ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3674/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 123/ COM din 30 martie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC P.E. SRL cu sediul în București în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SRL cu sediul în Remeți județul Bihor. A admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC A.C. SRL Remeți. S-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 9 martie 2005, încheiat între părți, cu începere de la data de 7 iunie 2005. A fost obligată reclamanta reconvențională să plătească reclamantei pârâte reconvenționale suma de 1.363.645.145 lei, cu titlu de restituire diferență de avans achitat.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate în acțiunea principală și acțiunea reconvențională. A fost obligată reclamanta pârâtă reconvențională la plata sumei de 2.743,5 Ron, cheltuieli de judecată parțiale, în favoarea pârâtei reclamante reconvenționale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În baza contractului de comision de export nr. 12 din 14 decembrie 2004, reclamanta, în calitate de comisionar s-a obligat să comercializeze la export, material lemnos produs conform specificațiilor pârâtei, în calitate de comitent, în condițiile de livrare stabilite în contract, cu obligația achitării contravalorii bunurilor facturate de comitent, în valută prin ordin de plată, sens în care a fost emisă factura fiscală nr. 0916148 din 9 decembrie 2004, factură anexată la dosar, în valoare de 60.000 dolari S.U.A.

Reclamanta a achitat un avans de 30.000 dolari S.U.A. și suma de 900.000.000 lei. În temeiul contractului de vânzare-cumpărare din data de 9 martie 2005, încheiat între părți sub legalitate de semnătură privată nr. 1162 din 10 martie 2005, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze reclamantei în calitate de beneficiar, material lemnos de esență fag, în cantitatea de cel puțin 200 mc/lună, sub formă de cherestea neaburită (lemn verde) vitit, fără teșituri, fără putregai și cu inima proprie a fiecărui buștean scoasă, grad AB, de calitatea prevăzută în contract, cap. II, livrările și recepția urmând a se efectua ex – W. Remeți, la sediul furnizorului, în prezența unui reprezentant al beneficiarului, conform prevederilor exprese ale cap. III din contract.

Potrivit cap. IV din contract, beneficiarul a plătit din preț, cu titlu de avans suma de 30.000 dolari S.U.A., în temeiul contractului de comision nr. 12 din 14 decembrie 2004. Instanța a reținut că prima tranșă de marfă livrată în 2005, nu a corespuns calitativ pentru export, fiind insuficient aburită și prezentând anumite deficiențe neadmise la export, astfel că părțile au convenit încheierea contractului de vânzare cumpărare, urmând ca masa lemnoasă pregătită, să fie comercializată pe piața internă la SC W.P. SRL Comănești. Analizând raporturile contractuale dintre părți instanța a reținut că fiecare din părți și-a executat în mod parțial obligațiile contractuale rezultate din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 martie 2005, valabil până la 31 decembrie 2005, contract cu executare succesivă, atât sub aspectul livrării produselor cât și al efectuării plăților.

În conformitate cu prevederile art. 1021 C. civ., a stabilit în esență că partea în culpă pentru rezoluțiunea contractului, datorează daune interese pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării contractului. Cum, în speță culpa contractuală în neexecutarea contractului dintre părți aparține societății pârâte, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ., instanța a admis în parte atât acțiunea principală cât și acțiunea reconvențională, dispunând rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1 din 9 martie 2005, cu începerea de la data de 7 iunie 2005 și obligarea pârâtei reconvenționale la plata sumei de 1.363.645.145 lei reprezentând daune interese în favoarea reclamantei pârâte reconvenționale, cu titlu de restituire diferență avans achitat.

Întrucât rezilierea contractului operează numai pentru viitor, iar locul livrării era la sediul societății pârâte, a rezultat că o parte din culpa contractuală a revenit și reclamantei astfel că, instanța a respins pretențiile privind acordarea penalităților contractuale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, atât reclamanta cât și pârâta. Reclamanta SC P.E. SRL București a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea în parte a sentinței, admiterea în întregime a acțiunii formulate, respingerea acțiunii reconvenționale cu privire la cheltuielile de judecată date în sarcina sa și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat în fond și apel.

În motivarea apelului arată că sentința este netemeinică și nelegală, existând în cuprinsul ei contradicții esențiale între starea de fapt reținută în considerente și dispozitivul acestei hotărâri. Astfel, reclamanta arată că instanța reține pe de o parte, „criteriul obiectiv pentru determinarea momentului ofertei de executare a obligației proprii de către una din părți, este emiterea notificării de punere în întârziere (adresa reclamantei nr. 10 din 11 aprilie 2005, recepționată la data de 13 aprilie 2006, anterior recepționării notificării emise de pârâta cu nr. 2 din 11 aprilie 2005 (28 mai 2005), iar pe de altă parte reține „cum, în speță culpa contractuală în neexecutarea contractului dinte părți aparține societății pârâte, în temeiul art. 1020 – art. 1021 C. civ., instanța va admite, atât acțiunea principală cât și acțiunea reconvențională”.

Se mai arată că deși și-a îndeplinit obligația contractuală în mod corespunzător, iar în sarcina pârâtei se reține existența culpei contractuale, deși a achitat în avans sumele arătate în petit (30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei vechi) și nu a primit nimic în schimb, deși nu a existat nici un fel de probațiune care să demonstreze că pârâta a livrat marfă către reclamantă, în temeiul contractului dedus judecății (nr. 1 din 9 martie 2005), nu a putut beneficia, în opinia instanței de fond, de restituire integrală a sumei achitate „pe degeaba” în avans și cu atât mai puțin de contravaloarea penalităților contractuale. S-a mai arătat că prima parte a raporturilor comerciale a fost marcată de încheierea între părți a contractului de comision pentru export nr. 12 din 14 decembrie 2004, având ca obiect vânzarea de material lemnos, în condițiile de calitate menționate la art. 2 din acest contract, în valoare totală de 60.000 dolari S.U.A.

În temeiul acestui contract, reclamanta a achitat suma de 30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei cu titlu de avans pentru marfă (în total 60.000 dolari S.U.A.) potrivit facturii fiscale nr. 0916148 din 9 decembrie 2004 emisă de către pârâtă. Apelanta-reclamantă arată că această cantitate de cherestea nu a corespuns standardelor necesare pentru realizarea exportului, astfel că părțile au hotărât livrarea acesteia pe piața internă (către SC W.P. SRL Comănești), deci a fost inventariată și recepționată, iar o parte din aceasta nu a fost acceptată, necorespunzând nici condițiilor de comercializare pe piața internă, astfel o parte din marfă a rămas în custodia pârâtei, alta a fost refacturată iar pentru cantitatea necorespunzătoare facturile au fost anulate.

Părțile de comun acord au procedat la încheierea unui nou contract de vânzare-cumpărare în data de 9 martie 2005, care marchează începutul unui nou raport juridic între părți, convenind că suma achitată de către reclamantă în temeiul contractului anterior să fie considerată ca plată în avans aferentă acestui contract. Apelanta-reclamantă precizează că prima tranșă de marfă trebuia livrată la data de 9 aprilie 2005, dată de la care pârâta era de drept în întârziere, dar aceasta din acest moment nu a mai pregătit nici o cantitate de marfă care să corespundă condițiilor contractuale cu toate că a contactat în mod regulat pe administratorul pârâtei.

Un alt motiv invocat de reclamantă se referă la cuantumul sumei acordată de instanța de fond în sensul că prin precizarea la acțiune depusă la termenul din data de 27 octombrie 2005 a arătat că valoarea creanței sale este de 1.782.630.000 lei iar instanța a acordat suma de 1.363.645.145 lei fără a putea înțelege baza de calcul a valorii la care a ajuns instanța. Un alt aspect pe care-l critică este obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2.743,5 Ron în favoarea pârâtei, considerând că nu se impunea nici măcar compensarea cheltuielilor de judecată câtă vreme nici una din pretențiile proprii ale reclamantei reconvenționale nu a fost admisă. În drept a invocat dispozițiile art. 282 – art. 298 C. proc.

civ. Pârâta SC A.C. SRL Remeți prin apelul său a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în întregime a capetelor de cerere referitoare la obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 531.750,80 lei Ron, reprezentând penalități de 1 % pe zi de întârziere, rezultate după scăderea diferenței de avans achitat de aceasta, pentru marfă livrată, precum și a cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru 8.505 lei Ron și 5 lei Ron timbru judiciar și onorarii avocațiale de 8.000 Ron); respingerea, ca nefondat, a capătului de cerere din acțiunea reclamantei-intimate privind restituirea sumelor de 30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei Rol, avans marfă; - anularea, ca netimbrate, a capetelor de cerere referitoare la plata penalităților contractuale de întârziere după sumele pretinse formulate de reclamanta-intimată; - Obligarea pârâtei-intimate la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanțe.

În ce privește acțiunea promovată a solicitat a se reține că executarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/2005 nu a fost posibilă din culpa exclusivă a intimatei-reclamante care, deși s-a obligat sub sancțiunea plății unor penalități de 1 % pe zi de întârziere, să preia cantitatea de cel puțin 200 mc. material lemnos, a refuzat să-și îndeplinească această obligație, precum și să achite prețul stipulat în contract, fără nici o justificare legală. A precizat că a făcut dovada prin înscrisuri și probele testimoniale administrate, că a fost de bună credință și că a pregătit și pus la dispoziția SC P.E. SRL, cantitățile de material lemnos aferente obligației sale, în condițiile de calitate prevăzute de părți.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3/C/2007 – A din 16 ianuarie 2007, a admis apelurile declarate de apelantele SC P.E. SRL București și SC A.C. SRL Remeți împotriva sentinței nr. 123/ COM din 30 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte în sensul că a obligat pârâta-reclamantă reconvențională să plătească reclamantei pârâtă reconvențională suma de 178.263 Ron cu titlu de restituire avans achitat, a obligat reclamanta pârâtă reconvențională să plătească pârâtei reclamante reconvenționale suma de 126.264,67 Ron cu titlu de penalități de întârziere. Prin aceiași decizie s-au menținut restul dispozițiilor sentinței și s-au compensat cheltuielile de judecată în apel obligând reclamanta SC P.E.

SRL București să plătească pârâtei SC A.C. SRL Remeți suma de 347 Ron cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în mod greșit prima instanță a obligat reclamanta-reconvențională să plătească reclamantei pârâte-reconvenționale numai suma de 1.363.645.145 lei cu titlu de restituire diferență de avans achitat, deși se impunea obligarea acesteia la plata în întregime a avansului achitat și necontestat, câtă vreme suma scăzută din avans reprezintă contravaloarea cherestelei acceptată la plată de către terțul beneficiar SC W.P. SRL Comănești. Cât privește cererea reclamantei privind obligarea la plata penalităților de întârziere, curtea a apreciat că este nefondată, fiind corect respinsă de instanța de fond.

Astfel, a reținut că prevederea contractuală invocată nu vizează obligația vânzătorului de restituire a avansului achitat, deoarece aceasta se naște în momentul rezilierii contractului. Ca atare, nu se pot solicita penalități contractuale pentru neîndeplinirea unei obligații nestipulate. Potrivit art. 1066 – art. 1069 C. civ., clauza penală nu se subînțelege, ci trebuie menționată expres în contract și cuantificată. Ca urmare, în lipsa unei asemenea prevederi, pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților solicitate de reclamantă. Critica apelantei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nefondată, instanța de fond făcând corect aplicarea prevederilor art. 276 C. proc.

civ., câtă vreme a reținut și culpa procesuală a reclamantei. Conform cap. III din contractul de vânzare-cumpărare, livrările și recepția sa fac ex – W. Remeți, județul Bihor, la sediul furnizorului în prezența unui reprezentant al beneficiarului. Conform uzanțelor comerciale consacrate de I. 2000, aceasta înseamnă că vânzătorul are numai obligația de a pune marfa la dispoziția cumpărătorului în locul convenit, în speță la sediul furnizorului în Remeți. Părțile au stipulat în cap. VIII Dispozițiile finale „Orice întârziere în executarea obligațiilor de către oricare dintre părți în temeiul prezentului Contract va produce dobânzi penalizatoare de 1 % pe zi de întârziere”. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare societatea pârâtă a continuat să producă marfă pentru reclamantă, în condițiile stipulate în contract, pregătind săptămânal cca.50 - 60 mc.

material lemnos, aspecte necontestate de reclamantă. În consecință, curtea de apel reapreciind probatoriul administrat a reținut că, executarea contractului de vânzare-cumpărare nu a fost posibilă din culpa intimatei reclamante-pârâte reconvenționale, care deși s-a obligat sub sancțiunea plății unor penalități de 1 % pe zi de întârziere să preia de la pârâta-reclamantă reconvențională cantitatea de cel puțin 200 mc. material lemnos, aceasta nu s-a prezentat nici la recepție și nici la ridicarea mărfii, la sediul furnizorului, încălcându-și astfel obligațiile asumate prin contract. Cât privește cuantumul penalităților de întârziere ce vor fi acordate, instanța de apel a aplicat procentul de penalitate prevăzut în contract la cantitatea de masă lemnoasă pregătită lunar spre a fi ridicată de reclamantă, astfel cum rezultă din tabelul existent la dosarul de fond și conform scadenței recunoscută de reclamantă în notificarea comunicată pârâtei, de la dosarul de fond.

Cu petițiile înregistrate, la data de 19 februarie 2007, reclamanta SC P.E. SRL București și pârâta SC A.C. SRL Remeți au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel criticând-o pentru nelegalitate. Reclamanta SC P.E. SRL București, prin recursul său, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând că instanța de apel în mod nelegal a reținut că cererea sa privind acordarea penalităților de întârziere este nefondată cu toate că actul de vânzare-cumpărare este foarte clar în acest sens. Instanța a reținut, în esență, că nu pot fi solicitate penalitățile nestipulate. Potrivit art. 1066 – art. 1069 C. civ., clauza penală nu se subînțelege ci trebuie menționată expres în contract și cuantificată [(alin. (8) și (9) pagina 15 din decizia recurată)].

Astfel, arată recurenta se încalcă prevederile pct. VIII 2 din Contract, ce stabilesc înțelegerea părților în sensul „orice întârziere în executarea obligațiilor de către oricare dintre părți în temeiul prezentului contract va produce dobânzi penalizatoare de 1 % pe zi de întârziere. Reclamanta arată că potrivit contractului, livrarea trebuia făcută în tranșe de cel puțin un camion (20 – 20 mc) în prezența unui reprezentant al său, înștiințarea despre cantitatea ce urma să fie livrată și data livrării urmând să fie transmisă prin scrisoare recomandată, în atenția lui I.E., data notificării fiind considerată data primirii scrisorii. Printr-un alt motiv de recurs reclamanta arată că și sub aspectul penalităților de întârziere la care a fost obligată, instanța de apel a procedat nelegal, fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. Recurenta arată că instanța de apel greșit a reținut că deși nu a fost notificată pentru recepționarea mărfii decât printr-o adresă ulterioară cererii sale de reziliere a contractului, peste data scadenței obligației, a fost în culpă pentru că nu s-a prezentat la recepție și nici la ridicarea mărfii. Astfel arată recurenta instanța a modificat conținutul contractului, deoarece a considerat că intimata și-a executat obligația de predare a mărfii, deși nu a notificat-o în scris, în termen că are marfa pregătită pentru predare. Recurenta conchide arătând că și-a executat obligația întrucât a plătit în avans, astfel că în temeiul art. 67 C. com. și art. 1020 – art. 1021 C. civ., era în drept să ceară executarea sau rezilierea contractului, cu daune interese.

Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii reconvenționale a intimatei, admiterii apelului și a cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata avansului plătit (30.000 dolari S.U.A. și 900.000.000 lei) și la plata penalităților de 1 % pe zi din avansul plătit, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 9 martie 2005, cu cheltuieli de judecată. Prin recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Remeți, motivat în drept în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a deciziei atacate în sensul de a reduce cuantumul sumei acordată cu titlu de restituire avans achitat în favoarea reclamantei pârâte-reconvenționale de la suma de 178.263 lei la suma de 136.364,51 lei.

Recurenta-pârâtă arată că în mod cu totul eronat instanța de apel a apreciat că nu a făcut dovada preluării de către reclamantă a vreunei cantități de material lemnos livrat la începutul anului 2005. Astfel, din cantitatea de marfă livrată în luna ianuarie 2005, o parte a fost refacturată la cererea expresă a reclamantei către SC W.P. SRL Comănești, după ce facturile inițiale pentru marfa respectivă au fost anulate la cererea expresă a reclamantei principale. În drept pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Analizând recursul declarat de reclamanta SC P.E. SRL București, instanța apreciază ca fiind fondat motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., invocat de reclamantă, instanța de apel greșit a reținut că reclamanta datorează penalități pârâtei, când din actele dosarului rezultă că în culpă pentru neexecutarea contractului a fost pârâta SC A.C. SRL, deci se impunea ca aceasta să restituie reclamantei diferența de avans achitat. Cu toate că potrivit art. 1021 C. civ., partea în culpă pentru rezilierea contractului datorează daune-interese pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării contractului, având în vedere că rezilierea operează numai pentru viitor iar locul livrării era la sediul pârâtei, rezultă că o parte din culpa contractuală a avut și recurenta-reclamantă, situație în care motivul de recurs privind neacordarea dobânzilor penalizare de 1 % pe zi de întârziere va fi respins ca nefondat.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi modificată decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței, pe care o va menține. Cu privire la recursul pârâtei, Înalta Curte reține că acesta nu este fondat, întrucât din analiza raporturilor contractuale dintre părți a rezultat cu certitudine că pârâta nu și-a executat obligațiile contractuale asumate, deoarece masa lemnoasă pusă la dispoziție nu a corespuns din punct de vedere calitativ, astfel încât corect a fost obligată la restituirea diferenței de avans achitată de către reclamantă. Având în vedere considerentele anterior prezentat în temeiul art. 312 alin. (8) C. proc.

civ., se va admite recursul reclamantei, va fi modificată decizia atacată în sensul respingerii apelurilor formulate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, care va fi păstrată și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul pârâtei. În temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă la 5397 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC P.E. SRL București împotriva deciziei nr. 3/ C/A din 16 ianuarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelurile declarate de reclamantă și pârâtă împotriva sentinței nr. 123/ COM din 30 martie 2006 a Tribunalului Bihor, pe care o menține. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Remeți împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenta-pârâtă la 5397 lei cheltuieli de judecată recurentei-reclamante. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 noiembrie 2007.