ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3299/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3299/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC L.M.C. SRL
Iași în calitate de administrator judiciar al SC C.C. SRL Iași a chemat-o în
judecată pe pârâta SC S. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la plata sumei
de 162.267.635 lei preț, a sumei de 1.330.594.607 lei penalități de întârziere
la plata facturii nr. 7098540 din 31 iulie 2000 aferente perioadei 4 august
2000-31 mai 2005, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 300/
E din 29 martie 2006, Tribunalul Iași, secția comercială, a respins excepția
prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC S. SRL Iași.
A admis acțiunea formulată
de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de
16.226,76 Ron preț, suma de 133.059,46 Ron penalități de întârziere și suma de
500 Ron onorariu de expert.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că excepția nu este întemeiată întrucât
creditoarea-reclamantă a investit instanța cu o cerere de emitere a unei
somații de plată, care chiar dacă a fost respinsă, a întrerupt cursul
prescripției, începând să curgă o nouă prescripție, care nu era împlinită la
data investirii instanței cu prezenta acțiunea, pronunțându-se Ordonanța nr. 1013/2002
și, ulterior, Ordonanța nr. 1466/2003.
Pe fondul cauzei, a reținut
că acțiunea este întemeiată. Astfel, raportul de expertiză întocmit de expertul
I.Ș. a pus în evidență fără echivoc îndeplinirea obligațiilor contractuale, așa
cum rezultă din procesul verbal nr. 47 din 11 martie 1999, iar faptul
neîntocmirii procesului verbal de recepție definitivă la expirarea perioadei de
garanție nu este de natură a înlătura răspunderea beneficiarei pentru neplata
prețului neachitat de 162.267,635 lei, cu atât mai mult cu cât debitul a fost
recunoscut explicit în procesul verbal din 20 octombrie 2000, semnat de reprezentanții
legali ai părților contractante.
Prin decizia nr. 85 din 25
septembrie 2006, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins excepția
prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâta SC S. SRL Iași.
A admis apelul pârâtei
împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot și, în
consecință, a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o pe
intimata-reclamantă să-i plătească apelantei-pârâte suma de 18.975.000 lei
cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei
soluții, instanța de apel a reținut că la data declanșării acțiunii la instanța
de fond, termenul de prescripție nu era împlinit, astfel încât soluția de
respingere a excepției de către aceasta este legală și temeinică.
Referitor la soluția dată de
prima instanță pe fondul cauzei, a reținut că din expertiza efectuată în cauză
rezultă că lucrările prevăzute în factura nr. 7098540 din 31 iulie 2000 au fost
efectuate în afara contractului, în acest context fiind inoperabile
dispozițiile privitoare la penalitățile din contractul inițial de efectuare a
lucrărilor de construcție, așa că aceste penalități apar ca nedatorate de către
pârâta-apelantă. A precizat, de asemenea, că nici efectuarea de lucrări
necontractate (în afara contractului) nu generează plăți restante.
Împotriva deciziei curții de
apel a declarat recurs reclamanta SC L.M.C. SRL Iași, întemeindu-se pe
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea
acestuia, modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, admiterea
acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului,
reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că
hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau
cuprinde motive contradictorii, având în vedere că instanța nu a indicat în ce
constau lucrările necontractate (în afara contractului) și nici considerentele
pentru care a reținut că lucrările prevăzute în factura nr. 7098540/2000 ar fi
în afara contractului. Mai arată că motivarea sentinței urmează o ordine
anormală, în sensul că s-a motivat inițial respingerea capătului de cerere
subsecvent, având ca obiect plata penalităților, ca nefiind datorate, iar
ulterior, s-a motivat capătul principal al cererii, susținându-se că debitul
este nedatorat ca nefăcând obiectul contractului.
Prin invocarea dispozițiilor
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că hotărârea a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aplicându-se și
interpretându-se greșit în speță prevederile art. 969 C. civ. și art. 46 C.
com., referitoare la proba obligațiilor comerciale, care corect aplicate și
interpretate, ar fi trebuit să conducă la concluzia că între părți s-a încheiat
un raport juridic obligațional contractual în baza căruia plata lucrărilor de
construcții efectuate este datorată, iar plata penalităților este de asemenea
datorată astfel cum părțile au prevăzut prin clauza penală inserată la art. 7.1.
din Contract.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Critica
recurentei-reclamante fundamentată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., este întemeiată, întrucât, într-adevăr, din examinarea considerentelor
deciziei curții de apel se constată că acestea nu au fost prezentate în ordinea
firească ce s-ar fi impus în speță, în sensul că ar fi trebuit să se
stabilească mai întâi dacă între părți a existat un raport juridic contractual
și abia apoi, fiind stabilită premisa răspunderii, să se analizeze dacă există
sau nu o plată datorată cu titlu de preț, precum și cu titlu de penalități, în
funcție de modul de îndeplinire a obligațiilor asumate de părți în cadrul
raportului juridic contractual.
Totodată, instanța de apel
nu a arătat în considerente în ce constau lucrările necontractate și a reținut
greșit că din concluziile expertizei a rezultat că lucrările prevăzute în
factura 7098540/2000 au fost efectuate în afara contractului, astfel încât și
sub acest aspect susținerile recurentei sunt întemeiate.
În ce privește critica
formulată în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată
că este, de asemenea, întemeiată și va fi admisă în consecință.
Astfel, este în afara
oricărei discuții că între părți au existat raporturi juridice contractuale,
dovada existenței lor precum și a obligațiilor asumate de fiecare parte,
făcându-se pe deplin prin: contractul nr. 9 din 8 aprilie 1998, în care s-a
stabilit întinderea obligațiilor reciproce și obligarea la penalități în caz de
întârziere în plata facturilor (art. 7.1 din Contract); procesul verbal de
recepție nr. 47 din 11 martie 1999, prin care pârâta a recepționat lucrările
executate de către reclamantă, din comisia de recepție făcând parte
reprezentanți ai beneficiarului și constructorului și în care s-a menționat că
lucrările executate au respectat prevederile proiectului și completările de pe parcursul
execuției ; procesul verbal încheiat la data de 26 ianuarie 2000, semnat de
reprezentanții legali ai părților, prin care se recunoaște atât executarea
lucrărilor de către reclamantă, cât și existența debitului de 162.267.635 lei,
reprezentând diferență de achitat din contravaloarea lucrărilor, în favoarea Compania
C.T.C. Iași.
Toate aceste înscrisuri,
precum și concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul I.Ș. prin
luarea în considerare și a acestor documente dovedesc fără echivoc îndeplinirea
obligațiilor contractuale de către reclamantă, împrejurare în care instanța de
apel în mod greșit a înlăturat răspunderea beneficiarului lucrării care nu și-a
îndeplinit obligația de plată conform contractului, de la plata sumelor solicitate
de reclamantă prin acțiune, respectiv 162.267.635 lei sumă restantă, neachitată
din prețul lucrărilor de construcții executate și penalitățile de întârziere în
sumă de 1.330.267.635 lei pentru neplata la termen a facturii 7098540 din 31
iulie 2000, stabilite în baza art. 7.1 din contract.
La data de 28 mai 2007, în
temeiul dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., numitul C.R. a formulat
o cerere de intervenție în interesul recurentei-reclamante, reiterând aceleași
critici de nelegalitate a deciziei pronunțate de curtea de apel formulate de
recurentă în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând
admiterea cererii de intervenție, admiterea recursului reclamantei, modificarea
hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii apelului pârâtei și
menținerii sentinței tribunalului.
Întrucât criticile de
nelegalitate aduse deciziei curții de apel au fost apreciate de Înalta Curte ca
fiind întemeiate, urmează ca și cererea de intervenție formulată de C.R. să fie
admisă, pentru aceleași considerente expuse cu ocazia examinării recursului
formulat de reclamantă.
În consecință, se va admite
recursul declarat de reclamantă, se va modifica în parte decizia atacată, în
sensul că se va respinge apelul formulat de pârâtă și vor fi menținute restul
dispozițiilor deciziei recurate.
Se va păstra în tot
hotărârea instanței de fond.
Se va admite cererea de
intervenție accesorie formulată de C.R. în favoarea recurentei-reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
SC L.M.C. SRL Iași administrator judiciar al SC COMPANIA C.T.C. SRL Iași
împotriva deciziei nr. 85 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția comercială.
Modifică în parte decizia
atacată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC S. SRL Iași
împotriva sentinței nr. 300/ E din 29 martie 2006 a Tribunalului Iași, secția comercială.
Menține restul dispozițiilor
deciziei recurate și păstrează în tot hotărârea instanței de fond.
Admite cererea de
intervenție accesorie formulată de C.R. în favoarea recurentei-reclamante.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 24 octombrie 2007.