ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 541/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 septembrie

2007 și precizată la 28 noiembrie 2007 reclamanta SC V.V. SA,

Republica Moldova, cheamă în judecată pe pârâta SC V.B. SRL,

Bacău, solicitând instanței să oblige pârâta să-i

plătească suma de 33.278,32 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare

marfă livrată (vin) și neachitată și suma de 11.311,8 dolari

S.U.A. reprezentând penalități calculate conform pct. 2.2 din

contractul comercial din 13 iunie 2006 încheiat între părți, cu

cheltuieli de judecată.

La 17 octombrie 2007 pârâta

formulează cerere reconvențională solicitând obligarea

reclamantei – pârâtă reconvențional la plata sumei de 48.116,48 dolari

S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere în livrarea mărfii,

calculate conform art. 3.2 din contract, și în continuare până la

data executării.

Prin sentința

civilă nr. 123 din 16 mai 2008, îndreptată din oficiu prin încheierea

dată în Camera de Consiliu la 26 august 2008, Tribunalul Bacău, secția

comercială și contencios administrativ, respinge excepția lipsei

calității de reprezentant invocată de pârâtă, admite

acțiunea așa cum a fost precizată a reclamantei și

obligă pârâta să achite reclamantei suma de 33.177,32 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată,

precum și suma de 11.277,80 dolari S.U.A. cu titlu de penalități

de întârziere, cu 3.493,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei,

admite cererea reconvențională, obligă reclamanta – pârâtă

reconvențional să achite pârâtei – reclamante reconvențional

suma de 48.116,48 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere,

cu 3.476 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei – pârâtă

reconvențional, compensează obligațiile dintre părți

și obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 3.661,36 dolari

S.U.A., compensează cheltuielile de judecată efectuate de către

părți și obligă reclamanta să achite pârâtei suma de

36,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Reține instanța,

pentru a decide astfel, pe de o parte că reclamanta este corect

reprezentată prin avocat, în baza unui contract de asistență

juridică valabil încheiat, iar pe de altă parte că pârâta nu

și-a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul achitării

mărfii livrate la termenele stipulate în contract, reclamanta fiind îndrituită

și la penalități de întârziere conform pct. 2.2 din contractul

dintre părți, precum și că reclamanta – pârâta

reconvențional datorează pârâtei – reclamante reconvențional

penalități pentru livrarea cu întârziere a cantității de

marfă sau nelivrarea întregii cantități, calculate conform pct.

2.2 din contract, clauza nefiind înscrisă în contract, astfel că

transportul mărfii este în sarcina vânzătorului, care este

ținut, conform art. 2.1 din contract, de clauza de livrare - oraș

indicat de cumpărător.

Apelul declarat de apelanta

reclamantă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca

nefondat prin decizia nr. 106 din 12 decembrie 2008 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, care reține, în acest sens, că transportul mărfii

cădea în sarcina apelantei, destinația urmând a fi indicată de

intimată, că vinul a fost livrat cumpărătoarei în

orașele Focșani și Iași, intimata necomunicând o altă

destinație, împrejurare raportat la care întreaga cantitate de vin

contractată trebuia să ajungă în aceleași

localități, că sistarea livrării mărfii de către

apelanta vânzătoare nu este justificată față de faptul

că părțile nu au prevăzut livrarea mărfii

eșalonat, în raport de primirea prețului, ci între 15 iunie – 10

iulie 2006, că ambele părți sunt în culpă, apelanta nelivrând

întreaga cantitate de vin în perioada 15 iunie – 10 iulie 2006 și datorând

astfel penalități de întârziere, iar pârâta intimată neachitând

cantitatea de vin livrată, la termenele prevăzute în contract

datorând și ea penalități de întârziere, instanța de fond

făcând aplicare corectă a art. 1143 – art. 1145 C. civ.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia, schimbarea deciziei recurate, admiterea apelului său,

modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii ca

neîntemeiată a cererii reconvenționale formulată de intimată,

cu cheltuieli de judecată.

Susține recurenta, în

fundamentarea recursului său, că în mod eronat instanța de apel

a interpretat clauza contractuală de livrare – oraș indicat de

cumpărător în sensul că transportul cădea în sarcina

exclusivă a vânzătoarei, față de înțelegerea

avută cu cumpărătoarea și menționată pe facturile

– invoice, prețul transportului fiind, de altfel, individualizat în

contract. Susține, de asemenea, recurenta că în mod greșit

instanța de apel a dedus culpa sa în nelivrarea întregii

cantități de vin față de faptul că intimata nu a

probat că i-ar fi indicat orașul de livrare. Recurenta critică

instanța de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor

art. 1020 C. civ. imputându-i-se greșit nelivrarea întregii

cantități de vin față de faptul că intimata

cumpărătoare nu și-a respectat propriile obligații,

neplătind cantitatea de vin ce i-a fost livrată, recurenta probând

existența unui prejudiciu prin neprimirea prețului

cantității de vin livrată intimatei, care, însă, nu a

demonstrat existența niciunui prejudiciu prin așa-zisa neexecutare a

clauzelor contractuale de către apelantă.

Examinând recursul

reclamantei prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată

că acesta nu este fondat, decizia recurată fiind legală și

temeinică.

Se constată, în acest

sens, că în mod corect a aplicat instanța de apel clauzele

contractului încheiat între părți, reținând întemeiat că

transportul mărfii este în sarcina vânzătoarei, clauza contractuală

de livrare – oraș indicat de cumpărător și nu clauza

cealaltă, asumarea de către cumpărătoare a obligației

de a plăti o anumită sumă de bani per litru de vin pentru

transport neechivalând cu asumarea de către aceasta și a

obligației de transportare a mărfii, ci reprezentând din contră,

dovada implicită că transportul este în sarcina vânzătoarei,

împrejurare care face – cum judicios a reținut și instanța de

apel – să se rețină culpa recurentei reclamante în nelivrarea

întregii cantități de vin, convenită prin contract, în termenul

stabilit, cumpărătoarea intimată indicând orașul de

destinație, unde, de altfel, reclamanta a și livrat parte din marfa

convenită.

Se constată, de

asemenea, că instanța de apel a făcut o corectă aplicare

și a dispozițiilor art. 1020 C. civ., apreciind judicios că,

întrucât ambele părți la contract și-au executat parțial

obligațiile asumate, condiția rezolutorie nu este incidentă în

cauză, critica recurentei nefiind fondată.

Astfel fiind, cu aplicarea

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei reclamante

declarat împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC V.V. SA Moldova împotriva deciziei nr. 106 din 12 decembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.