ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3272/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3272/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Cererea de chemare în

judecată

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios, administrativ

și fiscal, reclamanta F.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României

să se dispună:

- suspendarea

executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii

prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri

în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, până la pronunțarea

instanței pe fondul cauzei;

- anularea

în totalitate, ca nelegală, a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a

categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că a activat în sistemul juridic român, deținând

funcția de grefier în cadrul Judecătoriilor Câmpeni și Alba-Iulia, până la data

de 17 mai 2010, dată de la care a dobândit calitatea de pensionar, beneficiind de

pensie de serviciu în conformitate cu prevederile Legii nr. 567/2004 - privind Statutul

personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor

de pe lângă acestea.

A mai arătat

că prin H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, s-au adoptat

norme potrivit cărora pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate

din cadrul instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea au fost

recalculate, inclusiv a reclamantei, cuantumul acestora fiind mult diminuat.

A apreciat

reclamanta că prin acest act normativ i-au fost restrânse în mod nelegal drepturile

câștigate, privind acordarea pensiei de serviciu, care, așa cum a fost consacrat

prin jurisprudența C.E.D.O., este o componentă a dreptului de proprietate, iar diminuarea

acesteia constituie un atentat la însuși conținutul și natura dreptului în sine.

A mai susținut

că sistemul pensiilor reglementate prin Legea nr. 567/2004, face parte din sistemele

ocupaționale de pensii guvernate de directivele Comunității Europene

(Directiva

86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC adoptată în considerarea jurisprudenței

Curții Europene de Justiție), iar conform reglementărilor comunitare, criteriile

decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupațional

sunt îndeplinite în totalitate de actualele prevederi din legea privind statutul

personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor

de pe lângă acestea.

A mai arătat

reclamanta că în raport de prevederile art. 44 și ale art. 53 din Constituția României,

situația creată prin H.G. nr. 1389/2010 nu se încadrează în nici una dintre cazurile

vizate de art. 53 din Constituția României iar, pe de altă parte, eliminarea pensiei

de serviciu în cazul personalului auxiliar din justiție este vădit discriminatorie,

ceea ce încalcă flagrant textul constituțional.

A concluzionat

reclamanta în sensul că dispozițiile H.G. a cărei anulare o solicită atrag o modificare

definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi,

cu încălcarea clară a principiului neretroactivității legii.

2.Apărările

pârâtului Guvernul României

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât

reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, conform art.

7 din Legea

nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

dar și a cererii de suspendare, ca nemotivată, sau ca neîntemeiată, deoarece nu

sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, care

să justifice măsura de excepție a suspendării actului administrativ, conform

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

de intervenție

M.M.F.P.S. a formulat

cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, solicitând respingerea

acțiunii reclamantei, ca nefondată.

În primul rând, intervenientul

a invocat excepția nulității cererii, deoarece reclamanta n-a achitat taxa de timbru

aferentă cererilor formulate.

Cu privire la cererea

de suspendare, s-a susținut că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute

de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 ce justifică suspendarea actului administrativ.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că H.G. nr. 737/2010 stabilește recalcularea tuturor categoriilor de pensii

de serviciu, cu excepția celor ale magistraților, deoarece prin acte normative cu

caracter special s-a creat un regim preferențial pentru anumite categorii, fără

o motivare obiectivă și rezonabilă, iar pensiile de serviciu susmenționate, create

după modelul pensiilor magistraților, nu sunt justificate, în condițiile în care

statutul acestora nu este similar.

fond

Prin sentința nr. 21 din

1 februarie 2011 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios, administrativ și

fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L.F.,

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Totodată a respins cererea

de suspendare a H.G. nr. 737/2010 formulată de aceeași reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

cererii ca urmare a netimbrării acțiunii, s-a constatat a fi neîntemeiată, deoarece

există dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul

prevăzut de Legea nr. 146/1997.

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile,

prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse rezultă că reclamanta a formulat

plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea H.G. nr. 737/2010, având atașate

factura și confirmarea de primire a pârâtului, astfel că sunt respectate exigențele

prevăzute de art. 109 C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004,

excepția fiind neîntemeiată.

a executării H.G. nr. 737/2010, s-a reținut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea

nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale

personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor

de pe lângă acestea, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări

sociale, cu modificările și completările ulterioare.

În privința condiției

cazului bine justificat, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat

că aceasta nu este îndeplinită, având în vedere că H.G. atacată, ca act administrativ

cu caracter normativ, este emisă în executarea unei legi, nelegalitatea sa evidentă

fiind pusă în discuție numai în ipoteza în care ar rezulta, cu evidență, că acest

act administrativ excede prevederilor actului normativ în a cărui executare a fost

emis.

Pe baza acestui raționament,

s-a concluzionat în sensul că cererea de suspendare a executării actului administrativ

normativ contestat în cauză este nefondată.

anulare a H.G. nr. 737/2010, Curtea de Apel a observat, în completarea stării de

fapt reținute anterior, că legea impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului

de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate circumscriindu-se

cadrului juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

A mai reținut că prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, învestită în temeiul

art. 146 lit. a) din Constituție, a analizat prevederile art. 1, art. 3 și art.

12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devenită ulterior

Legea nr. 119/2010, stabilind că în ce privește pensiile de serviciu ale personalului

auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă

acestea, măsurile dispuse prin actul normativ sunt constituționale, deoarece legea

în discuție nu afectează drepturile deja încasate în baza pensiilor stabilite anterior,

iar pe de altă parte, în cauză nu se poate reține încălcarea art. 1 din Protocolul

1 din C.E.D.O. deoarece în jurisprudența constantă a Curții de Strasbourg s-a reținut

că textul garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit

la sistemul de asigurări sociale, însă nu poate fi interpretat în sensul că acea

persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum (Muller contra Austriei,

hotărârea din 1972).

În acest context, a apreciat

Curtea de Apel Alba-Iulia, că statutul magistraților nu este identic sau similar

cu cel al reclamantei din prezenta cauză, în condițiile în care, deși supuși unor

incompatibilități și interdicții, potrivit Legii nr. 567/2004, cei care fac parte

din personalul auxiliar nu desfășoară aceeași activitate ca și magistrații, specificul

muncii fiecăruia în sistemul judiciar diferențiind cele două categorii, în primul

rând sub aspectul responsabilității și importanței fiecăreia.

S-a mai reținut că nu

a fost încălcat art. 1 din primul Protocol la Convenție, având în vedere că în jurisprudența

C.E.D.O., dacă valoarea dreptului stabilit în temeiul legii anterioare a fost redus,

ca urmare a unei necesități obiective, justificate de către stat, măsura este apreciată

ca fiind proporțională cu scopul urmărit și nediscriminatorie.

A concluzionat instanța

de fond,în sensul că în cauză, fiind vorba de o pensie specială, ocupațională, care

nu se raportează la principiul contributivității, cuantumul acesteia fiind suportat

de către stat, reducerea cuantumului până la nivelul determinat de aplicarea principiului

contributivității nu reprezintă o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească

criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O., recunoscute și în art. 53 din Constituția

României.

5.Criticile reclamantei

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta F.L., care a arătat că s-a aplicat greșit legea la

soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat recurenta că

în mod eronat prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ

atacat, deși ea a dovedit existența cazului bine justificat cu argumente de jurisprudență

și drept comunitar, prin sentința nr. 3818 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel

București dispunându-se suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, ceea ce creează

o puternică îndoială în privința legalității acestui act normativ.

A învederat recurenta

că a probat și condiția „pagubei iminente” , în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

întrucât reducerea pensiei sale cu 67% pentru viitor și lipsirea de posibilitatea

de a mai recupera sumele pierdute o va pune în imposibilitate să achite creditul

de 17.000 euro, contractat în 2005 pe o perioadă de 15 ani și îi afectează posibilitatea

de a-și plăti obligațiile curente lunare către furnizorii de utilități.

Recurenta a arătat că

nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 119/2010, cum greșit a motivat prima

instanță, întrucât ea s-a pensionat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ,

în temeiul Legii nr. 567/2004, care nu a fost abrogată, astfel că modificarea definitivă

a pensiilor aflate în plată prin H.G. nr. 737/2010 și Legea nr. 119/2010 încalcă

principiul neretroactivității legii și drepturile câștigate de personalul auxiliar

din instanțe, beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii guvernat de Directiva

nr. 86/378/EEC amendată prin Directiva nr. 97/96/EC.

S-a susținut că aplicarea

retroactivă a actului administrativ contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, nefiind îndeplinite condițiile derogatorii în care

privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât

actul normativ încalcă cerința legalității, a scopului legitim, precum și principiul

proporționalității.

Recurenta a mai arătat

că Legea nr. 119/2010 generează o situație discriminatorie, deoarece instituie pentru

militari, polițiști și personalul din penitenciare un mod de calcul diferit al drepturilor

la pensie, a cărui finalitate este menținerea pensiei de serviciu, pentru aceste

categorii de personal pentru care s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare de

numai 20 ani, în timp ce pentru restul categoriilor se calculează în funcție de

data nașterii și oricum discriminarea se realizează în raport cu ceilalți pensionari

care nu intră sub incidența Legii nr. 119/2000.

2) Cea de-a doua critică

formulată de recurentă vizează nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de

intervenție accesorie formulată de M.M.F.P.S., ceea ce atrage, casarea hotărârii,

conform art. 312 C. proc. civ.

6.Apărările intimatului

În temeiul dispozițiilor

art. 308 alin. (2) C. proc. civ. pârâtul M.M.P.S. a depus la dosar întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și dispozițiile legale incidente, inclusiv prin prisma art. 304

1

C.

proc. civ.,Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia,

după cum se va arăta în continuare:

Prima critică ce vizează

respingerea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 este nefondată.

Actele administrativ fiscale

se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării

reprezentând o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text,

suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) din Legea

nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată

de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004.

Prima instanță a constatat

în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se

putea proceda la suspendarea deciziei de impunere emisă de recurentă în sarcina

intimatei.

În speță, aceste condiții

nu sunt îndeplinite cumulativ, așa cum în mod judicios a constatat prima instanță.

În recurs, reclamanta

a invocat drept argumente ale „cazului bine justificat”. Recomandarea Comitetului

de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, care prevede atribuția instanței de

contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor

și intereselor particularilor supuse unui risc de vătămare, în scopul evitării exercitării

abuzive a prerogativelor autorităților publice, precum și sentința nr. 3811 din

8 noiembrie 2010 a Curții de Apel București prin care s-a admis cererea de suspendare

a executării H.G. nr. 737/2010.

Competența instanței de

contencios administrativ și posibilitatea acesteia de a dispune suspendarea unui

act administrativ nu se confundă cu obligația acesteia de a admite oricând și oricum

cererile de suspendare.

Așa cum deja s-a arătat,

numai în cazul neîndeplinirii ambelor condiții prevăzute de textul art. 14 din Legea

nr. 554/2004 se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ.

În cauză nu s-a demonstrat

nici o aparență evidentă de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, care s-a emis în executarea

Legii nr. 119/2010, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

H.G. nr. 737/2010 stabilește

metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului

auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, prin această

metodologie elaborată în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 aplicându-se

de fapt art. 4 din Legea pensiilor, act normativ cu forță juridică superioară.

De altfel Consiliul Legislativ

a avizat favorabil Hotărârea a cărei suspendare se solicită, la data de 19 iulie

2010, iar prevederile Legii nr. 119/2010 care au determinat emiterea H.G. nr. 737/2010

au fost considerate constituționale prin Deciziile nr. 871 și 873 din 25 iunie 2010

ale Curții Constituționale, astfel încât, în cauză nu s-a probat existența unui

caz „bine justificat” în înțelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Soluția pronunțată de

Curtea de Apel București, de admitere a cererii de suspendare a executării H.G.

nr. 737/2010 nu poate reprezenta un argument în dovedirea „cazului bine justificat”,

întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta a devenit irevocabilă și nici că reprezintă

o practică a instanțelor, existând numeroase alte soluții contrare, în cauze similare.

Chiar dacă recurenta a

dovedit o „pagubă iminentă” ce i-ar putea fi produsă prin recalcularea, respectiv

diminuarea pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr. 567/2004 , constând în

dificultatea restituirii creditului contractat în 2005 de la B.C.R., în lipsa „cazului

bine justificat” suspendarea H.G. nr. 737/2010 nu poate fi dispusă, art. 14 din

Legea nr. 554/2004 condiționând admiterea cererii de suspendare de îndeplinirea

cumulativă a celor două cerințe, cum deja s-a arătat.

Argumentele prezentate

de recurentă în motivarea cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010 reprezintă de fapt

critici formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 119/2010, despre care a arătat

că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior

– Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivității, a drepturilor

câștigate de beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii, a art. 1 Protocol 1

C.E.D.O., a principiului proporționalității și nediscriminării.

Or dispozițiile Legii

nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja obiectul

unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin decizia nr. 871 din 25

iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea

art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53,

art. 135 alin. (2) lit. f) și art. 20 din Constituție , prin raportare la Primul

Protocol adițional C.E.D.O. (art. 1) , Declarația Universală a Drepturilor Omului

(art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale U.E.

[art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1)].

De asemenea, prin decizia

nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d)-

i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, constatându-se în schimb

neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile

art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba de pensiile

de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților – asistenți

ai Curții Constituționale).

În cuprinsul acestor decizii

instanța constituțională a analizat compatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010

cu principiile de drept național și comunitar invocate de recurentă, astfel că ținând

cont de ierarhia și atribuțiile instanțelor de judecată, așa cum acestea au fost

reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), art. 147 alin.

(4) din Constituție, Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată

că nu se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare în probleme de drept

ce au format obiectul cercetării judecătorești de către Curtea Constituțională .

Prin urmare, se observă

că instanța constituțională a considerat că dispozițiile legii nr. 119/2010 privind

unele măsuri în domeniul pensiilor , care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu

prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând

algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional

instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare

componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită

categorie profesională, respectiv pensia contributivă , care se suportă din bugetul

asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă

din bugetul de stat.

A constatat Curtea Constituțională

că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și

nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de

art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza

economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010

instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi câștigate” precizând

că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare

a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și

în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică

pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea

în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi,

pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea

legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în

vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Pe baza celor două componente

ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului

se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea

pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional C.E.D.O.,

în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța europeană subliniind că acest text

nu poate fi interpretat în sensul garantării numai anumit cuantum al pensiei , ci

numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia

2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Nu se poate reține nici

încălcarea principiului proporționalității, având în vedere interesul general, reprezentant

de necesitatea menținerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate

de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaționale,

în condițiile adâncirii crizei economice în 2010 (situații expuse de Guvern în justificarea

adoptării Legii nr. 119/2010) și interesul particular, reprezentat de menținerea

pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii

profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 și H.G.

nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se

restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2)

din Constituție, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de

serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii – Legea

nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în

privința suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate

dispune modificări, în funcție de condițiile economico – sociale și politica fiscală

de la un moment dat.

Recurenta a invocat tratamentul

discriminatoriu, printr-o comparație făcută între cele două H.G. emise în temeiul

Legii nr. 119/2010 – H.G. nr. 737/2010 ce formează obiectul prezentului litigiu

și privește metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1

lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, între care și cele ale personalului auxiliar

de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sau a parchetelor de pe lângă

acestea, categorie în care se încadrează și recurenta și H.G. nr. 735/2010 pentru

recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare

de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut

special din sistemul administrației penitenciarelor.

Chiar Legea nr. 119/2010

a prevăzut două modalități de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora,

militare sau de serviciu – art. 3 din lege, astfel că stabilirea unor modalități

diferite de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu privește categorii

profesionale identice sau similare.

Ca urmare a schimbării

politicii statului în domeniul sistemului de pensii și a altor drepturi de asigurări

sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii

diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate

în situații comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere

a cestui scop sunt adecvate și necesare, în sensul excepției instituite de art.

2 alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, neexistând nici un fel de tratament discriminatoriu

între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010

și H.G. nr. 737/2010.

Ultima critică formulată

de recurentă, care vizează nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de intervenție

accesorie formulată de M.M.F.P.S. în interesul pârâtului Guvernul României, este,

de asemenea, nefondată, deoarece această cerere nu a fost admisă în principiu, conform

art. 52(1) C. proc. civ., astfel că intervenientul nu a devenit parte în proces,

iar pe de altă parte, o eventuală neregulă procesuală sub acest aspect nu putea

fi invocată decât de cel vătămat, respectiv de intervenient, conform art. 105

alin. (2) C. proc. civ., ori acesta nu a declarat recurs împotriva sentinței

nr. 21 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia.

Constatând că hotărârea

atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art.

20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.L., împotriva sentinței nr. 21 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia,

secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2011.