ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamanta D.M. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:

- anularea art. 1 lit.

c) din Legea nr. 119/2010 (în forma actuală) privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor,

- anularea parțială a

art. 1 din H.G. nr. 737/2010, în sensul anulării dispozițiilor privitoare la

pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor de

judecată și al parchetelor de pe lângă acestea,

- să se constate că

Legea nr. 567/2004, cu modificările ulterioare, lege specială în baza căreia,

până la intrarea în vigoare a celor două acte criticate, erau calculate

pensiile de serviciu cuvenite personalului auxiliar al instanțelor de judecată

și al parchetelor de pe lângă acestea, este în vigoare

- obligarea

Guvernului României la despăgubiri către reclamantă pentru prejudiciile cauzate

ca urmare a recalculării pensiei, prejudiciu reprezentând diferența între

cuantumul pensiei ce i se cuvine în baza legii speciale și cuantumul pensiei

primite în baza Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 737/2010, pentru perioada

septembrie 2010 și până la revenirea la plata pensiei speciale ce i se cuvine

de drept,

- să se dispună

suspendarea aplicării Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 737/2010 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului acțiunii,

- cu cheltuieli de

judecată,

- invocând totodată,

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și a dispozițiilor art. 1

privitoare la pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al

instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, din H.G. nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că în anul 2001 s-a pensionat, îndeplinind condițiile de

vârstă și vechime în muncă, după ce timp de 33 de ani, neîntrerupt, a avut

funcția de grefier de ședință, iar la data de 2 septembrie 2010 i-a fost

comunicată Decizia nr. 153289 din 17 august 2010 emisă ca urmare a intrării în

vigoare a legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

și a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de

pensii de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru

neîndeplinirea procedurii administrative prealabile față de pârât, iar pe fond,

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, sub ambele capete de cerere (anularea și

suspendarea executării H.G. nr. 737/2010).

La data de 10

februarie 2011, M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenție în interesul

pârâtului Guvernului României, solicitând încuviințarea cererii de intervenție

și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin încheierea de ședință

publică de la data de 31 mai 2011, Curtea a admis în parte cererea reclamantei

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 și art. 1 din H.G. nr. 737/2010,

a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, a respins ca

inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din H.G. nr.

737/2010 și a dispus continuare judecății acordând termen cu citarea părților

la data de 13 septembrie 2011.

În ședința publică de

la data de 13 septembrie 2011, intervenientul accesoriu M.M.F.P.S., prin

consilier juridic, a invocat excepția rămânerii fără obiect a capătului de

cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 și respingerea acestui capăt ca rămas

fără obiect avându-se în vedere apariția O.G. nr. 59/2011, reclamanta, prin

avocat, solicitând respingerea excepției, iar instanța a invocat din

oficiu excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea art. 1 lit.

c) din legea nr. 119/2010, excepție pe care a pus-o în discuția părților.

de apel

Prin sentința

civilă nr. 5040 din 13 februarie 2011, Curtea de Apel București, a admis

excepția inadmisibilității cererii de anulare a art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010

și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. Totodată, Curtea a respins excepția

rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010

și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.M., în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu M.M.F.P.S.

și a dispus anularea H.G. nr. 737/2010 și a respins celelalte capete

de cerere.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității

capătului de cerere privind anularea art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010 este

fondată, având în vedere că în temeiul Legii nr. 554/2004 instanțele de

contencios administrativ sunt competente să cenzureze doar acte administrative

or o lege este un act al puterii legislative.

În

ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind

anularea H.G. nr. 737/2010, instanța de fond a constatat că excepția este

neîntemeiată întrucât actul atacat a produs efecte în perioada în care a fost

în vigoare iar abrogarea lui nu este în măsură să stingă aceste efecte. Doar

anularea actului are efecte retroactive conducând la înlăturarea tuturor

consecințelor pe care actul atacat le-a produs în perioada în care a fost în

vigoare.

Pe

fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin metodologia de calcul se

reglementează o situație juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor

conform Legii nr. 119/2010, aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în

cazul în care la emiterea acestora a fost determinat și punctajul mediu anual

în sistemul public, în condițiile în care potrivit art. 3 din lege, pensiile se

recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului

fiecărei pensii.

De

asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că potrivit

metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza unor acte depuse în

dovedirea unor situații de fapt anterioare și a îndeplinirii altor condiții legale,

cele în vigoare la momentul constituirii dosarului, iar aplicarea acestor

dispoziții, art. 5 alin. (1), alin. (2) și alin. (4), poate crea prejudicii

pensionarilor prin neluarea în calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul

stabilirii drepturilor de la momentul recalculării, intervenite ulterior.

Având în

vedere că prin alin. (4) introduce chiar interdicția de a se valorifica și

perioade realizate după data stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in

baza legii speciale, judecătorul fondului a apreciat că diminuarea pensiilor se

poate realiza nu numai la nivelul pensiilor din sistemul public, ci chiar sub

nivelul pensiei care li s-ar cuveni respectivelor persoane la momentul

recalculării în acest sistem.

Conform

art. 6, „(1) La recalcularea pensiilor de invaliditate, stabilite doar în baza

unor legi speciale, și pentru care nu s-a determinat punctajul mediu anual în

sistemul public, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000,

cu modificările și completările ulterioare, stagiul potențial se determină cu

respectarea prevederilor art. 59 sau art. 60 din aceeași lege. (2) În cazul

persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât jumătate din

stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, prevăzut în tabelul nr. 3 din

cuprinsul art. 57 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare, stagiul potențial se determină ca diferență între stagiul complet

de cotizare și stagiul de cotizare necesar. (3) Stagiul potențial rezultat prin

aplicarea prevederilor alin. (2) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare

pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidității până

la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este detaliată în

anexa nr. 9 la Normele aprobate prin Ordinul Ministrului muncii și

solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare.

(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), data ivirii invalidității este

cea prevăzută în decizia medicală inițială de încadrare în grad de

invaliditate. (5) Perioada în care o persoană a beneficiat de pensie de

invaliditate, numai în baza legii cu caracter special, și căreia nu i s-a

determinat punctajul mediu anual în sistemul public, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare, nu constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în înțelesul

prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din aceeași lege”.

Art.

7 cuprinde dispoziții cu privire la pensiile de urmaș prevăzute la art. 2 alin.

(3) din Legea nr. 119/2010, care „se recalculează, după caz, din:

a)

pensia pentru limită de vârstă, recalculată în baza prevederilor prezentei

hotărâri;

b)

pensia de invaliditate gradul I, recalculată în baza prevederilor prezentei

hotărâri, în cazul în care, la data decesului, susținătorul era beneficiarul

unei pensii de invaliditate de orice grad;

c)

pensia de invaliditate gradul I, stabilită conform Legii nr. 19/2000, cu

modificările și completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condițiile

de acordare ale acestei categorii de pensie, în cazul pensiilor de urmaș

stabilite conform prevederilor art. 68 alin. (10) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor

judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și

completările ulterioare.

Conform

art. 8, „Drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor

Legii nr. 119/2010 și ale prezentei hotărâri se acordă pe baza deciziei de

recalculare emise de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se

află beneficiarii pensiilor de serviciu”.

Conform

art. 9, „(1) Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 119/2010, prevederile

prezentei hotărâri se aplică și în cazul persoanelor ale căror drepturi de

pensii de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a legii. (2)

În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale de pensii emit

atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât și

decizia de recalculare a acesteia. (3) Decizia prin care se stabilește pensia

de serviciu nu produce efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei

rezultat din aplicarea prevederilor legii speciale. (4) Cuantumul pensiei

rezultat în urma recalculării este cel care se acordă și se plătește

beneficiarului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările

și completările ulterioare.

Potrivit

art. 11, „Pensiile de serviciu care au făcut obiectul unor cauze soluționate

prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea

regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 și de prezenta hotărâre”.

Curtea a

apreciat că aceste dispoziții pot fi interpretate ca o aplicare a principiului

aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătorești anterioare intrării în

vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la

momentul pronunțării), însă normele respective nu asigură respectarea

standardelor de calitate ale unui act normativ- precizie și previzibilitate.

Conform

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, „actele normative se inițiază, se

elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției

României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile

ordinii de drept”, iar art. 4 alin. (3) din legea nr. 24/2000 prevede că

„actele normative date în executarea legilor, Ordonanțelor sau a H.G. se emit

în limitele și potrivit normelor care le ordonă”.

Neconformitatea

dispozițiilor sus menționate din actul administrativ cu caracter normativ

contestat cu dispozițiile legii și cele constituționale atrage constatarea

nelegalității H.G., în ce privește metodologia de recalculare a pensiilor de

serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești

și al parchetelor de pe lângă acestea.

Prima

instanță a apreciat că, față de conținutul dispozițiilor constatate ca

fiind nelegale, că metodologia adoptată prin hotărârea sus menționată

constituie un tot unitar, se impune anularea totală a actului administrativ.

În

ceea ce privește susținerea reclamanților cu privire la încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 119/2010 prin adoptarea a două H.G., instanța de

fond a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât Legea nu se

referă la un act unic prin care metodologia să fie adoptată, ci la tipul

actului - hotărâre de guvern: „ art. 3 alin. (3) - „În termen de 15 zile de la

data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de

recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin H.G.”

De

asemenea, Curtea nu a reținut nici încălcarea dreptului comunitar prin

adoptarea H.G. nr. 737/2010, întrucât argumentele reclamanților sunt generale,

nefiind relevate dispoziții concrete din actele de drept comunitar pretins a fi

încălcate.

Referitor

la încălcarea celorlalte dispoziții constituționale invocate prin acțiune,

Curtea a constatat că reclamanții nu relevă încălcarea dispozițiilor

Constituției prin procedura de recalculare, ci chiar prin faptul anulării

pensiilor de serviciu, măsură dispusă prin lege.

Instanța

de fond a mai reținut că decizia Curții Constituționale referitoare la

constituționalitatea Legii nr. 119/2010 raportat la art. 20 din Constituția

României nu are caracter obligatoriu în ceea ce privește interpretarea și

aplicarea în speță a C.E.D.O., instanța judecătorească având competența de a

aplica direct dispozițiile C.E.D.O., astfel cum sunt interpretate prin

jurisprudența Curții Europene.

De

asemenea, prima instanță a reținut că pensia de serviciu - privită în

cele două componente ale sale - cea contributivă și cea compensatorie -

constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O.

Cuantumul

efectiv al pensiei este supus fluctuațiilor în funcție de politica economică a

statului, însă elementele de bază ale dreptului la pensie specială, substanța

dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condițiile unanim acceptate în

aplicarea principiului protecției proprietății.

Astfel

cum a reținut și Curtea Constituțională, partea necontributivă a pensiei de

serviciu nu constituie un privilegiu, ci „o compensare parțială a

inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale"- Decizia Curții

Constituționale nr. 20 din 02 februarie 2000.

Dreptul

la pensie de serviciu, derogator de la regimul public de pensii, este

recunoscut în statele U.E.

Legislația

comunitară structurează sistemele de securitate socială diferențiat - cel care

acoperă schemele de bază, generale guvernate de Directiva nr. 79/7/EEC,

respectiv sistemul ocupațional guvernat de Directiva nr. 86/378/ EEC amendată

prin Directiva nr. 96/97/EEC. Aceste sisteme de securitate socială sunt supuse

unor reglementări comunitare diferite, față de obiectul de reglementare

distinct.

Eliminarea

acestui drept constituie o ingerință a statului, justificată de acesta prin

considerente de ordin public: politică socială-necesitatea reformării

sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente in

sistem, respectiv de politică economică-situația de criză economică si

financiară cu care se confruntă atât bugetul de stat, cat si cel al

asigurărilor sociale de stat.

În

fine, Curtea de apel a apreciat că susținerile pârâților referitoare la

inechitatea, „discriminarea față de ceilalți pensionari”, „creație juridică

excesivă și disproporționată între obligația de a participa la sistem și

drepturile dobândite prin normative derogatorii”, „regim juridic special de

pensionare de natură să instituie avantaje materiale fără o justificare

obiectivă și rezonabilă, încălcându-se grav principiul egalității de tratament

între asigurații sistemului public de pensii” se raportează la un drept

recunoscut prin legea internă până în 2010 și recunoscut în prezent de dreptul

comunitar.

declarate

Împotriva Hotărârii instanței

de fond, Guvernul României și M.M.F.P.S. a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

A.Recursul declarat

de Guvernul României

În motivarea

recursului se arată că în mod eronat instanța de fond a respins excepția

lipsei de obiect, întrucât potrivit prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011,

la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe s-a abrogat H.G. nr. 737/2010.

De asemenea, pârâtul

a mai arătat că în mod greșit, instanța de fond a reținut faptul că H.G.

nr. 737/2010 contravine jurisprudenței C.E.D.O., deoarece analizând circumstanțele

concrete ale cazului de față, aplicarea Legii nr. 119/2010 în cazul

reclamanților nu a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al

acestora, ca urmare, aplicarea legii interne nu a produs efecte contrare

Convenției.

Dreptul la pensie intră

sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație

socială, situație reținută în mai multe decizii

pronunțate de Curtea Europeană

.

Însă, dreptul la

pensie de serviciu nu este un drept diferit, care să fie protejat separat de

dreptul general pe care îl are fiecare persoană de a primi o pensie.

Nu există nicio

hotărâre a C.E.D.O. într-o speță suficient de asemănătoare, care să analizeze

dreptul la pensie de serviciu, în sensul de beneficiu suplimentar acordat de

stat, în afara pensiei, din perspectiva încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1.

Așadar, niciodată

Curtea Europeană nu a reținut că statele nu ar putea diminua cuantumul

pensiilor.

Jurisprudența C.E.D.O.

este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul

de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptă dreptul

statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere

pe care o au la dispoziție.

Unul din mijloacele

de realizare a scopului urmărit de legiuitor a constat în adoptarea soluției

legislative de a uniformiza sistemul de stabilire și plată a cuantumului

pensiei, în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 19/2000, aplicabile

tuturor acelor categorii de pensionari care nu beneficiau de pensii speciale,

stabilite prin legi speciale.

Chiar

dacă pensia reclamantei a fost diminuată, raportul procentual

al

diminuării cuantumului pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a

determina

existența raportului de proporționalitate, fiind relevante, cu aceeași

forță,

dacă nu mai mare, și alte criterii, precum: modul de stabilire a acestui

cuantum;

raportul dintre acest cuantum și cuantumul pensiilor obținute de alți

beneficiari

ai sistemului asigurărilor sociale de stat; raportul dintre acest

cuantum

și venitul minim și mediu pe economia națională, raportul dintre

cuantumul pensiei și

salariul pe care îl are un grefier în activitate - toate

aceste elemente raportându-se la situația

economică a României.

Recurentul

mai susține că, prin modul de reglementare a dreptului la

pensie al reclamantei, Statul nu a depășit marja

de apreciere

pe care o

are la dispoziție și care îi este permisă de art.

1 parag. 2 din Protocolul

nr. 1. Prin

urmare, s-a respectat cerința raportului de proporționalitate.

B.

Recursul declarat de M.M.F.P.S.

În susținerea

recursului, M.M.F.P.S. a arătat în esență că H.G. nr. 737/2010 a fost elaborată

în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 119/2010, cu respectarea

prevederilor în vigoare existente cu privire la normele de tehnică legislativă

necesare pentru elaborarea unui act normativ și nu încalcă sub nicio formă

principiul ierarhiei juridice.

A mai arătat

recurentul că prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu,

s-a creat un regim juridic special de pensionare pentru anumite categorii

socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public

de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

În opinia

recurentului, recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu exproprierea

beneficiarilor de pensii de serviciu, întrucât în cuantumul obligației publice

la care este angajat bugetul de stat, nu intră drepturi de pensii care se cuvin

în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și nici cu restrângerea

unui drept constituțional, această măsură impunându-se pentru restrângerea

cheltuielilor bugetare.

II. Considerentele

Înaltei Curți a asupra recursurilor,

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate pentru

următoarele considerente.

Potrivit

prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor

prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului".

În

temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. l08 din

Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa

cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul

acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii

de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele

procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul

cărora a fost emis actul administrativ în discuție.

H.G.

nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial

referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010,

dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al

emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta

rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la

prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod

explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea

acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee

tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a

pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010

îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol

creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care

prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile

neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului

administrativ contestat.

Rolul

H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la

stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită

aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care

este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul

administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or,

prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că

dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt

constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv

din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare

invocate în cauza de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la

respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2)

referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind

egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată,

art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind

restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit.

f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru

creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin

raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1

referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art.

17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul

la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind

dreptul la un nivel de trai decent; Carta drepturilor fundamentale a U.E., și

anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de

proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1)

privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind

întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor.

Însuși

art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010

impune recalcularea și

conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000,

dispozițiile hotărârii atacate nedepășind cadrul juridic impus de actul

normativ în a cărui executare a fost emisă.

Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.,

Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. când, din

considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină

numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o

asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.,

cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcție de sistemul

contributivității, iar, în aceste condiții, reducerea cuantumului unei pensii

speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului

contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură

care să depășească criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O., recunoscute și

în art. 53 din Constituția României.

Examinând aspectele

invocate de către reclamanți nu poate fi reținută nelegalitatea actului

administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei

cauze.

Practic,

reclamanții critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care

beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma

recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru

recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele

stabilite prin Legea nr. 119/2010.

Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al

României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din

Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând

fi identificate elemente de nelegalitate în operațiunea elaborării și adoptării

sale.

De asemenea, verificând concordanța actului administrativ

cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor

invocate de reclamanți, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește

numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care

să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu

dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr.

24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale criticate au fost

preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010,

respectiv art. 3 alin. (1): „

Pensiile prevăzute la

art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite

sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual

și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de

Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1)

„Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare

a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr.

19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta

Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G.

nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar,

pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară

a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate sub

aspectele criticate de către reclamanți.

Prin

urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților

sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În consecință, pentru

motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentința atacată în

sensul respingerii capătului de acțiune privind anularea H.G. nr. 737/2010, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Guvernul României și de M.M.F.P.S. împotriva Sentinței

civile nr. 5040 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

în parte, sentința atacată, în sensul că respinge ca nefondat capătul de

acțiune privind anularea H.G. nr. 737/2010.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.