ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4741/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4741/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamantul T.O.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale

și M.A.N., constatarea nelegalității art. 3 pct. 2 din Instrucțiunile nr. 1730

din 20 noiembrie 2009 de aplicare a Legii 329/2009, emise de Ministerul Muncii,

Familiei si Solidarității Sociale, anularea acestuia, obligarea Ministerului

Apărării Naționale și Casei de pensii sectoriale să-i plătească despăgubiri

egale cu pensiile militare neîncasate, începând cu data suspendării pensiei

militare până la data pronunțării hotărârii și ulterior să se dispună reluarea

plății militare, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii a arătat reclamantul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009

privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea

cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea

acordurilor cadru cu Comisia Europeană și F.M.I., respectiv a art. 17, art. 18,

art. art. 19 și art. 20, precum și a Instrucțiunilor nr. 1730 din 20 noiembrie 2009

pentru aplicarea prevederilor cap. IV - măsuri privind regimul cumulului

pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare,

emise de Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale, a fost pus în

situația de a declara pe proprie răspundere că solicită suspendarea plății

pensiei militare de stat, al cărei beneficiar este ca urmare a trecerii în

rezervă cu drept de pensie militară.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția autorității de lucru judecat și

excepția inadmisibilității acțiunii, pe fondul cauzei solicitând respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

279 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins ca

neîntemeiate atât excepțiile lipsei procedurii prealabile, autorității de lucru

judecat și inadmisibilității, cât și acțiunea formulată de reclamantul T.O.C.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității

Sociale și M.A.N.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că excepția lipsei procedurii

prealabile nu este fondată, având în vedere că din Adresa nr. 539 din 18 martie

2011 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale rezultă că

reclamantul a formulat o cerere de revocare a dispozițiilor art. 3 pct. 2 din

Instrucțiunile nr. 1730/2009, iar acțiunea în justiție a fost introdusă,

ulterior primirii răspunsului la plângerea prealabilă.

În ceea ce

privește excepția autorității de lucru judecat, prima instanță a

constatat că și aceasta este nefondată, întrucât deși reclamantul a

mai formulat o acțiune având același obiect, pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a, acțiune respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii

prealabile, și nu prin soluționarea fondului acțiunii.

Referitor la

excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a

apreciat, de asemenea, că este nefondată, întrucât faptul că reclamantul a

optat pentru suspendarea plății pensiei pe durata exercitării activității nu

poate sta la baza soluției de respingere a acțiunii ca inadmisibilă în

condițiile în care la baza acestei opțiuni stau dispozițiile cu caracter

normativ contestate în speță.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut în esență că dispozițiile art. 3 alin. (2) lit.

a) din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009, sunt emise în aplicarea

și cu respectarea prevederilor art. 17 din legea nr. 329/2009, iar faptul că

aceste dispoziții legale nu menționează în mod expres beneficiarii pensiilor

militare de stat nu înseamnă că nu se referă la aceștia, de vreme ce art. 17

dispune cu privire la toți „beneficiarii dreptului la pensie aparținând

sistemelor neintegrate sistemului public de pensii”.

Cu

privire la motivele invocate de reclamant referitoare la încălcarea

dispozițiilor art. 1 din protocolul 1 adițional la C.E.D.O., Curtea a apreciat că

nu sunt fondate, întrucât suspendarea dreptului la pensie în condițiile

prevăzute de lege, respectiv încetarea raporturilor de muncă constituie o

ingerință a statului justificată de acesta prin considerente de ordin public:

situația de criză economică, „fenomen mondial ce afectează structural economia

românească", datele de natură financiară, precum și prognozele efectuate

de autoritățile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize

economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a

României și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională", astfel

că este îndeplinită în cauză condiția legală și jurisprudențială C.E.D.O. ca

ingerința să fie proporțională cu scopul avut în vedere prin instituirea ei.

Conchizând,

judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi reținut raționamentul

prezentat de reclamant cu privire la imposibilitatea atingerii scopului invocat

de legiuito r- reducerea cheltuielilor bugetare, în condițiile în care în cazul

încetării raporturilor de muncă ale reclamantului ar fi fost angajată oricum

altă persoană pe acel post.

3.Recursul

reclamantului

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul T.O.C. pe care a criticat-o pentru

nelegalitate și pentru netemeinicie, arătând următoarele:

Prin motivele de

recurs formulate, recurentul, reiterând pe larg motivele cererii de chemare în

judecată, a susținut că dispozițiile art. 3 alin. (2) din

Instrucțiunile pentru aplicarea capitolului IV din Legea nr. 329/2009 sunt

nelegale, fiind contrare Cap IV din Legea nr. 329/2009, precum și

dispozițiilor art. 17, art. 26 și art. 59 din Legea nr. 164/2001

privind pensiile militare de stat și dispozițiilor art. 24 din

Ordonanța nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecție socială

personalului militar i civil care se vor aplica în perioada restructurării

marilor unități din compunerea M.A.N., acte normative în vigoare la data

de 20 noiembrie 2009.

S-a susținut că

prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 nu menționează

beneficiarii pensiilor militare de stat ca fiind vizați în mod expres de

prevederile legii în sensul că sunt subiecții măsurilor de reducere a

cheltuielilor bugetare.

Recurentul-reclamant

a arătat că Legea 164/2001, prin art. 59, dispune ca plata pensiei se suspenda

începând cu luna următoare celei in care pensionarul își stabilește domiciliul

pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenție de asigurări

sociale, daca in cadrul acesteia se prevede ca pensia se plătește de celalalt

stat, sau pensionarul a fost concentrat sau mobilizat.

Prin urmare, legea

speciala prevede ca suspendarea plații pensiei militare de stat are loc in

cazuri limitate la cele doua situații enumerate mai sus.

Legea 329/2009

și Instrucțiunile din 20 noiembrie 2009, mai exact art. 17 din lege și art.

3 pct. 2 din Instrucțiuni, au intrat in coliziune cu dispozițiile legii

speciale, art. 1, art. 7, art. 26, și art. 59 din Legea 164/2001 și art. 24

din O.G. nr. 7/1998, fiind date cu nesocotirea normelor legale cu

aplicabilitate speciala, respectiv pensionarilor cadre militare.

A mai arătat

recurentul că prin art. 3 pct. 2 din Instrucțiuni, Ministerul Muncii introduce

pensiile militare in sfera de aplicare a legii 329/2009, cu încălcarea normelor

sus amintite, fapt care produce efectul confiscării abuzive de către stat a

drepturilor sale de pensie, ceea ce înseamnă si o încălcare a art. 44 din

Constituție, care dispune ca dreptul de proprietate, precum si creanțele asupra

statului sunt garantate.

Față de ierarhia

constituționala a actelor normative stabilita de art. 73 din Constituția

României, rezultă ca au prioritate dispozițiile legii speciale, respectiv ale

Legii 164/2001, lege adoptată cu votul majorității parlamentarilor spre

deosebire de Legea 329/2009, adoptata prin asumarea răspunderii Guvernului, iar

Instrucțiunile Ministerului Muncii din 20 noiembrie 2009 au forța juridică

inferioara prin raportare la forța juridica legii.

În fine, recurentul a

susținut că din analiza efectelor Legii 329/2009 asupra situației sale,

plecând de la scopul declarat al acestei legi astfel cum se regăsește in

cuprinsul art. 2 măsurile instituite de prezenta lege au caracter excepțional

și urmăresc reducerea efectelor crizei economice si îndeplinirea obligațiilor ce

rezulta din Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeana si România,

încheiat la București si Bruxelles la data de 23 iunie 2009 si din Acordul

stand-by încheiat intre România si F.M.I. raportate la art. 1 din Protocolul 1

al C.E.D.O., rezultă că a fost privat de un bun, în sensul dat acestui concept,

de C..E.D.O. Astfel, prima teza a art. 1 din Protocolul 1 enunță principiul

general al respectării dreptului de proprietate si impune statelor contractante

să respecte dreptul de proprietate ce aparține persoanelor fizice si juridice

sau chiar a unor grupuri de particulari, in sensul art. 34 din Convenție.

II. Decizia instanței

de recurs

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că

nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în

continuare:

Prin criticile sale recurentul

nu invocă motive concrete de nelegalitate a sentinței atacate, ci prezintă

propriile considerații asupra dispozițiilor legale ce formează obiectul litigiului,

nefiind incidente niciunul din cazurile de casare sau modificare reglementate

de art. 304 C. proc. civ.

Analizând totuși

cauza prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că prin acțiunea introductivă recurentul – reclamant a solicitat

anularea art. 3 din Instrucțiunile pentru aplicarea cap.IV din Legea nr. 329/2009

aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009 M.M.P.S., susținând că acestea sunt contrare

dispozițiilor Legii nr.  329/2009, a Legii nr. 164/2001 și celor ale art.

24 din Ordonanța nr. 7/1998.

Legea nr. 329/2009

reglementează pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii ai sistemelor

neintegrate sistemului public de pensii posibilitatea cumulării pensiei nete cu

alte venituri, în condițiile prevăzute de art. 17, „dacă nivelul pensiei nete

nu depășește nivelul salariului mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea

bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin lege”, prevederi care se

aplică fără excepție, de la data intrării în vigoare a cap.IV, atât

pensionarilor cumularzi existenți, cât și celor care au dobândit această

calitate după intrarea în vigoare a legii.

Dispozițiile

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 reglementează posibilitatea

beneficiarilor dreptului la pensie aparținând atât sistemului public de pensii,

cât și sistemelor neintegrate sistemului public de a cumula veniturile

salariale prevăzute de textul de lege cu pensia, dacă nivelul acesteia nu

depășește nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea

bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului

asigurărilor sociale de stat.

Această detaliere a

categoriilor de beneficiari ai dreptului la pensie aparținând celor două

sisteme se putea realiza printr-un act juridic cu forță inferioară Legii nr. 329/2009,

respectiv prin Instrucțiunile aprobate prin Ordinul M.M.P.S. nr. 1730/2009,

deoarece se limitează strict la cadrul stabilit prin legea în executarea căruia

au fost emise și nu conțin soluții care să contravină prevederilor acesteia,

fiind respectate întru totul condițiile prevăzute de art. 77 și art. 79

din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, pentru actele

date în executarea unui act normativ.

Este

evident faptul că, în sensul dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009,

în categoria sistemelor de pensii neintegrate sistemului public este inclus,

printre altele, și sistemul pensiilor militare de stat reglementat de

Legea nr. 164/2001.

Emiterea

de către ministrul muncii a Ordinului nr. 1730/2009 își găsește temei în chiar

dispozițiile Legii nr. 329/2009, care dispun, la art. 26, că „în aplicarea

prevederilor cap. IV, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

elaborează instrucțiuni până la data intrării în vigoare a acestuia, respectiv

în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în M. Of. al

României, Partea I”.

Este

adevărat că, potrivit art. 26 din Legea nr. 164/2001, persoanele

care beneficiază de

pensie militară de serviciu pot cumula pensia cu salariul realizat, indiferent

de nivelul salariului.

Însă, în

considerarea necesității de raționalizare a cheltuielilor bugetare,

dispozițiile cu caracter special ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009

se aplică prioritar față de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 164/2001.

În speță, în lipsa unei abrogări exprese a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 164/2001, ne aflăm în prezența unei eveniment legislativ implicit, în

sensul dispozițiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, conform

cărora „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și

adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor

contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării,

completării ori abrogării lor implicite”.

Pentru

argumentele expuse, nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la

faptul că prevederile contestate din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul nr. 1730/2009

ar adăuga la dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 sau ar

contraveni dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 164/2001.

Criticile

recurentului privind motivarea pretins necorespunzătoare a hotărârii atacate

este, de asemenea, nefondată.

Sentința conține

toate elementele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

asupra soluției pronunțate și toate mențiunile prevăzute de art. 261 C. proc.

civ.

Motivarea unei

hotărâri judecătorești este atributul exclusiv al magistratului, iar împrejurarea

că în considerentele acesteia nu sunt cuprinse toate alegațiile justițiabililor

iar argumentele de fapt și de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de

aceștia nu reprezintă un motiv de nelegalitate și nu înseamnă că hotărârea nu a

fost corespunzător motivată, cum greșit susține recurent

In fine, Înalta Curte

în acord cu judecătorul fondului, constată că aspectele invocate de reclamant

cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 din protocolul 1 adițional la C.E.D.O.,

sunt nefondate, întrucât suspendarea dreptului la pensie în condițiile

prevăzute de lege, respectiv încetarea raporturilor de muncă constituie o

ingerință a statului justificată de acesta prin considerente de ordin public:

situația de criză economică, „fenomen mondial ce afectează structural economia

românească", datele de natură financiară, precum și prognozele efectuate

de autoritățile abilitate în domeniu conturând "imaginea unei crize

economice profunde, care poate pune în pericol stabilitatea economică a

României și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională".

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

reclamantului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.O.C. împotriva sentinței civile nr. 279 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2013.