ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6397/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața instanței de fond Prin cererea formulată, reclamanții au solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010, și pe cale de consecință: 1) În baza art. 18 raportat la art. 8 și respectiv art. 1 din Legea nr. 554/2004, anularea ca fiind neconstituțională, nelegală, contrară principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de Constituție, de normele dreptului comunitar și de cele ale dreptului internațional, ratificate de România, aplicabile în materie, a H.G.

nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu prevăzute la art. 1 lit c)-h) din Legea nr. 119/2010, respectiv a metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, stabilite prin art. 74-77, art. 80, art. 81 și art. 96 din Legea nr. 7/2006 privind Statutul Funcționarului Parlamentar; 2) În baza art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cereri; 3) În temeiul art. 18 raportat la art. 8 și 1 din aceeași Lege, să se dispună recunoașterea dreptului reclamanților la pensiile de serviciu stabilite prin Legea nr. 7/2006 și repararea pagubei în sensul: a) anulării tuturor deciziilor de „recalculare" a pensiilor în baza art. 1 lit. g) din legea nr. 119/2010 raportat la prevederile art. 1, 2, 4 alin. (1), art. 5, 7 și 12 din H.G.

nr. 737 din 2010 și repunerea în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; b) obligarea pârâtului la plata diferențelor dintre cuantumurile pensiilor de serviciu ce li se cuvin și respectiv cuantumurile pensiilor „recalculate" în baza deciziilor sus arătate, aferente perioadei septembrie 2010 și până la data de repunerii în plată a ultimelor decizii prin care le-au fost stabilite ultimele cuantumuri ale pensiilor de serviciu; c) obligarea pârâtului să procedeze la punerea în executare a hotărârii judecătorești în termen de cel mult 10 zile de la pronunțarea acesteia în sensul îndeplinirii tuturor obligațiilor sus arătate, în caz contrar, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 544/2004.

Guvernul României a invocat prin întâmpinare excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect, motivate de faptul că prin art. 4 din O.U.G. nr. 59/2011 s-a abrogat H.G. nr. 737/2010. M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului prin care a solicitat admiterea excepției rămânerii fără obiect a acțiunii și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 6960 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale în ceea ce privește capătul trei de cerere referitor la recunoașterea dreptului la pensie de serviciu și a declinat competența de soluționarea în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul accesoriu M.M.F.P.S. și a anulat H.G. nr. 737/2010, dispunând suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 până la rămânerea irevocabilă a sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin metodologia de calcul se reglementează o situație juridică ce nu a fost avută în vedere de legiuitor conform Legii nr. 119/2010, aceea a luării în calcul a vechilor decizii, în cazul în care la emiterea acestora a fost determinat și punctajul mediu anual în sistemul public, în condițiile în care potrivit art. 3 din Lege, pensiile se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii.

Punctajul mediu anual in sistemul public calculat potrivit Legii nr. 19/2000 la momentul emiterii deciziei de pensionare pentru anumite categorii de persoane nu a avut nicio relevanță sub aspectul stabilirii pensiei de serviciu, astfel încât persoanele respective nu aveau niciun interes sa atace decizia de pensionare prin care s-a determinat un astfel de punctaj. Curtea de Apel a mai constatat că potrivit metodologiei, recalcularea pensiei se realizează pe baza unor acte depuse în dovedirea unor situații de fapt anterioare și a îndeplinirii altor condiții legale, cele în vigoare la momentul constituirii dosarului. Instanța de fond a apreciat că aceste dispoziții pot fi interpretate ca o aplicare a principiului aplicării imediate a legii noi (hotărârile judecătorești anterioare intrării în vigoare a legii noi fiind date în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării).

Insă instanța a constatat că normele respective nu asigură respectarea standardelor de calitate ale unui act normativ- precizie și previzibilitate. Astfel, interpretarea acestui text în sensul că recalcularea pensiilor se realizează conform metodologiei pe baza actelor aflate la dosarul de pensie, iară a ține cont de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile care au decis asupra unor probleme precum stagiul de cotizare, grupe de muncă etc. contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat. Curtea de Apel nu a reținut susținerea reclamanților cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 prin adoptarea a două hotărâri de guvern. În ce privește încălcarea celorlalte dispoziții constituționale invocate prin acțiune, Curtea de Apel a constatat că reclamanții nu relevă încălcarea dispozițiilor Constituției prin procedura de recalculare, ci chiar prin faptul anulării pensiilor de serviciu, măsură dispusă prin lege.

Totodată, instanța de fond a reținut că pensia de serviciu -privită în cele două componente ale sale - cea contributivă și cea compensatorie - constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., iar C.E.D.O. a hotărât în cauza Stec și alții contra regatului Unit al Marii britanii pronunțată în Marea Cameră în 2005, că prestațiile sociale constituie obiect de protecție al art. 1 din Protocolul nr. 1 indiferent de natura contributivă sau necontributivă a acestora. 2. Calea de atac exercitată împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Guvernul României și intervenientul M.M.F.P.S. au declarat recurs. 2.1. Recursul declarat de Guvernul României A fost invocat, ca și motiv de nelegalitate, nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., față de faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de obiect a acțiunii și a excepției lipsei de interes. Pe fond, s-a arătat că nu se poate reține niciun element de nelegalitate al H.G. nr. 737/2010, întrucât doar dreptul la pensie câștigat potrivit principiului contributivității intră sub incidența art. 1 din Protocolul 1, iar, pe de altă parte, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar ingerința statului poate interveni in scopul apărării unui interes public, cu respectarea criteriului proportionalității intre scopul urmărit și mijloacele de realizare, in condițiile unei măsuri luate prin lege și în mod nediscriminatoriu. În subsidiar, s-a arătat că sentința atacată afectează grav principul siguranței juridice, în raport de soluțiile opuse, pronunțate anterior în aceeași speță de către instanțele judecătorești.

2.2. Recursul declarat de M.M.F.P.S. (în prezent M.M.F.P.S.P.V.). În temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc. civ. s-a solicitat admiterea recursului și modificarea in totalitate a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. În motivarea recursului s-a arătat că cererea de suspendare a H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 a rămas rară obiect prin abrogarea expresă potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011. În ceea ce privește cererea de anulare a H.G. nr. 737/2010, s-a arătat că Legea nr. 119/2010 a fost declarată constituțională prin Decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 ind.

1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile, care vor fi analizate împreună, sunt fondate, însă în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza mai întâi excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs formulată de Guvernul României, pe care o constată neîntemeiată pentru următoarele considerente: Reprezentarea în justiție a Guvernului României, organ colegial rară personalitate juridică civilă, este realizată de către Secretariatul General al Guvernului, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.

Astfel cum rezultă din actele depuse de Guvernul României, în susținerea calității de reprezentant, calitatea de reprezentant legal al Secretariatului General al Guvernului la data formulării cererii de recurs a avut-o domnul D.A., numit în funcția de Secretar General al Guvernului, cu rang de ministru, prin Decizia Primului-Ministru nr. 138/2011, publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 920 din 23 decembrie 2011. Ulterior, prin Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 603 din 23 decembrie 2011 domnul D.A. a împuternicit pe domnul N.T. - directorul D.C.R.U., să semneze pentru Secretariatul General al Guvernului actele procedurale și cererile adresate instanțelor judecătorești.

Prin urmare, competența reprezentării în justiție a Guvernului României de către Secretariatul General al Guvernului este expres prevăzute de lege, iar cererea de recurs a fost legal semnată de domnul N.T. - directorul D.C.R.U. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., invocat de către recurentul - pârât Guvernul României, motivat de nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că din raționamentul juridic expus în considerentele hotărârii, față de obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă că judecătorul fondului a considerat aceste excepții ca fiind apărări de fond, analizându-le în contextul tuturor argumentelor dezvoltate de pârât și intervenient prin întâmpinările depuse la dosar.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii in anulare, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, având în vedere că este irelevantă împrejurarea că H.G. nr. 737/2010 a fost abrogată, întrucât motivele de nulitate se apreciază prin raportare la momentul emiterii actului administrativ, iar efectele juridice produse în perioada de activitate a hotărârii contestate nu sunt influențate de abrogarea ulterioară, ci de soluția instanței cu privire la legalitatea actului. Pentru aceleași considerente, urmează a fi respinse și susținerile recurenților privind lipsa unui interes actual in promovarea acțiunii.

Însă, pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului". În temeiul acestor prevederi legale, precum și al dispozițiilor art. 108 din Constituția României, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Așa cum o arată și titlul actului administrativ normativ contestat, prin conținutul acestuia se reglementează „metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor", constituind normele procedurale efective de punere în executare a dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ în discuție. H.G. nr. 737/2010 nu conține, așadar, principii sau norme de drept substanțial referitoare la pensii, acestea fiind reglementate de Legile nr. 19/2000 și nr. 119/2010, dispozițiile acestui din urmă act normativ constituind și temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat.

Aceasta rezultă din însuși conținutul actului administrativ contestat, raportat la prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care definesc în mod explicit rolul și sfera de reglementare a actului emis în temeiul și aplicarea acestei legi, respectiv acela de a se constitui într-o sumă de procedee tehnice, practice, pe baza cărora să se realizeze operațiunea de transformare a pensiilor de serviciu în pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000. H.G. nr. 737/2010 îndeplinește, deci, o simplă funcție metodologică (tehnică) iar nu un rol creator sau modificator de drepturi, de natura celor invocate reclamanți, care prin criticile aduse vizează, în realitate, Legea nr. 119/2010, criticile neputând fi, însă, transpuse în procedura de control a legalității actului administrativ contestat.

Rolul H.G. nr. 737/2010, precum și sfera de aplicare a acesteia, se rezumă la stabilirea instrumentelor de ordin procedural, practic, care să permită aplicarea dispozițiilor actului legislativ cu forță juridică superioară, care este Legea nr. 119/2010, pentru a cărei executare a fost emis actul administrativ contestat și ale cărei dispoziții nu le încalcă.

Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale, instanța constituțională analizând legea respectivă inclusiv din perspectiva prevederilor și principiilor constituționale și comunitare invocate în cauza de față, după cum urmează: art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți și art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții, precum și prevederile art. 20 din Constituție prin raportare la următoarele acte internaționale: Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și anume art. 1 referitor la proprietate; Declarația Universală a Drepturilor Omului, și anume art. 17 cu privire la dreptul de proprietate, art. 23 pct. 3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabilă și la protecție socială și art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai decent;

Carta drepturilor fundamentale a U.E., și anume art. 1 privind demnitatea umană, art. 17 alin. (1) privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstă, art. 34 alin. (1) privind securitatea socială și asistența socială și art. 52 alin. (1) privind întinderea și interpretarea drepturilor și principiilor. Însuși art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea și conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispozițiile hotărârii atacate nedepășind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă. Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că, potrivit jurisprudenței C.E.D.O.

când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcție de sistemul contributivității, iar, în aceste condiții, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivității, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depășească criteriile cerute de jurisprudența C.E.D.O., recunoscute și în art. 53 din Constituția României. Practic, reclamanții critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G.

nr. 737/2010, în urma recalculării, în condițiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. al României nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție și al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, dfn examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operațiunea elaborării și adoptării sale. De asemenea, verificând concordanta actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza și în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de reclamanți, Înalta Curte constată că H.G.

nr. 737/2010 îndeplinește numai o funcție tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forță juridică superioară, în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.

În realitate, prevederile legale criticate au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare" și art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare". Așa fiind, Înalta Curte reține că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G.

nr. 737/2010 ar fi depășit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forță juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate sub aspectele criticate de către reclamanți. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile recurenților vizând legalitatea H.G. nr. 737/2010 sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În consecință, pentru motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va modifica în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților de anulare a H.G. nr. 737/2010, ca neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României, de M.M.F.P.S.P.V. împotriva sentinței civile nr. 6960 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 73772010, ca nefondat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.