ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3272/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal, reclamanta F.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se dispună: - suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, până la pronunțarea instanței pe fondul cauzei; - anularea în totalitate, ca nelegală, a H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a activat în sistemul juridic român, deținând funcția de grefier în cadrul Judecătoriilor Câmpeni și Alba-Iulia, până la data de 17 mai 2010, dată de la care a dobândit calitatea de pensionar, beneficiind de pensie de serviciu în conformitate cu prevederile Legii nr. 567/2004 - privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. A mai arătat că prin H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, s-au adoptat norme potrivit cărora pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea au fost recalculate, inclusiv a reclamantei, cuantumul acestora fiind mult diminuat.

A apreciat reclamanta că prin acest act normativ i-au fost restrânse în mod nelegal drepturile câștigate, privind acordarea pensiei de serviciu, care, așa cum a fost consacrat prin jurisprudența C.E.D.O., este o componentă a dreptului de proprietate, iar diminuarea acesteia constituie un atentat la însuși conținutul și natura dreptului în sine. A mai susținut că sistemul pensiilor reglementate prin Legea nr. 567/2004, face parte din sistemele ocupaționale de pensii guvernate de directivele Comunității Europene (Directiva 86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC adoptată în considerarea jurisprudenței Curții Europene de Justiție), iar conform reglementărilor comunitare, criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupațional sunt îndeplinite în totalitate de actualele prevederi din legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

A mai arătat reclamanta că în raport de prevederile art. 44 și ale art. 53 din Constituția României, situația creată prin H.G. nr. 1389/2010 nu se încadrează în nici una dintre cazurile vizate de art. 53 din Constituția României iar, pe de altă parte, eliminarea pensiei de serviciu în cazul personalului auxiliar din justiție este vădit discriminatorie, ceea ce încalcă flagrant textul constituțional. A concluzionat reclamanta în sensul că dispozițiile H.G. a cărei anulare o solicită atrag o modificare definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi, cu încălcarea clară a principiului neretroactivității legii.

2.Apărările pârâtului Guvernul României Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dar și a cererii de suspendare, ca nemotivată, sau ca neîntemeiată, deoarece nu sunt întrunite condițiile cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, care să justifice măsura de excepție a suspendării actului administrativ, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. 3. Cererea de intervenție M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.

În primul rând, intervenientul a invocat excepția nulității cererii, deoarece reclamanta n-a achitat taxa de timbru aferentă cererilor formulate. Cu privire la cererea de suspendare, s-a susținut că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 ce justifică suspendarea actului administrativ. Pe fondul cauzei, s-a arătat că H.G. nr. 737/2010 stabilește recalcularea tuturor categoriilor de pensii de serviciu, cu excepția celor ale magistraților, deoarece prin acte normative cu caracter special s-a creat un regim preferențial pentru anumite categorii, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, iar pensiile de serviciu susmenționate, create după modelul pensiilor magistraților, nu sunt justificate, în condițiile în care statutul acestora nu este similar.

4. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 21 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L.F., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Totodată a respins cererea de suspendare a H.G. nr. 737/2010 formulată de aceeași reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: 1. Excepția nulității cererii ca urmare a netimbrării acțiunii, s-a constatat a fi neîntemeiată, deoarece există dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul prevăzut de Legea nr. 146/1997. 2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, prima instanță a reținut că din înscrisurile depuse rezultă că reclamanta a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea H.G.

nr. 737/2010, având atașate factura și confirmarea de primire a pârâtului, astfel că sunt respectate exigențele prevăzute de art. 109 C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția fiind neîntemeiată. 3. Asupra cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010, s-a reținut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

În privința condiției cazului bine justificat, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că aceasta nu este îndeplinită, având în vedere că H.G. atacată, ca act administrativ cu caracter normativ, este emisă în executarea unei legi, nelegalitatea sa evidentă fiind pusă în discuție numai în ipoteza în care ar rezulta, cu evidență, că acest act administrativ excede prevederilor actului normativ în a cărui executare a fost emis. Pe baza acestui raționament, s-a concluzionat în sensul că cererea de suspendare a executării actului administrativ normativ contestat în cauză este nefondată. 4. Pe fondul cererii de anulare a H.G. nr. 737/2010, Curtea de Apel a observat, în completarea stării de fapt reținute anterior, că legea impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate circumscriindu-se cadrului juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.

A mai reținut că prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, învestită în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, a analizat prevederile art. 1, art. 3 și art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devenită ulterior Legea nr. 119/2010, stabilind că în ce privește pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, măsurile dispuse prin actul normativ sunt constituționale, deoarece legea în discuție nu afectează drepturile deja încasate în baza pensiilor stabilite anterior, iar pe de altă parte, în cauză nu se poate reține încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din C.E.D.O.

deoarece în jurisprudența constantă a Curții de Strasbourg s-a reținut că textul garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, însă nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum (Muller contra Austriei, hotărârea din 1972). În acest context, a apreciat Curtea de Apel Alba-Iulia, că statutul magistraților nu este identic sau similar cu cel al reclamantei din prezenta cauză, în condițiile în care, deși supuși unor incompatibilități și interdicții, potrivit Legii nr. 567/2004, cei care fac parte din personalul auxiliar nu desfășoară aceeași activitate ca și magistrații, specificul muncii fiecăruia în sistemul judiciar diferențiind cele două categorii, în primul rând sub aspectul responsabilității și importanței fiecăreia.

S-a mai reținut că nu a fost încălcat art. 1 din primul Protocol la Convenție, având în vedere că în jurisprudența C.E.D.O., dacă valoarea dreptului stabilit în temeiul legii anterioare a fost redus, ca urmare a unei necesități obiective, justificate de către stat, măsura este apreciată ca fiind proporțională cu scopul urmărit și nediscriminatorie. A concluzionat instanța de fond,în sensul că în cauză, fiind vorba de o pensie specială, ocupațională, care nu se raportează la principiul contributivității, cuantumul acesteia fiind suportat de către stat, reducerea cuantumului până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivității nu reprezintă o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O., recunoscute și în art. 53 din Constituția României.

5.Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F.L., care a arătat că s-a aplicat greșit legea la soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A arătat recurenta că în mod eronat prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, deși ea a dovedit existența cazului bine justificat cu argumente de jurisprudență și drept comunitar, prin sentința nr. 3818 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel București dispunându-se suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, ceea ce creează o puternică îndoială în privința legalității acestui act normativ.

A învederat recurenta că a probat și condiția „pagubei iminente” , în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reducerea pensiei sale cu 67% pentru viitor și lipsirea de posibilitatea de a mai recupera sumele pierdute o va pune în imposibilitate să achite creditul de 17.000 euro, contractat în 2005 pe o perioadă de 15 ani și îi afectează posibilitatea de a-și plăti obligațiile curente lunare către furnizorii de utilități. Recurenta a arătat că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 119/2010, cum greșit a motivat prima instanță, întrucât ea s-a pensionat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în temeiul Legii nr. 567/2004, care nu a fost abrogată, astfel că modificarea definitivă a pensiilor aflate în plată prin H.G.

nr. 737/2010 și Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivității legii și drepturile câștigate de personalul auxiliar din instanțe, beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii guvernat de Directiva nr. 86/378/EEC amendată prin Directiva nr. 97/96/EC. S-a susținut că aplicarea retroactivă a actului administrativ contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind îndeplinite condițiile derogatorii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât actul normativ încalcă cerința legalității, a scopului legitim, precum și principiul proporționalității.

Recurenta a mai arătat că Legea nr. 119/2010 generează o situație discriminatorie, deoarece instituie pentru militari, polițiști și personalul din penitenciare un mod de calcul diferit al drepturilor la pensie, a cărui finalitate este menținerea pensiei de serviciu, pentru aceste categorii de personal pentru care s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare de numai 20 ani, în timp ce pentru restul categoriilor se calculează în funcție de data nașterii și oricum discriminarea se realizează în raport cu ceilalți pensionari care nu intră sub incidența Legii nr. 119/2000. 2) Cea de-a doua critică formulată de recurentă vizează nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de intervenție accesorie formulată de M.M.F.P.S., ceea ce atrage, casarea hotărârii, conform art. 312 C. proc.

civ. 6.Apărările intimatului În temeiul dispozițiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. pârâtul M.M.P.S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, inclusiv prin prisma art. 304 1 C. proc. civ.,Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Prima critică ce vizează respingerea cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 este nefondată. Actele administrativ fiscale se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării reprezentând o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Prima instanță a constatat în mod corect că în speță erau îndeplinite toate condițiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere emisă de recurentă în sarcina intimatei.

În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ, așa cum în mod judicios a constatat prima instanță. În recurs, reclamanta a invocat drept argumente ale „cazului bine justificat”. Recomandarea Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, care prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor supuse unui risc de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor autorităților publice, precum și sentința nr. 3811 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel București prin care s-a admis cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010. Competența instanței de contencios administrativ și posibilitatea acesteia de a dispune suspendarea unui act administrativ nu se confundă cu obligația acesteia de a admite oricând și oricum cererile de suspendare.

Așa cum deja s-a arătat, numai în cazul neîndeplinirii ambelor condiții prevăzute de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ. În cauză nu s-a demonstrat nici o aparență evidentă de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, care s-a emis în executarea Legii nr. 119/2010, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. H.G. nr. 737/2010 stabilește metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, prin această metodologie elaborată în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 aplicându-se de fapt art. 4 din Legea pensiilor, act normativ cu forță juridică superioară.

De altfel Consiliul Legislativ a avizat favorabil Hotărârea a cărei suspendare se solicită, la data de 19 iulie 2010, iar prevederile Legii nr. 119/2010 care au determinat emiterea H.G. nr. 737/2010 au fost considerate constituționale prin Deciziile nr. 871 și 873 din 25 iunie 2010 ale Curții Constituționale, astfel încât, în cauză nu s-a probat existența unui caz „bine justificat” în înțelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Soluția pronunțată de Curtea de Apel București, de admitere a cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 nu poate reprezenta un argument în dovedirea „cazului bine justificat”, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta a devenit irevocabilă și nici că reprezintă o practică a instanțelor, existând numeroase alte soluții contrare, în cauze similare.

Chiar dacă recurenta a dovedit o „pagubă iminentă” ce i-ar putea fi produsă prin recalcularea, respectiv diminuarea pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr. 567/2004 , constând în dificultatea restituirii creditului contractat în 2005 de la B.C.R., în lipsa „cazului bine justificat” suspendarea H.G. nr. 737/2010 nu poate fi dispusă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 condiționând admiterea cererii de suspendare de îndeplinirea cumulativă a celor două cerințe, cum deja s-a arătat. Argumentele prezentate de recurentă în motivarea cererii de anulare a H.G.

nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispozițiile Legii nr. 119/2010, despre care a arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior – Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivității, a drepturilor câștigate de beneficiarii unui sistem ocupațional de pensii, a art. 1 Protocol 1 C.E.D.O., a principiului proporționalității și nediscriminării. Or dispozițiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis H.G. nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepții de neconstituționalitate, respinse prin decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) și art. 20 din Constituție , prin raportare la Primul Protocol adițional C.E.D.O.

(art. 1) , Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 și art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale U.E. [art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) și art. 52 alin. (1)]. De asemenea, prin decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, constatându-se în schimb neconstituționalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraților – asistenți ai Curții Constituționale).

În cuprinsul acestor decizii instanța constituțională a analizat compatibilitatea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 cu principiile de drept național și comunitar invocate de recurentă, astfel că ținând cont de ierarhia și atribuțiile instanțelor de judecată, așa cum acestea au fost reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), art. 147 alin. (4) din Constituție, Legea nr. 47/1992 și Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu se poate substitui și nu poate pronunța soluții contrare în probleme de drept ce au format obiectul cercetării judecătorești de către Curtea Constituțională . Prin urmare, se observă că instanța constituțională a considerat că dispozițiile legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor , care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituțional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivității legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă , care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și suplimentul care depășește acest cuantum și se suportă din bugetul de stat.

A constatat Curtea Constituțională că acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul pensiilor și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, așa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituție, din rațiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.

În Decizia nr. 873/2010 instanța constituțională a clarificat conceptul de „drepturi câștigate” precizând că acestea pot cuprinde numai prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel și așa cum a arătat și în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ținând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adițional C.E.D.O., în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanța europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai anumit cuantum al pensiei , ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).

Nu se poate reține nici încălcarea principiului proporționalității, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea menținerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaționale, în condițiile adâncirii crizei economice în 2010 (situații expuse de Guvern în justificarea adoptării Legii nr. 119/2010) și interesul particular, reprezentat de menținerea pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 și H.G.

nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii – Legea nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în privința suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate dispune modificări, în funcție de condițiile economico – sociale și politica fiscală de la un moment dat. Recurenta a invocat tratamentul discriminatoriu, printr-o comparație făcută între cele două H.G. emise în temeiul Legii nr. 119/2010 – H.G.

nr. 737/2010 ce formează obiectul prezentului litigiu și privește metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, între care și cele ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sau a parchetelor de pe lângă acestea, categorie în care se încadrează și recurenta și H.G. nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Chiar Legea nr. 119/2010 a prevăzut două modalități de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora, militare sau de serviciu – art. 3 din lege, astfel că stabilirea unor modalități diferite de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu privește categorii profesionale identice sau similare.

Ca urmare a schimbării politicii statului în domeniul sistemului de pensii și a altor drepturi de asigurări sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate în situații comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere a cestui scop sunt adecvate și necesare, în sensul excepției instituite de art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 37/2000, neexistând nici un fel de tratament discriminatoriu între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza H.G. nr. 735/2010 și H.G. nr. 737/2010. Ultima critică formulată de recurentă, care vizează nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de intervenție accesorie formulată de M.M.F.P.S.

în interesul pârâtului Guvernul României, este, de asemenea, nefondată, deoarece această cerere nu a fost admisă în principiu, conform art. 52(1) C. proc. civ., astfel că intervenientul nu a devenit parte în proces, iar pe de altă parte, o eventuală neregulă procesuală sub acest aspect nu putea fi invocată decât de cel vătămat, respectiv de intervenient, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ori acesta nu a declarat recurs împotriva sentinței nr. 21 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia. Constatând că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.L., împotriva sentinței nr. 21 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.