ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4025/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.P.A.P.S., a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.995.810.000 lei penalități pentru neefectuarea investiției asumate pentru perioada 1998 - 2001, obligarea la efectuarea investiției nerealizate în daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.

Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 4924 din 30 noiembrie 2005, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în privința penalităților de întârziere, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în privința efectuării investiției pe anul 1999, a obligat pe pârâtă la 10.995.805.655 lei despăgubiri cu titlu de penalități de întârziere și a respins celelalte pretenții ale reclamantei.

Instanța de fond a reținut, în esență, că prescripția dreptului de a aplica sancțiuni curge de la data scadenței anterioare intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002; însă în privința dreptului privind executarea contractului, termenul de prescripție curge de la data scadenței fiecărei obligații succesive, astfel încât acțiunea fiind înregistrată la 23 aprilie 2004 pentru obligația scadentă la 31 decembrie 1999, termenul s-a împlinit.

Pe fond instanța a reținut nerealizarea în totalitate a investițiilor astfel cum raportul de expertiză în varianta II a calculat așa încât datorează penalități. Cum daunele prevăzute la pct. 7.8 din contract erau caracterizate „compensatorii”, acestea nu mai pot fi cumulate cu executarea în natură a obligației.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 400 din 29 iunie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile părților, considerând că dreptul la acțiune privind obligarea pârâtei la efectuarea investiției pe anul 1990 este supus regulilor de drept comun în materia prescripției extinctive, iar împlinirea scadenței anterioare intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002 nu a determinat pe pârâtă la îndeplinirea întocmai a obligației investiționale așa încât conform raportului de expertiză va obliga pe debitor la penalitățile contractuale.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel nelegal a considerat prescris dreptul la acțiune privind efectuarea investițiilor pe anul 1999, programul investițional neputând fi calificat drept prestații succesive, iar art. 3 lit. g) din O.G. nr. 25/2002 definește noțiunea de scadență.

Mai susține recurenta că nelegal au fost respinse pretențiile privind efectuarea investițiilor pe anul 2000. Clauza de la pct. 7.8 din Contract nu este o clauză penală care să conducă la aprecierea că prejudiciul cauzat prin neefectuarea investițiilor ar putea fi acoperite prin plata penalităților. Pentru aceleași considerente neacordarea daunelor cominatorii este nelegală.

Recursul este nefondat și va fi respins.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, pârâta s-a obligat să efectueze pe o perioadă de 5 ani investiții conform programului de investiții prezentat în anexa 8 (clauza 7.7) iar în cazul neefectuării acestora să plătească o penalitate de 20 % pe an pentru suma neinvestită la sfârșitul fiecărui an (clauza 7.8).

Instanțele de fond au interpretat judicios natura clauzei 7.8 considerând-o o convenție anticipată pentru despăgubirea cauzată de neexecutarea obligației. Clauza a fost prevăzută pentru neexecutarea obligației până la sfârșitul fiecărui an, astfel încât îndoielnică fiind succintă o interpretare în favoarea celui ce se obligă (art. 983 C. civ.).

În privința prescripției dreptului la acțiune, interpretarea dată de reclamantă este subiectivă.

În condițiile în care prin programul de investiții s-au stabilit valorile cu care trebuie să crească patrimoniul societății iar neexecutarea să devină scadentă la sfârșitul fiecărui an (clauza 7.8) este fără echivoc voința părților ca obligația investițională să fie cu executare succesivă.

Definițiile încercate de reclamantă, invocând art. 3 din O.G. nr. 25/2002 sunt nepertinente. Prin voința lor părțile au stabilit investițiile să se efectueze anual, iar pentru neîndeplinirea obligației scadentă la sfârșitul fiecărui an debitoarea să fie obligată la penalități în cuantum de 20 %.

Caracterizând judicios și natura obligației succesive de executare a contractului, instanțele de fond au apreciat legal și temeinic asupra prescripției dreptului de a cere penalități pentru obligația scadentă la 31 decembrie 1999.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 400 din 28 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:â

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 400 din 29 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 decembrie 2006.