ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3299/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC L.M.C. SRL Iași în calitate de administrator judiciar al SC C.C. SRL Iași a chemat-o în judecată pe pârâta SC S. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 162.267.635 lei preț, a sumei de 1.330.594.607 lei penalități de întârziere la plata facturii nr. 7098540 din 31 iulie 2000 aferente perioadei 4 august 2000-31 mai 2005, precum și a cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 300/ E din 29 martie 2006, Tribunalul Iași, secția comercială, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC S. SRL Iași. A admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 16.226,76 Ron preț, suma de 133.059,46 Ron penalități de întârziere și suma de 500 Ron onorariu de expert.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția nu este întemeiată întrucât creditoarea-reclamantă a investit instanța cu o cerere de emitere a unei somații de plată, care chiar dacă a fost respinsă, a întrerupt cursul prescripției, începând să curgă o nouă prescripție, care nu era împlinită la data investirii instanței cu prezenta acțiunea, pronunțându-se Ordonanța nr. 1013/2002 și, ulterior, Ordonanța nr. 1466/2003. Pe fondul cauzei, a reținut că acțiunea este întemeiată. Astfel, raportul de expertiză întocmit de expertul I.Ș.

a pus în evidență fără echivoc îndeplinirea obligațiilor contractuale, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 47 din 11 martie 1999, iar faptul neîntocmirii procesului verbal de recepție definitivă la expirarea perioadei de garanție nu este de natură a înlătura răspunderea beneficiarei pentru neplata prețului neachitat de 162.267,635 lei, cu atât mai mult cu cât debitul a fost recunoscut explicit în procesul verbal din 20 octombrie 2000, semnat de reprezentanții legali ai părților contractante. Prin decizia nr. 85 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâta SC S. SRL Iași. A admis apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o pe intimata-reclamantă să-i plătească apelantei-pârâte suma de 18.975.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că la data declanșării acțiunii la instanța de fond, termenul de prescripție nu era împlinit, astfel încât soluția de respingere a excepției de către aceasta este legală și temeinică. Referitor la soluția dată de prima instanță pe fondul cauzei, a reținut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că lucrările prevăzute în factura nr. 7098540 din 31 iulie 2000 au fost efectuate în afara contractului, în acest context fiind inoperabile dispozițiile privitoare la penalitățile din contractul inițial de efectuare a lucrărilor de construcție, așa că aceste penalități apar ca nedatorate de către pârâta-apelantă. A precizat, de asemenea, că nici efectuarea de lucrări necontractate (în afara contractului) nu generează plăți restante.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC L.M.C. SRL Iași, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În motivarea recursului, reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, având în vedere că instanța nu a indicat în ce constau lucrările necontractate (în afara contractului) și nici considerentele pentru care a reținut că lucrările prevăzute în factura nr. 7098540/2000 ar fi în afara contractului.

Mai arată că motivarea sentinței urmează o ordine anormală, în sensul că s-a motivat inițial respingerea capătului de cerere subsecvent, având ca obiect plata penalităților, ca nefiind datorate, iar ulterior, s-a motivat capătul principal al cererii, susținându-se că debitul este nedatorat ca nefăcând obiectul contractului. Prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aplicându-se și interpretându-se greșit în speță prevederile art. 969 C. civ. și art. 46 C. com., referitoare la proba obligațiilor comerciale, care corect aplicate și interpretate, ar fi trebuit să conducă la concluzia că între părți s-a încheiat un raport juridic obligațional contractual în baza căruia plata lucrărilor de construcții efectuate este datorată, iar plata penalităților este de asemenea datorată astfel cum părțile au prevăzut prin clauza penală inserată la art. 7.1.

din Contract. Recursul este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele: Critica recurentei-reclamante fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este întemeiată, întrucât, într-adevăr, din examinarea considerentelor deciziei curții de apel se constată că acestea nu au fost prezentate în ordinea firească ce s-ar fi impus în speță, în sensul că ar fi trebuit să se stabilească mai întâi dacă între părți a existat un raport juridic contractual și abia apoi, fiind stabilită premisa răspunderii, să se analizeze dacă există sau nu o plată datorată cu titlu de preț, precum și cu titlu de penalități, în funcție de modul de îndeplinire a obligațiilor asumate de părți în cadrul raportului juridic contractual.

Totodată, instanța de apel nu a arătat în considerente în ce constau lucrările necontractate și a reținut greșit că din concluziile expertizei a rezultat că lucrările prevăzute în factura 7098540/2000 au fost efectuate în afara contractului, astfel încât și sub acest aspect susținerile recurentei sunt întemeiate. În ce privește critica formulată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, întemeiată și va fi admisă în consecință.

Astfel, este în afara oricărei discuții că între părți au existat raporturi juridice contractuale, dovada existenței lor precum și a obligațiilor asumate de fiecare parte, făcându-se pe deplin prin: contractul nr. 9 din 8 aprilie 1998, în care s-a stabilit întinderea obligațiilor reciproce și obligarea la penalități în caz de întârziere în plata facturilor (art. 7.1 din Contract); procesul verbal de recepție nr. 47 din 11 martie 1999, prin care pârâta a recepționat lucrările executate de către reclamantă, din comisia de recepție făcând parte reprezentanți ai beneficiarului și constructorului și în care s-a menționat că lucrările executate au respectat prevederile proiectului și completările de pe parcursul execuției ; procesul verbal încheiat la data de 26 ianuarie 2000, semnat de reprezentanții legali ai părților, prin care se recunoaște atât executarea lucrărilor de către reclamantă, cât și existența debitului de 162.267.635 lei, reprezentând diferență de achitat din contravaloarea lucrărilor, în favoarea Compania C.T.C.

Iași. Toate aceste înscrisuri, precum și concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul I.Ș. prin luarea în considerare și a acestor documente dovedesc fără echivoc îndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, împrejurare în care instanța de apel în mod greșit a înlăturat răspunderea beneficiarului lucrării care nu și-a îndeplinit obligația de plată conform contractului, de la plata sumelor solicitate de reclamantă prin acțiune, respectiv 162.267.635 lei sumă restantă, neachitată din prețul lucrărilor de construcții executate și penalitățile de întârziere în sumă de 1.330.267.635 lei pentru neplata la termen a facturii 7098540 din 31 iulie 2000, stabilite în baza art. 7.1 din contract.

La data de 28 mai 2007, în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., numitul C.R. a formulat o cerere de intervenție în interesul recurentei-reclamante, reiterând aceleași critici de nelegalitate a deciziei pronunțate de curtea de apel formulate de recurentă în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea cererii de intervenție, admiterea recursului reclamantei, modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerii sentinței tribunalului. Întrucât criticile de nelegalitate aduse deciziei curții de apel au fost apreciate de Înalta Curte ca fiind întemeiate, urmează ca și cererea de intervenție formulată de C.R.

să fie admisă, pentru aceleași considerente expuse cu ocazia examinării recursului formulat de reclamantă. În consecință, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va modifica în parte decizia atacată, în sensul că se va respinge apelul formulat de pârâtă și vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei recurate. Se va păstra în tot hotărârea instanței de fond. Se va admite cererea de intervenție accesorie formulată de C.R. în favoarea recurentei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC L.M.C. SRL Iași administrator judiciar al SC COMPANIA C.T.C. SRL Iași împotriva deciziei nr. 85 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială. Modifică în parte decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC S. SRL Iași împotriva sentinței nr. 300/ E din 29 martie 2006 a Tribunalului Iași, secția comercială. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate și păstrează în tot hotărârea instanței de fond. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de C.R. în favoarea recurentei-reclamante. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 octombrie 2007.