ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3132/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. a chemat

în judecată pe pârâtă SC C. S.R.L. cu sediul în Botoșani și a solicitat

obligarea acesteia la efectuarea investiției nerealizate, conform clauzei

contractuale prevăzută la art. 8.9 alin. (7) din contractul de vânzare

cumpărare, daune cominatorii de 100 lei pe zi întârziere și penalități

calculate pentru suma neinvestită.

Tribunalul București, prin

sentința comercială 635 din 20 februarie 2006, a admis în parte acțiunea obligând pe pârâtă la efectuarea investiției în sumă de 17661,67 lei

și la 4415,42 lei penalități de întârziere și a respins capătul de cerere

privind obligarea la plata daunelor cominatorii.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat între părți,

pârâta s-a obligat a efectua investiții în sumă de 264925000 lei pe o perioadă

de 3 ani, începând cu 1 martie 2000, obligație neexecutată pentru cele

programate și scadente în aprilie 2002 și aprilie 2003 în care atrage

penalitățile prevăzute în art. 8.9 alin. (8) din contract.

Daunele cominatorii au fost

respinse întrucât abia după obținerea unui titlu executoriu privind obligația

de a face, creditorul poate cere plata unor amenzi pentru fiecare zi de

întârziere.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 412 din 18 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelurile declarate de părți considerând că daunele cominatorii nu

puteau fi acordate într-o cauză ce privea răspunderea contractuală unde părțile

au prevăzut sancțiuni pentru neexecutare, iar investițiile pretins a fi fost efectuate

nu au fost dovedite.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 969 și 1073 C. civ.,

obligarea la daune cominatorii reprezentând o metodă de constrângere în

realizarea îndatoririlor contractuale; fiind în prezența unei obligații de a

face ce implică un fapt personal, singurul mijloc de constrângere pentru

îndeplinirea exactă a obligației nu constituie daunele cominatorii.

Mai susține recurenta că nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., întrucât

acestea se referă la procedura executării silite.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Dreptul substanțial privitor

la efectele obligațiilor îndreptățesc pe creditor să ceară debitorului său

îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar are dreptul la despăgubiri.

În situația obligației de a face, neexecutarea se schimbă în dezdăunări.

Jurisprudența modernă a

admis posibilitatea ca judecătorul să fixeze un termen înăuntrul căruia

debitorul să-și execute obligația și totodată să pronunțe o condamnare la o

sumă de bani pentru fiecare zi de întârziere peste termenul fixat.

Deși daunele cominatorii nu

reprezintă prejudiciul pe care întârzierea o pricinuiește creditorului, ele nu

pot fi caracterizate în afara dreptului execuțional, natura lor fiind conferită

de caracterul de constrângere pentru îndeplinirea obligației.

Așadar, daunele cominatorii

reprezintă opțiunea judecătorului de a sancționa pe debitorul rău platnic

pentru a-și executa obligația în termenul hotărât, lăsată la înțelepciunea lui.

Instanța de fond judicios a

apreciat sediul materiei fiind art. 580

3

C. proc. civ., singura

normă, în afara jurisprudenței, care reglementează constrângerea pentru

neexecutarea obligației de a face și a considerat inoportună aplicarea sa cu

atât mai mult cu cât creanța era contestată.

Este adevărat că, în

considerațiile sale, curtea de apel a confundat caracterul sancționator al

daunelor cominatorii cu acela de reparare integrală a prejudiciului al daunelor

interese, susținând greșit că debitorul nu poate fi sancționat de mai multe ori

pentru aceeași faptă în materia obligației contractuale și a executării

acesteia.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 412 din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 octombrie 2007.