ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4080/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3973 din 29 septembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1151/2004 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva pârâtului S.M. cu consecința obligării acestuia la efectuarea investițiilor aferente anilor 2001, 2002, 2003 și la plata sumei de 95.063,74 dolari S.U.A. în echivalent în lei din data plății cu titlu de penalități de întârziere, cu 636.000 lei cheltuieli de judecată. Totodată, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în privința excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei incidența dispozițiilor art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 25/2002 în sensul că prescripția pentru dreptul autorității de a solicita executarea contractului începe să curgă de la data împlinirii ultimei scadențe anterioare intrării în vigoare a ordonanței, adică în speță, 31 decembrie 2003, dată în raport de care acțiunea a fost formulată în termen.

Referitor la fondul litigiului, tribunalul, în temeiul art. 969, 970 și 1073 C. civ., a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a efectua investițiile anuale, conform art. 8 decembrie 1 și anexei 4 din contractul încheiat la data de 18 iunie 1999, motiv pentru care s-a admis acest capăt de cerere precum și cel privind obligarea la plata penalităților de întârziere, raportat la clauza cuprinsă în art. 8 decembrie 3 din convenția părților.

În privința solicitării reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor interese, prima instanță a constatat că o atare cerere este posibilă doar în ipoteza prevăzută de art. 21 din O.G. nr. 25/2002, când se solicită desființarea contractului, iar o astfel de cerere nu s-a formulat, astfel că a respins, ca nefondat, acest petit. Aceeași soluție a fost pronunțată și referitor la cererea de acordare a daunelor cominatorii conform art. 580

3

C. proc. civ., cu motivarea că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată acest text legal nu este aplicabil.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia comercială nr. 682 din 19 decembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 36161/2/2005 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, iar hotărârea tribunalului modificată în parte în sensul obligării pârâtului și la plata daunelor cominatorii în cuantum de 1.000.000 lei (RON) pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației.

Instanța de apel a apreciat ca fiind admisibilă această cerere în considerarea caracterului provizoriu al acestor daune, dar și raportat la caracterul obligatoriu al deciziei nr. XX al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în această materie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Prima critică vizează soluționarea cauzei atât în fond cât și în apel cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care toate actele de procedură au fost comunicate la o altă adresă decât la aceea de domiciliu. Pentru acest motiv a primit doar o citație, la adresa corectă, cu întârziere însă, astfel încât nu a avut posibilitatea să facă dovada îndeplinirii întocmai a obligațiilor contractuale și implicit a pretențiilor reclamantei atât în privința solicitării de obligare la realizarea investițiilor cât și la plata penalităților de întârziere.

De asemenea, arată recurentul, prin cel de al doilea motiv, soluția de obligare la plata daunelor cominatorii este nelegală ținând seama de împrejurarea că investițiile au fost realizate.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat.

Astfel, prima critică este neîntemeiată, în condițiile în care pe parcursul derulării cauzei, reclamanta a fost obligată să facă demersuri pentru identificarea adresei pârâtului, având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul, motiv pentru care s-a procedat conform prevederilor art. 95 C. proc. civ., în sensul citării pârâtului prin publicitate.

Ulterior, după identificarea adresei citația a fost comunicată la adresa de domiciliu a pârâtului, care de altfel nu contestă faptul că a fost citat pentru termenul din 19 decembrie 2006, când s-a pronunțat decizia atacată, însă reține fără temei că a primit citația cu întârziere.

Rezultă deci, că, motivul de recurs întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este neîntemeiat, și raportat la împrejurarea că pârâtul nu a formulat apel, criticile referitoare la fondul litigiului nu pot fi examinate direct în recurs.

În privința criticii referitoare la nelegalitatea hotărârii sub aspectul obligării la plata daunelor cominatorii, curtea reține că prin decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii este admisibilă și în condițiile art. 580

3

C. proc. civ., astfel încât având în vedere și prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept prin decizia care a soluționat recursul în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe și sub acest aspect hotărârea instanței de apel este legală.

În consecință, în temeiul art. 312 alin.(1) C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul S.M. împotriva deciziei nr. 682 din 19 decembrie 2006 a Curții de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.