ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3349/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4131 din 7

octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de

reclamanți împotriva sentinței nr. 1355 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se soluționa pe fond

excepția de nelegalitate.

Pentru a se pronunța astfel,

Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui

act administrativ unilateral poate fi cerută oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate.

Astfel, excepția de nelegalitate,

utilizată în fapt ca un mijloc de apărare într-un proces, având drept

scop soluționarea cauzei fără a se ține cont de actul

contestat este admisibilă în ce privește actul administrativ

unilateral cu caracter normativ, pentru că legiuitorul nu distinge între

actele administrative individuale și cele normative, ambele categorii

aparținând sferei largi a actelor administrative unilaterale, sens în care

sunt și dispozițiile art. 2 lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004.

La soluția

pronunțată, a fost avută în vedere și practica

constantă în acest sens.

Cu ocazia rejudecării,

Prin sentința civilă nr. 36

din data de 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de

nelegalitate a pct. 1.4 lit. c) alin. (3) teza 3 din Anexa 1 la H.G. nr. 250/2007

privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

În analiza legalității

textului invocat, a constatat că nu se încalcă principiul

legalității, iar în privința susținerilor

reclamanților în sensul că prevederile acestui act normativ

creează inechități între diverse categorii de persoane,

dobânditori ai dreptului de proprietate asupra construcției cu trecerea în

proprietatea statului a terenului prin aplicarea Legii nr. 58/1974,

încălcând prevederile art. 16 și 53 din Constituția României, art.

6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceștia aduc interpretări asupra

dispozițiilor din Norma metodologică, prin raportare la speța de

fond, în care au contestat dispoziția emisă de Primarul municipiului

București prin care a fost respinsă notificarea întrucât terenul în

cauză nu face obiectul Legii nr. 10/2001, or această analiză

urmează a fi făcută de instanța civilă învestită cu

acțiunea în anulare.

Împrejurarea că prin norma

metodologică nu se face precizarea „persoana îndreptățită -

proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului”, nu

înseamnă că se creează inechități în acordarea

drepturilor persoanelor îndreptățite, respectiv se creează

discriminări și posibilitatea interpretării, textul art. 1 din

lege, folosind termenul de persoană îndreptățită, norma

interpretativă preluându-l ca atare, art. 3 alin. (1) lit. a) – c)

definind clar noțiunea de „persoane îndreptățite”.

Instanța de fond a mai

reținut că textul în cauză nu contravine nici prevederilor art. 6

alin (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanții M.T. și E.T.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299 și următoarele

C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că soluția

instanței de fond vine în contradicție cu reglementările în

vigoare, respectiv cu art. 1 din Legea nr. 10/2001 care stabilește domeniul

de aplicare al acestei legi și care nu cuprinde în categoria preluărilor

abuzive și trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr.

58/1974, în acest sens venind și dispozițiile art. 1 pct. 1.4 lit. c)

din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate

prin H.G. nr. 498/2003.

În opinia recurenților,

îndepărtarea normelor a căror nelegalitate au invocat-o se impune pentru

eliminarea discriminării și inechității create în

recunoașterea și acordarea dreptului de proprietate persoanelor ce au

dobândit în același mod proprietatea, dar din cauza unor situații independente

de voința lor se găsesc în poziții diferite, nebeneficiind de

aceleași drepturi urmare unor dispoziții prevăzute de legiuitor în

diverse acte normative.

Prin întâmpinare, intimatul G.R. a

apreciat ca temeinică și legală sentința recurată.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor

aduse de recurenți cât și în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

recursul este nefondat.

Rejudecând cauza în fond, după

casarea dispusă prin decizia nr. 4131 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, instanța de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București a analizat excepția de nelegalitate a pct.

1.4. lit. c) (3) teza 3 din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normei

Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin raportare la prevederile

legale considerate de reclamanți a fi încălcate respectiv art. 6

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 16 și 53 din Constituția

României.

Nelegalitatea normei mai înainte amintită

a fost invocată pe calea excepției prevăzută de art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pe parcursul judecării căii de atac

a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1182 din 30 iunie 2008

prin care secția a IV-a civilă a Tribunalului București a

respins contestația formulată de T.M. și T.E. împotriva

Dispoziției nr. 9958/2008 a Primarului General al Municipiului

București de respingere a notificării privind restituirea în

natură a terenului din București cu motivarea că nu face

obiectul Legii nr. 10/2001.

În mod corect, examinând concordanța

normei metodologice (pct. 1.4 care vizează soluții privind cazul unor

acte normative emise sub imperiul Constituției din 1965 sau al anumitor situații

juridice conexe, prin care s-au preluat imobile, lit. c), Legea nr. 58/1974, teza

III) cu actul normativ cu forță juridică superioară,

judecătorul fondului a observat că această normă a fost

emisă în interpretarea art. 1 alin. (1) - (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, că ea nu contravine prevederilor art. 6

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora prin imobile (în sensul

acestei legi) se înțeleg terenurile cu sau fără

construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data

preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin

încorporare în aceste construcții.

Instanța a remarcat că

susținerile în sensul că se creează inechități între

diverse categorii de persoane, dobânditori ai dreptului de proprietate asupra construcției,

cu trecerea în proprietatea statului a terenului prin aplicarea Legii nr. 58/1974

și că se încalcă art. 16 (egalitatea în drepturi) și art. 53

(restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți)

din Constituția României, precum și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

reprezintă de fapt interpretarea dată de reclamanți

dispoziției din Norma metodologică prin raportare la speță

pe fondul cauzei, mai exact la respingerea notificării deoarece terenul în

litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Concluzia justă a fost aceea

că o astfel de interpretare revine numai instanței civile, respectiv

instanței care soluționează apelul declarat împotriva sentinței

civile privind cererea în anularea dispoziției nr. 9954/2008 a Primarului

General al Municipiului București.

În acest context, Înalta Curte

constată că dezlegarea dată de instanța de contencios

administrativ excepției de nelegalitate este corectă și

legală și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.M.

și T.E. împotriva sentinței civile nr. 36 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.