ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6117/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții S.D., C.D., F.S., H.I., B.A., L.P.,

T.V. și L.G. au invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin.

(2) lit. a) din Instrucțiunile pentru aplicarea prevederilor Cap. IV „măsuri

privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul

reducerii cheltuielilor bugetare” din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea

unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice,

susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia

Europeană și cu Fondul Monetar Internațional, aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009

al ministrului muncii, familiei și protecției sociale, în dosarul nr. 859/30/2010

al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu pârâții Ministrul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, Ministerul Administrației și Internelor și Casa de

Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.

În motivare,

reclamanții arată că art. 3 alin. (2) lit. a) din Instrucțiunile aprobate prin

Ordinul 1740 din 20 noiembrie 2009 emis de Ministrul muncii, familiei și

protecției sociale sunt nelegale pentru că au adăugat la prevederile art. 17 alin.

(1) din Legea nr. 329/2009, prevăzând că se integrează în sistemele neintegrate

sistemului public de pensii și pensionarii proveniți din cadrele militare.

Aceste reglementări

administrative au inclus în categoria pensionarilor care intră sub incidența

Legii nr. 329/2009 și care, deci, nu pot cumula pensia cu salariul și

pensionarii proveniți din cadrele militare, cum este cazul reclamanților, contrar

prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat

și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, în vigoare la data

emiterii acestor instrucțiuni, potrivit cărora polițiștii pensionari pot cumula

pensia cu salariul realizat, indiferent de nivelul salariului respectiv.

Or, prin Legea nr. 329/2009

nu a fost abrogat art. 26 alin. (2) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de

stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, această lege fiind

abrogată expres ulterior prin art. 196 lit. e) din Legea nr. 263/2010.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția

inadmisibilității cererii.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

315 din 14 iulie 2011 a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate

invocată de reclamanți, reținând reiterându-se că cererea acestora nu se încadrează

în prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea

nr. 262/2007.

Astfel, reține

instanța, Instrucțiunile pentru aplicarea prevederilor cap. IV din Legea nr. 329/2009,

au fost aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009 emis de Ministerul Muncii și

constituie un act administrativ normativ pentru că reglementează raporturi

juridice cu caracter personal. Or, pentru a putea face obiectul excepției de

nelegalitate, actul administrativ trebuie să fie cu caracter unilateral și să

fie individual, condiții neîndeplinite în cauza dedusă judecății.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanții S.D.,

C.D., F.S., H.I., B.A., L.P., T.V. și L.G.

Recurenții au

susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) lit. a)

din Instrucțiunile pentru aplicarea prevederilor cap. IV din Legea nr. 329/2009,

aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009, pe considerentul că potrivit art. 4 din

Legea nr. 554/2004 pot fi contestate pe cale de excepție numai actele

administrative individuale iar nu și cele normative așa cum este cazul în

speță.

În sprijinul acestei

critici, recurenții arată că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, din

ultima perioadă este în sensul că pot fi atacate pe calea excepției de

nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și actele

administrative cu caracter normativ.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea, constată că recursul este

fondat, după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, conform art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Acest text trebuie,

însă, interpretat în corelare directă cu alin. (2) al aceluiași articol,

potrivit căruia „În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act

administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”, în care

legiuitorul nu diferențiază între actele administrative cu caracter individual

și actele administrative cu caracter normativ.

De asemenea, conform art.

11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele administrative unilaterale cu

caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe

calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe.

Rezultă, așadar, din

coroborarea textelor de lege citate, că excepția de nelegalitate a unui act

administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data

apariției Legii nr. 554/2004, este admisibilă, cauzele de nelegalitate urmând a

fi analizate prin raportare la prevederile legale în vigoare la momentul

emiterii actului administrativ contestat.

Pentru considerentele

arătate, recursul va fi admis iar sentința atacată va fi casată, cauza urmând

să fie trimisă la aceeași instanță, pentru rejudecarea excepției de nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.D., C.D., F.S., H.I., B.A., L.P., T.V. și L.G. împotriva sentinței civile nr.

315 din 14 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2011.