ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: - anularea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma actuală) privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, - anularea parțială a art. 1 din H.G.

nr. 737/2010, în sensul anulării dispozițiilor privitoare la pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, - să se constate că Legea nr. 567/2004, cu modificările ulterioare, lege specială în baza căreia, până la intrarea în vigoare a celor două acte criticate, erau calculate pensiile de serviciu cuvenite personalului auxiliar al instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, este în vigoare - obligarea Guvernului României la despăgubiri către reclamantă pentru prejudiciile cauzate ca urmare a recalculării pensiei, prejudiciu reprezentând diferența între cuantumul pensiei ce i se cuvine în baza legii speciale și cuantumul pensiei primite în baza Legii nr. 119/2010 și a H.G.

nr. 737/2010, pentru perioada septembrie 2010 și până la revenirea la plata pensiei speciale ce i se cuvine de drept, - să se dispună suspendarea aplicării Legii nr. 119/2010 și a H.G. nr. 737/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului acțiunii, - cu cheltuieli de judecată, - invocând totodată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și a dispozițiilor art. 1 privitoare la pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, din H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2001 s-a pensionat, îndeplinind condițiile de vârstă și vechime în muncă, după ce timp de 33 de ani, neîntrerupt, a avut funcția de grefier de ședință, iar la data de 2 septembrie 2010 i-a fost comunicată Decizia nr. 153289 din 17 august 2010 emisă ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c) și h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile față de pârât, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, sub ambele capete de cerere (anularea și suspendarea executării H.G.

nr. 737/2010). La data de 10 februarie 2011, M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernului României, solicitând încuviințarea cererii de intervenție și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată. Prin încheierea de ședință publică de la data de 31 mai 2011, Curtea a admis în parte cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 și art. 1 din H.G. nr. 737/2010, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din H.G.

nr. 737/2010 și a dispus continuare judecății acordând termen cu citarea părților la data de 13 septembrie 2011. În ședința publică de la data de 13 septembrie 2011, intervenientul accesoriu M.M.F.P.S., prin consilier juridic, a invocat excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 și respingerea acestui capăt ca rămas fără obiect avându-se în vedere apariția O.G. nr. 59/2011, reclamanta, prin avocat, solicitând respingerea excepției, iar instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010, excepție pe care a pus-o în discuția părților. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 5040 din 13 februarie 2011, Curtea de Apel București, a admis excepția inadmisibilității cererii de anulare a art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010 și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Totodată, Curtea a respins excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010 și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu M.M.F.P.S. și a dispus anularea H.G. nr. 737/2010 și a respins celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea art. 1 lit. c) din legea nr. 119/2010 este fondată, având în vedere că în temeiul Legii nr. 554/2004 instanțele de contencios administrativ sunt competente să cenzureze doar acte administrative or o lege este un act al puterii legislative.

În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 737/2010, instanța de fond a constatat că excepția este neîntemeiată întrucât actul atacat a produs efecte în perioada în care a fost în vigoare iar abrogarea lui nu este în măsură să stingă aceste efecte. Doar anularea actului are efecte retroactive conducând la înlăturarea tuturor consecințelor pe care actul atacat le-a produs în perioada în care a fost în vigoare. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin metodologia de calcul se reglementează o situație juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor conform Legii nr. 119/2010, aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în cazul în care la emiterea acestora a fost determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, în condițiile în care potrivit art. 3 din lege, pensiile se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii.

De asemenea, s-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că potrivit metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza unor acte depuse în dovedirea unor situații de fapt anterioare și a îndeplinirii altor condiții legale, cele în vigoare la momentul constituirii dosarului, iar aplicarea acestor dispoziții, art. 5 alin. (1), alin. (2) și alin. (4), poate crea prejudicii pensionarilor prin neluarea în calcul a unor împrejurări relevante sub aspectul stabilirii drepturilor de la momentul recalculării, intervenite ulterior. Având în vedere că prin alin. (4) introduce chiar interdicția de a se valorifica și perioade realizate după data stabilirii sau recalculării pensiei de serviciu in baza legii speciale, judecătorul fondului a apreciat că diminuarea pensiilor se poate realiza nu numai la nivelul pensiilor din sistemul public, ci chiar sub nivelul pensiei care li s-ar cuveni respectivelor persoane la momentul recalculării în acest sistem.

Conform art. 6, „(1) La recalcularea pensiilor de invaliditate, stabilite doar în baza unor legi speciale, și pentru care nu s-a determinat punctajul mediu anual în sistemul public, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, stagiul potențial se determină cu respectarea prevederilor art. 59 sau art. 60 din aceeași lege. (2) În cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât jumătate din stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, prevăzut în tabelul nr. 3 din cuprinsul art. 57 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, stagiul potențial se determină ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare necesar.

(3) Stagiul potențial rezultat prin aplicarea prevederilor alin. (2) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidității până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este detaliată în anexa nr. 9 la Normele aprobate prin Ordinul Ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), data ivirii invalidității este cea prevăzută în decizia medicală inițială de încadrare în grad de invaliditate.

(5) Perioada în care o persoană a beneficiat de pensie de invaliditate, numai în baza legii cu caracter special, și căreia nu i s-a determinat punctajul mediu anual în sistemul public, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în înțelesul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. a) din aceeași lege”.

Art. 7 cuprinde dispoziții cu privire la pensiile de urmaș prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care „se recalculează, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă, recalculată în baza prevederilor prezentei hotărâri; b) pensia de invaliditate gradul I, recalculată în baza prevederilor prezentei hotărâri, în cazul în care, la data decesului, susținătorul era beneficiarul unei pensii de invaliditate de orice grad; c) pensia de invaliditate gradul I, stabilită conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, considerându-se îndeplinite condițiile de acordare ale acestei categorii de pensie, în cazul pensiilor de urmaș stabilite conform prevederilor art. 68 alin. (10) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 8, „Drepturile de pensie de serviciu recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale prezentei hotărâri se acordă pe baza deciziei de recalculare emise de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu”. Conform art. 9, „(1) Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 119/2010, prevederile prezentei hotărâri se aplică și în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensii de serviciu se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a legii. (2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), casele teritoriale de pensii emit atât decizia de pensie de serviciu stabilită în baza legii speciale, cât și decizia de recalculare a acesteia.

(3) Decizia prin care se stabilește pensia de serviciu nu produce efecte sub aspectul acordării cuantumului pensiei rezultat din aplicarea prevederilor legii speciale. (4) Cuantumul pensiei rezultat în urma recalculării este cel care se acordă și se plătește beneficiarului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 11, „Pensiile de serviciu care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de Legea nr. 119/2010 și de prezenta hotărâre”.

Curtea a apreciat că aceste dispoziții pot fi interpretate ca o aplicare a principiului aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătorești anterioare intrării în vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării), însă normele respective nu asigură respectarea standardelor de calitate ale unui act normativ- precizie și previzibilitate. Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, „actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept”, iar art. 4 alin. (3) din legea nr. 24/2000 prevede că „actele normative date în executarea legilor, Ordonanțelor sau a H.G.

se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă”. Neconformitatea dispozițiilor sus menționate din actul administrativ cu caracter normativ contestat cu dispozițiile legii și cele constituționale atrage constatarea nelegalității H.G., în ce privește metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Prima instanță a apreciat că, față de conținutul dispozițiilor constatate ca fiind nelegale, că metodologia adoptată prin hotărârea sus menționată constituie un tot unitar, se impune anularea totală a actului administrativ.

În ceea ce privește susținerea reclamanților cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 prin adoptarea a două H.G., instanța de fond a apreciat că aceasta nu poate fi reținută, întrucât Legea nu se referă la un act unic prin care metodologia să fie adoptată, ci la tipul actului - hotărâre de guvern: „ art. 3 alin. (3) - „În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin H.G.” De asemenea, Curtea nu a reținut nici încălcarea dreptului comunitar prin adoptarea H.G. nr. 737/2010, întrucât argumentele reclamanților sunt generale, nefiind relevate dispoziții concrete din actele de drept comunitar pretins a fi încălcate.

Referitor la încălcarea celorlalte dispoziții constituționale invocate prin acțiune, Curtea a constatat că reclamanții nu relevă încălcarea dispozițiilor Constituției prin procedura de recalculare, ci chiar prin faptul anulării pensiilor de serviciu, măsură dispusă prin lege. Instanța de fond a mai reținut că decizia Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea Legii nr. 119/2010 raportat la art. 20 din Constituția României nu are caracter obligatoriu în ceea ce privește interpretarea și aplicarea în speță a C.E.D.O., instanța judecătorească având competența de a aplica direct dispozițiile C.E.D.O., astfel cum sunt interpretate prin jurisprudența Curții Europene. De asemenea, prima instanță a reținut că pensia de serviciu - privită în cele două componente ale sale - cea contributivă și cea compensatorie - constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O.

Cuantumul efectiv al pensiei este supus fluctuațiilor în funcție de politica economică a statului, însă elementele de bază ale dreptului la pensie specială, substanța dreptului, nu poate fi înlăturată decât în condițiile unanim acceptate în aplicarea principiului protecției proprietății. Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională, partea necontributivă a pensiei de serviciu nu constituie un privilegiu, ci „o compensare parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale"- Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 02 februarie 2000. Dreptul la pensie de serviciu, derogator de la regimul public de pensii, este recunoscut în statele U.E. Legislația comunitară structurează sistemele de securitate socială diferențiat - cel care acoperă schemele de bază, generale guvernate de Directiva nr. 79/7/EEC, respectiv sistemul ocupațional guvernat de Directiva nr. 86/378/ EEC amendată prin Directiva nr. 96/97/EEC.

Aceste sisteme de securitate socială sunt supuse unor reglementări comunitare diferite, față de obiectul de reglementare distinct. Eliminarea acestui drept constituie o ingerință a statului, justificată de acesta prin considerente de ordin public: politică socială-necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente in sistem, respectiv de politică economică-situația de criză economică si financiară cu care se confruntă atât bugetul de stat, cat si cel al asigurărilor sociale de stat.

În fine, Curtea de apel a apreciat că susținerile pârâților referitoare la inechitatea, „discriminarea față de ceilalți pensionari”, „creație juridică excesivă și disproporționată între obligația de a participa la sistem și drepturile dobândite prin normative derogatorii”, „regim juridic special de pensionare de natură să instituie avantaje materiale fără o justificare obiectivă și rezonabilă, încălcându-se grav principiul egalității de tratament între asigurații sistemului public de pensii” se raportează la un drept recunoscut prin legea internă până în 2010 și recunoscut în prezent de dreptul comunitar. 3. Recursurile declarate Împotriva Hotărârii instanței de fond, Guvernul României și M.M.F.P.S.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A.Recursul declarat de Guvernul României În motivarea recursului se arată că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect, întrucât potrivit prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe s-a abrogat H.G. nr. 737/2010. De asemenea, pârâtul a mai arătat că în mod greșit, instanța de fond a reținut faptul că H.G. nr. 737/2010 contravine jurisprudenței C.E.D.O., deoarece analizând circumstanțele concrete ale cazului de față, aplicarea Legii nr. 119/2010 în cazul reclamanților nu a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al acestora, ca urmare, aplicarea legii interne nu a produs efecte contrare Convenției.

Dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială, situație reținută în mai multe decizii pronunțate de Curtea Europeană . Însă, dreptul la pensie de serviciu nu este un drept diferit, care să fie protejat separat de dreptul general pe care îl are fiecare persoană de a primi o pensie. Nu există nicio hotărâre a C.E.D.O. într-o speță suficient de asemănătoare, care să analizeze dreptul la pensie de serviciu, în sensul de beneficiu suplimentar acordat de stat, în afara pensiei, din perspectiva încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1. Așadar, niciodată Curtea Europeană nu a reținut că statele nu ar putea diminua cuantumul pensiilor. Jurisprudența C.E.D.O.

este constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptă dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție. Unul din mijloacele de realizare a scopului urmărit de legiuitor a constat în adoptarea soluției legislative de a uniformiza sistemul de stabilire și plată a cuantumului pensiei, în raport de criteriile prevăzute de Legea nr. 19/2000, aplicabile tuturor acelor categorii de pensionari care nu beneficiau de pensii speciale, stabilite prin legi speciale.

Chiar dacă pensia reclamantei a fost diminuată, raportul procentual al diminuării cuantumului pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a determina existența raportului de proporționalitate, fiind relevante, cu aceeași forță, dacă nu mai mare, și alte criterii, precum: modul de stabilire a acestui cuantum; raportul dintre acest cuantum și cuantumul pensiilor obținute de alți beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat; raportul dintre acest cuantum și venitul minim și mediu pe economia națională, raportul dintre cuantumul pensiei și salariul pe care îl are un grefier în activitate - toate aceste elemente raportându-se la situația economică a României. Recurentul mai susține că, prin modul de reglementare a dreptului la pensie al reclamantei, Statul nu a depășit marja de apreciere pe care o are la dispoziție și care îi este permisă de art. 1 parag.

2 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, s-a respectat cerința raportului de proporționalitate. B. Recursul declarat de M.M.F.P.S. În susținerea recursului, M.M.F.P.S. a arătat în esență că H.G. nr. 737/2010 a fost elaborată în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 119/2010, cu respectarea prevederilor în vigoare existente cu privire la normele de tehnică legislativă necesare pentru elaborarea unui act normativ și nu încalcă sub nicio formă principiul ierarhiei juridice. A mai arătat recurentul că prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu, s-a creat un regim juridic special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

În opinia recurentului, recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu exproprierea beneficiarilor de pensii de serviciu, întrucât în cuantumul obligației publice la care este angajat bugetul de stat, nu intră drepturi de pensii care se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și nici cu restrângerea unui drept constituțional, această măsură impunându-se pentru restrângerea cheltuielilor bugetare. II. Considerentele Înaltei Curți a asupra recursurilor, Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate pentru următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului". În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. l08 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000; H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a U.E., și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor. Însuși art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă. Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.

când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O., recunoscute și în art. 53 din Constituția României. Examinând aspectele invocate de către reclamanți nu poate fi reținută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare face obiectul prezentei cauze.

Practic, reclamanții critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operațiunea elaborării și adoptării sale.

De asemenea, verificând concordanța actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanți, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „ Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare” și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare”.

Așa fiind, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de către reclamanți. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În consecință, pentru motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica sentința atacată în sensul respingerii capătului de acțiune privind anularea H.G.

nr. 737/2010, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și de M.M.F.P.S. împotriva Sentinței civile nr. 5040 din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte, sentința atacată, în sensul că respinge ca nefondat capătul de acțiune privind anularea H.G. nr. 737/2010. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.