ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții R1, R2, R3, R4, R5, R6, R7, R8, R9,

R10, R11, R12, R13, R14, R15, R16, R17, R18, R19, R20, R21, R22, R23, R24, R25,

R26, R27, R28, R29, R30, R31, R32, R33, R34, R35, R36, R37, R38, R39, R40, R41,

R42, R43, R44, R45, R46, R47, R48, R49, R50, R51, R52, R53, R54, R55, R56, R57,

R58, R59, R60, R60, R61, R62, R63, R64, R65, R66, R67, R68, R69, R70, R71, R72,

R73, R74, R75, R76, R77, R78, R79, R80, R81, R82, R83, R84, R85, R86, R87, R88,

R89, R90, R91, R92, R93, R94, R95, R96, R97, R98, R99, A1, A2, A3, A4, A5, A6, A7,

A8, A9, A10, A11, A12, A13, A14, A15, A16, A17, A18, A19, A20, A21, A22, A23, A24,

A25, A26, A27, A28, A29, A30, A31, A32, A33, A34, A35, A36, A37, A38, A39, A40,

A41, A42, A43, A44, A45, A46, A47, A48, A49, A50, A51, A52, A53, A54, A55, A56,

A57, A58, A59, A60, A61, A62, A63, A64, A65, A66, A67, A68, A69, A70, A71, A72,

A73, A74, A75, A76, A77, A78, A79, A80, A81, A82, A83, A84, A85, A86, A87, A88,

A89, A89, A90, A91, A92, A93, A94, A95, A96, A97, A98, A99, A100 (decedat-prin A101),

B1, B2, B3, B4, B5, B6, B7, B8, B9, B10, B11, B12, B13, B14, B15, B16, B17, B18,

B19, B20, B21, B22, B23, B24, B25, B26, B27, B28, B29, B30, B31, B32, B33, B34,

B35, B36, B37, B38, B39, B40, B41, B42, B43, B44, B45, B46, B47, B48, B49, B50,

B51, B52, B53, B54, B55, B56, B57, B58, B59, B60, B61, B62, B63, B64, B65, B66,

B67, B68 și B69, prin A.N.P. din S.A.S.I.J.P. în temeiul art. 14 alin. (1) Legea

nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, au solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, suspendarea

până

la pronunțarea instanței de fond

a efectelor H.G nr. 737 din 21 iulie 2010 privind

"metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute

la art. 11 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010", cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul

a susținut ca fiind întrunite cerințele impuse de textul de lege fundamentând juridic

cererea, anume: a) a îndeplinit procedura prealabila prevăzută de art. 7 Legea

nr. 554/2004, republicată, înregistrată la Guvernul României

sub nr. 17/9331 din 09 august 2010

; b) subzista un caz bine

justificat pentru a se dispune măsura suspendării; c) se tinde la prevenirea unei

pagube iminente ce ar putea rezulta din executarea actului administrativ cu caracter

normativ supus controlului judiciar pe calea cererii de suspendare a executării

efectelor acestuia.

Astfel, referitor la condiția

cazului bine justificat, reclamanții au susținut ca în cazul H.G. nr. 737/2010 exista

clare și grave indicii care răstoarnă prezumția de legalitate.

Reclamanții consideră

că prin acest mod de recalculare, prevăzut în H.G. nr. 737/2010, act administrativ

cu caracter normativ emis în executarea Legii nr. 119/2010, se ajunge la afectarea

în mod substanțial a pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate

al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,, cuantumul pensiei

aflate deja în plată, ce trebuie

asimilată

dreptului de proprietate conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO,

precum și a art. 45 din Tratatul de la Lisabona,

fiind astfel redus în

mod excesiv și abuziv, prin exces de putere al autorității publice emitente și cu

încălcarea flagrantă a unor principii fundamentale consacrate de Constituția României

și de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte (indicate

pe larg în cererea de chemare în judecată).

În

continuare, spre a justifica întrunirea cazului bine justificat

în accepțiunea dată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004

republicată, reclamanții au subliniat jurisprudența considerată relevantă a Curții

Constituționale privind principiile de drept arătate în cererea de chemare în judecată

ca fiind încălcate (ex: nr. 46/2002, nr. 375/2005, nr. 57/2006, etc), cât și opinia

Consiliului Legislativ exprimat în vederea emiterii H.G. nr. 737/2010, dar invocând

și nesocotirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană (politic și economic)

și acquis-ul comunitar, ce

impune

recunoașterea dreptului la

pensie,

pe baza de reciprocitate, cetățenilor europeni în oricare din țările Uniunii Europene,

iar regulile

naționale să fie compatibile cu reglementările comunitare (

Directiva nr. 79/7/CEE, privind principiul egalității de tratament

între femei și bărbați, precum și Directiva nr. 86/378/CEE. modificată prin Directiva

nr. 96/97/CEE,

privind

aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate socială,

care acoperă sectorial și legile speciale de pensii).

Referitor la întrunirea

cerinței necesității prevenirii unei pagube iminente, reclamanții au arătat că au

calitatea de pensionari din cadrul categoriei prev. la art. 1 lit. c) Legea nr.

119/2010 și sunt beneficiarii direcți ai unor pensii de serviciu obținută în mod

legal pe baza actului normativ în vigoare la data deschiderii drepturilor sale de

pensie, respectiv în baza Legii nr. 567/2004, ce nu a fost abrogată prin Legea

nr. 119/2010 și prin nici un alt act normativ anterior ulterior Legii nr. 119/2010,

ori, consecința juridică rezultată prin emiterea H.G. nr. 737/2010 constă într-un

prejudiciu viitor dat de reducerea substanțială a cuantumului pensiilor reclamanților

în urma recalculării în temeiul acestui act administrativ cu caracter normativ,

așadar aproape la

suprimarea imediată și iminentă

a dreptului la pensia de serviciu, chiar înainte de a putea solicita instanței de

contencios administrativ anularea H.G. nr. 737 din 2010, precum și a posibilității

de a cere anularea deciziilor de recalculare.

Pârâtul Guvernul României,

a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea

acesteia, invocând în principal excepția lipsei calității procesuale active a

A.N.P.

din S.A.S.I.J.P.

, care ar fi introdus acțiunea prezentă

în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentantă

a membrilor săi, persoane fizice care au calitatea cerută de prevederile H.G.

nr. 737/2010 și fără a proba

existența

vreunui

mandat expres

din partea membrilor asociației

în baza căruia aceasta să poată acționa, conform art. 67 C. proc. civ..

Totodată, pârâta a susținut că reclamanții nu fac

dovada interesului legitim,

personal, născut și actual, ca și condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție,

deci și pentru promovarea prezentei cereri de suspendare a H.G. nr. 737/2010, cât

timp dispozițiile actului administrativ au fost executate material, pensiile de

serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în

plată, fiind deja recalculate de către casele teritoriale de pensii în evidența

cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu și emise noile decizii de pensie.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

3811 din 8 octombrie 2010 a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității

de reprezentant și lipsei de interes și a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu

cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

dispunând suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 până la pronunțarea instanței

de fond.

Totodată, a dispus respingerea

cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei de interes, instanța a dispus respingerea acesteia, având în vedere că executarea

acestui act administrativ cu caracter normativ vizează aplicarea succesivă, respectiv

plata drepturilor de pensie către reclamanți lunar, iar nu uno ictu, nefiind finalizată

aplicarea acestuia prin simpla emitere a deciziei prin care a fost recalculată această

pensie.

Cu privire la excepția

lipsei dovezii calității de reprezentat al reclamanților a A.N.P. din S.A.S.I.J.P.,

Curtea a stabilit că aceasta să fie soluționată odată cu fondul, prin prisma faptului

că nici cu privire la fond părțile au învederat că nu mai au probe de administrat.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că cererea de suspendare a efectelor H.G. nr. 737/2010 până la pronunțarea instanței

de fond este neîntemeiată.

Astfel, reține instanța,

atât din recomandarea R(89)8 din 13 septembrie 1989 cât și din cuprinsul art. 14

alin. (1) Legea nr. 554/2004, rezultă că exercițiul dreptului unei persoane, fizice

sau juridice, de a obține suspendarea provizorie a executării unui act administrativ,

este condiționat de îndeplinirea de către aceasta a două condiții cumulative, respectiv

condiția existenței unui caz bine justificat și condiția nevoi de a se preveni producerea

unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi raportată în viitor.

În cauză, Curtea constată

că reclamanții au furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză

sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar

exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente.

Astfel, dintre numeroasele

”împrejurări de drept” propuse de reclamanți în a sustine probarea unei aparențe

de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, Curtea are în vedere, în special, argumentele

axate pe încalcarea, prin emiterea actului administrativ cu caracter normativ, a

prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO (referitor la dreptul de proprietate)

și art. 14 din aceeasi convenție (referitor la principiul nediscriminarii).

Argumentația prezentata de reclamanți referitoare la încălcarea dreptului

de proprietate și al principiului nediscriminării nu poate fi apreciată ca una lipsită

de substanță juridică, de natura a face ca îndoiala asupra actului administrativ

- și propusă de parte în discuție prin promovarea acțiunii să aibă un caracter neserios.

Firește, abia în urma judecării cauzei în fond se va dovedi și stabili dacă gradul

de îndoială ce a planat asupra legalității actului administrativ a avut sau nu în

concret un caracter serios, în raport de soluția ce va fi pronunțată, însa, în procedura

sumara instanța trebuie să se rezume la această verificare succintă asupra rezonabilității

argumentelor și criticilor de nelegalitate prezentate de parte, totodată fără a

se putea pronunța tranșant asupra acestor critici, spre a nu înfrânge obligația

de a nu se antepronunța în cauză, cu consecința necesitații abținerii în litigiul

în fond, ce ar face ca rațiunea legii (ratio legis) a art. 14 și următoarele, sa

fie nesocotită.

Un argument ce poate atrage

concluzia unei ”îndoieli serioase” în sensul legii este dat și de cel constând în

stabilirea unui termen de numai 30 de zile, ce ar fi condus și ar conduce la stabilirea

unui cuantum al pensiilor recalculate incorect, astfel prin încălcarea dreptului

de proprietate prin prisma neasigurării unui termen util în vederea obținerii documentelor

necesare dovezii veniturilor obținute ce se au în vedere la cuantumul pensiei recalculate,

respectiv a dreptului de a nu fi discriminat în raport cu altă categorie aflată

în situații similare, aceea a militarilor (etc), cărora li s-a asigurat un termen

util, de 5 luni.

Cu privire la existența

unei pagube iminente, instanța constată că și această condiție este întrunită având

în vedere faptul urmarea aplicării acestui act administrativ ar consta în modificarea

cuantumului pensiei de serviciu stabilită anterior reclamanților în sensul reducerii

acesteia, fiind lipsiți pentru viitor de drepturile bănești esențiale pentru asigurarea

traiului acestuia, avându-se în vedere și calitatea sa de pensionar, fiind prezumată

producerea în patrimoniul reclamantului a unui prejudiciu material, viitor și previzibil.

Față de soluția asupra

cererii principale, precum și faptul că intervenția a fost formulată în interesul

pârâtului, instanța a dispus respingerea cererii de intervenție în interes accesoriu

formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

ca și a încheierii din 15 octombrie 2010 considerate nelegale și netemeinice au

declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Guvernul

României.

I. Recurentul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale în recursul declarat împotriva sentinței

civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010, a susținut următoarele critici:

1) Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu a ținut cont de dispozițiile

art. 14 și 15 Legea nr. 554/2004, care prevăd imperativ că, suspendarea executării

actului administrativ se poate face numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente.

Or, din motivarea cererii

de suspendare a H.G. nr. 737/2010 nu rezultă care ar fi paguba iminentă sau cazul

bine justificat.

2) Pe fondul cauzei s-a

susținut că instanța nu a ținut cont de faptul că prin actele normative care reglementează

pensiile de serviciu s-a creat un regim special de pensionare pentru anumite categorii

socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 19/2000, de natură să creeze avantaje

materiale fără o justificare obiectivă și rezonabilă, încălcându-se principiul egalității

de tratament între asigurații sistemului public de pensie.

Aceste pensii au fost

create după modelul pensiilor de serviciu ale magistraților, fără să se aibă în

vedere că regimul strict al absenței unor drepturi, incompatibilitățile, interdicțiile,

riscurile și responsabilitățile profesiei de judecător și procuror justifică acordarea

pensiei de serviciu.

3) Recalcularea pensiilor

de serviciu nu echivalează cu o restrângere a unui drept constituțional ci se impune

pentru restrângerea cheltuielilor bugetare și se justifică pe îndeplinirea cumulativă

a cerințelor exprese ale art. 53 din Constituție.

II Recursul declarat de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva încheierii de ședință

din Camera de Consiliu, din data de 15 octombrie 2010 a aceleiași instanțe,

Prin recursul formulat

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că instanța de fond

a pronunțat încheierea recurată cu neobservarea faptului că semnatarii cererii de

îndreptare a erorii materiale nu au avut calitate procesuală în cauza dedusă judecății,

calitate de reclamant având A.N.P. din S.A.S.I.J.P..

III. Recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 201.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ. sub următoarele aspecte:

1) Nesocotirea formelor

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

și de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși instanța a rămas în pronunțare

la data de 01 octombrie 2010, totuși sentința contestată a fost pronunțată la data

de 08 octombrie 2010, fără ca Guvernului României să-i fie comunicată încheierea

de amânare a pronunțării în care au fost consemnate dezbaterile.

2) Excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant a fost soluționată nelegal de judecătorul fondului cu

încălcarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității, în condițiile

în care această excepție a fost invocată din oficiu la termenul din 01

octombrie 2010, în lipsa reprezentatului autorității pârâte.

3) Judecătorul fondului

nu s-a pronunțat asupra excepției nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, întrucât

reclamanții, oricare ar fi fost aceștia, aveau obligația achitării taxelor aferente

cererii, neavând relevanță că cererea a fost colectivă.

4) Hotărârea instanței

de fond asupra excepțiilor a fost dată cu încălcarea /aplicarea greșită a legii,

motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

a) În ceea ce privește

soluția instanței de fond asupra excepției privind lipsa calității de reprezentant

invocată din oficiu, instanța a respins-o cu motivarea că aceste condiții procedurale

de exercitare a acțiunii nu trebuie reținute „într-o măsură în care ar conduce la

încălcarea efectivă a art. 6 CEDO” deși este vădită încălcarea formelor de procedură

prevăzute imperativ de legiuitor.

b) Instanța de fond a

apreciat eronat că partea reclamantă are legitimare procesuală activă și, că poate

formula o acțiune în contencios obiectiv, solicitând exclusiv suspendarea executării

unui act administrativ normativ.

În ceea ce privește fondul

cererii de suspendare, recurentul critică soluția instanței de fond, în raport cu

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ..

Astfel, dispozițiile cuprinse

în H.G. nr. 737/2010, susține recurentul, se înscriu în finalitatea urmărită prin

reglementările din conținutul Legii nr. 119/2010, de a asigura, în raport cu posibilitățile

de finanțare ale bugetului asigurărilor sociale de stat, sustenabilitatea acestuia,

în corelație cu evoluția macroeconomică și demografică din România, precum și simplificarea

legislației referitoare la pensiile publice. Împrejurările din speță nu erau de

natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității H.G. nr. 737/2010, prin care

a fost organizată executarea normelor cu forță juridică superioară cuprinsă în Legea

nr. 119/2010, în vigoare la data soluționării cererii de suspendare.

În ceea ce privește aplicarea

art. 1 din Protocolul nr. 1, s-a susținut că instanța trebuie să aprecieze dacă

există o pensie în sensul convenției, dacă a existat o ingerință și dacă acea ingerință

este sau nu justificată.

Față de această situație

recurentul consideră că beneficiile contributive nu pot fi avute în vedere, la acest

moment, sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la

convenție.

Concluzionând, recurentul

Guvernul României susține că H.G. nr. 737/2010 nu este susceptibilă a fi nelegală

și nici nu creează prin ea însăși un prejudiciu ireparabil reclamanților, cu atât

mai puțin până la pronunțarea instanței asupra cererii de anulare a acesteia.

Recursurile declarate

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 și

a încheierii de ședință din 15 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București

vor fi admise, în sensul modificării acestor hotărâri și a respingerii cererii de

suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 ca rămasă fără obiect, pentru următoarele

considerente:

Potrivit prevederilor

art. 14 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile

art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond”.

Rezultă din prevederile

legale citate că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată

sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la pronunțarea instanței de fond.

Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că prin pronunțarea unei

soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ

și, deci, punerea în executare devine necesară, fie se constată nelegalitatea actului

și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune,

rămânând fără obiect.

În speță, obiectul acțiunii

reclamanților îl constituie suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond,

a efectelor H.G. nr. 737/2010 privind „metodologia de recalculare a categoriilor

de pensii de serviciu prevăzute de art. 11 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010, cu cheltuieli

de judecată.

Așa cum rezultă din M.

Of. nr. 457/30.06.2011 la data de 30 iunie Guvernul României a adoptat O.U.G.

nr. 59/2011 prin care a fost abrogat H.G. nr. 737/2010, astfel că, cererea de suspendare

a acestei hotărâri a rămas fără obiect.

Cum actul administrativ

a cărei executare s-a cerut a fi suspendată în cauză a fost desființată cererea

reclamanților rămânând fără obiect, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., recursurile declarate de Guvernul României împotriva sentinței civile nr.

3811 din 8 octombrie 2010 și a încheierii din 15 octombrie 2010, pronunțate de Curtea

de Apel București vor fi admise sentința și încheierea atacată vor fi modificate

în sensul respingerii cererii de suspendare ca rămasă fără obiect precum și a cererii

de îndreptare a erorii materiale.

Pentru motivele de mai

sus va fi admis și recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 precum și cererea de

intervenție formulată de acesta în interesul Guvernului României.

Referitor la recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței

civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 acesta va fi respins ca tardiv.

Înalta Curte sesizată

cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (4)

teza a II-a Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ.,

mai înainte de a cerceta motivele invocate a constatat că recurentul nu a respectat

dispozițiile art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004, situație în care va respinge

recursul ca tardiv formulat.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată

de instanța de fond poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile

procedurale prevăzute de lege în termenul arătat și nici nu a invocat o cauză de

împiedicare mai presus de voința sa, pentru repunerea în termen.

În aceste condiții, Înalta

Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în

termenul definit de lege.

Văzând dispozițiile

art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la

art. 303, art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de

la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum și modalitatea de calcul

a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea

dispozițiilor imperative ale legii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că sentința a fost comunicată pârâtului la data

de 13 decembrie 2010 iar recursul a fost declarat la data de 30 martie 2010, cu

depășirea termenului legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 și

a încheierii de ședință din 15 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat

de

Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale

împotriva încheierii de ședință din 15 octombrie

2010.

Modifică sentința și încheierea

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010

ca fiind rămasă fără obiect, precum și cererea de îndreptare eroare materială.

Admite cererea intervenție

accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Respinge ca tardiv recursul declarat de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8

octombrie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie

2011.