ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3645/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 12147 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată,

acțiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL București împotriva pârâtei SC R.C.S.

& R.D.S. SA, acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata

contravalorii facturii din 14 februarie 2005, a penalităților de întârziere

aferente, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 23.200 dolari SUA în

echivalent lei, reprezentând contravaloarea unui număr de echipamente

nerestituite reclamantei în conformitate cu prevederile contractului de

prestări servicii din 28 decembrie 2001.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că neplata facturii fiscale din 10 ianuarie 2005 pentru serviciile

prestate în luna ianuarie 2005 a determinat pe reclamantă să opteze pentru

suspendarea serviciilor în cursul lunii februarie anterior emiterii facturii

din 14 februarie 2005.

Acțiunea reclamantei, cu obiect suma

de 13.717,65 lei inclusă în această ultimă factură, pe care pârâta a refuzat să

o plătească, reprezintă contravaloarea serviciilor care nu au mai fost furnizate

de către reclamantă.

Având în vedere că obiectul

contractului din 2001 îl constituie furnizarea serviciilor,,acces net” pe

durata cât acestea au fost suspendate, pârâta nu datorează plata taxelor și

tarifelor aferente conform efectelor specifice contractelor sinalagmatice și pe

cele de consecință instanța a respins și cererea de plată a penalităților .

Cu privire la plata contravalorii

echipamentelor predate în baza actului încheiat de părți și nerestituite,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a dovedit pretențiile în acest

sens, deși sarcina probei îi revenea.

Împotriva sentinței reclamanta a formulat

apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel invocate

reclamanta a arătat că soluția pronunțată de tribunal este greșită. Astfel cu

privire la primul capăt de cerere apelanta a arătat că instanța de fond nu a

avut în vedere toate componentele contraprestațiilor părților, care în cazul

obligațiilor de plată ale pârâtei includ și alte cheltuieli pe care și le-a

asumat în mod expres și valabil prin semnarea contractului din 28 decembrie

2001 iar pe de altă parte pentru subscrisa a contestat afirmațiile pârâtei cu

privire la exonerarea de la plata taxelor și tarifelor convenite prin contract

în cazul suspendării serviciilor.

Cu privire la cel de-al doilea capăt

de cerere apelanta a arătat că și-a dovedit pretențiile prin depunerea tuturor

anexelor la contract care cuprind echipamentele predate pârâtei în temeiul

acestuia.

Curtea de apel București, secția a

VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 212 din 18 aprilie 2008 a respins

ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esență că din nici o clauză a

contractului încheiat de părți, nu rezultă că sumele pe care trebuia să le

plătească pârâta cuprindea, defalcat pe lângă contravaloarea serviciilor de

acces și contravaloarea cheltuielilor legate de încheierea și întreținerea

diverselor echipamente necesare activității și de asemenea nu există nici o

clauză expresă în care să se menționeze faptul că obligația de plată a taxelor

și tarifelor subzistă și în cazul suspendării serviciilor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv,

instanța de apel a reținut că reclamanta-apelantă nu a făcut dovada faptului că

a predat către intimată toate echipamentele.

În termen legal, împotriva deciziei

anterior menționate, reclamanta SC A.I. SRL București, a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de nelegalitate invocate,

reclamanta a arătat că decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a art. 969, 1170, 1020, 1021 C. civ., motiv de

recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., că instanța a interpretat

în mod greșit actele juridice deduse judecății și a schimbat natura și

înțelesul neîndoielnic al acestora, respectiv a contractului de prestări

servicii din 28 decembrie 2001, a anexelor 1-3 la acesta, precum și a

procesului verbal la conciliere din data de 29 aprilie 2005, motiv prevăzut de pct.

8 al art. 304 C. proc. civ. și că decizia atacată cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de pct. 7

al art. 304 C. proc. civ.

În contextul primului motiv de recurs,

recurenta arată că prin contractul din 28 decembrie 2001 și prin anexele la

acesta au fost menționate în mod expres obligațiile de plată și de restituire a

echipamentelor în baza cărora au fost prestate serviciile contractate.

Cu privire la primul capăt de cerere

menționează că instanța nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar

respectiv anexele nr. 1-3 la contractul din 28 decembrie 2001.

Recurenta arată că relațiile

contractuale dintre prestator și beneficiar au evoluat în timp, evoluție ce a

presupus modificarea locațiilor, a tarifelor și a altor elemente cuprinse în

anexele 1-3 la contractul de prestări servicii și precizează că nu există nici

o obligație legală în sensul încheierii de acte adiționale la un contract cu

ocazia modificării parametrilor tehnici și de preț din anexele unui astfel de

contract.

Mai mult, arată recurenta, intimata nu

a contestat înscrisurile depuse la dosar, semnate și ștampilate de către SC

P.D.N. SA făcându-se referire de acestea și în procesul verbal de conciliere

din data de 29 aprilie 2005.

Referitor la cel de-al doilea capăt de

cerere ce privește restituirea echipamentelor recurenta arată că instanța în

mod greșit a reținut că nu a făcut dovada predării acestora către intimată, cu

toate că a depus la dosar toate anexele la contractul din 2001 și instanța ar

fi trebuit să procedeze la o interpretare logică și sistematică a clauzelor

contractuale și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Recurenta menționează că a arătat în

mod expres locațiile în care erau situate echipamentele a căror contravaloare a

solicitat-o precum și valoarea de inventar a acestora și dacă instanța aprecia

că nu poate individualiza echipamentele ar fi putut să admită proba cu

expertiză solicitată în cauză.

În concluzie, pentru motivele invocate

reclamanta a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei

atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei

la plata sumei de 13.717,65 lei rest plată la factura din 14 februarie 2005 a

sumei de 53.774,150 lei penalități de întârziere calculate până la data de 17

ianuarie 2007 (precum și a tuturor penalităților calculate până la data plății

integrale a sumei restante) și a sumei de 23.200 dolari SUA reprezentând

contravaloarea echipamentelor precum și a cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând hotărârea recurată prin

prisma actelor și înscrisurilor dosarului cât și a motivelor de nelegalitate

invocate prin recurs, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este nelegală.

Astfel, primul motiv de recurs invocat

nu este fondat întrucât clauzele contractului de prestări servicii nr. 146 din

28 decembrie 2001 cât și anexele acestuia au fost corect interpretate de către

instanța de apel, ca de altfel și de instanța de fond, care întemeiat au

respins primul capăt de cerere motivat de faptul că suma solicitată reprezenta contravaloarea

serviciilor ce nu au mai fost furnizate după data suspendării acestora.

Nu este reală nici afirmația

recurentei cu privire la faptul că intimata nu a contestat înscrisurile depuse

la dosar, înscrisuri despre care s-a făcut referire și în procesul verbal de

conciliere din data de 29 aprilie 2005, deoarece intimata-pârâtă a lămurit încă

de la data de 29 aprilie 2005 toate aspectele referitoare la executarea contractului

de prestări servicii încheiat de părți.

Nu este fondat nici motivul de recurs

ce privește greșita respingere a capătului de cerere privind restituirea

echipamentelor deoarece din actele și înscrisurile dosarului rezultă că acest

capăt de cerere nu a fost dovedit.

Astfel, procesele verbale de instalare

și punere în funcțiune a echipamentelor, nu au fost semnate de către

intimata-pârâtă.

În concluzie, în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9, 8, 7 C. proc. civ., astfel că în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 212 din 18

aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

decembrie 2008.