ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea

formulată, reclamanții A.M., A.C., A.I., A.M.A., B.F., B.E., B.L., B.N., B.P., B.S.,

B.A., B.N.A., B.S., B.C., C.C., C.I., C.M., C.D., C.L., D.S.M., D.D., D.R., D.S.,

D.C., D.S.A., D.D.A., D.M., F.L., G.I., G.I.E., G.M., G.C., G.M.A., H.M., I.S.,

I.M., I.A., J.L., J.L.A., K.F., L.M., L.C., L.C.A., L.M.I., L.L., L.E., L.C., L.E.A.,

M.E., M.A., M.I., M.M., N.V., N.G., O.L., O.E., P.F., P.M., P.A., P.I., P.M.A.,

P.E., R.D., R.M., R.A., R.I., R.L., Ș.A., S.A.M., S.N., S.G., S.I., S.R., S.D.,

S.R.A., T.V., T.M., T.F., T.M.A., U.M., U.V., V.E., V.I., V.V. și V.M.

reprezentați prin Sindicatul P.A.S. au chemat în judecată pârâții Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin și Consiliul

Județean Caraș-Severin, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o

va pronunța să dispună:

-obligarea pârâtelor

la alocarea, calcularea și plata despăgubirilor bănești pentru prejudiciul

suferit de asistenții maternali profesioniști, membri ai sindicatului, urmare a

neefectuării în natură, din motive neimputabile acestora, a concediului de

odihnă aferent perioadei din anii 2005-2009 și în continuare până la încetarea

contractului individual de muncă, despăgubiri stabilite din motive de echitate

și similitudine la nivelul indemnizației de concediu cu sporurile permanente

prevăzute de lege, proporțional cu numărul de zile de concediu de odihnă

neefectuat în natură pentru aceeași perioadă, sume actualizate în funcție de

rata inflației; obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata

retroactivă către asistenții maternali profesioniști, membri ai sindicatului P.A.S.,

pe perioada 01 martie 2006-prezent și viitor, a sumelor de bani pentru nevoi

personale ce se cuveneau copiilor și tinerilor ocrotiți de asistenții maternali

profesioniști, astfel: a) 21 RON până în data de 31 decembrie 2007, respectiv

28 RON de la 01 ianuarie 2008 pentru copii care urmează o formă de învățământ

recunoscută de lege, b) 31,5 RON până în data de 31 decembrie 2007, respectiv

42 RON de la 01 ianuarie 2008 pentru copiii cu handicap, infestați HIV sau

bolnavi SIDA, sume actualizate cu rata inflației;

-obligarea Direcției

Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin să comunice sindicatului

statele de plată cu calculul individualizat per fiecare asistent maternal profesionist

a sumelor aferente.

Prin precizarea de acțiune

înregistrată prin Serviciul Registratură la data de 09 iunie 2009, reclamanții au

solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, și a Președintelui Consiliului

Județean Caraș-Severin, în calitate de ordonator principal de credite.

Prin sentința civilă

nr. 894 din 05 octombrie 2009, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea

formulată reclamanții și a obligat pârâta Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului Caraș-Severin să acorde reclamanților o compensare în bani

corespunzătoare numărului de zile din concediul de odihnă neefectuat în anii 2005-2009,

actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, și a respins restul

petitelor formulate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs reclamanții și pârâții.

Prin decizia civilă

nr. 242 din 16 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Curtea de apel Timișoara

în Dosarul nr. 604/115/2009, au fost admise recursurile declarate în cauză, a fost

casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Caraș-Severin.

Dosarul a fost reînregistrat

pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 604.1/115/2009, la data de 15

aprilie 2010.

Întrucât la termenul de

judecată din 10 mai 2010, reclamanții au invocat excepția nelegalității dispozițiilor

art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003, prin încheierea de ședință din 26 octombrie 2010,

Tribunalul Caraș-Severin a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, pentru a se pronunța asupra excepției

invocate.

Dosarul a fost înregistrat

pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal sub

nr. 604.1/115/2009, la data de 14 decembrie 2010.

Poziția procesuală a Consiliului

Județean Caraș-Severin și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția

Copilului Caraș-Severin a fost exprimată prin înscrisurile depuse la dosar, în sensul

că excepția ilegalității pe care o invocă reclamanții trebuie analizată având în

vedere dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor

copilului, care reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea și garantarea

drepturilor copilului.

De asemenea, pârâtele

precizează că excepția invocată este netemeinică, ținând seama și de prevederile

art. 4 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Reclamanții au depus precizare

privind excepția de nelegalitate, arătând că art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003 încalcă

Constituția României, C. muncii, Contractul Colectiv de muncă unic la nivel național

2007-2010, legislația națională și internațională care reglementează faptul că toți

salariații au dreptul la concediul de odihnă plătit.

În acest sens, reclamanții

apreciază ca prevederile acestui articol sunt nelegale și, în raport cu prevederile

art. 139 și art. 38 Legea nr. 53/2003 - C. muncii precum și in raport cu prevederile

art. 41 alin. (2) Constituția României.

Totodată, arată că, fiind

un drept constituțional, acesta nu poate fi restrâns decât prin lege, și numai în

cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 53 Constituție.

În consecință, în opinia

reclamanților, prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003 fiind cuprinse

într-un simplu act administrativ normativ, nu pot fi interpretate în sensul că modifică

prevederile unei legi organice (C. muncii) sau că limitează un drept constituțional,

o asemenea ipoteză fiind absurdă și inadmisibilă.

Reclamanții concluzionează

că asistenților maternali, ca orice alți salariați din România, le este garantat,

în mod nediscriminatoriu, prin forța dispozițiilor constituționale, dreptul la un

repaus anual plătit, iar opțiunea angajatorului de a nu asigura acest repaus atrage

dreptul la despăgubiri pentru asistenții maternali.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,

arătând că excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative

cu caracter individual, iar nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea

instituie o altă procedură.

Pe fond, se solicită respingera

ca neîntemeiată excepția de nelegalitate.

În prezenta cauză a formulat

cerere de intervenție Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în interesul

pârâtului Guvernul României, arătând că cererea de intervenție este justificată

de calitatea de contrasemnatar al actului normativ, respectiv H.G. nr. 679 din 12

iunie 2003 privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare

și statutul asistentului maternal profesionist nu are caracter individual, și, pe

cale de consecința, excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, este inadmisibilă.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 180 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată în privința dispozițiilor

art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003 de către reclamanți în contradictoriu cu Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, Consiliul Județean

Caraș-Severin, Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și Guvernul României,

de asemenea a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României

formulată de intervenientul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Pentru a pronunța această

soluție , instanța de fond a reținut in esență următoarele:

Analizând excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată de către pârâtul Guvernul României, cu prioritate

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că

instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra

celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii,

instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată.

Pentru actele administrative

normative, întrucât nu există niciun termen pentru promovarea acțiunii judiciare,

nu este nevoie de o reglementare expresă a imprescriptibilității, când este vorba

despre excepția de nelegalitate.

Cu alte cuvinte, pentru

actele administrative normative, nu doar excepția de nelegalitate, ci și acțiunea

directă este imprescriptibilă.

Având în vedere aceste

considerente, Curtea va respinge excepția menționată, cu consecința soluționării

în cele ce urmează a excepției de nelegalitate invocate în privința dispozițiilor

art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003

Analizând excepția de

nelegalitate pe baza motivelor invocate, instanța constată că aceasta este nefondată,

având în vedere următoarele considerente:

Reclamanții invocă excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003, potrivit cărora

asistentul maternal profesionist are în privința copiilor primiți în plasament sau

încredințați obligația de a asigura continuitatea activității desfășurate și în

perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea

de copiii plasați sau încredințați pentru această perioadă este autorizată de către

angajator.

Instanța a reținut că

potrivit prevederilor art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003 nu exclud dreptul asistenților

maternali profesioniști de a efectua concediul anual de odihnă plătit, ci expune

doar condițiile în care acesta poate fi efectuat (anume, prin păstrarea copiilor

încredințați sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după

caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către

angajator - direcția generală de asistență socială și protecția copilului).

Cum deci, dispoziția normativă

cuprinsă în H.G. nr. 679/2003 nu înlătură exercitarea dreptului la concediul legal

de odihnă anual plătit și nici nu limitează exercitarea acestuia, instanța a constatat

că aceasta nu este nelegală, nici în raport de prevederile constituționale și nici

prin raportare la cele stipulate în C. muncii.

Astfel, instanța a reținut

faptul că prevederea în discuție nu exclude dreptul asistenților maternali de a

efectua concediul de odihnă, ci, dimpotrivă, este de natură să asigure exercitarea

acestui drept, prin luarea în considerare a naturii speciale a activității desfășurate

de această categorie profesională, respectiv, obligația acestora de a asigura integrarea

în familiile proprii a copiilor încredințați sau dați în plasament.

S-a mai reținut și faptul

că în cererea promovată reclamanții nu au relevat nici un motiv pentru care consideră

că art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003 ar fi contrar dispozițiilor constituționale

din art. 41 alin. (2), respectiv celor C. muncii invocate, aceștia susținând exclusiv

faptul că în anumite situații concrete angajatorul nu a asigurat separarea copiilor

de asistenții maternali pe perioada concediilor de odihnă, astfel încât reclamanții

au fost puși în imposibilitate de a efectua în natură concediile, ceea ce în opinia

lor, ar da naștere la un drept de despăgubire.

Or, aceste aspecte nu

vizează nelegalitatea dispozițiilor normative cuprinse în hotărârea de guvern, ci

modul în care ele sunt executate în anumite cazuri, neputând fi deci valorificate

în speță pentru a se reține nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ

ci, eventual, în cadrul unui litigiu de muncă dintre asistenții maternali și Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, cum de altfel

s-a și procedat în fața instanței de trimitere.

Concluzia se impune având

în vedere că nelegalitatea unui act administrativ presupune nerespectarea, la data

adoptării, a unor dispoziții normative cu forță juridică superioară, ceea ce nu

se regăsește în speță, de vreme ce reclamanții invocă exclusiv aplicarea defectuoasă

de către angajator a dispozițiilor art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003.

Instanța nu a reținut

nici susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 10 lit. f) H.G. nr. 679/2003 ar

contraveni Contractului colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, întrucât

legalitatea unui act administrativ normativ se analizează în raport de alte dispoziții

legale, din acte normative cu forță juridică superioară, iar nu în raport de dispoziții

contractuale, fie ele și de nivel național.

Având în vedere considerentele

menționate, constatând neîntemeiată excepția de nelegalitate, instanța a respins-o

ca atare și, întrucât cererea de intervenție accesorie a fost formulată în favoarea

pârâtului căruia îi profită soluția de respingere a acțiunii principale, instanța

a admis această cerere de intervenție.

Totodată s-a luat act

că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri,

Sindicatul P.A.S. în reprezentarea membrilor de sindicat L.M. și alții a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

Recursul formulat de Sindicatul

P.A.S.

În motivarea recursului

său, Sindicatul P.A.S. a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală

în esență pentru următoarele:

- Dispozițiile art. 10

alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003 sunt nelegale deoarece încalcă Constituția României,

C. muncii, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007-2010, legislația

națională și internațională ce reglementează faptul că toți salariații au dreptul

la concediul de odihnă în natură și plătit.

- Consideră recurentul

că este interzisă prin lege, sub sancțiunea nulității, orice convenție sau tranzacție

prin care se renunță, în tot sau în parte, la dreptul la concediu de odihnă sau

la alte drepturi recunoscute salariaților, precum și prin care se urmărește limitarea

acestor drepturi.

Arată recurentul că membrii

Sindicatului și-au desfășurat activitatea fără oprire, în perioada 2005-prezent

și au beneficiat doar de o parte din drepturile de personal prevăzute de legislația

muncii.

În perioada 2005-până

în prezent, reclamanții asistenți maternali profesioniști au avut copiii în plasament

și și-au desfășurat activitate, respectându-și toate obligațiile de creștere, educare,

ocrotire și îngrijire a copiilor primiți în plasament, obligații cuprinse în contractul

individual de muncă și în fișa postului.

- Concediul de odihnă

fiind un drept constituțional, nu poate fi restrâns decât prin lege și numai în

cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 53 Constituție.

- Dreptul la concediu

anual plătit este garantat tuturor salariaților. Dreptul la concediu de odihnă anual

nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunțări sau limitări (art. 139,

alin. (1) și (2) Legea nr. 53/2003 C. muncii).

A mai arătat că potrivit

art. 1 alin. (1) C. muncii raportat la art. 1 și art. 73 Constituția României orice

derogare de la prevederile C. muncii se poate face numai prin lege organică specială.

Prevederile art. 10

alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003, fiind cuprinse într-un simplu act normativ,

nu pot fi interpretate în sensul că modifică prevederile unei legi organice (C.

muncii) sau că limitează un drept constituțional.

- De asemenea se arată

de recurent că, neefectuându-se în natură concediul de odihnă - în sensul suspendării

tuturor obligațiilor de serviciu, datorită faptului că angajatorul nu a autorizat

suspendarea obligațiilor de serviciu, atrage despăgubirea asistentului maternal

cu o sumă egală cu indemnizația de concediu neefectuat în natură (art. 149 C. muncii,

Contractul colectiv de muncă).

Întâmpinarea

Pârâta Direcția Generală

de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin a formulat întâmpinare

la cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat arătând că

textul de lege atacat nu exclude dreptul asistenților maternali profesioniști de

a efectua concediul anual de odihnă plătit ci doar expune condițiile în care acesta

poate fi efectuat.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Recursul este nefondat.

H.G. nr. 679/2003 a fost

adoptată în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) O.U.G. nr. 26/1997- privind

protecția copilului în dificultate .

Potrivit art. 20

alin. (3) O.U.G. nr. 26/1997 „

Persoana sau, după caz, unul dintre soții

cărora le-au fost încredințați sau dați în plasament copiii au dreptul, pe perioada

încredințării sau a plasamentului, la un salariu la nivelul salariului brut lunar

al asistentului social cu pregătire medie, încadrat în funcție de vechime. Perioada

respectivă se consideră vechime în muncă. Pentru persoanele pensionate, suma astfel

acordată se va plăti sub formă de indemnizație lunară. Prevederile prezentului alineat

se aplică numai persoanelor care au obținut atestatul de asistent maternal profesionist

din partea comisiei de la domiciliul acestora, în condițiile ce vor fi stabilite

prin hotărâre a Guvernului. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în

cazul în care copilul a fost încredințat sau dat în plasament la o rudă a acestuia,

până la gradul al patrulea inclusiv”.

Art.

10 alin. (1) H.G. nr. 679/2003 prevede:

Asistentul

maternal profesionist are următoarele obligații privind copiii primiți în plasament

sau încredințați:

a) să

asigure creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări

armonioase fizice, psihice, intelectuale și afective a acestora;

b) să

asigure integrarea copiilor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu al

celorlalți membri ai familiei;

c) să

asigure integrarea copiilor în viața socială;

d) să

contribuie la pregătirea reintegrării copiilor în familia lor naturală sau la integrarea

acestora în familia adoptivă, după caz;

e) să

permită specialiștilor serviciului public specializat pentru protecția copilului

sau organismului privat autorizat supravegherea activității sale profesionale și

evaluarea evoluției copiilor;

f) să

asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului

legal de odihnă, cu excepția cazului în care separarea de copiii plasați sau încredințați

pentru această perioadă este autorizată de către angajator;

g) să

păstreze confidențialitatea informațiilor pe care le primește cu privire la copii.

Recurentul

invocă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) H.G.

nr. 679/2003 - arătând că prin aceste dispoziții se încalcă:

- prevederile

art. 41 alin. (2) Constituția României („Salariații au dreptul la (…) concediu de

odihnă plătit).

- prevederile

art. 39 C. muncii - „Salariatul are în principal următoarele drepturi (…) c) dreptul

la concediu de odihnă anual).

- prevederile

art. 38 C. muncii (Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute

prin lege, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute

de lege salariaților sau limitarea acestor este lovită de nulitate”).

- prevederile

art. 56 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel național (salariații

au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă plătit , de minimum

21 zile lucrătoare.

Înalta

Curte observă că dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003 nu încalcă

dreptul salariaților - asistenți maternali profesioniști la efectuarea concediului

de odihnă și remunerarea acestuia și prin faptul că în perioada efectuării concediului

legal de odihnă de către asistenții maternali profesioniști, aceștia în baza contractului

individual de muncă a convenției anexă la carte de muncă încheiat cu angajatorul

(art. 8 alin. (1) raportat la art. 9 alin. (1) H.G. nr. 679/2003) sunt obligați

să asigure continuitatea activității desfășurate;

Așa

cum a reținut și instanța de fond, situațiile prezentate de membrii sindicatului,

că în situații concrete angajatorul nu a putut asigura separarea copiilor de asistenții

maternali pe perioada concediului de odină și considerațiile privind un drept de

despăgubire suplimentar pentru neefectuarea în natură a concediilor de odihnă, nu

este de natură a considera că s-ar încălca prevederile legale mai sus menționate.

În conformitate cu prevederile

art. 8 alin. (1) H.G. nr. 679/2003 - activitatea desfășurată de asistentul maternal

în baza contractului de muncă are un caracter special, specific protecției copilului

și cunoscut acestora de la momentul încheierii contractului.

Dat fiind caracterul specific

al contractului de muncă și interesul protecției copilului, asistenții maternali

profesioniști devin în anumite limite reprezentanții legali ai copilului protejat.

Acest lucru se desprinde

și din dispozițiile art. 10 alin. (1), (2) O.U.G. nr. 26/1997 potrivit cărora persoana

căreia i s-a încredințat copilul are drepturile și obligațiile părinților în ceea

ce privește persoana copilului; domiciliul copilului încredințat fiind la persoana

căreia i s-a încredințat.

În aceste circumstanțe,

dreptul la despăgubiri pentru continuarea activității de părinte maternal, invocat

de recurentul - reclamant prin membrii săi ca efect al pretinsei nelegalități a

dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003 - se circumscrie eventual

într-un litigiu de muncă, fiind derivat din derularea unui contract de muncă special

însă nu conduce la nelegalitatea acestor din urmă dispoziții legale fiind vorba

de modalități de punere în executare a acestora.

Cum dispozițiile art.

10 alin. (1) lit. f) H.G. nr. 679/2003 - consacră dreptul la concediu anual remunerat

- în cele 2 variante - cu păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament

sau prin separarea acestora de asistenții maternali - acest drept recunoscut, consacrat

de art. 41 alin. (2) Constituție și de prevederile art. 38 C. muncii nu este în

nici un fel încălcat dat fiind specificul contractului de muncă și interesul superior

al protejării copilului - care se desprinde din întreg ansamblul legislației în

materie.

În ceea ce privește compatibilitatea

dispozițiilor legale - cu prevederile Contractului colectiv de muncă 2007-2010 -

așa cum corect a reținut și instanța fondului, acestea nu pot fi avute în vedere

în analizarea legalității unui act normativ din 2003 - având o natură contractuală

- nefiind cu forță juridică superioară acestuia.

Față de cele arătate mai

sus, constatând că sentința de fond este legală și temeinică , în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Sindicatul

P.A.S., în reprezentarea membrilor de sindicat L.M.,

A.M., A.C., A.I., A.M.A.,

B.F., B.E., B.L., B.N., B.P., B.S., B.A., B.N.A., B.S., B.C., C.C., C.I., C.D.,

C.M., C.L., D.S.M., D.R., D.S., D.D., D.C., D.S.A., D.D.A., D.M., F.L., G.I., G.I.E.,

G.M., G.C., G.M.A., H.M., I.S., I.M., I.A., J.L., J.L.A., K.F., L.C., L.C.A., L.M.I.,

L.L., L.E., L.C., L.E.A., M.E., M.A., M.I., M.M., N.V., N.G., O.L., O.E., P.F.,

P.M., P.A., P.I., P.M.A., P.E., R.E., R.M., R.A., R.I., R.L., S.A.M., S.N., S.G.,

S.I., S.R., S.D., S.R.A., Ș.A., T.V., T.M., T.F., T.M.A., U.M., U.V., V.E., V.I.,

V.V. și V.M.

împotriva sentinței civile nr. 180 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.