ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 505/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 505/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința comercială nr. 6480 din 21 mai 2008 a respins acțiunea formulată de A.V.A.S. București în contradictoriu cu pârâta A.B. București.
Pentru a pronunța această soluție,
prima instanță a reținut, în principal, că suma solicitată de reclamantă cu
titlu de penalități de întârziere pentru nerealizarea investițiilor, în
legătură cu care, de altfel, pârâta a invocat excepția lipsei calității
procesuale active a reclamantei, nu se cuvine reclamantei pentru că în momentul
încheierii contractului în litigiu erau aplicabile dispozițiile art. 16 alin.
(3) din O.G. nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002, în sensul că
penalitățile datorate de cumpărător, într-o asemenea ipoteză, se cuvin
societății comerciale privatizate.
Aceste dispoziții legale având un
caracter imperativ prevalează clauzelor contractuale, și cu toate că instanța
nu a fost sesizată cu o acțiune în constatarea nulității unor clauze, analizând
pe cale incidentală aceste aspecte constată că cererea reclamantei este
neîntemeiată.
De asemenea, pârâta nu datorează
penalități nici pentru neîndeplinirea celorlalte obligații, care, potrivit
expertizei au fost efectuate în termen, iar în privința cererii reclamantei de
obligare a pârâtei la prezentarea documentelor pentru analizarea modului în
care au fost respectate clauzele 8.5 și 8.7, tribunalul a apreciat că
reclamanta avea posibilitatea să analizeze aceste aspecte solicitând
informațiile de la autorități, argumente cu care a respins și aceste capete de
cerere.
Apelul formulat de reclamantă a fost
admis prin decizia comercială nr. 586 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu consecința desființării sentinței și
trimiterii cauzei spre rejudecare în considerarea faptului că Legea nr. 506/2002
a fost publicată în Monitorul Oficial la 26 iulie 2002 și a intrat în vigoare
la 30 iulie 2002, iar contractul a fost încheiat la 29 iulie 2002, contractul
de privatizare s-a făcut sub jurisdicția textului de lege nemodificat, ceea ce
explică existența clauzei penale care prevede în mod expres că penalitățile se
cuvin vânzătorului, respectiv A.V.A.S.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția comercială, prin decizia nr. 2893 din 13 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de pârâta A.B. București împotriva deciziei comerciale nr. 586 din 8
decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care a
casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a stabilit că instanța de apel a
ignorat faptul că la data adoptării Legii nr. 506/2002 erau în vigoare
dispozițiile art. 78 din Constituția României, anterior revizuirii din anul
2003, în conformitate cu care „legea se publică în Monitorul Oficial al
României și intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul
ei”.
În consecință, actul normativ
anterior menționat a intrat în vigoare la data de 26 iulie 2002.
Contrar celor susținute de instanța
de apel, reclamanta nu a invocat însă faptul că Legea nr. 506/2002 ar fi intrat
în vigoare la data de 30 iulie 2002, ci dimpotrivă, că a intrat în vigoare la
data de 26 iulie 2002.
Critica reclamantei se referea la
împrejurarea că art. 16 din O.G. nr. 25/2002, modificat prin Legea nr. 506/2002,
a avut o aplicabilitate temporară, fiind abrogat prin art. 11 din O.G. nr. 27/2005,
astfel că aceste prevederi legale nu mai erau în vigoare în momentul cererii de
chemare în judecată.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 121 din 8
martie 2010 a admis apelul reclamantei A.V.A.S. împotriva sentinței comerciale
nr. 6480 din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
și a schimbat sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă
pe pârâtă să efectueze investițiile asumate prin clauzele nr. 8.9 și nr. 8.12.7
din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011 din 29 iulie 2002 și să
prezinte reclamantei documente pentru analiza îndeplinirii obligațiilor
prevăzute de clauzele nr. 8.5 și nr. 8.7 din același contract.
Au fost respinse capetele de cerere
referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere pentru
nerespectarea obligațiilor prevăzute de clauzele nr. 8.9, 8.12.7 și nr. 8.4 din
contract și la obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
În fundamentarea acestei soluții a
fost avută în vedere expertiza contabilă judiciară efectuată în primă instanță,
din care rezultă că din investiția pentru asigurarea profitabilității
societății, în sumă de 2.000.000 dolari SUA la care intimata pârâtă s-a obligat
prin clauza de la art. 8.9 din contract, aceasta a efectuat investiții numai în
sumă de 791.654 dolari SUA. De asemenea intimata nu a realizat nici investiția
prevăzută de art. 8.12.7 din contract, pentru realizarea măsurilor cuprinse în
programul de conformare, în sumă de 25.000 dolari SUA.
Intimata nu a făcut dovada transmiterii
documentelor către A.V.A.S., pentru verificarea respectării clauzelor prevăzute
la art. 8.5 și art. 8.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Primele două motive de apel au fost
găsite neîntemeiate, deoarece în speță, față de dispozițiile legale aplicabile
operează principiul neretroactivității consacrat de art. 1 C. civ. și art. 15
din Constituția României, dar și a faptului că obiectul principal de activitate
al SC B. SA nu a fost schimbat prin vreo hotărâre a adunării generale a
acționarilor.
Împotriva deciziei comerciale nr. 121
din 8 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,
au promovat recurs atât reclamanta A.V.A.S. București cât și pârâta A.B.
București, care au criticat pentru nelegalitate aceiași hotărâre judecătorească
după cum urmează.
Recurenta-reclamantă A.V.A.S. a
solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea
în parte a deciziei atacate și pe cale de consecință admiterea în totalitate a
cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs
s-a evocat că, din interpretarea textelor legale se poate observa că titularul penalităților
de întârziere este A.V.A.S., acesta fiind îndreptățit să primească aceste
penalități în temeiul clauzelor contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni,
pe de o parte pentru că la momentul promovării cererii de chemare în judecată
acest text de lege era abrogat, iar pe de altă parte modificarea O.G. nr. 25/2000
s-a făcut după semnarea contractului de privatizare.
Pe cale de consecință negocierea contractului
de privatizare sub jurisdicția textului de lege nemodificat, aceasta explicând
și forma clauzei penale care prevede în mod expres că penalitățile se cuvin
vânzătorului, respectiv A.V.A.S.
Din momentul intrării în vigoare al O.G.
nr. 27 din 14 iulie 2005 [prin care a fost abrogat art.1 6 alin. (3) din O.G.
nr. 25/2002] plata penalităților nu mai putea fi făcută în mod valabil în
contul societății privatizate.
De asemenea obiectul de activitate
al pârâtei a fost schimbat în anul 2003, cumpărătorul datorând A.V.A.S., pentru
nerespectarea clauzei 8.4 penalități de 10% din totalul cifrei de afaceri
realizate pentru perioada 2003 – 2005.
La rândul ei recurenta A.B.
București a solicitat în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul
respingerii celui de-al treilea motiv de apel formulat de A.V.A.S. cu privire
la obligarea pârâtei la efectuarea investițiilor asumate prin contractul de
vânzare-cumpărare acțiuni.
S-a evocat împrejurarea că instanța
de apel a acordat mai mult decât s-a cerut și hotărârea pronunțată încalcă
principiul non
reformatio in pejus
consacrat de art. 305 alin. (4)
raportat la art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă A.B. a depus o
întâmpinare la termenul din 21 octombrie 2010 prin care a cerut respingerea
recursului reclamantei și a invocat excepția autorității de lucru judecat.
Înalta Curte, analizând materialul
probator administrat în cauză, constată că toate criticile aduse de recurente
sunt nejustificate, urmând a respinge atât excepția autorității de lucru
judecat invocată de pârâtă cât și ambele recursuri ca nefondate, pentru
următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în
judecată, înregistrată sub nr. 37500/3/2006 pe rolul Tribunalului București, secția
a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S., în calitatea de succesoare a A.P.A.P.S.
a solicitat în contradictoriu cu A.B., obligarea pârâtei la:
Plata sumei de 1.251.750 dolari
SUA reprezentând:
a) 1.248.000 dolari SUA penalități
calculate ca urmare a nerealizării investițiilor pentru asigurarea
profitabilității societății, angajate prin clauza 8.9 din contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011 din 29 iulie 2002;
b) 3.750 dolari SUA penalități
calculate ca urmare a nerealizării investițiilor pentru protecția mediului
angajate prin clauza 8.12.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011
din 29 iulie 2002.
1.243.261,9 Ron reprezentând
penalități calculate ca urmare a neîndeplinirii obligației asumate prin clauza
8.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
Efectuarea investițiilor pentru
asigurarea profitabilității societății, nerealizate, în valoare de 1.780.000 dolari
SUA asumate prin contract, clauza 8.9.
Efectuarea investițiilor pentru
protecția mediului asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011
din 29 iulie 2002, nerealizate, în valoare de 18.750 dolari SUA.
Prezentarea documentelor necesare
analizării respectării clauzei 8.5 din contractul de vânzare-cumpărare de
acțiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
Prezentarea documentelor necesare
analizării respectării clauzei 8.7 din contractul de vânzare-cumpărare de
acțiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
Obligarea pârâtei la plata de daune
cominatorii în sumă de 100 Ron pe zi de întârziere în executarea obligațiilor
de a face (astfel cum au fost solicitate la capetele nr. 3, 4, 5 și 6) de la
data pronunțării hotărârii și până la efectuarea acestora.
Nu poate fi primită critica
recurentei reclamante potrivit căreia instanța de apel a încălcat principiul
aplicării imediate a legii civile noi, considerând că sunt aplicabile la o
situație prezentă, dispoziții legale care au fost abrogate printr-un act
normativ care a intrat în vigoare înainte de momentul introducerii acțiunii.
Este adevărat că prin decizia nr. 330
din 27 noiembrie 2001 Curtea Constituțională a statuat că o lege nu este
retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută
anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei
situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste
cazuri legea nouă nu face altceva să refuze supraviețuirea legii vechi și să
reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică
în domeniul ei propriu de aplicare.
De remarcat că, amplu documentat și
bine argumentat, toate aceste rațiuni juridice se regăsesc cu prisosință în
motivarea deciziei nr. 2893 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care a dat dezlegare acestor
împrejurări controversate, stabilind că în primul ciclu procesual, instanța de
apel în mod nelegal a reținut că la data de 29 iulie 2002, data semnării
contractului, nu a intrat în vigoare Legea nr. 506/2002, deși a fost publicată
la data de 26 iulie 2002.
Tot nejustificată este și critica
adusă de A.V.A.S. în ce privește nerespectarea clauzei 8.4 din contractul de
privatizare, respectiv modul greșit în care instanța a reținut că din
informațiile furnizate de ORC nu rezultă că s-a schimbat obiectul de
activitate, în cel specificat conform clasificării CAEN în „închirierea
utilajelor de construcții și demolare”.
Așa cum a expus constant pârâta prin
întâmpinările depuse, dar și probat cu acte în această susținere, obiectul său
de activitate nu a fost modificat pe durata existenței societății comerciale.
Totuși în anul 2003, în baza H.G. nr. 656/1997 și a Ordinului nr. 601 din 26
noiembrie 2002 emis de Institutul Național de Statistică s-a efectuat pe
întreaga economie națională o actualizare a clasificării activităților în
cadrul CAEN, cu intrare în vigoare de la data de 1 ianuarie 2003.
În acest context Registrul
Comerțului, la cererea SC B. SA a eliberat un nou certificat de înregistrare,
în concordanță cu Nomenclatorul CAEN, cu precizarea că obiectul de activitate
al societății se încadrează în grupa F „Construcții”, codul 4550 „închirierea
de utilaje de construcții și demolări cu personalul de deservire aferent”.
Corect a apreciat instanța de apel
că a fost respectată obligația prevăzută la art. 8.4 din contract, obiectul de
activitate așa cum a fost el inițial evidențiat în actele constitutive ale
societății, regăsindu-se în actualizarea clasificării activităților din
economia națională – CAEN.
Nici excepția autorității de lucru
judecat invocată de pârâta A.B. nu își are suport probator.
Conținutul instituției juridice a
lucrului judecat este imperativ reglementată de codul civil în art. 1201, care
stabilește că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în
judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între
aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceiași calitate.
Din această perspectivă nu poate fi
primită teza acreditată de recurenta pârâtă că prin considerentele deciziei nr.
2893 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,
acestea au intrat în puterea lucrului judecat.
Ultima critică a recurentei pârâte
vizând greșita obligare la efectuarea tuturor obligațiilor asumate prin art. 8.9
din contract, în condițiile în care instanța nu a fost investită în acest sens,
acordând astfel mai mult decât s-a cerut, se impune a fi înlăturată, deoarece
din verificarea cererii de chemare în judecată, așa cum s-a expus anterior,
reclamanta a solicitat expres, la pct. 1 din acțiune, obligarea pârâtei la
plata sumei de bani așa cum este stipulată prin clauza 8.9 a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011 din 29 iulie 2002, iar în soluționarea
acestui aspect a fost valorificat raportul de expertiză contabilă judiciară
întocmit în primă instanță de expert contabil V.C.R.
Pentru aceste considerente urmează a
respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta-pârâtă A.B.
București precum și ambele recursuri îndreptate împotriva deciziei comerciale
nr. 121 din 8 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,
nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția autorității de lucru judecat
invocată de recurenta-pârâtă A.B. București.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de
reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 121 din 8
martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3
februarie 2011.