ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 septembrie 2007 și precizată la 28 noiembrie 2007 reclamanta SC V.V. SA, Republica Moldova, cheamă în judecată pe pârâta SC V.B. SRL, Bacău, solicitând instanței să oblige pârâta să-i plătească suma de 33.278,32 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare marfă livrată (vin) și neachitată și suma de 11.311,8 dolari S.U.A. reprezentând penalități calculate conform pct. 2.2 din contractul comercial din 13 iunie 2006 încheiat între părți, cu cheltuieli de judecată. La 17 octombrie 2007 pârâta formulează cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei – pârâtă reconvențional la plata sumei de 48.116,48 dolari S.U.A.

cu titlu de penalități de întârziere în livrarea mărfii, calculate conform art. 3.2 din contract, și în continuare până la data executării. Prin sentința civilă nr. 123 din 16 mai 2008, îndreptată din oficiu prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 26 august 2008, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ, respinge excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă, admite acțiunea așa cum a fost precizată a reclamantei și obligă pârâta să achite reclamantei suma de 33.177,32 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată, precum și suma de 11.277,80 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere, cu 3.493,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, admite cererea reconvențională, obligă reclamanta – pârâtă reconvențional să achite pârâtei – reclamante reconvențional suma de 48.116,48 dolari S.U.A.

cu titlu de penalități de întârziere, cu 3.476 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei – pârâtă reconvențional, compensează obligațiile dintre părți și obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 3.661,36 dolari S.U.A., compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părți și obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 36,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reține instanța, pentru a decide astfel, pe de o parte că reclamanta este corect reprezentată prin avocat, în baza unui contract de asistență juridică valabil încheiat, iar pe de altă parte că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul achitării mărfii livrate la termenele stipulate în contract, reclamanta fiind îndrituită și la penalități de întârziere conform pct. 2.2 din contractul dintre părți, precum și că reclamanta – pârâta reconvențional datorează pârâtei – reclamante reconvențional penalități pentru livrarea cu întârziere a cantității de marfă sau nelivrarea întregii cantități, calculate conform pct. 2.2 din contract, clauza nefiind înscrisă în contract, astfel că transportul mărfii este în sarcina vânzătorului, care este ținut, conform art. 2.1 din contract, de clauza de livrare - oraș indicat de cumpărător.

Apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin decizia nr. 106 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care reține, în acest sens, că transportul mărfii cădea în sarcina apelantei, destinația urmând a fi indicată de intimată, că vinul a fost livrat cumpărătoarei în orașele Focșani și Iași, intimata necomunicând o altă destinație, împrejurare raportat la care întreaga cantitate de vin contractată trebuia să ajungă în aceleași localități, că sistarea livrării mărfii de către apelanta vânzătoare nu este justificată față de faptul că părțile nu au prevăzut livrarea mărfii eșalonat, în raport de primirea prețului, ci între 15 iunie – 10 iulie 2006, că ambele părți sunt în culpă, apelanta nelivrând întreaga cantitate de vin în perioada 15 iunie – 10 iulie 2006 și datorând astfel penalități de întârziere, iar pârâta intimată neachitând cantitatea de vin livrată, la termenele prevăzute în contract datorând și ea penalități de întârziere, instanța de fond făcând aplicare corectă a art. 1143 – art. 1145 C. civ.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, schimbarea deciziei recurate, admiterea apelului său, modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulată de intimată, cu cheltuieli de judecată. Susține recurenta, în fundamentarea recursului său, că în mod eronat instanța de apel a interpretat clauza contractuală de livrare – oraș indicat de cumpărător în sensul că transportul cădea în sarcina exclusivă a vânzătoarei, față de înțelegerea avută cu cumpărătoarea și menționată pe facturile – invoice, prețul transportului fiind, de altfel, individualizat în contract.

Susține, de asemenea, recurenta că în mod greșit instanța de apel a dedus culpa sa în nelivrarea întregii cantități de vin față de faptul că intimata nu a probat că i-ar fi indicat orașul de livrare. Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1020 C. civ. imputându-i-se greșit nelivrarea întregii cantități de vin față de faptul că intimata cumpărătoare nu și-a respectat propriile obligații, neplătind cantitatea de vin ce i-a fost livrată, recurenta probând existența unui prejudiciu prin neprimirea prețului cantității de vin livrată intimatei, care, însă, nu a demonstrat existența niciunui prejudiciu prin așa-zisa neexecutare a clauzelor contractuale de către apelantă.

Examinând recursul reclamantei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat, decizia recurată fiind legală și temeinică.

Se constată, în acest sens, că în mod corect a aplicat instanța de apel clauzele contractului încheiat între părți, reținând întemeiat că transportul mărfii este în sarcina vânzătoarei, clauza contractuală de livrare – oraș indicat de cumpărător și nu clauza cealaltă, asumarea de către cumpărătoare a obligației de a plăti o anumită sumă de bani per litru de vin pentru transport neechivalând cu asumarea de către aceasta și a obligației de transportare a mărfii, ci reprezentând din contră, dovada implicită că transportul este în sarcina vânzătoarei, împrejurare care face – cum judicios a reținut și instanța de apel – să se rețină culpa recurentei reclamante în nelivrarea întregii cantități de vin, convenită prin contract, în termenul stabilit, cumpărătoarea intimată indicând orașul de destinație, unde, de altfel, reclamanta a și livrat parte din marfa convenită.

Se constată, de asemenea, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a dispozițiilor art. 1020 C. civ., apreciind judicios că, întrucât ambele părți la contract și-au executat parțial obligațiile asumate, condiția rezolutorie nu este incidentă în cauză, critica recurentei nefiind fondată. Astfel fiind, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante declarat împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.V. SA Moldova împotriva deciziei nr. 106 din 12 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.