ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12147 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL București împotriva pârâtei SC R.C.S. & R.D.S.

SA, acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii din 14 februarie 2005, a penalităților de întârziere aferente, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 23.200 dolari SUA în echivalent lei, reprezentând contravaloarea unui număr de echipamente nerestituite reclamantei în conformitate cu prevederile contractului de prestări servicii din 28 decembrie 2001. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că neplata facturii fiscale din 10 ianuarie 2005 pentru serviciile prestate în luna ianuarie 2005 a determinat pe reclamantă să opteze pentru suspendarea serviciilor în cursul lunii februarie anterior emiterii facturii din 14 februarie 2005. Acțiunea reclamantei, cu obiect suma de 13.717,65 lei inclusă în această ultimă factură, pe care pârâta a refuzat să o plătească, reprezintă contravaloarea serviciilor care nu au mai fost furnizate de către reclamantă.

Având în vedere că obiectul contractului din 2001 îl constituie furnizarea serviciilor,,acces net” pe durata cât acestea au fost suspendate, pârâta nu datorează plata taxelor și tarifelor aferente conform efectelor specifice contractelor sinalagmatice și pe cele de consecință instanța a respins și cererea de plată a penalităților . Cu privire la plata contravalorii echipamentelor predate în baza actului încheiat de părți și nerestituite, instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile în acest sens, deși sarcina probei îi revenea. Împotriva sentinței reclamanta a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de apel invocate reclamanta a arătat că soluția pronunțată de tribunal este greșită.

Astfel cu privire la primul capăt de cerere apelanta a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere toate componentele contraprestațiilor părților, care în cazul obligațiilor de plată ale pârâtei includ și alte cheltuieli pe care și le-a asumat în mod expres și valabil prin semnarea contractului din 28 decembrie 2001 iar pe de altă parte pentru subscrisa a contestat afirmațiile pârâtei cu privire la exonerarea de la plata taxelor și tarifelor convenite prin contract în cazul suspendării serviciilor. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere apelanta a arătat că și-a dovedit pretențiile prin depunerea tuturor anexelor la contract care cuprind echipamentele predate pârâtei în temeiul acestuia.

Curtea de apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 212 din 18 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că din nici o clauză a contractului încheiat de părți, nu rezultă că sumele pe care trebuia să le plătească pârâta cuprindea, defalcat pe lângă contravaloarea serviciilor de acces și contravaloarea cheltuielilor legate de încheierea și întreținerea diverselor echipamente necesare activității și de asemenea nu există nici o clauză expresă în care să se menționeze faptul că obligația de plată a taxelor și tarifelor subzistă și în cazul suspendării serviciilor. Cu privire la cel de-al doilea motiv, instanța de apel a reținut că reclamanta-apelantă nu a făcut dovada faptului că a predat către intimată toate echipamentele.

În termen legal, împotriva deciziei anterior menționate, reclamanta SC A.I. SRL București, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de nelegalitate invocate, reclamanta a arătat că decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 969, 1170, 1020, 1021 C. civ., motiv de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., că instanța a interpretat în mod greșit actele juridice deduse judecății și a schimbat natura și înțelesul neîndoielnic al acestora, respectiv a contractului de prestări servicii din 28 decembrie 2001, a anexelor 1-3 la acesta, precum și a procesului verbal la conciliere din data de 29 aprilie 2005, motiv prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. și că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. În contextul primului motiv de recurs, recurenta arată că prin contractul din 28 decembrie 2001 și prin anexele la acesta au fost menționate în mod expres obligațiile de plată și de restituire a echipamentelor în baza cărora au fost prestate serviciile contractate.

Cu privire la primul capăt de cerere menționează că instanța nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar respectiv anexele nr. 1-3 la contractul din 28 decembrie 2001. Recurenta arată că relațiile contractuale dintre prestator și beneficiar au evoluat în timp, evoluție ce a presupus modificarea locațiilor, a tarifelor și a altor elemente cuprinse în anexele 1-3 la contractul de prestări servicii și precizează că nu există nici o obligație legală în sensul încheierii de acte adiționale la un contract cu ocazia modificării parametrilor tehnici și de preț din anexele unui astfel de contract. Mai mult, arată recurenta, intimata nu a contestat înscrisurile depuse la dosar, semnate și ștampilate de către SC P.D.N.

SA făcându-se referire de acestea și în procesul verbal de conciliere din data de 29 aprilie 2005. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere ce privește restituirea echipamentelor recurenta arată că instanța în mod greșit a reținut că nu a făcut dovada predării acestora către intimată, cu toate că a depus la dosar toate anexele la contractul din 2001 și instanța ar fi trebuit să procedeze la o interpretare logică și sistematică a clauzelor contractuale și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei. Recurenta menționează că a arătat în mod expres locațiile în care erau situate echipamentele a căror contravaloare a solicitat-o precum și valoarea de inventar a acestora și dacă instanța aprecia că nu poate individualiza echipamentele ar fi putut să admită proba cu expertiză solicitată în cauză.

În concluzie, pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata sumei de 13.717,65 lei rest plată la factura din 14 februarie 2005 a sumei de 53.774,150 lei penalități de întârziere calculate până la data de 17 ianuarie 2007 (precum și a tuturor penalităților calculate până la data plății integrale a sumei restante) și a sumei de 23.200 dolari SUA reprezentând contravaloarea echipamentelor precum și a cheltuielilor de judecată. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor și înscrisurilor dosarului cât și a motivelor de nelegalitate invocate prin recurs, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este nelegală.

Astfel, primul motiv de recurs invocat nu este fondat întrucât clauzele contractului de prestări servicii nr. 146 din 28 decembrie 2001 cât și anexele acestuia au fost corect interpretate de către instanța de apel, ca de altfel și de instanța de fond, care întemeiat au respins primul capăt de cerere motivat de faptul că suma solicitată reprezenta contravaloarea serviciilor ce nu au mai fost furnizate după data suspendării acestora. Nu este reală nici afirmația recurentei cu privire la faptul că intimata nu a contestat înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri despre care s-a făcut referire și în procesul verbal de conciliere din data de 29 aprilie 2005, deoarece intimata-pârâtă a lămurit încă de la data de 29 aprilie 2005 toate aspectele referitoare la executarea contractului de prestări servicii încheiat de părți.

Nu este fondat nici motivul de recurs ce privește greșita respingere a capătului de cerere privind restituirea echipamentelor deoarece din actele și înscrisurile dosarului rezultă că acest capăt de cerere nu a fost dovedit. Astfel, procesele verbale de instalare și punere în funcțiune a echipamentelor, nu au fost semnate de către intimata-pârâtă. În concluzie, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9, 8, 7 C. proc. civ., astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 212 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2008.