei, considerând că nu se impunea nici măcar
compensarea cheltuielilor de judecată câtă vreme nici una din pretențiile
proprii ale reclamantei reconvenționale nu a fost admisă.
În drept a invocat
dispozițiile art. 282 – art. 298 C. proc. civ.
Pârâta SC A.C. SRL Remeți prin
apelul său a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, în
sensul admiterii în întregime a capetelor de cerere referitoare la obligarea
intimatei-pârâte la plata sumei de 531.750,80 lei Ron, reprezentând penalități
de 1 % pe zi de întârziere, rezultate după scăderea diferenței de avans achitat
de aceasta, pentru marfă livrată, precum și a cheltuielilor de judecată (taxă
judiciară de timbru 8.505 lei Ron și 5 lei Ron timbru judiciar și onorarii
avocațiale de 8.000 Ron); respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere din
acțiunea reclamantei-intimate privind restituirea sumelor de 30.000 dolari S.U.A.
și 900.000.000 lei Rol, avans marfă;
- anularea, ca netimbrate, a
capetelor de cerere referitoare la plata penalităților contractuale de
întârziere după sumele pretinse formulate de reclamanta-intimată;
- Obligarea pârâtei-intimate
la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.
În ce privește acțiunea
promovată a solicitat a se reține că executarea contractului de
vânzare-cumpărare nr. 1/2005 nu a fost posibilă din culpa exclusivă a
intimatei-reclamante care, deși s-a obligat sub sancțiunea plății unor
penalități de 1 % pe zi de întârziere, să preia cantitatea de cel puțin 200 mc.
material lemnos, a refuzat să-și îndeplinească această obligație, precum și să
achite prețul stipulat în contract, fără nici o justificare legală.
A precizat că a făcut dovada
prin înscrisuri și probele testimoniale administrate, că a fost de bună
credință și că a pregătit și pus la dispoziția SC P.E. SRL, cantitățile de
material lemnos aferente obligației sale, în condițiile de calitate prevăzute
de părți.
Curtea de Apel Oradea, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3/C/2007
– A din 16 ianuarie 2007, a admis apelurile declarate de apelantele SC P.E. SRL
București și SC A.C. SRL Remeți împotriva sentinței nr. 123/ COM din 30 martie
2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte în sensul
că a obligat pârâta-reclamantă reconvențională să plătească reclamantei pârâtă
reconvențională suma de 178.263 Ron cu titlu de restituire avans achitat, a
obligat reclamanta pârâtă reconvențională să plătească pârâtei reclamante
reconvenționale suma de 126.264,67 Ron cu titlu de penalități de întârziere.
Prin aceiași decizie s-au
menținut restul dispozițiilor sentinței și s-au compensat cheltuielile de
judecată în apel obligând reclamanta SC P.E. SRL București să plătească pârâtei
SC A.C. SRL Remeți suma de 347 Ron cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a obligat
reclamanta-reconvențională să plătească reclamantei pârâte-reconvenționale numai
suma de 1.363.645.145 lei cu titlu de restituire diferență de avans achitat,
deși se impunea obligarea acesteia la plata în întregime a avansului achitat și
necontestat, câtă vreme suma scăzută din avans reprezintă contravaloarea
cherestelei acceptată la plată de către terțul beneficiar SC W.P. SRL
Comănești.
Cât privește cererea
reclamantei privind obligarea la plata penalităților de întârziere, curtea a
apreciat că este nefondată, fiind corect respinsă de instanța de fond.
Astfel, a reținut că
prevederea contractuală invocată nu vizează obligația vânzătorului de
restituire a avansului achitat, deoarece aceasta se naște în momentul
rezilierii contractului. Ca atare, nu se pot solicita penalități contractuale
pentru neîndeplinirea unei obligații nestipulate.
Potrivit art. 1066 – art. 1069
C. civ., clauza penală nu se subînțelege, ci trebuie menționată expres în
contract și cuantificată. Ca urmare, în lipsa unei asemenea prevederi, pârâta
nu poate fi obligată la plata penalităților solicitate de reclamantă.
Critica apelantei privind
obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nefondată, instanța de
fond făcând corect aplicarea prevederilor art. 276 C. proc. civ., câtă vreme a
reținut și culpa procesuală a reclamantei.
Conform cap. III din
contractul de vânzare-cumpărare, livrările și recepția sa fac ex – W. Remeți,
județul Bihor, la sediul furnizorului în prezența unui reprezentant al
beneficiarului.
Conform uzanțelor comerciale
consacrate de I. 2000, aceasta înseamnă că vânzătorul are numai obligația de a
pune marfa la dispoziția cumpărătorului în locul convenit, în speță la sediul
furnizorului în Remeți.
Părțile au stipulat în cap. VIII
Dispozițiile finale „Orice întârziere în executarea obligațiilor de către
oricare dintre părți în temeiul prezentului Contract va produce dobânzi
penalizatoare de 1 % pe zi de întârziere”.
Din probatoriul administrat
în cauză rezultă că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare
societatea pârâtă a continuat să producă marfă pentru reclamantă, în condițiile
stipulate în contract, pregătind săptămânal cca.50 - 60 mc. material lemnos,
aspecte necontestate de reclamantă.
În consecință, curtea de
apel reapreciind probatoriul administrat a reținut că, executarea contractului
de vânzare-cumpărare nu a fost posibilă din culpa intimatei reclamante-pârâte
reconvenționale, care deși s-a obligat sub sancțiunea plății unor penalități de
1 % pe zi de întârziere să preia de la pârâta-reclamantă reconvențională
cantitatea de cel puțin 200 mc. material lemnos, aceasta nu s-a prezentat nici
la recepție și nici la ridicarea mărfii, la sediul furnizorului, încălcându-și
astfel obligațiile asumate prin contract.
Cât privește cuantumul
penalităților de întârziere ce vor fi acordate, instanța de apel a aplicat
procentul de penalitate prevăzut în contract la cantitatea de masă lemnoasă
pregătită lunar spre a fi ridicată de reclamantă, astfel cum rezultă din
tabelul existent la dosarul de fond și conform scadenței recunoscută de
reclamantă în notificarea comunicată pârâtei, de la dosarul de fond.
Cu petițiile înregistrate,
la data de 19 februarie 2007, reclamanta SC P.E. SRL București și pârâta SC A.C.
SRL Remeți au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel
criticând-o pentru nelegalitate.
Reclamanta SC P.E. SRL
București, prin recursul său, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de pct.
8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că instanța de apel în mod nelegal a
reținut că cererea sa privind acordarea penalităților de întârziere este
nefondată cu toate că actul de vânzare-cumpărare este foarte clar în acest
sens.
Instanța a reținut, în
esență, că nu pot fi solicitate penalitățile nestipulate. Potrivit art. 1066 –
art. 1069 C. civ., clauza penală nu se subînțelege ci trebuie menționată expres
în contract și cuantificată [(alin. (8) și (9) pagina 15 din decizia recurată)].
Astfel, arată recurenta se
încalcă prevederile pct. VIII 2 din Contract, ce stabilesc înțelegerea părților
în sensul „orice întârziere în executarea obligațiilor de către oricare dintre
părți în temeiul prezentului contract va produce dobânzi penalizatoare de 1 %
pe zi de întârziere.
Reclamanta arată că potrivit
contractului, livrarea trebuia făcută în tranșe de cel puțin un camion (20 – 20
mc) în prezența unui reprezentant al său, înștiințarea despre cantitatea ce
urma să fie livrată și data livrării urmând să fie transmisă prin scrisoare
recomandată, în atenția lui I.E., data notificării fiind considerată data
primirii scrisorii.
Printr-un alt motiv de
recurs reclamanta arată că și sub aspectul penalităților de întârziere la care
a fost obligată, instanța de apel a procedat nelegal, fiind incident motivul de
recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenta arată că instanța
de apel greșit a reținut că deși nu a fost notificată pentru recepționarea
mărfii decât printr-o adresă ulterioară cererii sale de reziliere a
contractului, peste data scadenței obligației, a fost în culpă pentru că nu s-a
prezentat la recepție și nici la ridicarea mărfii. Astfel arată recurenta
instanța a modificat conținutul contractului, deoarece a considerat că intimata
și-a executat obligația de predare a mărfii, deși nu a notificat-o în scris, în
termen că are marfa pregătită pentru predare.
Recurenta conchide arătând
că și-a executat obligația întrucât a plătit în avans, astfel că în temeiul art.
67 C. com. și art. 1020 – art. 1021 C. civ., era în drept să ceară executarea
sau rezilierea contractului, cu daune interese.
Pentru motivele invocate
reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei
recurate în sensul respingerii cererii reconvenționale a intimatei, admiterii
apelului și a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata
avansului plătit (30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei) și la plata
penalităților de 1 % pe zi din avansul plătit, în temeiul contractului de
vânzare-cumpărare încheiat în data de 9 martie 2005, cu cheltuieli de judecată.
Prin recursul declarat de pârâta
SC A.C. SRL Remeți, motivat în drept în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
s-a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei atacate în
sensul de a reduce cuantumul sumei acordată cu titlu de restituire avans
achitat în favoarea reclamantei pârâte-reconvenționale de la suma de 178.263
lei la suma de 136.364,51 lei.
Recurenta-pârâtă arată că în
mod cu totul eronat instanța de apel a apreciat că nu a făcut dovada preluării
de către reclamantă a vreunei cantități de material lemnos livrat la începutul
anului 2005.
Astfel, din cantitatea de
marfă livrată în luna ianuarie 2005, o parte a fost refacturată la cererea
expresă a reclamantei către SC W.P. SRL Comănești, după ce facturile inițiale
pentru marfa respectivă au fost anulate la cererea expresă a reclamantei
principale.
În drept pârâta și-a
întemeiat recursul pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat
de reclamanta SC P.E. SRL București, instanța apreciază ca fiind fondat motivul
prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de reclamantă, instanța
de apel greșit a reținut că reclamanta datorează penalități pârâtei, când din
actele dosarului rezultă că în culpă pentru neexecutarea contractului a fost
pârâta SC A.C. SRL, deci se impunea ca aceasta să restituie reclamantei
diferența de avans achitat.
Cu toate că potrivit art. 1021
C. civ., partea în culpă pentru rezilierea contractului datorează
daune-interese pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării contractului,
având în vedere că rezilierea operează numai pentru viitor iar locul livrării
era la sediul pârâtei, rezultă că o parte din culpa contractuală a avut și
recurenta-reclamantă, situație în care motivul de recurs privind neacordarea
dobânzilor penalizare de 1 % pe zi de întârziere va fi respins ca nefondat.
În consecință, în temeiul art.
312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, va
fi modificată decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de
reclamantă și pârâtă împotriva sentinței, pe care o va menține.
Cu privire la recursul
pârâtei, Înalta Curte reține că acesta nu este fondat, întrucât din analiza
raporturilor contractuale dintre părți a rezultat cu certitudine că pârâta nu
și-a executat obligațiile contractuale asumate, deoarece masa lemnoasă pusă la
dispoziție nu a corespuns din punct de vedere calitativ, astfel încât corect a
fost obligată la restituirea diferenței de avans achitată de către reclamantă.
Având în vedere
considerentele anterior prezentat în temeiul art. 312 alin. (8) C. proc. civ.,
se va admite recursul reclamantei, va fi modificată decizia atacată în sensul
respingerii apelurilor formulate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței
instanței de fond, care va fi păstrată și în temeiul art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul pârâtei.
În temeiul art. 247 alin. (1)
C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă la 5397 lei cheltuieli de
judecată către recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC P.E. SRL București împotriva deciziei nr. 3/ C/A din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.
Modifică decizia recurată în
sensul că respinge apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva
sentinței nr. 123/ COM din 30 martie 2006 a Tribunalului Bihor, pe care o menține.
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Remeți împotriva aceleiași decizii.
Obligă recurenta-pârâtă la
5397 lei cheltuieli de judecată recurentei-reclamante.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 14 noiembrie 2007.