ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5699/2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 243/CA din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași a respins

excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate și a admis excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1398/2007 și

pct. 13.1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007, excepție invocată

de către reclamantul L.I. în Dosarul nr. 398/89/2010 al Curții de Apel Iași.

Prin decizia nr. 1018 din 22 februarie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Guvernul

României și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 243/CA din 25

octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, reținând, în esență, că potrivit dispozițiilor

art. 85 și urm. C. proc. civ. se impunea citarea emitentului actului administrativ

contestat pe calea excepției de nelegalitate, pentru respectarea principiului contradictorialității

în procesul civil și pentru ca hotărârea judecătorească să poată fi opozabilă autorității

emitente.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel Iași sub nr. 625/45/2010, dispunându-se citarea Ministerului Justiției și

a Guvernului României.

Prin sentința nr. 210 din 23 iunie 2011,

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1)

lit. a) din H.G. nr. 1398/2007 și a pct. 13.1. din Ordinul Ministrului Justiției

nr. 399/2007 și a admis excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1398/2007 și a pct. 13.1 din Ordinul

Ministrului Justiției nr. 399/C/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vaslui sub nr. 398/89/2010, reclamantul L.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Penitenciarul Vaslui obligarea acestuia la decontarea cheltuielilor de transport

în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la

domiciliu în perioada 12 februarie 2008-01 februarie 2010, actualizate cu indicele

de inflație la data plății efective.

Prin sentința nr. 124/CA din 19

aprilie 2010, Tribunalul Vaslui a respins acțiunea reclamantului, reținând că penitenciarul

Vaslui nu se încadrează în categoria unităților izolate conform art. 13.1 din Ordinul

Ministrului Justiției nr. 399/C/2007 apreciindu-se că admiterea excepției de nelegalitate

a dispozițiilor menționate prin decizia nr. 3645 din 30 iunie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1371/98/2008 nu produce efecte în cauză, ci

numai între părțile acelui litigiu.

În ceea ce privește admisibilitatea excepției

de nelegalitate a unui act normativ, Curtea a reținut că, din conținutul expunerii

de motive la Legea nr. 262/2007 prin care se modifică și se completează Legea

nr. 554/2004, rezultă că modificarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 a apărut ca o

necesitate de a înlătura ambiguitatea acestui text, în sensul că excepția de nelegalitate

poate fi invocată în privința oricărui act administrativ cu caracter individual

sau normativ.

Soluționând excepția de nelegalitate, Curtea

a constatat că adoptarea H.G. nr. 1398/2007 s-a realizat în temeiul dispozițiilor

art. 108 din Constituția României, republicată și al art. 34 lit. k) din Legea

nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională

a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai reținut de asemenea, că au fost

respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă,

precum și cele conținute în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului,

pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare,

aprobat prin H.G. nr. 50/2005, în vigoare la acea dată.

S-a mai considerat că schimbările aduse

prin H.G. nr. 1398/2007 s-au referit exclusiv la adaptarea condițiilor de decontare

a cheltuielilor de transport la noul statut al acestui personal, demilitarizat încă

din anul 2004, iar pe fond, drepturile au fost menținute, fără instituirea unor

drepturi noi.

Cât privește Ordinul Ministrului

Justiției nr. 399/C/2007, Curtea a reținut că potrivit art. 34 lit. k) din Legea

nr. 293/2004, funcționarul public cu stat special din sistemul administrației penitenciare

are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes

de serviciu, în cazul mutării în alte localități, în cazul deplasării de la domiciliu

la locul de muncă când domiciliază în altă localitate decât cea în care își desfășoară

activitatea până la 70 km și, odată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă,

precum și în alte situații, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Împotriva sentinței au declarat recurs

Ministerul Justiției și Guvernul României.

Recursul declarat de Ministerul Justiției

În motivarea căii de atac se arată că dispozițiile

H.G. nr. 1398/2007 și ale Ordinului Ministrului Justiției nr. 399/2007 respectă

întocmai prevederile art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004, în forma în vigoare

la data emiterii acestui ordin, prin actele administrative normative contestate

fiind numai dezvoltate și detaliate condițiile, precum și alte situații în care

funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

beneficiază de decontarea transportului. Or, H.G. nr. 1398/2007 a fost emisă tocmai

în baza legii și pentru aplicarea legii.

Recursul declarat de Guvernul României

Un prim motiv de recurs se referă la nesocotirea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. și este prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Se arată că încheierile

de amânare a pronunțării din data de 16 iunie 2011 și 23 iunie 2011 nu au fost comunicate

recurentului fiind evidentă încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și ale

dreptului la apărare.

Al doilea motiv de recurs se referă la

faptul că instanța de fond a apreciat eronat că a fost legal învestită, în condițiile

stabilite prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, deși condițiile de admisibilitate stabilite imperativ de legiuitor nu

erau îndeplinite.

În ceea ce privește fondul cauzei, s-a

arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită

a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dispozițiile H.G. nr. 1398/2007 și ale

Ordinului Ministrului Justiției nr. 399/2007 respectă întocmai prevederile art.

34 lit. k) din Legea nr. 293/2004, în forma în vigoare la data emiterii acestui

ordin, prin actele administrative normative contestate fiind numai dezvoltate și

detaliate condițiile precum și alte situații în care funcționarii publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciare beneficiază de decontarea transportului.

Recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește primul motiv de recurs

formulat de pârâtul Guvernul României, se reține că este nefondat , susținerile

părții neput ând fi reținute, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 260

C. proc. civ., „dacă instanța amână pronunțarea, dezbaterile asupra fondului sunt

consemnate într-o încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Neîntocmirea

acestei încheieri atrage nulitatea hotărârii.”

Prin urmare, lipsa încheierii de dezbateri

atrage nulitatea hotărârii și nu necomunicarea acesteia.

Recurentul-pârât Guvernul României a criticat

neîntemeiat hotărârea instanței de fond pentru respingerea excepției de inadmisibilitate

a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 1398/2007 pct. 13.1 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 399/C/2007. Or s-a

reținut în mod judicios că din conținutul expunerii de motive la Legea nr. 262/2007

prin care se modifică și se completează Legea nr. 554/2004, rezultă că modificarea

art. 4 din Legea nr. 554/2004 a apărut ca o necesitate de a înlătura ambiguitatea

acestui text, în sensul că excepția de nelegalitate poate fi invocată în privința

oricărui act administrativ cu caracter individual sau normativ. Pe fondul cauzei

se rețin următoarele:

Potrivit dispozițiile art. 34 lit. k) din

Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională

a Penitenciarelor, cu modificările ulterioare, funcționarul public din sistemul

acestei administrații are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul

deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în altă localități, în cazul

deplasării de la domiciliu la locul de muncă când domiciliază în altă localitate

decât aceea în care își desfășoară activitatea până la 70 km și, odată pe an, pentru

efectuarea concediului de odihnă, precum și în alte situații, în condițiile stabilitate

prin hotărâre a Guvernului.

În temeiul acestei dispoziții legale, Guvernul

României a adoptat H.G. nr. 1398/2007, care în art. 6 alin. (1) lit. a) a prevăzut

că funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare

au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors și în situațiile

în care se deplasează la și de la locul de muncă, dacă distanța dintre localitatea

unde își au domiciliul sau reședința și locul de muncă este cuprinsă între 5 și

70 km, în cazul în care locul de muncă se află într-o unitate izolată, astfel cum

este stabilită prin ordin al ministrului justiției; distanța se calculează în funcție

de traseul parcurs pe căile de transport rutier și reprezintă spațiul parcurs între

limita de demarcație a localității de care aparține administrativ-teritorial unitatea

în cauză și limita de demarcație a localității de domiciliu sau de reședință.

În fine, prin dispozițiile de la pct. 13.1

al Ordinului nr. 399/C/2007 emis de Ministerul Justiție s-a stabilit că funcționarii

publici cu statut special din Penitenciarul Poarta Albă, din Penitenciarul Spital

Poarta Albă, din Secția Chilia Veche a Penitenciarului Tulcea și din Penitenciarul

Codlea - Centrul de pregătire profesională și recuperare a cadrelor de penitenciare

Rodbav, beneficiază de un spor de izolare de 20% din salariul de bază lunar, acest

spor nefăcând parte din acesta.

Potrivit ordinului mai sus menționat, Penitenciarul

Vaslui nu face parte din categoria unităților situate în zone izolate.

Din interpretarea prevederilor art. 6

alin. (1) lit. a) a H.G. nr. 1398/2007 rezultă fără echivoc, că se acordă decontarea

cheltuielilor de transport ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul

administrației penitenciare doar în cazul în care locul de muncă al acestora se

află într-o unitate izolată, astfel cum este ea stabilită prin ordin al ministrului

justiției.

Noua reglementare introdusă în articolul

mai sus menționat, dar și în cadrul Ordinului nr. 399/C/2007 [pct. 13. 1. lit. a)]

încalcă, cu evidență, principiul general al ierarhiei actelor normative, deoarece

adaugă la lege și creează o situație care nu a fost prevăzută de actul normativ

cu forță juridică superioară, și anume de art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.

Ea restrânge, în mod nepermis, sfera funcționarilor

publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care, potrivit

legii, sunt îndreptățiți la decontarea cheltuielilor de transport.

Enumerarea făcută în acest text legal,

cu modificările ulterioare, este în adevăr, limitativă și nu exemplificativă, iar

sintagma „în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului” se referă doar la

teza finală a art., mai precis la celelalte situații decât cele menționate în formularea

anterioară a textului.

Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile

art. 4 și 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 3 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul

României și Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 210 din 23 iunie 2011 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

29 noiembrie 2011.