ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2293/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3515/ E din 4 august 2006, Tribunalul Iași, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Iași în contradictor cu pârâta SC F. SA Iași având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 162.779,76 dolari S.U.A. reprezentând prețul bunurilor cumpărare și nelivrate conform contractului de vânzare – cumpărare nr. 3096 din 26 august 2004 și 3740 din 2 septembrie 2004 și penalități de întârziere calculate în baza art. 4 din contractele menționate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 1320 C. civ., reținând că, în cazul în care vânzătorul nu-și îndeplinește obligația de predare a bunului, cumpărătorul poate solicita fie rezoluțiunea contractului, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, fie executarea lui, deci predarea bunului, fără a putea însă cere transformarea obligației de predare a bunului în obligația de plată a contravalorii bunului respectiv, motiv pentru care acțiunea nu poate fi primită. Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 111 din 4 decembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 15 septembrie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pe care a schimbat-o în tot și pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i restituie reclamantei sumele de 147.312 dolari S.U.A.

cu titlu de preț, 15.467,76 dolari S.U.A. penalități, la cursul de la data plății și 270,92 RON cheltuieli de judecată la fond și apel. Apreciind ca întemeiate criticile apelantei sub aspectul legalității și temeiniciei sentinței, instanța de apel a reținut greșita aplicare a prevederilor art. 1320 C. civ. Aceasta deoarece, în speță nu este posibilă opțiunea între rezoluțiunea contractului și executarea lui întrucât pârâta și-a îndeplinit parțial obligațiile contractuale, din ambele contracte a predat în parte cantitatea de fier contractată iar preluarea bunurilor nu se poate efectua, acestea nemaiexistând. Cum reclamanta și-a întemeiat corect pretențiile și pe dispozițiile art. 1084 C. civ., acțiunea promovată de aceasta s-a apreciat ca întemeiată.

În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC F. SA Iași. Recurenta nu-și motivează recursul în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor în parte face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta afirmă, pe de o parte, că obligația de predare, obligație de a face, conform art. 1077 C. civ., nu era scadentă, valabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare fiind prelungită prin acte adiționale iar, pe de altă parte, că acțiunea reclamantei nu este dovedită aceasta apreciind de la sine tonajul bunurilor care lipsesc sau care nu i-au fost predate, în lipsa proceselor verbale de predare – primire a bunurilor cuprinse în anexele de la cele două contracte.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC R. SA Iași a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei atacate. Intimata arată că în ce o privește, a achitat integral prețul contractelor convenit al deșeurilor metalice cumpărate și cum în urma sechestrului asigurător instituit pe bunurile pârâtei s-a constatat că parte din bunuri nu se mai află în posesia acesteia, predarea nu mai este posibilă, așa încât susținerea recurentei cu privire la executarea obligației de a face nu poate fi primită, în mod corect acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1084 C. civ. Recursul nu este fondat. Trebuie mai întâi observat că, nu vor fi analizate decât criticile care se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu și criticile care antamează temeinicia deciziei atacate prin referirea la probele administrate, aceasta deoarece controlul instanței de recurs asupra hotărârilor recurate este numai un control de legalitate conform art. 304 partea introductivă C. proc. civ. Cât privește critica de nelegalitate constând în efectele calificării obligației de predare ca fiind o obligație de a face se constată că promovarea acțiunii în daune a fost determinată de constatarea inexistenței bunurilor cumpărate în posesia vânzătorului în urma instituirii sechestrului asigurător, așa încât executarea în natură a obligației de a face de către debitor sau pe seama acestuia nemaifiind posibilă în mod corect instanța de apel, făcând aplicarea art. 1084 C. civ., a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata despăgubirilor solicitate.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SA Iași împotriva deciziei nr. 111 din 4 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.