ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2293/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3515/ E

din 4 august 2006, Tribunalul Iași, secția comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC R. SA Iași în contradictor cu pârâta SC F. SA Iași

având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 162.779,76 dolari S.U.A.

reprezentând prețul bunurilor cumpărare și nelivrate conform contractului de

vânzare – cumpărare nr. 3096 din 26 august 2004 și 3740 din 2 septembrie 2004

și penalități de întârziere calculate în baza art. 4 din contractele

menționate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a făcut aplicarea art. 1320 C. civ., reținând că, în cazul în

care vânzătorul nu-și îndeplinește obligația de predare a bunului, cumpărătorul

poate solicita fie rezoluțiunea contractului, cu consecința repunerii părților

în situația anterioară, fie executarea lui, deci predarea bunului, fără a putea

însă cere transformarea obligației de predare a bunului în obligația de plată a

contravalorii bunului respectiv, motiv pentru care acțiunea nu poate fi

primită.

Curtea de Apel Iași, secția

comercială, prin decizia nr. 111 din 4 decembrie 2006, astfel cum a fost

îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 15 septembrie 2007 a

admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pe care a schimbat-o în

tot și pe fond a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i restituie reclamantei

sumele de 147.312 dolari S.U.A. cu titlu de preț, 15.467,76 dolari S.U.A.

penalități, la cursul de la data plății și 270,92 RON cheltuieli de judecată la

fond și apel.

Apreciind ca întemeiate

criticile apelantei sub aspectul legalității și temeiniciei sentinței, instanța

de apel a reținut greșita aplicare a prevederilor art. 1320 C. civ.

Aceasta deoarece, în speță

nu este posibilă opțiunea între rezoluțiunea contractului și executarea lui

întrucât pârâta și-a îndeplinit parțial obligațiile contractuale, din ambele

contracte a predat în parte cantitatea de fier contractată iar preluarea

bunurilor nu se poate efectua, acestea nemaiexistând.

Cum reclamanta și-a

întemeiat corect pretențiile și pe dispozițiile art. 1084 C. civ., acțiunea

promovată de aceasta s-a apreciat ca întemeiată.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs pârâta SC F. SA Iași.

Recurenta nu-și motivează

recursul în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea

criticilor în parte face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta afirmă,

pe de o parte, că obligația de predare, obligație de a face, conform art. 1077

C. civ., nu era scadentă, valabilitatea contractelor de vânzare – cumpărare

fiind prelungită prin acte adiționale iar, pe de altă parte, că acțiunea

reclamantei nu este dovedită aceasta apreciind de la sine tonajul bunurilor

care lipsesc sau care nu i-au fost predate, în lipsa proceselor verbale de

predare – primire a bunurilor cuprinse în anexele de la cele două contracte.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimata SC R. SA Iași a solicitat respingerea recursului și menținerea

ca legală a deciziei atacate.

Intimata arată că în ce o

privește, a achitat integral prețul contractelor convenit al deșeurilor

metalice cumpărate și cum în urma sechestrului asigurător instituit pe bunurile

pârâtei s-a constatat că parte din bunuri nu se mai află în posesia acesteia,

predarea nu mai este posibilă, așa încât susținerea recurentei cu privire la

executarea obligației de a face nu poate fi primită, în mod corect acțiunea

fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1084 C. civ.

Recursul nu este fondat.

Trebuie mai întâi observat

că, nu vor fi analizate decât criticile care se încadrează în motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu și criticile care

antamează temeinicia deciziei atacate prin referirea la probele administrate,

aceasta deoarece controlul instanței de recurs asupra hotărârilor recurate este

numai un control de legalitate conform art. 304 partea introductivă C. proc.

civ.

Cât privește critica de

nelegalitate constând în efectele calificării obligației de predare ca fiind o

obligație de a face se constată că promovarea acțiunii în daune a fost

determinată de constatarea inexistenței bunurilor cumpărate în posesia

vânzătorului în urma instituirii sechestrului asigurător, așa încât executarea

în natură a obligației de a face de către debitor sau pe seama acestuia

nemaifiind posibilă în mod corect instanța de apel, făcând aplicarea art. 1084 C.

civ., a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata despăgubirilor solicitate.

Așa fiind, Înalta Curte, în

raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC F. SA Iași împotriva deciziei nr. 111 din 4 decembrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2007.